Premia Musei 2017: 10 pentru Sălaj
A devenit o tradiție ca instituțiile de cultură sălăjene să-și prezinte public raportul de activitate a anului care s-a încheiat și să organizeze gale de premiere a celor care își aduc într-un fel sau altul contribuția la dezvoltarea și promovarea parteneriatelor acelor instituții. Așa s-a întâmplat și în cazul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, este pentru al doilea an în care prestigioasa instituție culturală organizează o gală de premiere. Ediția din acest an a Premia Musei i-a vizat pe acei membri ai comunității care s-au implicat voluntar și cu dăruire în viața cetății.
La început a fost un chestionar, un formular Google prin care organizatorii evenimentului - Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, a solicitat sprijinul sălăjenilor pentru a-i identifica pe cei care cred într-un sistem sănătos de valori, pentru o comunitate activă. A fost ales ca și copertă a evenimentului, ca și model inspirațional un arbore ce are frunzele alcătuite din cuvinte ca: responsabilitate, implicare, dăruire, înțelepciune, voluntariat, curaj, perseverență, altruism, toleranță sau empatie. Se explică în textul ce însoțea chestionarul: ”Premia Musei - ediţia a doua, este o pledoarie pentru un sistem sănătos
de valori în comunitate. Care valori? Cele care izvorăsc dintr-o
rădăcină şi un trunchi sănătos. Ajutaţi-ne să-i descoperim pe cei
"10 pentru Sălaj" care vor fi "frunzele" arborelului nostru, împărtăşind
valorile şi demonstrând calităţile de care societatea are atâta nevoie!
Completaţi şi distribuiţi chestionarul "Premia Musei" existent pe pagina noastră de facebook!”
În urma apelului lansat, au venit din partea sălăjenilor 22 de propuneri distincte, 6 dintre acestea fiind nominalizate de mai multe ori. Dintre acestea au fost alese 6 nume la care s-au mai adăugat încă 4 nume propuse de organizatori. Iar cei 10 nominalizați au fost premiați joi, 23 februarie 2017, în sala ”Porolissum” a Consiliului Județean Sălaj. Într-un cadru festiv, din care nu au lipsit momentele artistice puse în scenă de elevi ai Liceului de Artă ”Ioan Sima” sau deja celebrul ”colț românesc” al Fundației pentru Educație și Dezvoltare Locală AGAPIS.
Evenimentul a avut două părți distincte. Pentru început, doamna Corina Bejinariu - manager al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău a prezentat un raport detaliat de activitate al instituției pe care o conduce, pentru anul 2016. Cei prezenți au putut afla astfel cât de complexă e activitatea specialiștilor muzeului; au aflat că dincolo de activitățile cu public - mă refer aici la expoziții sau proiecte educaționale în spațiile muzeului dar și în comunitate - există muncă de teren și de cercetare, există articole și cărți de specialitate. Un demers necesar, al unei instituții care încearcă, cu instrumentele specifice, să promoveze cultura într-o societate ce pare prea puțin interesată de fenomenul cultural.
În partea a doua, au fost premiați cei ”10 pentru Sălaj”. Într-o manieră interesantă, din care nu au lipsit prezentări detaliate ale activității acestora, premiile au fost înmânate de către domnul Tiberiu Marc - președintele Consiliului Județean Sălaj și de către o altă persoană, de regulă care a fost premiată la ediția anterioară. Pe lângă diplomă, cei premiați au primit câte o farfurie de ceramică de Zalău realizată de artistul Csibi Csaba din Borla și o replică după o monedă romană realizată de familia Prunean în cadrul proiectului ”Colțul românesc, suvenir de Sălaj”.
Iată-i pe cei 10 premianți, în ordinea premierii acestora:
S-a remarcat mai ales prin acțiunile caritabile ”Ajutați-l pe Andrei”, ”Cadoul iepurașului”, ”Zâmbet de copil” sau ”Mărțișor pentru speranță”. Acțiuni de voluntariat care au fost de mare impact în comunitatea sălăjeană.
A fost, din punctul meu de vedere, revelația anului 2016 în materie de evenimente etnografice. Prin deja celebra ”Nuntă de la Marin” Patricia a reușit să facă reenactment etnografic, să mobilizeze o comunitate întreagă. Am fost onorat să fiu nominalizat pentru a-i acorda Patriciei premiul, alături de domnul președinte al Consiliului Județean Sălaj.
Sebastian Olaru nu mai are nevoie de nicio prezentare. Jurnalist de excepție, dublat de un fotograf de reportaj foarte bun, este mereu prezent acolo unde se petrec lucruri frumoase. Iar efortul său de a salva ”casa de la Răstoci” sau alte elemente de patrimoniu este lăudabil. Ce să mai spunem de materialele pe care le publică pe Agerpres și care fac cinste județului nostru?
Mă bucur că l-am cunoscut pe domnul doctor Mihai Iosif Iuhas în ”civil” și nu în exercițiul meseriei, aceea de salvator de vieți. Domnul doctor Iuhas este șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Sălaj, iar pacienții săi reprezintă poate cea mai fidelă carte de vizită.
Comunitatea maghiară din Sălaj are în profesorul Kovács Kuruc János un reprezentant de seamă. Are o bogată activitate publicistică și este membru fondator și membru al consiliului director al Societății Muzeului Ardelean filiala Zalău. Este lăudabil gestul organizatorilor de a aduce în atenția publicului și de a premia un membru al comunității maghiare.
Doamna profesoară Iulia Florian este consilier educativ la Colegiul Național ”Silvania” Zalău. iar din acestă calitate este prezentă în comunitate printr-o serie de proiecte educaționale de impact. Faptul că este iubită și apreciată de către elevi, s-a văzut prin numărul mare a celor care au venit să o susțină.
Numele lui Alin Prunean este aproepe sinonim cu ”sănătatea dulce”. Implicat în proiecte ce au rolul de a sprijini micile comunități, a dus faina mierii de albine sălăjene în țară și peste hotare. Iar proiectul ”Colțul Românesc” a căpătat o latură ce ține de identitatea locală odată cu lansarea primului kit de suveniruri sălăjene.
Domnișoara Andreea Chiș este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Silvania” Zalău. Experiența studiilor în afara granițelor țării a pus-o în acțiuni de antreprenoriat și de voluntariat orientate spre tineri. Este un exemplu pentru colegii ei, care aleg să se implice în cât mai multe organizații și cluburi de voluntariat.
Cine nu a auzit în Sălaj de omul de cultură Daniel Stejeran? Cunoscut mai ales prin acțiunile ce vizează promovarea culturii și tradițiilor iudaice, director al Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, Daniel Stejeran a făcut cunoscut orașul Șimleu Silvaniei în lumea largă. Iar în ultimul timp, în calitate de director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei, contribuie la promovarea orașului și a zonei în care se
găsește.
Domnul profesor Titus Câmpean, actualmente director al Liceului de Artă ”Ioan Sima” din Zalău este o prezență constantă a evenimentelor culturale, aducând, prin ansamblurile muzicale formate din elevi ai școlii pe care o conduce, bucuria unor interpretări de excepție. ”Prin grupul ”Tradiții” contribuie la cunoașterea și păstrarea unor datini și obiceiuri, cultivând respectul față de zestrea noastră identitară” - se arată în prezentarea făcută de organizatori.
Gala ”Premia Musei” - căci a fost o manifestare de gală, a adus în atenția comunității nevoia de valori, de repere locale. Acestea au puterea de a inspira, de a trasforma o societate și tocmai de aceea trebuie promovate. Iar faptul că printre ei s-au aflat și mulți profesori, înseamnă că aceștia mai au încă puterea exemplului. Felicitări organizatorilor! Felicitări premianților!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu