Am vizitat târziu expoziția vernisată în data de 3 noiembrie 2016 în foaierul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” din Cluj-Napoca. N-am reușit să ajung la vernisaj, dar când s-a ivit ocazia, am mers să văd fotografiile expuse. O expoziție de fotografie etnografică, are darul de a-l duce pe privitor în lumea mirifică a satului românesc, acolo unde, tradițiile, portul și obiceiurile mai pot găsite. Așa s-a întâmplat și cu expoziția acesta. De cum am dat ochii cu fotografiile expuse, parcă am intrat într-o altă lume. O lume de taină, în care liniștea și pacea, seninătatea personajelor surprinse, ori ”crâmpeiele de vecinicie” te fac să uiți de grijile cotidiene.
Printre fotografiile expuse se află și două de ale mele. Mă bucur că și în acest an am fost pe afișul expoziției, alături de fotografi profesioniști. Mă bucur că prin aceste fotografii, Sălajul meu mult iubit, iese din anonimat.
Prima fotografie, despre care mulți mi-au spus că este una reușită, surprinde momentul în care, mireasa părăsește casa părintească alături de nănași, în carul plin de zestre. Intitulată sugestiv ”După mireasă”, fotografia a fost realizată în iulie 2016, în Marin. Vă mai amintiți de nunta tradițională pusă în scenă de tânăra Patricia Marina Toma? Cea în care a fost reconstituit cu lux de amănunte nunta străbunicii ei, Măriuța Licuții cu Petre a Ioanii Stropii (vezi aici articolul).
A doua fotografie din Sălaj pe care am realizat-o și care a fost expusă în cadrul expoziției ”Fotografia - Document etnografic” este una alb-negru. marele merit al concursului de la Cluj este că promovează și fotografia alb-negru, în care artistul fotograf trebuie să surprindă prin tehnică, prin emoția transmisă. Intitulată ”Credință”, fotografia a fost realizată în iulie 2016 în cadrul proiectului ”Hoinar prin Sălaj” în localitate Nadiș de pe Valea Sălajului. Cadrul este format din răstignirea inedită - cu Cristos sculptat în lemn și cu biserica de lemn din localitate în fundal.
M-am bucurat să constat că, alături de fotografiile mele, în cadrul expoziției mai există o fotografie realizată în Sălaj. Aparține fotografului profesionist Pop Ovidiu D. de la Oradea. Fotografia intitulată ”Haba” surprinde un moment în care Casa Birăiții din cadrul Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” de la Iaz, este plină de femei și copii adunați la habă. În centrul imaginii se află gazda, domnul Sandu Bodea, tatăl Ligiei.
Iată așadar trei sate sălăjene, trei ipostaze etnografice, ce alături de celealte din cadrul expoziției arată frumusețea satelor noastre. Demersul celor de la CJPCT Cluj ar merita multiplicat și în alte județe. Cred că și noi, aici în Sălaj, am putea demara un proiect similar prin care am încuraja pe de o parte fotografia etnografică, iar pe de altă parte am promova satul tradițional sălăjean. Iar expoziția ar putea fi adusă și la Zalău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu