miercuri, 3 septembrie 2014

Cimitirul evreiesc din Jibou

Sălajul a avut până la cel de-al doilea război mondial o populație evreiască numeroasă, care alături de celelalte etnii, români, maghiari, țigani sau slovaci au conviețuit pașnic. A trebui să vină războiul cu ororile sale, pentru ca lucrurile să ia o altă turnură. Odată cu cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei hortyste și Sălajul intră sub noua administrație maghiară. Curând au început să fie puse în practică politicile guvernului maghiar de ghetoizare și mai apoi de exterminare a evreilor. Mii de evrei sălăjeni au luat calea lagărelor de exterminare nazistă, la Auschwitz-Birkenau găsindu-și sfârșitul majoritatea dintre aceștia. Din acest șoc, evreii sălăjeni nu și-au mai revenit niciodată. Puținii care au mai rămas au ales să emigreze în nou formatul stat Israel sau peste Ocean în America. Au trebuit să treacă 70 de ani de la tragicele evenimente, a trebuit să se înfiripe Comunitatea Evreilor din Sălaj pentru ca civilizația și cultura evreiască să revină în actualitate. De la evrei au rămas clădiri confiscate de regimul comunist, o singură Sinagogă la Șimleu Silvaniei și … cimitire pline de pietre funerare care amintesc de vremurile de glorie. Unul dintre cimitirele mari evreiești din județul Sălaj se află la Jibou, important nod rutier și feroviar, situat strategic pe valea Someșului. 



Nu vom înțelege pe deplin o etnie dacă nu-i cunoaștem istoria și cultura, obiceiurile și ritualurile. Blogul Foto-Travel continuă seria de articole dedicate minorităților etnice care conviețuiesc în Sălaj. De data aceasta vom vorbi despre evreii sălăjeni, nu atât despre cei puțin care mai trăiesc ci despre cei mulți de la care ne-au rămas doar cimitirele. După cimitirul evreiesc din Zalău, iată un articol despre cimitirul din Jibou.

Este lesne de înțeles de ce orașul Jibou a fost preferat de evreii care s-au așezat aici începând cu secolul al XIX-lea. Ca să ajungi la cimitirul evreiesc din Jibou, venind dinspre Zalău, trebuie să faci stânga pe Strada Spitalului, imediat după clădirea impunătoare a Spitalului Orășenesc. După aproximativ 500 de metri se ajunge la o intersecție pe care nu ai cum să o ratezi. Aici, una dintre case îți va atrage atenția pentru că are pe perete, pe poarta de intrare în curte dar și sus pe acoperiș, Steaua lui David sau Maghen David așa cum îi spun evreii. Maghen David s-ar traduce mai corect cu Scutul lui David, însă s-a încetățenit denumirea de ”Steaua lui David” întrucât simbolul, a cărui origine se pierde în negura vremurilor, are forma unei stele cu șase colțuri, obținută prin suprapunerea a două triunghiuri echilaterale. Este simbolul unanim acceptat al iudaismului și sionismului mondial, acesta regăsindu-se inclusiv pe steagul Statului Israel. Casa cu ”Steaua lui David” a aparținut comunității evreiești și a deservit din punct de vedere al ritualurilor de înmormântare. Acum este locuită de o familie de români care îngrijesc cimitirul.

”Casa evreiască” din Jibou

”Steaua lui David” - simbolul iudaismului pe casa din Jibou
Am avut ocazia să văd cimitirul evreiesc din Jibou de două ori. Prima dată, prin februarie când în drum spre Băbeni m-am hotărât să fac un popas aici. Auzisem demult că la Jibou ar exista un cimitir evreiesc pe care vroiam să-l văd. Am profitat de vremea blândă de afară, de faptul că nu era zăpadă și că Primăvara dădea să vină. Am găsit cimitirul cu ușurință și am avut șansa să-i găsesc acasă pe cei care-l au în grijă. I-am rugat să mă lase să văd cimitirul și să fac câteva poze, ceea ce s-a și întâmplat. Nu știam pe atunci că în Sălaj există o comunitate a evreilor, că ar fi trebuit să cer acordul membrilor acesteia. Pur și simplu mi-am încercat norocul. Trebuie să precizez faptul că n-am mers la Jibou cu intenții rele. Chiar dacă sunt creștin, am avut întotdeauna un respect pentru celelalte religii și mai cu seamă pentru ceea ce reprezintă cimitirele pentru orice comunitate. Am intrat în cimitirul evreiesc din Jibou cu sfială, cu respect față de cei care-și duc somnul de veci aici. Îmi amintesc că am fost de la început impresionat de  exotismul pietrelor funerare. Era primul cimitir evreiesc pe care-l vedeam. Am mai văzut multe cimitire, majoritatea creștine (fie că sunt ortodoxe, catolice sau reformate) dar și musulmane. Este interesant să vezi cum cultura unei comunități este reflectată prin pietrele funerare. Însă un cimitir evreiesc este cu totul și cu totul altceva. Asta și pentru că în general, pietrele funerare sunt inscripționate cu caractere ebraice, ce nu sunt la îndemâna oricui. E un avantaj să vizitezi un cimitir, primăvara devreme: vegetația încă nu apucă să crească, arborii încă nu sunt înfrunziți. Astfel pietrele funerare se văd mult mai bine, poți prinde câteva cadre largi panoramice. 

Cimitirul evreiesc primăvara devreme


A doua oară am vizitat cimitirul evreiesc din Jibou însoțit de Dan Has, președintele tinerei comunități a evreilor din Sălaj. De data aceasta eram ceva mai pregătit, era pentru a treia oară când veneam să fotografiez un cimitir, după cele din Zalău și Șimleu Silvaniei. Acest demers se înscrie în proiectul Comunității Evreilor din Sălaj de a cartografia și fotografia fiecare piatră funerară, atâtea câte mai există, din cimitirele evreiești răsfirate prin județ. Nu este un demers ușor, având în vedere dimensiunea cimitirelor din cele trei orașe amintite dar și pentru că sunt morminte evreiești împrăștiate prin mai toate comunitățile rurale. Însă, cartografierea acestora se poate constitui într-o vastă bază de date.



Cum intri în cimitir, dai de un monument interesant, singurul de acest fel din Sălaj. Este vorba despre Monumentul Evreilor Deportați în lagărele de exterminare nazistă, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Monumentul este unul simplu, este din beton la fel ca și stâlpii gardului ce-l înconjoară. Pe o placă de marmură scrie atât în limba română cât și în ebraică următorul text: ”În amintirea evreilor din Jibou și jur deportați în 3 mai 1944 de autoritățile hortiste fasciste ungare și uciși în Germania. Transp. I. sosit la Auschwitz 3 Jun. 1944 / Transp. II. sosit la la Auschwitz 6 Jun. 1944 / Transp. III. sosit la la Auschwitz 10 Jun. 1944”. Sunt amintite cele trei transporturi care au plecat de la Ghetoul Cehei de lângă Șimleu Silvaniei, pline cu evrei, spre lagărul morții de la Auschwitz. 

Monument în memoria ”trenurilor morții”



Textul în limba română
Cele două plăcuțe de pe monument: în română și ebraică
Cimitirul evreiesc din Jibou, poate fi considerat unul mare. Aici sunt peste 170 de pietre care mai stau în picioare. Desigur, morminte ar putea să fie mai multe, pentru că multe din pietrele funerare sunt distruse. Din punct de vedere al organizării, cimitirul din Jibou poate fi împărțit în trei zone. Prima, cea mai compactă este cea de la intrare. Imediat în spatele monumentului, la umbra unor nuci mari, se înșiră cuminți pietrele funerare. Primele morminte sunt și cele mai recente. Ultima înhumare a avut loc în 1993. Pe piatra albă scrie în românește numele celei decedate: Zauberer Milica (1927-1993). Este pregătit și  mormântul pentru soțul acesteia, Zauberer Herman, născut în 1920 care mai trăiește încă. Alături e un mormânt – monument, dacă îmi este permis termenul. În limba maghiară de data acesta, este amintit faptul că cei care trebuiau să fie înmormântați aici, au pierit la Auschwitz în 1944. 

                                            Stânga: piatră funerară în memoria unei familii deportate la Auschwitz.                                                                     Dreapta: mormântul ultimului evreu îngropat aici

Aici a fost îngropat ultimul evreu, în 1993
În această primă zonă a cimitirului, majoritate pietrelor funerare mai sunt încă în picioare. Sunt inscripționate cu caractere ebraice, așa că descifrarea numelor este dificilă. Pe unele pietre însă, pe dosul pietrei este scris în limba maghiară numele celui decedat. Se știe că înainte de cel de al Doilea Război Mondial, populația evreiască era mai apropiată de cultura maghiară, mulți evrei vorbind cursiv limba maghiară. Majoritatea pietrelor sunt vechi, unele având textul aproape indescifrabil, altele acoperite de mușchi. Foarte puține sunt acele pietre confecționate din marmură neagră, rezistentă în timp.
A două zonă a cimitirului, delimitată de prima printr-un spațiu liber, se întinde până la gardul din spate. Aici se pot număra 53 de pietre. După cum arată, e clar că aceste pietre sunt și mai vechi. Unele pietre sunt rupte, altele pur și simplu lipsesc. Este interesantă și simbolistica pietrelor. Unele atestă faptul că cei înmormântați acolo au fost religioși, asta judecând după cele două palme sculptate în piatră, simbol ce amintește de binecuvântarea cohanimilor (Birkat Cohanim). Pe alte pietre sunt sculptate simboluri iudaice cum ar fi Steaua lui David (în ebraică Maghen David – Scutul lui David) sau Menorah – sfeșnicul cu șapte brațe. Alte simboluri sunt împrumutate din cultura maghiară, cum ar fi simbolul salciei. Interesant mi se par cele două sau trei pietre care au desenate pe ele un ulcior, simbol care pare să amintească de ulciorul cu apă pe care Marele Preot îl aduce în Templu în zilele sărbătorii de Sukot.

Motivul salciei, preluat de la reformați
Monorah - sfeșnicul cu șapte brațe

Palmele deschise, simbol al cohanimilor
În fine, cea de a treia zonă a cimitirului se află dincolo de o vale, acum seacă, dar care atunci când se umflă se revarsă și peste o parte din cimitir. Cu siguranță aici este cea mai veche zonă a cimitirului. Este ciudat faptul că în această zonă, pietrele sunt orientate invers față de primele două. Este un alt indiciu că acolo a fost primul cimitir, probabil că avea o intrare exact din partea cealaltă, dinspre dealul pe care se află o parte din Grădina Botanică. Pietrele sunt mai mari și mai late, pe unele se poate distinge anul înmormântării: 1875. Din câte se poate distinge, pare a fi cea mai veche piatră funerară. Mai există o piatră, demontată pe care apare același an al înhumării: 1875. 

Poate cea mai veche piatră funerară: 1875
Zona veche a cimitirului evreiesc din Jibou

Din păcate, această zonă a cimitirului este și cea mai expusă. Lângă gardul de sub drumul ce duce sus, spre pădurea de pini de pe domeniul Grădinii Botanice, localnici certați cu normele de conduită, aruncă gunoaie de tot felul. S-au făcut nenumărate sesizări la oficialitățile locale în legătură cu situația existentă, însă sunt unii care așa consideră ei că trebuie să se scape de gunoaie. Stau și mă întreb, cum ar reacționa dacă în acele morminte s-ar odihni strămoși de ai lor?

Gunoaie aruncate din drum, oprite în gard chiar lângă pietrele funerare

Una peste alta, cimitirul evreiesc din Jibou nu arată rău, deși la acest capitol stă mai bine cel din Șimleu Silvaniei. Nu se poate spune că familia care are grijă de cimitir și locuiește în chirie în ”casa evreiască” nu-l îngrijește, atâta cât poate. Nu sunt bălării, nici mormane de mizerii, iarba e cosită. Desigur s-ar impune câteva măsuri care ar mări gradul de siguranță al cimitirului. În primul rând ar fi nevoie de reabilitarea gardului care înconjoară cimitirul. Este primul demers care ar trebui făcut la Jibou. În această problemă, comunitatea locală, chiar Primăria și Consiliul Local Jibou ar trebui să se implice mai mult. Nu poți lăsa doar pe seama celor 2-3 evrei câți mai trăiesc în Jibou, să suporte toate cheltuielile. Nu trebuie uitat faptul că și evreii jibouani și-au adus contribuția la dezvoltarea orașului. Îngrijirea cimitirului ar reprezenta un gest firesc de normalitate și de respect pentru cei care nu mai sunt. Indiferent de etnia și religia lor. 

O altă piatră veche, cu inscripția 1875
Un alt stil de pietre funerare

Un comentariu:

  1. Evidenţă de cimitir în mod deştept

    Soluţii uşoare şi rapide pentru evidenţa cimitirelor

    http://www.evidentacimitir.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...