luni, 9 decembrie 2013

ShoeBox. Cadoul din cutia de pantofi

Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare de peste an. Dincolo de conotațiile religioase, pe care n-ar trebui să le uităm niciodată, Crăciunul înseamnă bucurie. Bucuria de a dărui! Bucuria de a-l vedea pe cel de lângă tine că se bucură. Ce poate fi mai uman decât acel sentiment minunat pe care-l simți atunci când bucuri pe cineva, când îi faci un cadou? Ce poate fi mai emoționant decât scânteierea din ochii unui copil când primește un cadou? Dar ce ziceți dacă cadoul se află într-o...cutie de pantofi?

Harta centrelor de colectare ShoeBox din țară. 



Poate la aceste sentimente s-a gândit și un clujean care în doar 7 ani a reușit să pună o țară întreagă în mișcare. Numele lui este Valentin Vesa, este originar din Soimos, o localitate de lângă orașul Lipova din județul Arad. Ideea lui Valentin este simplă și pornește de la faptul că în fiecare dintre noi se ascunde un ”gram de generozitate”. Și ce alt moment mai propice pentru a ne dovedi generozitatea, decât sărbătorile de iarnă? Așa că s-a gândit să dăruiască copiilor aflați în dificultate sau sărăcie un cadou. Un cadou care să încapă într-o cutie de pantofi. Așa s-a născut proiectul ShoeBox – Cutia de Pantofi. O banală cutie de pantofi, pe care toți am avut-o uneori și de cele mai multe ori am aruncat-o, asta dacă nu ținem în ea tot felul de nimicuri, se poate transforma într-un cadou. 

Valentin Vesa, cel care a inițiat proiectul ShoeBox
Din 2007 până azi, proiectul s-a tot extins atât prin faptul că angajatorul său, compania iQuest, a pus la dispoziție sediile din România (Cluj, Brașov, Sibiu, București și Craiova) pentru a se organiza în ele centre de colectare, dar și datorită miilor de voluntari care au făcut ca proiectul să crească an de an. Pentru campania din 2013, ca de altfel și pentru campaniile anterioare, de un real folos în în promovarea proiectului a avut-o site-ul creat special în acest sens dar și pagina de Facebook

În acest moment, există peste 90 de puncte de colectare a cutiilor în 37 de orașe din toată țara și alte câteva în diaspora (Australia, Belgia, Franța, Germania, Cehia sau Slovacia). Lista completaă și adresa acestor centre poate fi consulată aici. La Zalău, singurul centru de colectare este deschis la Salon Egoistte, situat pe Bulevardul Mihai Viteazul, bloc Lira Cristal (vis-a-vis de Scala). De marți până sâmbătă poți să duci cadoul tău într-o cutie de pantofi, între orele 11-18. 

cadouri în cutii de pantofi din Australia. Sursa foto: www.facebook.com/ShoeBox.ro
Ce are de făcut cineva care dorește să facă o bucurie unui copil nevoiaș. Simplu: să pună într-o banală cutie de pantofi ce crede de cuviință sau ce crede că i-ar prinde bine unui copil. Pe site există chiar un ghid legat de ceea ce ar putea conține pachetul. Apoi să-l împacheteze în hârtie de sărbătoare și să-l ducă la cel mai apropiat punct de colectare. De restul se ocupă voluntarii proiectului. 

proiectul ShoeBox la Frankfurt în Germania. Sursa foto: www.facebook.cm/ShoeBox.ro

Am vrut să aflăm mai multe despre proiect, despre inițiativă. Așa că l-am rugat pe domnul Valentin Vesa să ne răspundă la câteva întrebări. Îi mulțumim pentru amabilitate.

Foto-Travel: Stimate domnule Valentin Vesa, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Valentin Vesa: Sunt un tată a doi copii, soț, român patriot și apolitic. Cred în Dumnezeu și iubesc oamenii. Îmi place să cred că noi românii suntem perfect capabili să ne ajutăm unul pe celălalt fără niciun ”ajutor” extern și văd această capabilitate demonstrată, an de an, prin campaniile ShoeBox și nu numai. 

Foto-Travel: Cum v-a venit ideea de a demara acest proiect? De ce conceptul de ”shoe box”?
Valentin Vesa: În 2006 am avut o inițiativă în familie, aceea de a ne învăța băiatul (care atunci avea 3 ani) să împartă din ce are cu alți copii mai săraci. Astfel am mers în Pata Rat în Cluj și am dus două cutii, pe care Luca le-a dat copiilor de acolo. Ideea a prins în cercul de prieteni și la rugămintea lor am făcut prima campanie în 2007, la care încercând să-i găsim un nume, i-am zis ”ShoeBox” la sugestia soției mele. Noi primiserăm în copilărie acele cutii de care cei de vârsta noastră sigur își amintesc, care veneau din Anglia, SUA și alte țări, în același format de cutii de pantofi, frumos ambalate, umplute cu de toate. Am adăugat în românește ”Cadoul din cutia de pantofi” pentru a fi mai explicit pentru aceia care nu vorbesc engleza. Și așa a rămas. Un proiect început în 2007 în familie. restul e o poveste frumoasă, la care mai adaugă o pagină fiecare voluntar.

punct de colectare ShoeBox la Iulius Mall în Iași. Sursa foto:www.facebook.cm/ShoeBox.ro 

Foto-Travel: De la ideea la implementare e uneori o cale lungă și destul de sinuoasă. Cum a ”rodit” ideea dumneavoastra? Care au fost pașii parcurși?
Valentin Vesa: În primul an am făcut un cadou de familie, al doilea an doar în Cluj și exclusiv din ”reclama” pe status de Yahoo Messenger, s-au adunat 512 cutii. Din 2008 cânt iQuest ne-a pus la dispoziție sediile din toată țara lucrurile au evoluat exponențial. În 2009 am luat domeniul shoebox.ro și în 2011 am lansat pagina de Facebook. Toate aceste unelte online au ajutat puternic la răspândirea ideii de proiect în țară și diaspora.

Foto-Travel: Cine sunt ”oamenii de bine” care v-au ajutat?
Valentin Vesa: Românii, în exclusivitate românii din țară și diaspora.

Foto-Travel: Aveți o rețea de colectare în 37 de orașe din țară. Cum au fost alese locațiile? Le-ați căutat dumneavoastră sau ei au venit înspre proiect?
Valentin Vesa: Toate locațiile s-au deschis în urma apelului lor, al voluntarilor responsabili de acesta locații.

Foto-Travel: Dacă cineva vrea să se ralieze proiectului, ce trebuie să facă? Cum vă poate ajuta?
Valentin Vesa: Oricine nu își găsește orașul pe lista locațiilor ShoeBox și dorește să deschidă un centru de colectare și distribuție locală, poate să mă contacteze și sunt deschis să avem cât mai multe centre ShoeBox în toată țara și diaspora. 

Foto-Travel: Unde ajung cutiile cu cadouri? Cum alegeți destinatarii?
Valentin Vesa: Fiecare coordonator de centru de colectare își alege local destinatarii, din surse proprii. Acestea sunt în mare măsură ”ponturile” aduse de către cei care vin cu cutii și ne spun despre cazuri concrete. De asemenea primim de la Primării și Direcțiile de Protecție a Copilului ajutor, prin listele cu familiile și copii defavorizați. 

campania ShoeBox în localitatea Sutor din județul Sălaj. Sursa foto:www.facebook.cm/ShoeBox.ro

Foto-Travel: Ne puteți spune care au fost cele mai dificile momente?
Valentin Vesa: Niciun moment nu este ușor, însă pot să spun că distribuția este solicitantă.

Foto-Travel: Dar cele mai frumoase, mai emoționante?
Valentin Vesa: De fiecare dată aceste momente sunt cele în care ne întâlnim față în față cu copiii. Reacțiile lor sunt cele mai emoționante componente ale campaniilor ShoeBox.

Foto-Travel: V-ați gândit să implicați și școlile? Copii și adolescenții sunt mai buni, mai darnici decât adulții. 
Valentin Vesa:  Da, avem zeci de școli implicate în fiecare an. În unele zone sunt implicate școli și licee, în alte orașe doar o clasă sub îndrumarea profesorului, dirigintelui sau învățătorului.

Foto-Travel: Ce planuri de viitor aveți?
Valentin Vesa: În fiecare an sperăm să adunăm în cât mai multe orașe, cât mai multe cutii. Altceva nu plănuim, decât să fim sănătoși și să putem ajuta copiii.


Așadar, iată o campanie frumoasă, de suflet, în care merită să te implici. Este un gest mărunt pe care poți să-l faci. Și acest gest poate aduce atâta bucurie! Implică-te și tu! Du-te la cel mai apropiat centru de colectare ShoeBox din orașul tău. Mai ai timp până pe 13 decembrie 2013!

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...