luni, 13 iulie 2015

Porolissum: pași spre o destinație turistică de top

Porolissum - cel mai nordic bastion al Imperiului Roman din provincia Dacia, a fost înființat în anul 106 de către împăratul Traian, în urma cuceririi Daciei. Castrul Porolissum cu rol defensiv, era situat la marginea Limesului roman. În jurul castrului s-a dezvoltat orașul civil Porolissum, care avea să devină în anul 124 capitala provinciei Dacia Porolissensis, în urma reorganizării administrative de pe vremea împăratului Hadrian. În vremurile sale de glorie, orașul Porolissum - ridicat la rang de municipiu - avea 20.000 de locuitori, iar amfiteatrul construit aici având dimensiuni de 84,5 metri / 73,7 metri era cel mai mare din Dacia. Iată doar câteva caracteristici care fac din complexul arheologic de la Porolissum, unul dintre cele mai importante sit-uri antice din țară. Dacă din punct de vedere al arheologilor, Porolissum-ul este foarte bine documentat, specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău cunoscând în detaliu aproape fiecare stradă a orașului roman, pentru publicul larg nu este așa. De aceea, un proiect de reconstrucție a unor edificii romane care puteau fi întâlnite și la Porolissum, este unul salutar și ar putea transforma, în sfârșit, Porolissum-ul într-o mare atracție turistică.




Sit-ul arheologic de la Porolissum este bine cunoscut în județul Sălaj, fiind poate, alături de Grădina Botanică din Jibou și de rezervația naturală Grădina Zmeilor, cea mai importantă atracție turistică a județului. Porta Praetoria - reconstruită, este principala poartă de intrare în castrul mare de pe Dealul Pomăt, iar imagina sa este emblematică. Este logo-ul mai multor evenimente ce au loc aici, printre care și festivalul de reconstituire istorică Porolissum Fest, ajuns în acest an la ediția a V-a. Porolissum Fest a reușit să facă din castrul de la Porolissum un obiectiv turistic important, faima acestuia trecând granițele județului. 

Ambițiile Consiliului Județean Sălaj și deopotrivă a Muzeului Județean de istorie și Artă Zalău, de a transforma Porolissum-ul într-un obiectiv turistic de talie internațională, sunt firești. Există un potențial turistic uriaș, încă neexploatat. Încercările de a organiza aici diverse evenimente: festivaluri de reconstituire istorică, concerte, proiecții de filme în aer liber, s-au lovit până nu demult de o infrastructură turistică aproape inexistentă. Drumul care urca din localitatea Moigrad până la castru era aproape impracticabil iar în zonă nu existau pensiuni sau localuri. Turistul de astăzi are nevoie de o infrastructură minimală, drumuri bune și eventual posibilități de petrecere a timpului liber. Altfel, așa cum s-a dovedit deja, oricât de spectaculos ar fi acel obiectiv, puțini se vor încumeta să ajungă acolo. 

Iată că în ultimii ani, s-au făcut progrese importante în acest sens. Grației unui proiect al Consiliului Județean Sălaj - ”Circuitul castrelor romane din județul Sălaj” - proiect aflat în faza de implementare, a fost reabilitat drumul comunal DC 21 pe porțiunea de aproximativ 5 km dintre intersecția cu DJ 108A și castru. Acum se poate urca în condiții foarte bune până sus la castrul roman, iar când vor fi gata amenajate și parcările, abia atunci autocarele cu turiști se pot aventura la Porolissum. Proiectul își propune printre altele și lucrări de restaurare-conservare, de iluminare nocturnă, de amenajare a unui punct de informare turistică. Cine a fost recent la Porolissum a remarcat construcția de piatră de la intrare, de lângă vama romană, dar și decopertarea drumului roman din incinta castrului (Via Praetoria) sau reconstrucția unei părți a amfiteatrului. 


Clădire romană reconstruită

se lucrează la reabilitarea amfiteatrului
O investiție privată de data aceasta, vine să completeze vidul format de lipsa spațiilor de recreere și cazare. La ieșirea din localitatea Moigrad, aproape de locul unde va fi amenajată una dintre parcări, a fost deschis un modern local - restaurant și pensiune - având o arhitectură ce amintește de casele romane. De altfel, pensiunea se intitulează simplu și sugestiv: Casa Romană. A fost proiectată de firma de arhitectură Ars Longa după normele de proiectare ale lui Vitruvius. Conform arhitecților ”pensiunea a fost gândită ca și un mediu în care turiștii să retrăiască senzațiile spațiale din epoca romană. Este destul de departe de castrul propriu zis și imaginea ei nu se suprapune în niciun fel cu cea a ruinelor autentice.” 


Pensiunea Casa Romană

Dar asta nu este decât începutul transformărilor de la Porolissum. Pentru a deveni o atracție turistică importantă, e nevoie de mai mult decât atât. Iată că acum câteva, chiar înainte de debutul celei de a V-a ediții a festivalului Porolissum Fest, Consiliul Județean Sălaj surprinde (plăcut) printr-o conferință de presă în care sunt dezvăluite intențiile de viitor. Intenții care sunt...pur și simplu extraordinare!

Președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Tiberiu Marc a ținut miercuri 1 iulie 2015 o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat un proiect unic, spectaculos, care odată implementat ar putea transforma Porolissum-ul în acel obiectiv turistic de top, la care cu toții visăm. Recunosc, ca unul care urmăresc cu interes aproape tot ce se întâmplă la Porolissum, am fost luat prin surprindere. Nu-mi închipuiam că există intenția lansării unui proiect atât de spectaculos. Exista ideea de proiect încă de acum câțiva ani și aparține specialiștilor de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Iată că acum, ideea este ”scoasă de la naftalină” și pentru început transformată într-un proiect ambițios, inedit.

Proiectul Dacia Porolissensis Holiday, ce va fi implementat de Consiliul Județean Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus își propune nici  mai mult, nici mai puțin, decât ”reconstruirea a 12 edificii romane și dacice într-un ansamblu cu destinație turistică, propus ca o porțiune de oraș roman de tip municipiu specific zonelor de pe lângă castrele auxiliare”  - se arată în filmul de prezentare realizat de ADI Sălaj Plus. Un film ce te ține cu sufletul la gură, ce te duce în timp până în vremea Imperiului Roman, un film ce poate (și trebuie) vizionat aici. Iată pe scurt, folosind capturi de ecran din documentar, ce s-ar putea să vedeți la Porolissum peste câțiva ani. Locul ales este în afara sitului arheologic, la dreapta drumului roman ce duce de la vamă în castru, într-o zonă mai joasă (aleasă probabil pentru a avea acces mai facil la resursele de apă). Astăzi acolo e o mare pășune și un teren de fotbal improvizat de tinerii din sat.


planul celor 12 construcții
Opt dintre aceste construcții vor fi ridicate de o parte și de alta a unui drum lung de 72 de metri. Vor fi reconstrucții ale unor clădiri descoperite la Porolissum în alte așezări similare din Dacia Romană. Toate aceste construcții se pot adapta profilului de pensiuni, restaurante sau magazine. Va exista apoi o altă stradă perpendiculară pe prima și alte patru construcții: două vile, un local de reuniune al nobililor daci, respectiv a unei terme. 


Așa vor arăta în teren primele 8 clădiri

Întregul complex de 12 clădiri preconizat a se ridica la Porolissum
Filmul de prezentare a proiectului, ce cuprinde spectaculoase descrieri 3D ale clădirilor, aduce lămuriri în legătură cu cele 12 edificii:
  • Casa meșteșugarului: reconstrucție după un edificiu din Tibiscum (azi Jupa, lângă Caransebeș). Planul clădirii este lung și cu front îngust la stradă, tipic pentru clădirile din zona castrelor. Propunerea utilității acestei case este de pensiune turistică cu magazine de artizanat;

  • Casa de lemn si chirpic cu coridor central: poate fi reconstruită după modelul celei descoperite în Sarmizegetusa care a aparținut primilor coloniști din vremea lui Traian. Edificiul construit la Porolissum ar putea adăposti o pensiune;



  • Casa de piatră cu coridor central: propune o reconstrucţie după un edificiu descoperit la Micia (azi Vețel, în apropiere de Deva). Va avea un plan similar celei precedente, dar pereții vor fi din piatră. Utilitatea propusă este tot de pensiune, casă familială;

  • Ferma romană: va fi asemenea celei descoperite la Juc-Herghelie (județul Cluj) și se pretează foarte bine pentru o pensiune restaurant cu specific roman;




  • Casa cu cerdac 1: reconstituire după o construcție de la Arcobadara (azi Ilișua, județul Bistrița-Năsăud). Era construită din lemn și chirpic, iar utilitatea propusă în cadrul complexului turistic de la Porolissum este de pensiune;

  • Casa cu cerdac 2: reconstrucție după cea descoperită la Porolissum, foarte asemănătoare cu cea precedentă, cu observația că pereții celei din urmă sunt de piatră. Se pretează la o pensiune de închiriat unei familii cu copii care dorește să retrăiască atmosfera din vremea imperiului;

  • Clădirea de piatră și mortar cu coloane în față: a fost descoperită la Tibiscum. Se remarcă prin porticul precedat de șase coloane de piatră pavate cu cărămizi. Este cel mai somptuos edificiu din târgurile provinciei Dacia cercetat până în prezent. Destinația propusă: pensiune;


  • Casa de piatră și mortar cu coloane de piatră în față: a fost descoperită la Porolissum și este un edificiu tipic de casă familială din provincia Dacia. Și acesta este propusă pentru a fi o pensiune în cadrul complexului turistic preconizat a se construi la Porolissum;


Iată așadar 8 edificii, toate din provincia romană Dacia. Dacă proiectul va fi dus la bun sfârșit, practic aici la Porolissum va fi un mini-orășel roman format din 8 pensiuni, fiecare cu specificul ei. Ar fi primele spații de cazare de tip pensiune ce s-ar putea ridica aici, la Porolissum ce ar putea asigura fluxul de turiști pe care ni-i dorim atât de mult. 

Apoi, ambițiosul proiect Dacia Porolissensis Holiday, propus de Consiliul Județean Sălaj, mai cuprinde alte 4 edificii care ar completa oferta turistică. Iată utilitatea propusă pentru acestea:
  • Clădirea Băilor publice: balinea sau terme așa cum le denumeau romanii, reprezenta un loc de socializare. Reconstituite virtual după cele descoperite acum aproape un secol la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Și aici la Porolissum este în curs de cercetare un edificiu similar. Se mizează pe faptul că termele reconstruite în teren reprezintă o mare atracție turistică;

  • Vila cu cerdac și două turnuri: va fi reconstruită după un edificiu din Sarmisegetusa. Genul acesta de construcții se găsea peste tot în iImperiul Roman;

  • Vila cu baie integrata: reprezintă reconstrucția unui edificiu somptuos descoperit la Apahida, lângă Cluj-Napoca;

  • Restaurant cu specific dacic:  este ultima clădire a ansamblului ce propune reconstrucția așa zisului sanctuar patrulater din Sarmizegetusa Regia;


Provocările unui astfel de proiect sunt mari: este greu să reconstruiești case care au existat acum aproape 2000 de ani, să imiți cu materialele de acum stilul și arhitectura acestora; să le dotezi cu toată infrastructura turistică modernă dar să păstrezi în același timp forma și funcționalitatea originală. Unde mai pui că eventualele costuri pentru realizarea acestui complex turistic sunt, fără îndoială, imense. 

Cu toate acestea, Porolissum-ul merită această șansă. Ar putea deveni astfel o veritabilă atracție turistică, un loc căutat de turiștii români și străini. Iar dezvoltarea turistică a zonei ar atrage după sine și dezvoltarea economică, ar genera cu siguranță locuri de muncă. Tinerii din zonă ar putea fi astfel convinși că și acasă pot avea un trai decent și de ce nu, cu puțină inspirație chiar o afacere de succes. O investiție în turism este pe termen mediu și lung profitabilă, așa că trebuie încurajată. 



Un comentariu:

  1. Mirel, acest proiect poate pune Sălajul pe harta turismului internațional. Combină utilul cu plăcutul, istoria cu modernismul, turismul cu educația. Sunt o grămadă de avantaje iar acest inspiră. Să vă ajute Dumnezeu sa fie aprobat acest proiect. Mulțam'fain pentru articol. O zi veselă :)!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...