În 2021 s-au împlinit 375 de ani de când este atestat învățământul liceal la Zalău. Odată cu pătrunderea Reformei religioase, inițiată de Martin Luther în 1517 (în 2017 s-au marcat 500 de ani de reformă), în Transilvania au fost organizate o serie de colegii calvine la Satu-Mare (1530-1540), Târgu Mureș (1556-1557), Orăștie (1560), Cluj (1545 / 1607), Aiud (1658), Sighet (1640), Zalău (1646) și Odorheiul Secuiesc (1670).
Conform cercetării făcute de profesorul László László, din care a rezultat cartea ”De la colegiul reformat la CNS” (Zalău 2010), cel mai vechi document care atestă existența unui gimnaziu la Zalău, este Protocolul - prima matricolă a colegiului și este datat 1646. Atunci funcționau două clase de nivel superior pentru cei care terminau primele opt clase.
În istoria de 375 de ani, instituția de învățământ a purtat mai multe denumiri: Colegiul Reformat din Zalău, Colegiul Reformat după Evanghelie susținut de stat din Zalău (1883-193), Colegiul Reformat după Evanghelie Wesselényi din Zalău (1903-1948), Liceul mixt cu limba de predare maghiară din Zalău (1948), Școala medie Ady Endre (1953-1964), Liceul de Cultură generală (1965-1974), Liceul Real-Umanist (1975-1977), Liceul de Matematică-Fizică (1977-1990), Liceul Teoretic Zalău (1990-2001) și Colegiul Național ”Silvania” Zalău (din 2001)
Datorită situației incerte dată de pandemia de Coronavirus, anul trecut nu s-au putut organiza activități care să marcheze acest moment important în istoria școlii. Însă odată cu ridicarea stării de alertă și cu domolirea pandemiei, a fost posibil organizarea unui astfel de eveniment. Ocazia a venit în acest an, odată cu ziua de 9 mai - Ziua Europei, când la Colegiul Național ”Silvania” Zalău au avut loc o serie de activități. Printre acestea, voi insista pe cea în care s-a dezvelit un banner uriaș, de 40 de metri pătrați. Un banner pentru a cărui realizare mi-am adus și eu modesta contribuție. Bannerul încearcă să redea succint aspecte din istoria școlii și să scoată în prim-plan factorul uman: elevi și cadre didactice, fără de care o școală nici nu ar exista. ”Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa” spunea Ferdinand I, regele României.
Totul a pornit de la ideea domnului profesor Florin Morar - directorul CNS, care în toamna anului trecut, m-a abordat propunându-mi să-l ajut în realizarea unui panou cu istoria școlii. Propunerea a fost extrem de onorantă pentru mine, ca fost absolvent al școlii (promoția 1991) și actual profesor la CNS. Nici nu bănuiam ce eforturi aveau să fie depuse pentru a ajunge de la idee la rezultat...
În câteva zile am venit cu o idee de banner și cu o propunere de amplasare a acestuia. Îmi amintesc perfect întâlnirea din biroul doamnei director adjunct Turdean Katalin, la care au participat domnul director Florin Morar, doamna profesoară Simona Lucaciu, doamna profesoară Iulia Florian - consilier educativ, domnul profesor László László și domnul profesor Faluvegi Ervin - inspector școlar general adjunct. Împreună am agreat că cel mai bun loc în care putem amplasa bannerul este peretele dinspre curtea mare a corpului C de clădire.
Schița bannerului și locul de amplasare |
A urmat o lungă perioadă de timp alocată strângerii materialelor și documentelor ce avea să stea la baza realizării bannerului. După ce, împreună cu domnul director Florin Morar și cu domnul profesor Vasile Bulgărean - inspector școlar general, am stabilit dimensiunile bannerului (8 m x 5 m), am realizat că va fi nevoie de un efort susținut pentru a găsi cele mai bune imagini. Pentru a realiza un banner de mari dimensiuni, e clar, ai nevoie de imagini la rezoluție mare. Pozele, bune de altfel pentru rețelele de socializare, nu folosesc la nimic.
Un ajutor prețios l-am primit din partea domnului Daniel Mureșan - directorul cotidianului Magazin Sălăjean, cunoscut colecționar, îndrăgostit de istoria locală. este posesorul unor frumoase cărți poștale de epocă, cu imagini ale școlii. Ne-a pus la dispoziție aceste cărți poștale, pe care le-am scanat la rezoluție mare, pentru a le putea folosi ca imagini de fundal ale bannerului.
imagini de epocă cu clădirea principală a școlii |
Idee principală era să încercăm să urmărim firul istoric, punctând momentele importante ale evoluției școlii, pe de o parte, iar pe de altă parte să punem în evidență factorul uman care a adus și aduce prestigiu școlii. Pentru primul deziderat, am colaborat foarte bine cu domnul profesor László László. Nimeni nu știe mai bine ca el istoria acestei școli. Împreună dar și separat am intrat de câteva ori în Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj (fosta bibliotecă a Colegiului Reformat Wesselényi), căutând informații despre școală. Îi mulțumesc și cu această ocazie domnului profesor Bancea Gheorghe - directorul C.C.D. Sălaj pentru facilitarea accesului la Biblioteca Documentară, dar și doamnei bibliotecar Rodica Turc pentru disponibilitate.
Corpul profesoral al Colegiului Reformat. Fotografie găsită în Biblioteca Documentară |
De asemenea, am intrat și în arhiva Colegiului Național ”Silvania” din dorința de a ne documenta asupra denumirilor pe care școala le-a avut de-a lungul anilor. Îi mulțumesc doamnei secretare Irina Pintea pentru disponibilitatea arătată. Domnul profesor László László a reușit să găsească informații despre denumirile pe care le-a avut școala de-a lungul secolelor.
Încet, încet, am reușit ca până la revenirea din vacanța de Crăciun, să avem cea mai mare parte a materialelor ce țin de istoria școlii. Acum a început etapa cea mai grea, aceea de a identifica elevi și profesori dar și activitățile realizate de aceștia de-a lungul timpului. Aici, un rol important l-a avut domnul director Florin Morar dar și doamna consilier educativ Iulia Florian, care au știut cum să gestioneze situația. Se știe, Colegiul Național ”Silvania” este școala de elită ce furnizează an de an cei mai mulți dintre elevii participanți la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor Școlare. Din motive ce țin mai ales de lipsa unor fotografii de calitate, dar și a numărului mare de ”olimpici” a fost nevoie să ne limităm doar la o parte dintre ei. Astfel, am avut o bază de date cu 94 de elevi. Au fost aleși elevii cei mai reprezentativi din punct de vedere al rezultatelor obținute în ultimii ani.
În ce privește personalul didactic, dar și cel didactic-auxiliar, nu ne-am limitat doar la actualii profesori (titulari sau cu normă întreagă). Este salutară decizia conducerii școlii de a ”nu-i uita” pe cei care s-au pensionat sau care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Este, dacă vreți, un omagiu plin de recunoștință adus dascălilor acestei școli de elită. Nu vă spun ce emoție am avut văzându-i printre ei și pe foștii mei dascăli... Pe banner apar 100 de profesori, dar și personalul didactic-auxiliar.
În această primăvară, am intrat în linie dreaptă cu realizarea bannerului. Am ținut neapărat ca pentru partea de design să lucrez cu cel mai bun designer din Zalău (părere subiectivă pe care mi-o asum) - bunul meu prieten Kulcsár Ferenc de la tipografia ”TehnoPrint” Zalău. Deși, ca orice meseriaș bun, e extrem de ocupat, Feri și-a găsit timp să mă ajute în realizarea bannerului. I-am făcut, la propriu, nopți albe, dându-i ”indicații prețioase”. Știu că mă va ierta pentru asta!
o primă variantă a bannerului - martie 2022 |
Am încercat să păstrăm ideea inițială: partea mediană să conțină în fundal imagini de epocă peste care să scriem cu litere mari C.N.S. - abrevierea denumirii actuale a școlii. În conturul literelor urma să punem multe imagini cu elevi și profesori. În ce ordine să le punem? Am decis ca litera ”C” să fie alocată elevilor, litera ”N” să fie a profesorilor și litera ”S” să conțină imagini cu activități. Cel mai mult ne-a dat de furcă litera ”N”, datorită formei acesteia. Aveam de ales în a lăsa o zonă ”albă” sau a deforma puțin litera. Am ales a doua variantă...
Olimpicii C.N.S. |
Actuali și foști profesori ai școlii |
În partea de sus și în cea de jos, pe două axe ale timpului vom scrie citatele din Ady și Maniu, și vom puncta momente importante din evoluția școlii.
După vacanța de Paște, a început cursa contra cronometru. Lupta cu timpul puțin pe care-l avea Feri, dublată de problemele mele personale care m-au făcut incapabil să ies din casă. Chiar și așa, prin email-uri și schimb neîntrerupt de mesaje pe rețelele de socializare, am comunicat eficient. Eu cu indicațiile, Feri cu munca, iar domnul director cu aprobările (că de aia e director, nu?). Termenul fixat, de 9 mai, a fost respectat grație unui efort supraomenesc al tuturor celor implicați. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, chiar când aveam ”bun de tipar” am mai descoperit câte ceva ce nu era în regulă. Și din nou mesaje, alte ore de muncă...
În fine, joi dimineața (5 mai 2022) bannerul era gata. Gata din punct de vedere al designului. Urma o altă cursă contra-cronometru cu realizarea efectivă a acestuia și cu montarea lui. De data aceasta a intervenit echipa doamnei Lili Ghiurco - managerul firmei Marker care a realizat bannerul în timp record. Trebuie să-i mulțumim pentru faptul că vineri, 6 mai 2022, bannerul a fost instalat.
Montarea bannerului. Foto: Man Cristian |
Nu vă puteți închipui ce bucurie am avut! O lucrare la care am muncit mult (dând ”indicații prețioase”, nu altfel) a fost finalizată. E un sentiment greu de descris în cuvinte... Și când vezi că munca ta este apreciată, uiți tot efortul depus, uiți tot stresul generat de încadrarea în termen.
Bannerul dedicat aniversării a 375 de ani de existență a Colegiului, aduce o pată de culoare. Consider că a fost găsit cel mai bun loc de amplasare a acestuia, oferind o bună vizibilitate atât personalului școlii, cât și celor care trec pe strada adiacentă.
Deși la prima vedere pare aglomerat, având multă informație, consider că s-a ajuns la soluția de compromis între dorința de a ilustra istoria de 375 de ani, și nevoia de a spune tare și răspicat că C.N.S. a fost și este o școală de elită.
Planul clădirii principale |
Protocolul din 1646 - cel mai vechi document despre școală |
Placa dezvelită în anul 1971, când s-au împlinit 325 de ani de la înființarea Colegiului |
placa comemorativă la aniversarea de 350 de ani |
Nu lipsesc nici imagini cu ornamentele Art Nouveau - Floarea soarelui și Cocoșul, care altădată împodobeau fațada clădirii principale. Două fragmente din aceste ornamente de ceramică se găsesc la Casa EMKE de pe strada Crasnei.
Nu se putea ca pe banner să nu apară două citate din cei mai iluștri absolvenți ai școlii:
Ady Endre: ”cei patru ani petrecuți la Zalău mi-au determinat personalitatea în chip hotărâtor. Și nu pot fi altcineva decât cine sunt”
Iuliu Maniu: ”Printre zidurile instituției, de timp foarte îndelungat, necontenit se sădește în sufletele noastre simțul onoarei, libertatea gândului și cuvântului, și idealurile mărețe de iubire față de neamul fiecăruia, care au fost sădite definitiv în sufletul meu, și care mă călăuzesc ca niște torțe de nestins”
Nu pot să închei acest material, fără a mulțumi încă o dată, tuturor colegilor profesori ai Colegiului Național ”Silvania” Zalău, dar și tuturor acelora care și-au adus contribuția într-un fel sau altul la realizarea acestui banner.
LA MULȚI ANI C.N.S.!
Și eu am absolvit liceul în această instituție: 1965, diriginte Han Ioan și Director Vasile Fărcaș.
RăspundețiȘtergere