duminică, 6 aprilie 2014

A venit Primăvara! Primăvara Poeziei!

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, revista de cultură Hepehupa, Institutul Balassi din Sfântu Gheorghe și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, organizează la Zalău în perioada 11-12 aprilie 2014, cea de a XIV-a ediție a Festivalului ”Primăvara Poeziei”. 



Festivalul Primăvara Poeziei - A Költészet Tavasza, reușește să aducă împreună în fiecare an poeți români și maghiari într-un  recital de poezie ce nu ține cont de granițele lingvistice sau culturale. Într-o lume debusolată, cu tendințe separatiste din ce în ce mai evidente, reuniunea poeților români și maghiari demonstrează că încă mai există normalitate, că în Sălaj grupurile etnice reușesc să treacă peste asperitățile trecutului și pot privi cu speranță în viitor.

Potrivit organizatorilor, vineri, 11 aprilie 2014, începând cu orele 17, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, vor avea loc o serie de evenimente culturale ce merită cunoscute. Va fi vernisată expoziție pictorului maghiar Czanik Ferenc din Kaposvar, Ungaria. Va urma apoi recitalul poeților Nicolae Coande și Király Farkas.

Un moment important pentru zălăuani, va fi momentul lansării suplimentului revistei de cultură Caiete Silvane dedicat sculptorului Fadrusz János. Acesta va cuprinde articole semnate de profesorul de istorie László László, de Györfi Deák György - bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou și de Lakó Eva - fost muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Cei trei au susținut în data de 5 noiembrie 2013 conferința publică intitulată ”Fadrusz János un destin legat de Transilvania. 110 ani de la moartea sculptorului”. Evenimentul din toamna anului trecut, a fost completat cu o expoziție de cărți poștale de epocă din colecția Daniel Mureșan și de o expoziție de fotografie realizată de Mirel Matyas. De altfel, ultimii doi au fost co-organizatori ai evenimentului, prin Grupul de Facebook ”Amintiri despre Zalău” și Blogul Foto-Travel

Expoziția de carte poștală veche - Daniel Mureșan

Expoziția de fotografie - Mirel Matyas

Prima zi a evenimentului cultural va continua cu lansarea Antologiei de poezie bilingvă Primăvara Poeziei XIV A Költészet Tavasza apărut la Editura Caiete Silvane. Seara se va încheia cu un recital al poeților români și maghiari. Volumul colectiv poartă semnătura poeților: Maria Patricia Birtocean, Silvia Bodea Sălăjean, Borzási Johanna, Carmen Ciumărnean, Nicolae Coande, Devecseri Zoltán, Fekete Vincze, Halmosi Sándor, Daniel Hoblea, Dina Horvath, Király Farkas, Király Zoltán, Kiss Lehel, Lakatos Mihály, Marcel Lucaciu, Alice Valeria Micu, Molnćr Andrea, Viorel Mureșan, Diana Olah, Paulovics Tamás, Ioan Pițoiu-Dragomir, Daniel Săuca, Simone Györfi, Simonfi Istvan, Szücs László, Szük Balázs, Viorel Tăutan și Thököly Vajk. 

Coperta antologiei de poezie apărută la Editura Caiete Silvane
Sâmbătă, 12 aprilie 2014 vor avea loc două concursuri de recitare din poezia românească (de la ora 9) și din poezie maghiară (de la ora 15). 

Așadar, într-o primăvară venită poate prea devreme, vă invităm la ”Primăvara Poeziei”. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...