Ultimele patru luni din viaţa lui George Pop de Băseşti

Sălajul a dat istoriei o seamă de personalități de prim rang, iar acum, în Anul Centenarului, este de datoria noastră să le readucem în atenția publică. Cu atât mai mult cu cât societatea românească trece printr-oi criză profundă de identitate, iar tinerei generații par a-i lipsi valorile la care să se raporteze. Recent, în cadrul activităților dedicate Centenarului, au fost organizate la Zalău o serie de evenimente menite să evoce personalitatea lui Gheorghe Pop de Băsești, cel care a prezidat Adunarea Națională de la Alba-Iulia, la împlinirea a 99 de ani de la moartea acestuia. Cu această ocazie, domnul Daniel-Victor Săbăceag - inspector superior în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj a prezentat materialul intitulat ”Ultimele patru luni din viața lui George Pop de Băsești”. Reproducem în cele ce urmează o variantă prescurtată a materialului prezentat, mulțumindu-i totodată domnului Daniel-Victor Săbăceag pentru acceptul de a-l posta pe blogul Foto-Travel.

Azi, 23 februarie 2018, când se împlinesc 99 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Pop de Băseşti aş dori să evoc câteva fragmente dintr-un document întocmit de cel care l-a însoţit pe venerabilul octogenar la memorabila Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, locotenentul Alexandru Kiş din Odeşti. Documentul intitulat “Din ultimele 4 luni din viaţa lui George Pop de Băseşti“, este datat în Cluj la 28 decembrie 1927 și se păstrează în Colecţia Francisc Hossu–Longin de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca.  

Contextul și invitația:  

     Iată cum descrie situaţia găsită acasă şi contextul în care primeşte invitaţia de a-l însoţi pe Badea George la Alba Iulia: “Eram în Odeşti în primele zile ale lui Noiembrie. Venisem în concediu ca locotenent de la frontul austro-român, concediu dobândit în urma unei telegrame a mamei mele că e bolnavă. Deja în cursul călătoriei spre Odeşti am întâlnit valurile revoluţiei. Sosind acasă, prima mea datorie a fost a potoli în Odeşti şi în comunele vecine spiritele şi a le organiza în consilii şi garde naţionale pentru marele ideal, ceea ce am şi izbutit […]

     În cursul lunii am cercetat de mai multe ori în Băseşti pe marele veteran al cauzei naţionale române, George Pop de Băseşti, prezident al partidului naţional român, căruia în această epocă istorică îi revenea rolul de căpetenie.

     În ciuda vârstei sale octogenare urmărea cu o atenţie şi însufleţire tinerească cursul evenimentelor şi aştepta cu nerăbdare momentul intrării sale în acţiune.

     Se impunea tot mai imperios ideea unei adunări naţionale pentru deciderea unirii cu Regatul de peste Carpaţi. Binenţeles, adunarea trebuia să fie pregătită de elemente mai tinere ale partidului. De aceea aştepta nerăbdător ştirile. Acestea însă din motive necunoscute nu soseau precis.

     În sfârşit s-a aflat din publicaţiile partidului despre faptul că adunarea naţională este fixată la 1 Decembrie 1918 în Alba Iulia, cetatea unde Mihai Viteazul […] înfăptuise pentru prima dată unirea tuturor românilor”.

     Mai departe, relatează Alexandru Kiş: „În una din ultimele zile ale lui Noiembrie primesc invitarea lui George Pop de Băseşti să-l însoţesc la Alba-Iulia. Nu m-am gândit nici o clipă, ci am plecat cu toate că numai cu câteva zile înainte suferisem o gripă grozavă şi înmormântasem pe mama mea, care după o boală de mai multe săptămâni murise tocmai în zilele în care naţiunea îşi făurea viitorul. […]”

     După cum se observă din document, tinerii din conducerea partidului nu-l ţineau la curent pe preşedinte cu demersurile organizării Adunării Naţionale de la Alba Iulia. În acest context, George Pop de Băseşti, deşi se afla la venerabila vârstă de 83 de ani, ia singur decizia de a participa la acest eveniment care s-a dovedit a fi unic în istoria poporului român.   

Sosirea la Alba-Iulia. 

     Ajunşi la Alba Iulia după o călătorie cu trenul „lipsită de comoditate”, constată că nu-i aşteaptă nimeni. Iata cum descrie Alexandru Kiş momentul: “În ajunul adunării naţionale seara, am sosit la Alba Iulia. Acolo am găsit un serviciu de încartiruire slab organizat. […] După o aşteptare de ore întregi şi după mai multe intervenţii am primit în sfârşit o mică odaie cu un pat şi o canapea, neîncălzită. Dar ce jertfă ar fi putut fi mare, cînd e vorba de România Mare ?

   Organizatorii adunării naţionale nu s-au prea înbulzit în aceea seară în jurul Prezidentului, sosit fără invitarea lor specială. Poate însă că nu au fost puşi în cunoştinţă despre sosirea lui, sau că erau prea ocupaţi cu pregătirea programului zilei următoare. Ajunge că după impresiile mele, precum şi după cele ale Prezidentului, comunicate mie confidenţial, n-a fost aşteptat”. […]

Întâlnirea cu Iuliu Maniu şi sfârşitul disputelor pentru preşedinţia adunării.

     Despre întâlnirea cu Iuliu Maniu şi sfârşitul disputelor pentru preşedinţia adunării, Alexandru Kis relatează: „În dimineaţa zilei de 1 Decembrie a intrat în odaie dl. Iuliu Maniu care a îmbrăţişat şi sărutat  pe George Pop de Băseşti, într-un glas uşurat a declarat acestuia că D-zeu l-a adus, să-i scape de scandal! Pe urmă […] după ce s-a înţeles cu George Pop de Băseşti asupra celor de făcut, a plecat. […] ... îndată după plecarea lui m-am adresat cu o întrebare către Prezident asupra numitului scandal, la care Prezidentul nu mi-a răspuns atunci numai cu un gest de mînă. Ulterior, călătorind spre casă, mi-a amintit scurt despre o rivalitate oarecare între unii organizatori ai adunării naţionale pe chestia prezidenţiei, exprimându-şi totodată şi părerea că poate pentru acest motiv n-a fost aşteptat”. […] „Sosirea lui George Pop de Băseşti la Alba-Iulia a tăiat orice rivalitate la prezidenţia adunării naţionale, recunoscându-i toată lumea chemarea sa la acest post atât ca prezident al P.N.R., cât şi ca cel mai neobosit şi cel mai în vârstă apostol al cauzei naţionale române de dincoace de Carpaţi”

     Această grea chestie fiind înlăturată, adunarea naţională sub prezidenţia lui George Pop de Băseşti şi-a putut urma liniştită lucrarea sa programată şi a putut decreta unirea politică pentru vecie a tuturor românilor de dincoace de Carpaţi cu cei de dincolo după o viaţă separată de mai bine de o mie şi jumătate de ani”. […]

Constituirea Consiliului Dirigent şi depunerea jurământului.

     A doua zi a avut loc sub prezidenţia lui George Pop de Băseşti întrunirea Marelui Sfat Naţional, care a ales Consiliul Dirigent, guvernul naţiunii române de dincoace de Carpaţi. “Dânsul a fost acel care în numele naţiunii i-a luat jurământul şi i-a predat puterea executivă, încheindu-şi istoricul rol cu acele cuvinte evanghelice: şi acum liberează Doamne pe robul Tău că văzură ochii mei mântuirea! Cine ar fi crezut în aceea clipă că prorocirea se va îndeplini aşa curând ?” […].

În gara Teiuş sunt găzduiţi peste noapte de şeful de gară, ungur.   

     După ce au poposit două zile la Deva în compania fiicei sale se reîntorc la Băseşti pe ruta Teiuș-Cluj, dar ajunşi în gara Teiuş constată că au de aşteptat 20 de ore până la următorul tren iar întrebarea era unde vor petrece noaptea ? În aceea vreme funcţionau şi gărzile naţionale ungureşti, în staţie fiind de pază o trupă ungurească sub comanda unui sublocotenent. Necontenit intrau şi ieşeau patrule ungureşti, care controlau când una când alta. În staţie mai staţiona și un detaşament de săcui sub comanda faimosului locotenent Ven Zoltan, care în război dobândise toate ordinele militare până la pintenii de aur și care era vestit pentru abuzurile ce făcea pe unde trecea.

     În această situaţie Alexandru Kiş hotărăşte să apeleze la şeful gării: „…acesta însă asemenea era un mare ungur, după cum aflase”. Astfel, relatează Alexandru Kiș:  ”m-am prezentat la el şi în numele unui moşneag de 80 de ani – al cărui  nume nu voiam să-l spun, l-am rugat să ne dea un adăpost undeva peste noapte. Mi-a respins cererea. Atunci văzând că altfel nu merge, i-am descoperit cine este octogenarul, ceea ce a produs efectul dorit, şi declarând că întrucât alt local nu are, ne pune la dispoziţie chiar biroul său.

     A mai adăugat însă că deşi el ca ungur ar avea destule motive a nu face serviciul marelui adversar al naţiunii sale, totuşi nu se lasă determinat de şovinism, la care eu i-am mulţumit, asigurându-l despre aceleaşi sentimente” […].

     Dimineaţa la ora 10, cei doi părăsesc gara Teiuş şi se îndreaptă spre Cluj unde vor ajunge fără incidente. Aici sunt aşteptaţi de prietenul lor dr. Laurean Gherman, director al Băncii Vatra, în casa căruia vor înopta.

Sosirea la Băseşti şi sfârşitul lui George Pop.

     Ultima staţie (gară) este localitatea Ulmeni, de aici pe un ger năpraznic este dus cu căruţa până la Băseşti, la castelul său. Acest ger crâncen i-a cauzat pneumonia care îl va duce după două luni în mormânt. Din castelul său de la Băseşti n-a mai ieşit decât, ca marele mort al naţiunii ca să-şi ocupe locul de veci alături de străbunii săi.

    George Pop de Băseşti moare în dimineaţa zilei de 23 februarie 1919, sub şuierul gloanţelor duşmane. Redau momentul din însemnările lui Alexandru Kiş: “Nici nu intrasem în odaie, când mi s-a adus vestea că iubitul nostru Bade George agonizează. […]  Când am intrat în odaia sa, l-am găsit culcat în pat, în neştire, iar lângă el păzea preotul din Băiţa ... Maior care de altfel tot timpul cât am stat în Băseşti şi el stătuse acolo. Am stat amândoi câteva clipe şi ne-am sfătuit, ce e de făcut ? Respiraţia bolnavului devenea tot mai rară şi mai grea. Ni-a răsărit ideea că eventual şezând i s-ar mai uşura respiraţia. L-am ridicat între noi în pat în stare de şedere. Mişcarea aceasta i-a înviorat respiraţia, dar durere, numai pentru câteva clipe, după care iarăşi a căzut în starea anterioară. Văzând asta l-am culcat din nou şi l-am privit neputincioşi, cum se stinge fără o vorbă, fără o mişcare, ca o adiere ...” […]

     Tot lui Alexandru Kiş i-a revenit rolul de a procura cele necesare înmormântării. Iată ce spune Alexandru Kiş în memoriile sale: „Nefiind altul, mie mi-a revenit rolul acesta. Încă în aceiaşi zi am plecat cu soţia mea cu un car de povară la Baia Mare, unde am procurat şi expediat cele necesare. Durere însă, la înmormântare nu m-am mai putut întoarce din pricina soţiei mele, care de mai mult timp era bolnavă şi care după călătoria cu carul căzuse pe pat în Baia Mare […]. Astfel, numai în gând am petrecut la mormânt cu pietate firească pe Acel care a prezidat Unirea Ardealului cu Patria Mamă şi a cărui gură a rostit acel istoric cuvânt pentru vecie. Colinele din Băseşti, atât de iubite de El, îi îmbrăţişează cu dragoste şi mândrie osemintele spre veşnic repaos !”.

     În concluzie, putem afirma că George Pop de Băseşti a rămas în inimile şi sufletele românilor un simbol al Unirii, al luptei, al libertăţii şi dreptăţii depline, iar păstarea memoriei unui astfel de înaintaş este o datorie morală pentru generaţia noastră.

    De 23 februarie, gândurile noastre, a tuturor, trebuie să se îndrepte cu recunoştinţă spre Băseşti, spre George Pop de Băsești.

Inspector superior,

Daniel – Victor Săbăceag

Lucrare prezentată în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 99 de ani de la trecerea în eternitate a marelui om politic Gheorghe Pop de Băsești, Zalău, 23 februarie 2018, sediul S.J.A.N. Sălaj.