marți, 1 iulie 2014

Un experiment turistic reușit

A încerca să aduni turiști într-un loc, la un obiectiv, nu este deloc o treabă simplă. Un astfel de demers implică mai multe aspecte. În primul rând e nevoie de promovare, trebuie ca potențialii turiști să audă de obiectivul respectiv. Aici contează foarte mult experiențele împărtășite ale celor care au vizitat în trecut obiectivul vizat, mai mult poate decât cele mai eficiente mijloace de promovare. Dar ce te faci dacă acel obiectiv este total necunoscut, nu a mai fost vizitat? Cum aduci primii turiști aici? Ce metode, ce strategii de marketing să folosești? Iată un studiu de caz, un experiment real, ce s-a consumat la sfârșitul săptămânii trecute în Borza, județul Sălaj. Pentru prima dată, în mod organizat, aici au venit turiști români și străini. S-a întâmplat cu ocazia Zilelor Comunei Creaca și a evenimentului ”Fiii satului Borza – din nou acasă”.


Protagonistul ”experimentului turistic” este nimeni altul decât ”jurnalistul și țăranul” – cum îi place să-și spună – Iulian Duma. Blogul Foto-Travel a mai scris (aici și aici)  despre Iulian atunci când ideile sale erau în stadiu de proiect. Acum câteva luni când am avut prima discuție cu Iulian și am aflat pentru prima dată de intențiile sale, recunosc, am fost puțin sceptic. Nu că ceea ce vroia el să facă era utopic, ci mai dagrabă reticența mea se datorează lipsei unei experiențe anterioare. Cum să-ți propui să aduci turiști în Borza, un sat ”uitat de lume”, dincolo de valea Agrijului? În săptămâna cunoscută în școli ca ”săptămâna școala altfel”, atunci când o clasă de elevi din Zalău au ajuns la stâna lui ”Radu Ciobanul” mi-am zis că aceștia nu pot fi considerați chiar turiști. Deși cum altfel să-i numești pe copiii care merg cu clasa în excursie prin țară?

Iulian Duma și Radu ciobanul în fața școlii din Borza. Sursa foto: colecția personală Iulian Duma
Despre frumusețea locurilor și realul potențial turistic al zonei, aveam să mă conving eu însumi cu ocazia celor două ieșiri în teren, necesare realizării fotografiilor pentru ceea ce avea să se materializeze în cea de a doua expoziție Foto-Travel: ”Borza– Natură și Spiritualitate”. Dincolo de frumusețea naturală a zonei, sunt cele șase biserici de lemn declarate monument istoric sau vestigii istorice romane sau medievale. Însă ce folos dacă din punct de vedere turistic zona nu contează, nu e pe harta turismului sălăjean; e în umbra unor obiective turistice mai importante, mai cunoscute, cum e de exemplu Grădina Zmeilor.


De Grădina Zmeilor se leagă și experimentul turistic de care vreau să vorbesc. Faima acesteia a depășit de mult granițele județului Sălaj. Se află în ”baza de date” a unor importante portaluri turistice, s-a scris despre aceasta pe diverse site-uri și bloguri de profil sau obiectivul se flă deja în portofoliul unor agenții de turism. S-a scris mult și în presă despre frumusețea stâncilor de aici, comparate (puțin exagerat ce-i drept) cu Meteora din Grecia. S-a scris despre ineditul rezervației dar mai ales despre legendele țesute în jurul acesteia. S-au făcut investiții care pun în valoare zona, se știe la nivelul factorilor de decizie județeni, imagini ale Grădinii Zmeilor se află pe toate materialele de promovare turistică a Sălajului. Ce mai, e un loc cunoscut și apreciat de cei care l-au vizitat măcar o dată.

Grădina Zmeilor. Sursa foto: www.facebook.com/clujcom
De curând portalul cluj.com în colaborare cu Retro Youth Hostel din Cluj Napoca, pune la dispoziția turiștilor care ajung în Cluj, excursii de o zi la obiective aflate în afara orașului sau chiar a județului, obiective considerate a fi ”la doi pași de Cluj”. Ca și sălăjean, ca și promotor al turismului local și a celui care încearcă să popularizeze obiectivele turistice ale județului, m-am bucurat când am aflat că pe lista celor de la cluj.com se află și Grădina Zmeilor. Am și scris la momentul respectiv un articol în care am salutat această inițiativă. Din păcate, atunci, excursia nu a avut loc pentru că nu s-au înscris suficienți turiști pentru ca acesta să fie rentabilă. 

Altfel au stat însă lucrurile acum. Iulian Duma a avut inspirația de a-i contacta pe organizatori și de a-i convinge să combine excursia la Grădina Zmeilor cu cea în satul lui natal, în Borza. A fost creat chiar un eveniment pe rețelele de socializare, a fost realizat un afiș al excursiei.

Sălăjenii știu că între Grădina Zmeilor din localitatea Gâlgău Almașului, comuna Bălan și satul Borza din comuna Creaca, se află dealul care separă văile Almașului și Agrijului. Ca să ajungi de la Gâlgău Almașului la Borza trebuie să urmezi drumul județean 1G până la Var și de acolo să te întorci prin Jibou pe drumul județean 108A spre Prodănești. Asta dacă nu vrei să treci dealul prin pădure, ce pornește de la esplanada de deasupra Grădinii Zmeilor, trece pe lângă Piatra Pinții (legenda spune că de aici a sărit Pintea Haiducul până pe culmea Moigradului) și coboară la stâna lui ”Radu Ciobanul” din Borza. Într-o zi frumoasă de vară, ce poate fi mai plăcut decât, după ce te-ai plimbat printre ”zmei și zmeoaice” să mergi la umbra deasă a pădurii de fag și stejar, cale de 30-45 de minute, iar odată trecut dincolo în Borza să ai parte de experiență gastronomică inedită?

Turiști clujeni în drum spre Borza. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom
Coborând spre satul Borza. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom
Căci trebuie precizat faptul că Iulian Duma nu s-a mărginit doar la a-i duce pe turiști în Borza. Le-a pregătit o primire călduroasă la școala din localitate, acolo unde a doua zi urma să aibă loc inaugurarea Muzeului Satului și vernisajul câtorva expoziții interesante (printre care și cea de fotografie realizată sub egida Foto-Travel). Aici i-a așteptat cu pâine și sare, cu bucate tradiționale, specifice locului din care nu au lipsit slănina cu ceapă și caș proaspăt de oaie, sarmalele în pâine sau mămăliga făcută la ceaun cu tocăniță de miel, pâine și cozonac de casă. Iulian i-a așteptat cu ghizi locali la Grădina Zmeilor, i-a trecut dealul și i-a primit cum se cuvine. Cei 37 de turiști, dintre care 2 englezi, 2 francezi și 1 japonez au fost super încântați de excursie și de experiența de la Borza, pe care nu o vor uita-o prea devreme.

La școală turiștii au fost întâmpinați cu pâine și sare. Sursa foto: www.facebook.com/clujam.ro
Primii turiști care au ajuns organizat la Borza. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom
 
Turiștii clujeni în biserica din Borza. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom

Radu Ciobanul și mămăliga tăiată cu ața. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom

”Sarmale în pită” - pe masa turiștilor clujeni. Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom
Ceea ce n-au reușit autoritățile locale sau județene, cu toate strategiile de dezvoltare turistică și cu toate mijloacele de promovare, a reușit Iulian Duma în colaborare cu organizatorii excursiei. Idei simple, coordonare și mult suflet! Pentru gestul lui, cineva ar trebui să-i mulțumească. Să-i mulțumească pentru că a încercat și a reușit să-și promoveze în mod inedit satul natal, locurile copilăriei. Pentru că a scos din anonimat un sat care, repet pentru a nu știu câta oară, are mult potențial turistic. Pentru că a îndrăznit să spere că visele frumoase se pot materializa. Ar trebui să- mulțumească oficialitățile locale, cele județene. Ar trebui să- mulțumească localnicii, consătenii lui. Nu știu dacă au făcut-o. 

Eu însă am să fac acest gest: Mulțumesc Iulian Duma!

Iulian Duma.Sursa foto: www.Facebook.com/clujcom



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...