Cursul de fotografie, nivel debutanți, desfășurat la Zalău în perioada 2-15 mai 2022, a ajuns la final. Și, așa cum este firesc de altfel, va avea loc o expoziție de fotografie cu lucrările cursanților. Vernisajul expoziției ”Lumină și Culoare” a cursanților seriei AR25P2 va avea loc joi, 19 mai 2022, la Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” secția Tineri și Adulți, începând cu ora17.00.
Pe simeze vor fi expuse cele mai frumoase 40 de fotografii care conțin portrete si fotografii de stradă, realizate la sesiunile de practica și din temele realizate pe parcursul cursului. În cadrul evenimentului vor fi înmânate diplomele de absolvire.
Cursul a fost organizat de Varadinum Photo School din Oradea, coordonator fiind artistul fotograf Adela Rusu (EFIAP/p)
Expun: Bianca Blaj, Teodora Dan, Maria Dorolți, Simona Hosu, Cristina Ignatiuc, Andreea Vîlcovschi Marton, Mihaela Mircioiu, Crina Nerțan, Simona Onuțan, Florin Opriș, Antonia Pop, Anca Rus și Flavia Sabău.
Printurile sunt sponsorizate de firma Tehno-Print Zalău.
Două dintre participantele la curs, ne-au împărtășit câteva impresii, pe care le redăm în cele ce urmează:
Simona Onuțan: ”Personal am fost foarte încântată de toată informația primită. Eu lucram doar pe ”automat” și ”la ochi”. E magic să poți să știi să îți alegi setările, să știi cum să încadrezi fotografia și să ai pe lângă o fotografie frumoasă și una de calitate. Doamna Adela Rusu este OM minunat, cu multă răbdare, rafinament, cu un stil de predare pe înțelesul tuturor. Mă simt mult mai bogată sufletește în urma acestei experiențe și a informațiilor acumulate.”
Cristina Ignatiuc: ”O experiență pozitivă în ceea ce privește modul de a vedea lumea prin ochiul aparatului de fotografiat. Au fost cursuri foarte bine fundamentate științific și dublate de experiențe practice în diverse locații: oraș, studio foto etc. S-a format astfel o echipă frumoasă și închegată. Doamna Adela Rusu a analizat obiectiv fiecare fotografie realizată pe parcursul cursului, dar totodată a intuit fiecare părticică de suflet pusă de fiecare participant în fotografiile lui, făcându-i pe fiecare să conștientizeze potențialul de viitor fotograf.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu