Fațada barocă a bisericii |
Am trecut de sute de ori pe lângă ea, pe vremea studenției, fără să-i acord atenția cuvenită. Aveam
alte preocupări și nici nu ieșea cumva în evidență. Este vorba de una din
nenumăratele biserici din Cluj-Napoca, orașul studenției mele și poate cel mai
frumos oraș al Transilvaniei.
Biserica se
găsește pe strada Universității, pe latura cu Librăria Universității și Cinema
Arta. Este lipită de clădirea Universității ”Babeș-Bolyai”, drept pentru care
nu sare în ochi. Probabil că dacă circuli des pe trotuarul de peste drum, o
remarci, dar dacă treci zilnic pe lângă zidul ei, ajungi să nu o bagi în seamă.
Biserica
Piaristă, căci despre ea este vorba, a reprezentat pentru mine o descoperire
plină de farmec. Am fost în duminica
Paștelui (ortodox și greco-catolic), respectiv în Duminica Tomii (în calendarul
romano-catolic) la un botez în această biserică. Am fost surprins să descoper
una dintre cele mai frumoase biserici în stil baroc din Cluj.
Biserica mai este
cunoscută și sub numele de Biserica Iezuiților. Iezuiții reprezintă un ordin
catolic, înființat de Ignatiu de Loyola. Pe lângă cele trei promisiuni
călugărești obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie) iezuiții au mai introdus
unul: ascultare necondiționată față de papa. Iezuiții au deschis nenumărate
instituții de învățământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale.
Așa a fost și în cazul Clujului. În cadrul complexului iezuit
(biserică-școală-colegiu) a fost ridicată mai întâi o clădire cu etaj pe locul
actualei Universități. În 1713, a fost așezată piatra de temelie a bisericii.
Campania de strângere de fonduri inițiată de iezuiți în scopul construirii
bisericii a fost sprijinită și de baronul reformat Ștefan Wesselényi,
președintele Dietei Transilvane. Biseica cu hramul ”Sfintei Treimi” a fost
sfințită în anul 1725 de către episcopul de Alba Iulia. Ordinul iezuit a fost
desființat temporar de către papa Clement al XIV-lea, așa că împărăteasa Maria
Tereza a transferat biserica Ordinului Piarist.
Ordinul Piarist a
fost înființat la Roma în anul 1597, fiind un ordin călugăresc romano-catolic ,
a cărui misiune a fost educarea tineretului. Prima școală piaristă din
Transilvania se deschidea la Bistrița în 1717. La Cluj, prima școală piaristă a
fost înființată în anul 1776. Este vorba de actuala clădire a Liceului Teoretic
Báthory István.
unul din turnurile cu ceas ale bisericii |
statuia lui Ioan Nepomuk |
Biserica Piaristă
are o fațadă barocă simplă. Are două turnuri simetrice, având fiecare câte un
ceas. Cele două turnuri masive, având fiecare 45 de metri înălțime, sunt
articulate vertical de câte două perechi de pilaștri cu capiteluri ionice în
stil baroc. Deasupra intrării principale se află un fronton ce cuprinde doi
îngeri care susțin un basorelief ce reprezintă Sfânta Treime și inscripția în
latină ”Honori Sanctissimae Trinitatis” – adică ”în onoarea Sfintei Treimi”. Pe
fațadă, se găsesc statuile sfinților Ioan Nepomuk și Alois Gonzaga, opere ale
sculptorului Johannes König.
În România, se mai găsesc statui ale Sf.Ioan Nepomuk, patronul preoților, al monahilo și al podurilor, la Arad, Oradea, Suceava, Timișoara și Sibiu. Desigur, cea mai celebră statuie se află pe Podul Carol în Praga (Cehia).
În România, se mai găsesc statui ale Sf.Ioan Nepomuk, patronul preoților, al monahilo și al podurilor, la Arad, Oradea, Suceava, Timișoara și Sibiu. Desigur, cea mai celebră statuie se află pe Podul Carol în Praga (Cehia).
Dacă exteriorul
este destul de simplist pentru stilul baroc, interiorul bisericii este unul
exuberant ce abunda în detalii și ornamente arhitectonice specifice barocului.
Altarul principal este grandios. În partea superioară, încadrată de doi îngeri,
se află inscripția ”Magno Deo uni act trinolaus virtus gloria” . În altar se află
o icoană a Sfintei FecioareMaria, despre care se spune că în 1699 ar fi plâns
timp de două săptămâni. Se presupune că icoana originală ar fi cea de la
Mănăstirea Nicula. Sub ea se află statuile a doi sfinți ai ordinului iezuit:
Sf.Francisc și Sf. Ignatiu de Loyola, statui aduse în 1726 de la Viena.
altarul principal |
Interiorul
bisericii format dintr-o singură navă, având lungimea de 45 de metri iar
lățimea de 24 de metri, este foarte luminos grație ferestrelor mari aflate pe
părțile laterale. Datorită lipirii bisericii de clădirea Universității, lumina
pătrunde mai puternic pe ferestrele din stânga. Pereții laterali din partea din
față a bisericii nu sunt simpli, ci conțin nenumărate ornamente ce încadrează
ferestrele.
amvonul |
perete lateral bogat decorat |
Amvonul este și
el bogat decorat, cu sculpturile celor patru evangheliști. Este de o frumusețe
rară. Nu credeam că o biserică din Cluj poate fi atât de frumoasă, atât de
bogat decorată și totuși atât de sobră în același timp. oare câte astfel de
bijuterii arhitectonice stau ascunse în Cluj sau în alte orașe ale țării?
Este interesant
că comunitatea romano-catolică (de etnie română) are și un sit web unde se găsesc
informații despre evenimentele comunității.
Am asistat la Sfânta Liturghie prima duminică
de după Paște (în calendarul romano-catolic). A fost o slujbă sobră în cel mai
pur rit catolic. Comunitatea este destul de numeroasă, biserica fiind plină de credincioși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu