Budapesta, capitala Ungariei, este
un oraș modern, plin de viață, ancorat însă puternic în trecutul istoric. Orașul ce se întinde pe ambele maluri ale Dunării fiind format prin fuziunea a două orașe Buda și Pesta. Este din 1148 conform primei atestări documentare, capitala Ungariei. Doar pentru o perioadă scurtă, între 1526 – 1671 orașul este stăpânit de turci, capitala fiind mutată la Bratislava. Având un trecut zbuciumat, orașul a reușit ca astăzi să fie astăzi o destinație turistică de top a Europei. Este cea mai vizitată capitală a Europei Centrale, după Praga.
Primul meu contact cu Budapesta s-a produs în februarie 2006. Între două avioane, am avut la dispoziție 9 ore de care am vrut să profit pentru a vizita orașul. Sosisem pe aeroportul din Budapesta – celebrul Ferihegy I (azi se numește Franz Liszt) într-o dimineață de februarie, după un drum istovitor de 9 ore cu un microbuz. Și atunci, ca și acum de altfel, aeroportul din Budapesta deservește unele zone ale Transilvaniei. Este adevărat că de atunci, aeroporturile din Cluj, Satu-Mare, Oradea sau Baia-Mare și-au extins și diversificat numărul zborurilor, dar încă Budapesta este o variantă alternativă pentru unii.
Am decis împreună cu ceilalți profesori și elevi, cu care aveam să mergem pentru o săptămâna la Viterbo (Italia) într-un proiect Comenius, să nu pierdem vremea prin aeroport și să profităm de faptul că suntem într-unul din cele mai frumoase orașe din Europa. După ce cu greu ne-am orientat, am luat un autobuz până la stația de metrou Kóbánya-Kispest, capăt de linie al magistralei M3. Aici ne-a trebuit ceva timp să ne dăm seama cum funcționează automatele care eliberau tichetele de metrou. Proveneam dintr-un orășel de provincie care nu are metrou, nici măcar troleibuz sau tramvai. Până la urmă ne-am descurcat. Călătoria cu metroul, prima de acest fel în străinătate a fost interesantă. Budapesta dispune de cea mai veche rețea de metrou din Europa continentală. Încă din 1896 aici a funcționat o linie de metrou.
Am mers până în zona gării Nyugati (Nyugati Pályudvar) de unde am luat-o pe jos pe bulevardul Szent István spre Dunăre. Țin minte și acum că am fost fermecat de frumusețea clădirilor, de ornamentele acestora, de aerul tare al iernii ce bătea dinspre fluviu. Am trecut pe lângă Teatrul de Comedie (Vigszinház) și am admirat frumoasele lampadare din fața acestuia.
|
lampadar în fața teatrului de comedie |
|
barje și ambarcațiuni ancorate pe cheiul Dunării |
Am traversat Dunărea pe Podul Margareta (Margit hid) ce unește malurile fluviului trecând prin capătul insulei cu același nume. Este al doilea cel mai vechi pod din oraș, fiind construit în anul 1876. Cu o lungime de 640 de metri, a fost distrus în al doilea război mondial și a fost refăcut în 1948. Dunărea de un albastru amețitor ce se confunda parcă cu albastrul cerului ni se înfățișa în toată splendoarea. De pe pod am admirat Parlamentul Maghiar pe malul stâng și Cetatea Budei pe malul drept. În față, la o distanță considerabilă se vedea faimosul Pod cu Lanțuri (Széchenyi Lánchid).
|
Margit hid |
|
Podul Margit reflectat în Dunăre |
|
sloiuri de gheață pe Dunăre |
Am traversat Dunărea și ne-am plimbat sub soarele rece al iernii de-a lungul malului spre Podul cu Lanțuri. Ne opream din când în când să surprindem imagini ale clădirii Parlamentului oglindită în apele Dunării. Am mai fost în Budapesta de mai multe ori în anii următori, însă niciodată nu am fotografiat o imagine mai frumoasă a Parlamentului.
|
Parlamentul Maghiar |
Podul cu Lanțuri a fost o altă revelație pentru mine. Nu credeam că poate exista un pod atât de frumos, atât de spectaculos. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Leii de piatră ce flanchează podul mi se păreau deosebit de impunători. Podul a fost deschis în 1849 fiind primul pod permanent peste Dunăre. A fost proiectat de inginerul englez William Tierney Clark și a fost la acea vreme unul dintre cele mai frumoase poduri din lume. Nici acum nu și-a pierdut din farmecul și din romantismul său. De pe pod, priveliștea asupra orașului este nemaipomenită. De o parte se vede Podul Margareta peste care am trecut noi iar de cealaltă parte se vede Podul Elisabeta (Erzsébet hid).
|
Podul cu lanțuri |
|
intrarea pe podul cu lanțuri |
|
unul din leii de piatră ce păzesc podul |
|
cetatea Budei văzută de pe Széchenyi Lánchid |
Am traversat Piața Roosevelt și am căutat o stație de metrou care să ne ducă din nou la aeroport. Deși nu am stat mai mult de 4 ore în oraș, Budapesta mi s-a părut minunată. A fost ca o dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am promis că voi reveni. Și de atunci am mai fost încă de 4 ori. Aveam să descoper treptat unul dintre cele mai frumoase și mai romantice orașe din câte am văzut vreodată.
Dar despre celelalte incursiuni mai scurte sau mai lungi în capitala Ungariei, în postările viitoare.
|
Apus de soare pe aeroportul din Budapesta |
|
Budapesta văzută de la înălțime |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu