Când am primit propunerea de a realiza o expoziție de fotografie, cu ocazia primei ediții a evenimentului ”Fiii satului Borza - din nou ACASĂ”, am fost destul de reticent. Asta pentru că pe de o parte chiar dacă îmi place să fotografiez, n-am avut niciodată veleități de fotograf profesionist, iar pe de altă parte m-am întrebat ”ce aș putea fotografia în Borza?”. După două ieșiri pe teren, m-am convins că cea de a doua temere nu este justificată. Nu numai că ai ce fotografia, dar panoramele asupra Văii Agrijului sunt pur și simplu spectaculoase.
Iată-mă așadar cu câteva zile înainte de un eveniment cultural ce demonstrează, pentru a câta oară, că frumusețea stă în lucruri mărunte, că dacă îți propui cu adevărat ceva și ești perseverent, atunci cu siguranță vei reuși. Evenimentul ”Fiii satului Borza - din nou ACASĂ” ce se va desfășura în perioada 28-29 iunie 2014, încearcă să scoată din anonimat o comunitate mică dar cu suflet mare. Am acceptat provocarea de a completa seria de evenimente (lansări de carte, expoziţie de icoane pe sticlă, spectacole folclorice, întreceri sportive etc) cu o expoziție de fotografie. O expoziție prin care vreau să demonstrez că Borza are potențial turistic, că aici există încă adevărate ”colțuri de rai”, locuri de o frumusețe pură. Dacă am reușit sau nu, se va vedea duminică 29 iunie 2014, când la școala din localitate va avea loc vernisajul expoziției.
Vor fi expuse 50 de fotografii, reunite sub genericul ”Borza, Natură și Spiritualitate”. De fapt acestea sunt cele două mari teme ale fotografiilor realizate. Natura ocupă un loc important pentru locuitorii satului, acesta fiind situat pe Valea Agrijului într-un cadru natural deosebit. Pe versantul dealului ce străjuiește satul, Natura a sculptat în gresie forme interesante pe care localnicii le-au numit în funcție de imaginația lor. Pe de altă parte, Borza este un sat puternic ancorat în credința creștin-ortodoxă, cele două biserici de aici dovedesc pe deplin acest lucru. Așadar, am încercat să surprind cele două fațete ce definesc un sat cu mare potențial turistic. Vreau să arăt localnicilor că satul lor este unul deosebit, cu nimic mai prejos decât altele mult mai titrate. Vreau ca mica comunitate din Borza să fie mândră de locurile natale, să le privească și să le vadă cu alți ochi.
Această expoziție este a doua realizată de blogul Foto-Travel, după ce în noiembrie 2013, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj au fost expuse fotografii ale statuilor din Zalău și Cluj-Napoca ale sculptorului Fadrusz János.
Iată în cele ce urmează câteva dintre fotografiile ce vor fi expuse şi apoi donate Școlii cu clasele I-IV Borza pentru a decora pereții sălilor de clasă.
Pentru a vedea expoziţia completă, vă invit să luați parte la vernisajul acesteia, duminică 29 iunie 2014, începând cu orele 13.
UPDATE: 26.06.2014 - Despre expoziția de la Borza a scris publicația electronică ”Sălajul pur și simplu”
Am fost si eu ieri la vernisaj si a fost superb (a inceput pe la 13:10). Recomand tuturor sa viziteze vernisajul.
RăspundețiȘtergere