duminică, 27 ianuarie 2013

Planeta Košice - Capitala Culturală a Europei (II)


Ceremonia de Deschidere a proiectului ”Košice 2013 – Capitală Culturală Europeană” ce s-a desfășurat în perioada 19-20 ianuarie 2013, a cuprins o serie de activități culturale remarcabile ce marchează începutul unui an cultural ce se vrea a fi deosebit de prolific.


Datorită multitudinii de evenimente ce au avut loc în aceste zile, era practic imposibil să participi la toate, mai ales că unele se derulau simultan. Nu am mers la Košice cu scopul declarat de a participa la evenimentele culturale, ci mai degrabă pentru a descoperi frumusețile orașului și pentru a surprinde atmosfera generală într-o zi atât de importantă.


Însă mă bucur că nu am ratat unul dintre cele mai spectaculoase evenimente. Întâmplător, am găsit în fața Catedralei Sfânta Elisabeta, un panou, diferit de celelalte, care te informa în slovacă și engleză că la ora locală 17 (sâmbătă, 19 ianuarie) va avea loc un spectacol de lumini, ocazionat de împlinirea a 100 de ani de la electrificarea catedralei. Un astfel de eveniment nu trebuia ratat.


Ne-am poziționat strategic cu o jumătate de oră mai devreme, lângă Turnul Urban, cu spatele la Teatrul de Stat și având în față fațada nordică a Catedralei. Aceasta era cufundată în întuneric, doar frumoasele lampadare stradale asigurând o sursă de lumină. Treptat, în jurul Catedralei s-a strâns o mare mulțime de oameni, mulți aveau baloane oferite de organizatori. Toate baloanele aveau în interior ceva care le luminau, ca un licurici. Cu o întârziere de 5 minute (suntem în Slovacia, nu în Germania!) organizatorii au ținut un discurs în slovacă și engleză, dar care din păcate nu s-a înțeles prea bine, sonorizarea fiind singurul punct slab al evenimentului. După discursuri, s-au stins toate luminile din jur, în uralele celor prezenți. Toți ochii erau ațintiți pe dantelăria de piatră a venerabilei Catedrale, așteptând spectacolul de lumini promis. Organizatorii au reușit însă să surprindă pe toată lumea. Folosind Turnul Urban pe post de ecran, au proiectat un spectaculos film 3D cu imagini și text despre istoria Catedralei. Am văzut și am citit despre dezastrele ce s-au abătut de-a lungul veacurilor asupra bisericii dar și despre modul în care aceasta a renăscut de fiecare dată. De asemenea, fundația Terra Incognita, cea care a realizat documentarul și-a prezentat activitățile culturale ce vor fi organizate în diverse zone ale regiunii în anul 2013.







Apoi, pe neașteptate, Catedrala a fost scăldată în lumini multicolore, în timp ce de dincolo de ziduri se auzeau acordurile muzicii gotice. Rând pe rând, catedrala a fost luminată în nuațe de albastru, roșu, verde și mov spre deliciul și încântarea tuturor celor prezenți. A fost un spectacol de lumini reușit, bine orchestrat și pus în scenă.











Aflându-ne în Capitala Culturală a Europei, nu puteam să nu participăm măcar la unul din nenumăratele evenimente culturale. În spatele catedralei Sfânta Elisabeta se găsește Galeria de Est, situată într-o superbă clădire în stil baroc din secolul al XVIII-lea. Aici, a fost fondată în 1951 prima galerie de artă regională din Slovacia, sub numele de Galeria Regională. În aceste zile, aici au loc o serie de evenimente culturale sub genericul ”Weekend of the Design and Fashion”. Nu mai puțin de 17 artiști, majoritatea proveniți din Cehia, expun creațiile lor constând în piese de sticlărie și cristal de Bhoemia, porțelan și ceramică, piese de mobilier și obiecte din materiale reciclabile sau creații vestimentare. Ceea ce îmi place în materie de organizare, este faptul că în fața fiecărei clădiri unde se desfășoară câte un eveniment cultural, există amplasate acele panouri stradale de formă paralelipipedică, pe care este scris evenimentul în slovacă și engleză. Este ușor să găsești evenimentele, trebuie doar să te uiți pe stradă după panouri.




Impresionează expoziția ”Handle with care” ce conține 12 obiecte decorative din sticlă, fiecare fiind o reprezentare metaforică a unei povești populare slovace. Expoziția este parte a unui proiect mai amplu numit ”Flowers for Slovakia” (http://www.f4sk.com/) realizat de un grup de studenți la secțiile de design sau arhitectură ale Universității Tehnice din Slovacia.







Surprinde și expoziția ce cuprinde piese de mobilier minimalist: câteva bețe pe post de cuier sau bețe înfipte în câteva scânduri – sugerează ceea ce ar putea fi o etajeră.




Remarc o expoziție interesantă de mobilier și veselă de bucătărie. Exponatele sunt frumoase, elegante, mai aproape de gustul meu. Îmi place modul de expunere, într-un colț luminat discret ce crează o atmosferă intimă și relaxantă.




Mai încolo, într-un decor ce pare futurist, o expoziție de obiecte realizate din materiale reciclabile: fotolii realizate din sute de capace de pet-uri sau veioze de diferite forme și mărimi realizate din jumătăți de sticle de plastic de 0,5 litri.






Un grup de designeri expun creații interesante și ne anunță că mai târziu va avea loc o paradă a modei. Este o expoziție de artă contemporană ce oferă vizitatorilor o privire interesantă asupra noilor tendințe.







Chiar dacă nu sunt fan al noilor tendințe în artă și design, fiind atras mai degrabă de arta clasică, pot să spun că expozițiile vizitate mi s-au părut a fi cel puțin interesante.

Din păcate trebuia să ne pregătim de drum, aveam 350 de kilometri de parcurs până acasă. Nu am putut rămâne să asistăm la specatcolul de lasere și artificii ce se prefigura. Am putut însă observa cu câtă minuțiozitate pregătesc organizatorii evenimentul. Toată zona centrală era împânzită de grupuri de polițiști, fie din poliția națională fie din cea locală. Pe scena mare din Hlavna Ulica se făceau ultimele repetiții. Gardurile ce separă zonele de acces ale publicului sunt și ele instalate.



Fără îndoială, în acest an 2013, Košice va fi gazda unor importante evenimente culturale ce vor ține capul de afiș. Pentru cine vrea să viziteze orașul Košice în acest an, este util să știe când vor avea loc cele mai importante evenimente culturale, putându-și planifica sejurul și în funcție de acestea. 

Toate informațiile legate de programul evenimentelor, pot fi obținute de pe site-ul oficial.


  • Prima parte a articolului poate fi citită aici
  • Despre obiectivele turistice ale orașului Košice, am scris aici.

3 comentarii:

  1. Foarte frumos...sincer habar nu aveam de orasul asta...Multumesc pentru aceasta minunata prezentare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre acest orasel am aflat cu foarte multi ani in urma, de la o colega care petrecuse un concediu in - pe atunci - Cehoslovacia. Fusese impresionata de faptul ca un orasel atat de mic poate fi atat de "civilizat si curat", dupa cum povestea ea.

    Frumos spectacolul de lumini la care ati asistat!

    Nu ne spui nimic aici despre traseul urmat. Ai fost cu masina sau cu trenul? Daca ai fost cu masina, care e starea soselelor pana acolo?

    RăspundețiȘtergere
  3. La Košice se ajunge foarte simplu cu masina. Din Zalău până acolo sunt 340 kilometri (prin Carei - Nagykallo - Polgar - Miskolc - Kosice. Intre Nagykallo si Miskolc se circula pe autostrada (M3 respectiv M30). Din Miskolc mai sunt 70 kilometri, Kosice fiind situat la 20 km de granita slovaco-ungara. Drumurile sunt foarte bune, si cele din Ungaria si cele din Slovacia. Si varianta prin Debrecen poate fi luata in considerare. Am gasit cazare la pret rezonabil pe booking.com, am stat la Hotelul Gloria Palac, la doi pași de centrul istoric.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...