Indiscutabil, Clujul este capitala Culturală a
Transilvaniei. Aproape că nu este săptămână în care aici să nu se organizeze
câte un eveniment cultural. După ce săptămânile trecute filmul a fost în
festival la Cluj, TIFF ținând capul de afiș al evenimentelor culturale, iată că
a venit rândul ca și cartea să fie în festival. În perioada 19-23 iunie 2013,
la Cluj-Napoca s-a desfășurat prima ediție a Festivalului de Carte
Transilvania.
Festivalul este organizat de Asociația Culturală
Eikon și de Editura Eikon alături de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și
este unul dintre evenimentele menite să susțină candidatura orașului la
obținerea statutului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Timp ce cinci
zile centrul Clujului a devenit punctul de întâlnire ”a oamenilor cărții – scriitori, editori, critici literari, librari,
cititori – care vor contribui la stimularea lecturii prin recitaluri, lansări
de carte, ședințe de autografe și concursuri literare. Ediția inaugurală a
Festivalului promite publicului o călătorie extraordinară în lumea cărților,
printr-o manifestare culturală amplă, pe măsura Clujului academic, cultural și
spiritual” se arată în programul evenimentului. Întregul program al
manifestărilor, poate fi consultat aici.
Într-adevăr, evenimentul ce a îndreptat privirile
oamenilor de cultură spre cartea scrisă, s-a ridicat la înălțimea așteptărilor,
fie și doar prin numărul mare de expozanți sau prin numărul și mai mare de
lansări de carte. Au expus carte în format tipărit dar și pe suport digital
peste 40 de edituri din Cluj-Napoca, București, Târgu-Mureș, Oradea,
Târgoviște, Bistrița, Chișinău, Sibiu, Onești, Pantelimon, Iași, Brașov și
Zalău.
Evenimentul a fost mai mult decât un târg de carte.
A fost o oportunitate pentru scriitori și cititori să interacționeze unii cu
alții. Și locul de organizare al festivalului a fost unui inedit, acesta
desfășurându-se în stradă, în Piața Unirii din centrul orașului. Aici a fost
amenajată o scenă pe care au urcat, rând pe rând, reprezentanți ai editurilor,
scriitori și critici literari. Conform programului anunțat de organizatori, au
avut loc peste 70 de lansări de carte, dar și alte evenimente conexe:
vernisaje, recitaluri de muzică folk, rock sau jazz, spectacole de teatru,
proiecții video, conferințe sau mese rotunde.
Am participat la două evenimente editoriale importante,
din punctul meu de vedere. Primul a fost lansarea volumului ”Istoria
Transilvaniei” avându-i ca autori pe Ioan-Aurel Pop - profesor universitar și
membru al Academiei Române și pe Ioan Bolovan - profesor universitar și
prorectorul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cartea este una de
excepție, îndelung așteptată de iubitorii istoriei transilvănene și se vrea a
fi varianta accesibilă publicului larg a monumentalei ”Istoria Transilvaniei”
în trei volume apărută în 2003 sub egida Institutului Cultural Român. Într-o
ținută grafică de excepție, recentul volum, a apărut grație unei colaborări
între Editura Eikon și Centrul de Studii Transilvania al Academiei Române și cu
sprijinul revistei online de călătorii cluj.travel. Coperta este opera
artistului clujean Adrian Grecu și conține
imaginea porții cetății Alba Iulia, fotografie realizată de Ovidiu Manoilescu. Chiar
dacă este o carte ce se adresează publicului larg, autorii nu au renunțat la
rigoarea cercetării științifice. Capitolele abordează aspecte din istoria
Transilvaniei de la lumea traco-dacică până după Marea Unire din 1918.
Presărată cu nenumărate ilustrații și hărți din Fondul de ilustrații al
Filialei Cluj a Bibliotecii Academiei dar și de pe wikipedia.org, cartea
”Istoria Transilvaniei” este o carte-document ce prezintă Transilvania ca un
spațiu multietnic, multicultural și multireligios.
La lansare, au participat alături de autorii
amintiți deja, profesorii Vasile Pușcaș (fost ministru delegat pentru Afaceri
Europene în perioada 2008-2009) și sociologul Vasile Sebastian Dâncu (fost
ministru al Informațiilor Publice în cabinetul Năstase). În opinia profesorului
Vasile Pușcaș ”cartea era și necesară și
așteptată de multă lume”. ”Părerea
mea, este că în momentul de față, românii ori s-au retras din istorie ori au
fost împinși din istorie și își caută nu numai demnitatea europeană dar își
caută și identitatea națională și identitatea locală” - este de părere distinsul profesor
universitar, care mai adaugă ”cartea lui
Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan este o carte despre o bătălie pentru civilizație
[...] care nu înseamnă așteptare, nu înseamnă numai pârjolirea a ceea ce
este împrejur ci înseamnă în primul rând o construcție proprie, o construcție
pe care să o validezi în comparație cu cei din jur și cu cei din întreaga lume”. De asemenea se remarcă deschiderea prin limbajul folosit spre cititorul comun,
nu numai spre cel erudit: ”mă bucur că
cei doi universitari vin dinspre tonul erudit, tonul foarte îngrijit ce-l au la
catedră, să spună lumii că este nevoie de o construcție a civilizației, că ceea
ce ne-au lăsat înaintașii, urmașii trebuie să dezvolte” .
|
Lansarea cărții Istoria Transilvaniei |
|
sociologul Vasile Sebastian Dâncu vorbind despre carte |
|
academicianul Ioan-Aurel Pop, unul din autorii cărții |
Profesorul și politicianul Vasile Sebastian Dâncu,
ține să sublinieze lipsa ”curajului de a
face istoria Transilvaniei”. ”Ceea ce
au făcut Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan, este mai mult decât un manual de istorie, este
o operă de educație, pentru că nu are deloc caracteristicile unui tratat, nu
este o carte ideologică, nu are nimic ideologic în ea ” – este de părere
sociologul Vasile Sebastian Dâncu, care mai spune că ”istoria este o oglindă pe care unii oameni responsabili trebuie să
o pună din când în când în fața noastră”.
|
autorii Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan acordând autografe |
Un alt moment important, din punctul meu de vedere,
fără a subestima calitatea celorlalte lansări de carte ce au avut loc în cele
cinci zile ale Festivalului, a fost acela în care au fost lansate cărțile Editurii Caiete Silvane din Zalău. În frunte cu poetul Daniel Săuca – directorul editurii și managerul
Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, pe scenă au urcat coordonatorii
și autorii cărților lansate cu această ocazie: Marin Pop, Viorel Mureșan și
George Vulturescu. Prima carte care a fost lansată, este cartea-eveniment a
seniorului Corneliu Coposu ”Jurnal din vremuri de război”. Istoricul Marin Pop – care este consătean cu regretatul Corneliu Coposu – spunea:
”studiind la arhivele CNSAS și lucrând la
monografia familiei Coposu, am descoperit numeroase scrieri inedite printre
care și acest jurnal”. În opinia istoricului, ”acestă carte este un început de proiect, în încercarea de a evidenția
faptul că seniorul Coposu a fost nu numai un om politic de excepție, ci și un
istoric care s-a aplecat asupra studierii istoriei celui de al doilea război
mondial”. Despre carte au vorbit Valentin Orga și Ottmar Trașcă. În opinia
istoricului și specialistului în istoria celui de al doilea război mondial,
Ottmar Trașcă ”cartea este un document
istoric de maximă importanță, un document excepțional care conține foarte multe
informații în măsură nu numai să confirme fapte și evenimente, în mare
cunoscute, care s-au petrecut în România în perioada anilor 194-1944” și că ”acest
Jurnal vine cu o serie de informații care permit reinterpretarea, reevaluarea anumitor
evenimente de maximă importanță din istoria celui de al doilea război mondial”.
|
standul Editurii Caiete Silvane Zalău |
|
Lansări de cărți la Editura Caiete Silvane |
|
istoricul Marin Pop vorbind despre cartea Jurnal dinn vremuri de război |
|
criticul literar Mircea Muthu și poetul Viorel Mureșan |
|
poeții Daniel Săuca și George Vuturescu |
Au mai fost lansate cărțile ”Cronicar pe Frontiera
Poesis” de George Vulturescu și ”Colecția de călimări” volumele 1 și 2 de
Viorel Mureșan. Despre aceste cărți au vorbit Claudiu Groza și Mircea Muthu.
Ultima carte lansată cu ocazia Festivalului de Carte Transilvania a fost colecția
de comentarii ale istoricului,
filosofului și poetului Ioan-Viorel Bădică, ”Brâncuși
după Brâncuși”. I-au adus un omagiu
postum, regretatului om de cultură, care a lucrat la bibliotecile din Zalău și
Cluj, istoricul și filosoful Vasile Muscă dar și scriitorul Constantin
Zărnescu.
Deși a fost programat un concert de muzică
tradițională sălăjeană, în interpretarea lui Daniel Pop, colaborator al
Ansamblului Folcloric ”Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului
Sălaj, acesta nu a amai avut loc datorită depășirii timpului alocat Editurii
Caiete Silvane dar și din cauza unor defecțiuni tehnice. Totuși, Daniel Pop a
avut prezență de spirit și a interpretat ”la rece” o melodie populară din
repertoriul său.
|
interpretul de muzică populară Daniel Pop |
Festivalul de Carte Transilvania, nu a fost singurul
eveniment cultural ce s-a derulat în aceste zile la Cluj. Între 21-23 iunie,
Parcul Central din Cluj-Napoca a fost gazda unui inedit festival dedicat
jazz-ului: Jazz in the Park. Timp de trei zile, pe scenele amenajate au urcat
nume grele ale genurilor jazz, folk sau blues: Otros Aires, Waldeck, Byron, Bigg Dimm A’Band, Cuantune, Maria Răducanu sau Vița de Vie. Pe aleea principală a Parcului Central s-a
desfășurat Târgul Vintage de carte și antichități. Conceptul Jazz in the Park
s-a născut în America anilor 70 și presupune recitaluri live de jazz, folk sau
muzică clasică, dedicate pentru cei aflați în plimbare prin parc sau veniți
special pentru acest eveniment. Evenimentul este produs de FAPTE – agenția
care a organizat și Târgul de Cariere sau Photo Romania.
|
scena mare amenajată în Parcul Central |
|
târg de produse vintage |
Cluj Never Sleeps – reprezintă o serie de evenimente
organizate sub egida Youth@Cluj-Napoca2015, și se înscrie în seria de
manifestări dedicate tinerilor clujeni. Proiectul și-a propus ca în cea mai
lungă zi de vineri din an, și în noapte de 21/22 iunie, orașul să fie populat
24 de ore din 24 cu evenimente pentru tineri. În pas cu evenimentul, la
Primăria Cluj-Napoca a avut loc o ședință a Consiliului Local pe probleme de
tineret, la ora ...12 noaptea. Cluj Never Sleeps este un proiect-umbrelă ce
reunește o serie de proiecte urbane dedicate tinerilor. Unul dintre acestea
urma să aibă loc în fața Universității Babeș-Bolyai. Aici un grup de tineri au
avut ideea, ciudată, de a planta iarbă pe asfalt. De fapt au adus rulouri de gazon
pe care le-au întins pe asfalt. Prima tendință a fost aceea de a nu călca
iarba, însă două plăcuțe în română și maghiară conțineau un mesaj contrat...”puteți
să călcați pe iarbă”. O mașină adevărată, Dacia 1300 după toate
probabilitățile, era acoperită cu rulouri de gazon, iar pe spațiul verde erau
amplasate măsuțe la care tinerii serveau băuturi răcoritoare.
|
afișul evenimentelor de pe Cetățuie |
Iată așadar, câte evenimente pot fi organizate în
Cluj-Napoca, în decursul unei singure zile. Cu siguranță vor urma și altele la fel
de interesante, Clujul a dovedit din nou că poate fi considerat Capitala Culturală
a Transilvaniei.
Clujul este un oras propus sa devina capitala culturala a Europei in 2012. Sprijiniti aceasta initiativa!
RăspundețiȘtergereSite:
www(.)clujnapoca2021(.)ro
(fara paranteze)