miercuri, 11 iunie 2014

Cimitirul Evreiesc din Zalău

În orice comunitate sau pentru orice grup etnic, cimitirele reprezintă adevărate pagini de istorie. Istorie scrisă în piatră. Pe pietrele funerare sunt trecute de regulă numele oamenilor și anii între care aceștia au trăit. Istoricii și nu numai, pot obține informații prețioase despre istoria unei familii, a unei comunități. Pe de altă parte, la cimitirele vechi se pot observa cum a evoluat cultura și civilizația comunității respective din punct de vedere al ritualului de înmormântare, al artei și arhitecturii pietrelor funerare. Fără îndoială, cimitirele oferă informații nealterate de ideologii sau curente de opinie. Doar timpul nemilos își lasă amprenta asupra pietrelor și monumentelor funerare. Din alt punct de vedere, starea unui cimitir spune mult despre comunitatea respectivă, despre modul în care aceasta se raportează la trecut. În general comunitățile acordă o atenție specială cimitirului, acolo încă se mai păstrează legătura invizibilă dintre strămoșii plecați de mult în lumea celor drepți și cei rămași să ducă mai departe tradițiile, obiceiurile și istoria.





Printre cele mai vechi și mai exotice cimitire se numără cele evreiești. Exotismul unui cimitir evreiesc nu rezultă neapărat din faptul că aici nu vei găsi cruci ca în majoritatea cimitirelor creștine (excepție fac comunitățile reformate și uneori cele protestante) ci mai degrabă din inscripțiile de pe pietrele funerare. Alfabetul ebraic este unul exotic, puțin cunoscut celor mai mulți dintre noi. Asta pentru că pe de o parte caracterele nu sunt latine iar pe de altă parte pentru că se folosesc doar consoane, vocalele fiind deduse din context. Unde mai pui faptul că scrierea și implicit citirea se face de la dreapta spre stânga. Desigur, sunt câteva excepții. Acolo unde evreii au fost asimilați în marea masă a populației în mijlocul căreia au trăit, pe pietrele funerare apar și inscripții în limba respectivă. Un alt aspect pentru care cimitirele evreiești sunt considerate a fi printre cele mai vechi, este faptul că aici s-au folosit doar materiale rezistente în timp. Nu există monumente funerare din lemn sau alte materiale mai puțin rezistente, ci numai din piatră. Că nici piatra nu este veșnică o dovedește faptul că unele pietre funerare sunt rupte sau că scrisul nu mai este lizibil.


Pietre funerare în cimitirul evreiesc din Zalău
Cimitirele evreiești reflectă exact starea în care se află comunitatea respectivă. Acolo unde acesta este puternică și prosperă, cimitirele arată relativ bine, sunt întreținute. Însă acolo unde timpul și vremurile au contribuit la disiparea comunității, cimitirele arată jalnic, sunt neîngrijite, năpădite de buruieni, uitate de toți. În Zalău ca în întregul județ Sălaj de altfel (vorbim de actualul județ Sălaj constituit în mare parte pe zone din fostele județe Someș și Sălaj), care a avut în ultimii 70 de ani o comunitate evreiască redusă până aproape de dispariție, cimitirele evreiești nu arată tocmai bine. O vizită în cimitirul evreiesc din Zalău are darul de a te aduce la realitate. Acesta are nevoie urgentă de intervenție, astfel ceea ce a mai rămas din el se va pierde definitiv odată cu toată moștenirea evreiască. Poate mulți zălăuani nu știu, dar în Cartierul Traian, mai sus de fosta școală specială nr.13, unde azi funcționează o secție a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, se află un cimitir evreiesc, vechi de secole. Cimitirul este despărțit de fosta școală specială de un drum și este oarecum mascat vederii datorită vegetației ce a crescut acolo unde ar fi trebuit să fie gardul.


Localizarea cimitirului evreiesc din Zalău - zona cu morminte
Cimitirul evreiesc din Zalău, localizare pe hărțile Google - zona fară morminte

Cum arată un cimitir evreiesc?
De când am știut de existența lui, mi-am dorit să-l văd. A fost al doilea cimitir evreiesc pe care l-am văzut după cel din Jibou. Cred că am fost atras în primul rând de exotismul acestuia, de faptul că reprezintă o pagină din istoria zbuciumată a acestui oraș. Prima dată când mi-am făcut timp să-l văd a fost prin luna martie. Știam localizarea aproximativă, nu mi-a fost foarte greu să-l găsesc. Poarta, simplă de sârmă avea un lacăt mare. Am un respect pentru morții oricărei comunități așa că în ciuda tentației de a sări poarta, m-am oprit la timp. Mi se părea o impietate să pătrunzi așa, pe furiș, într-un loc considerat sacru de evrei. Am luat-o agale pe lângă gard, sau mă rog, ceea ce ar trebui să fie gard. Mai mult un șir lung de vegetație crescută la întâmplare. Pe alocuri se văd stâlpii de beton și rândurile de sârmă ghimpată. Brusc în gând îmi apare imaginea șirurilor nesfârșite de sârmă ghimpată de la Auschwitz. Oare de ce și dincolo de lumea asta evreii trebuie păziți cu garduri de sârmă ghimpată? Caut un loc prin care să trec dincolo în cimitir, dar nu am curaj. Când sunt pe punctul de a abandona, norocul îmi surâde și dau de un domn trecut de prima tinerețe care tocmai vrea să intre în cimitir. Îl ajung din urmă și-l întreb dacă pot să intru. Înțeleg că este cel care îngrijește cimitirul, îl cheamă Feri. Mă lasă să intru ba mai mult acceptă să fac și câteva poze. Spune că merge la grădina de zarzavaturi pe care și-a amenajat-o dincolo de morminte.


Poarta de intrare în cimitir
Piatră funerară răsturnată
Intru sfios, ca într-un templu. Văd primele pietre funerare ce stau culcate, gârbovite de timp. Unele sunt rupte și zac răsturnate pe jos. Altele, puține ce-i drept, arată bine, se țin încă în picioare. Încerc să aflu mai multe de la domnul Feri însă are de lucru și nu are timp de povești. Mă las pierdut printre pietre și încep să le fotografiez pe cele care mi se par mai interesante. Îmi dau seama de faptul că gestul meu e inutil, nu am timpul fizic de a le cartografia pe toate și nu înțeleg nimic din ce scrie pe ele. Sau aproape nimic, căci sunt și unele pietre pe care pe lângă caracterele specifice limbii ebraice apare și un text scris în maghiară. Este dovada cea mai clară că mulți dintre evreii zălăuani ce au trăit până înainte de primul război mondial erau maghiarizați, asimilați culturii maghiare predominantă în spațiul urban.
Nu se poate spune că Feri sau cei de dinaintea lui nu au avut grijă de cimitir. A făcut ce a putut, în condițiile în care comunitatea a fost ca și inexistentă. E un miracol că cimitirul a supraviețuit. Însă nu poți să nu constați faptul că este într-o stare jalnică. Sunt zone în care nici măcar nu poți să te apropii de pietre, asta din cauza bălăriilor și a vegetației ce aproape le-au înăbușit. Cel mai rău arată ceea ce cred că ar trebui să fie fie o capelă mortuară, fie un monument. Asta judecând după gardul de fier forjat ce se zărește printre copacii ce au odrăslit acolo. Mai dau un ocol, și ajung sus pe coastă de unde se văd straturile lui Feri. Dincolo de un nuc bătrân pare să nu mai fie morminte, judecând după faptul că nu se mai văd pietre funerare. Feri își vede de straturile lui, iar eu plec amărât de starea în care se află cimitirul. Aș vrea să pot face ceva dar nu știu ce anume.






O nouă vizită
Aveam să revin în cimitir la diferență de aproape două luni. De data aceasta însoțit de Dan Has – președintele comunității evreilor din Sălaj. Da, comunitatea evreilor din Sălaj, așa mică cum este, a supraviețuit și s-a transformat din obște afiliată la comunitățile din județele vecine, într-o comunitate de sine stătătoare. Dan Has își pune pe cap o kipa albastră cu însemnele Federației. Nu poate intra în cimitir, pe pământ evreiesc, fără să poarte un semn care amintește de originea sa evreiască. Are cheia de la lacăt însă nu este nevoie de ea căci în cimitir este Feri împreună cu cineva. Tocmai au terminat de strâns iarba cosită dintre pietre. Se vede că au lucrat din greu, denivelarea terenului și vegetația le-a dat mult de furcă. Au fost rugați să facă curat pentru vizita importantă a rabinului Londrei care va veni aici să verifice dacă pe terenul liber din perimetrul cimitirului nu sunt morminte evreiești.


Dan Has - președintele comunității evreilor din Sălaj



De cum intrăm în cimitir, Dan se duce undeva în stânga, aproape de gard și încearcă să descifreze ce scrie pe câteva pietre. Își caută bunicul, își caută strămoșii. ”Aici trebuie să fie, am fost cu mama și mi-a arătat unde sunt îngropați” – spune el. Mângăie cu degetele câteva pietre de la dreapta la stânga, buchisind literele. Și pentru el e greu să citească inscripțiile în idiș. Urcăm apoi cărarea trecând pe lângă pietre rupte sau răsturnate. Unele sunt îngropate pe jumătate, acoperite de mușchi și de iarbă. Oricât încearcă să descifreze ce scrie, nu poate, aproape că nu se mai distinge nimic. O piatră funerară ceva mai nouă, judecând după marmura neagră din care e confecționată, este ”ruptă în bucăți”. Nu este distrusă dar este demontată. Soclul stă înfipt în pământ, iar sprijinit de el stă piatra principală, cu inscripția. Cine să fi avut interesul să o demonteze?






Fosta cameră mortuară a ajuns o groapă de gunoi
Dăm roată unei zone pe care am remarcat-o și data trecută. Dan mă lămurește că este vorba de ceea ce a mai rămas din fosta capelă – cameră mortuară. Este locul în care se depozita decedatul care conform legii iudaice trebuia îngropat până la apusul soarelui în ziua în care a murit. Însă conform legii statului de adopție,  morții trebuiau îngropați doar a treia zi. Așa s-a ajuns la un compromis în sensul că evreul decedat era adus și ”îngropat” aici în capelă după legea iudaică și apoi peste două zile era coborât în pământ, în locul de veci după legea țării de adopție. Se pare că acest obicei a fost ulterior preluat și de creștini mai ales la orașe, unde mortul este dus la capelă și privegheat acolo până la înmormântare. Nu pot să mă apropii de capelă, este o ruină năpădită de buruieni și arbuști crescuți direct peste ea. O parte din cardul de fier forjat lipsește, a fost furat de căutătorii de fier vechi. O gaură din care emană un miros puternic de animal mort se cască între arbuști. Lângă ceea ce era odată capela, stau aruncate bucăți de pietre funerare. Cine mai știe de unde sunt, cui aparțin? Lângă gard, zac gunoaie menajere. Se pare că au fost aruncate peste gard, de cineva care numai om nu poate fi numit.
Fosta Capelă, acum în ruine


Evreii zălăuani, victime ale Holocaustului
Dincolo de capelă, o piatră atrage atenția. Are lipită o lespede de marmură albă, semn că a fost adăugată ulterior. Se poate citi în limba maghiară: ”ALBERT IGNAC Martir halált halt AUSCHWITZBAN 1944-ben”. Deasupra, pe piatra originară, din jos de caracterele ebraice, scrie tot în ungurește ”ALBERT IGNACNE WEISZ HERMINA 1889-1941”. Se pare că Hermina soția lui Albert Ignacne a murit în 1941 și a fost îngropată aici, iar soțul ei a murit la Auschwitz în 1944. Cine știe în ce zări i-a fost risipită cenușa. Aici, la Zalău doar o lespede de marmură albă îi amintește numele. Mai sunt câteva astfel de morminte, pe care urmașii celor pierduți în Holocaust au ținut să amintească posterității numele lor. Poate că după modelul de la Jibou, aici ar trebui ridicat un monument de comemorare a celor uciși în Holocaust. 




Piatră funerară cu o inscripție ce amintește de Holocaust
Ultimul evreu îngropat în cimitirul din Zalău
Undeva în partea de sus a cimitirului, o piatră funerară este pe jumătate răsturnată și îngropată. Pe ea se poate citi însă în limba română ”Aici odihnește Băican Aurelia N.1928 – D.1995”. Are o piatră funerară simplă pe care textul în limba română alternează cu cel în ebraică. Judecând după anul morții se pare că a fost ultimul evreu care a fost înmormântat aici. Dan Has spune că mama lui a fost la acea înmormântare.




Soarta cimitirului evreiesc din Zalău

Acum că mica comunitate a evreilor din Sălaj s-a reconstituit la inițiativa lui Dan Has și cu sprijinul Federației Comunităților Evreiești din România, se arată vremuri mai bune și pentru cimitirul din Zalău. O prioritate absolută este securizarea acestuia prin construirea unui gard de beton care să-l protejeze de animale sau răufăcători. Actualul gard, nu oferă nicio protecție în acest sens. Apoi, prin acțiuni de voluntariat s-ar putea îndrepta pietrele funerare, ar putea fi scoase la lumină acele morminte năpădite de buruieni și arbuști care au crescut la întâmplare. O cartografiere a mormintelor și cuprinderea lor într-o bază de date disponibilă online, ar fi un demers realizabil. Pe de altă parte, capela ar putea fi adusă la starea inițială și ar putea deservi comunitatea din Zalău. Apoi, în paralel, pe suprafața rămasă liberă de morminte, ar putea fi construită o sinagogă. Acest proiect este unul perfect realizabil, deja FCER și-a dat acordul de principiu. Am fost cu Dan Has și am văzut acea zonă. Acum e acoperită de iarbă până în brâu, dar peste câțiva ani aici s-ar putea înălța sinagoga mult visată. O sinagogă care va avea și două săli în care tinerii vor studia Talmul Tora. Credeți că e un vis frumos? Da este, însă unul perfect realizabil!


Dan Has privind cu încredere în viitor

Acest articol a fost publicat şi pe blogul Comunităţii Evreilor din Sălaj, şi este dedicat comemorării împlinirii a 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord.

UPDATE: 27.06.2014 - articolul a fost preluat de cotidianul Magazin Sălăjean


3 comentarii:

  1. Muresan Ana-Maria12 iunie 2014, 00:36

    Interesanta tema, dar m-a impresionat si stilul. Felicitari, Mirel! Ca de fiecare data, sensibilitatea unui matematician in domeniul lingvistic sau literar isi spune cuvantul. Stii ca si la Rus exista un cimitir al evreilor, numit neaos "Dambu' jidovilor"? N-am calcat acolo de ani buni (a se intelege vreo 20!), dar banuiesc ca e mult mai dramatica situatia decat in ceea ce ai prezentat tu... Cu siguranta acelor morti nimeni nu le-a aprins o lumanare de mult, de prea mult timp... Felicitari, din nou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! M-ai făcut curios cu ”Dâmbu' Jidovilor". Poate ajung vara aceasta pe acolo...

      Ștergere
  2. Evidenţă de cimitir în mod deştept

    Soluţii uşoare şi rapide pentru evidenţa cimitirelor

    http://www.evidentacimitir.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...