luni, 8 decembrie 2014

Acasă, de Crăciun - o expoziție etnografică inedită la Zalău

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, aduce în atenția publicului elemente inedite ce țin de cultura și tradiția populară românească. De data aceasta, specialiștii în etnografie ai muzeului au reușit să surprindă printr-o expoziție inedită întitulată sugestiv ”Acasă, de Crăciun”. Vernisajul acesteia a avut loc vineri 5 decembrie 2014, în ajunul sărbătorii de Sf.Nicolae.





M-am bucurat să pot participa la vernisajul expoziției. Ora aleasă de organizatori a fost una potrivită și pentru mine. Ca o paranteză, în acest an am ratat multe evenimente culturale sau vernisajul unor expoziții pentru că ora la care acestea aveau loc nu mi-a permis să particip. De data aceasta a fost cum nu se poate mai bine. Știam de expoziție de mai bine de o săptămână, întrucât cu ocazia serii culturale românești ce a avut loc la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, doamna muzeograf Olimpia Mureșan a prezentat în premieră un ”pom de Crăciun”.

Expoziția de la Zalău a fost una inedită, asta pentru că cel puțin eu n-am mai văzut o asemenea abordare etnografică. Tema centrală a expoziției a fost ”Pomul de Crăciun” - însă nu acel brad clasic pe care-l știe toată lumea și la care uneori îi spunem pom de Crăciun. În cadrul cercetării etnografice făcute de doamnele dr. Camelia Burghele și Olimpia Mureșan, ”pomul de Crăciun” reprezintă un alt fel de a împodobi casa tradițională cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului. Obiceiul este anterior celui de astăzi, a împodobirii bradului care a apărut pe filiera germană.

Pomi de Crăciun expuși la Galeria de Artă ”Ioan Sima” din Zalău
Pomul de Crăciun așa cum se confecționa el în Țara Codrului, reprezenta o marcă identitară a codrenilor. Așa cum descrie doamna Olimpia Mureșan cu ocazia vernisajului expoziției dar și cum sunt prezentate în broșura ”Acasă de Crăciun” editată de Muzeul Județean de istorie și Artă Zalău cu această ocazie, există mai multe feluri de astfel de pomi: pomul de fasole, pomul din paie de secară, pomul din vâsc cu nuci, pomul de scai, pomul din finet sau pomul de lampă.

nu a lipsit nici bradul împodobit tradițional cu nuci și covrigi
N-am știut de existența acestor ”pomi de Crăciun”, deși am copilărit la țară, pe Valea Someșului. Fie obiceiul nu exista în acea zonă, fie a fost de mult înlocuit cu bradul de Crăciun. M-am bucurat când, în cadrul expoziției, dincolo de expunerea acestor pomi, am găsit panouri explicative pentru fiecare dintre aceștia. Pentru că sunt convins, puțini sunt cei care cunosc semnificația pomilor și a fiecărei componente, mi-am permis să transcriu explicațiile respective:

Scaiul Crăciunului
Pomul din vâsc
Pomul din fasole albă
Pomul din paie de secară

  • Pomul din paie de secară: are formă romboidală, romburile devin un simbol solar care inserează un cumul de funcții cu efect progresiv (fecinditate, fertilitate, belșug). Era împodobit cu flori din hârtie creponată;
  • Pomul de fasole albă: conceput din șiraguri de boabe de fasole albă înmuiate în apă, are la bază un cerc magic sau trei cercuri magice din nuiele de salcie. Cercul este un simbol al cerului și tot ce ține de latura spirituală. Salcia este planta care odată pusă în pământ regenerează, prinde viață. Boabele albe de fasole în Țara Codrului  simbolizează ”curățirea sufletului”. Ghirlandele de fasole intercalate cu șireaguri din floricele de porumb sugerează unitatea, comuniunea. Porumbul este un simbol al prosperității, al abundenței.
  • Pomul din finet: împodobit cu prime din finet, dezvăluie îndemânarea femeilor , capacitatea acestora de a confecționa pomi din ceea ce aveau la îndemână.
  • Pomul din vâsc: este asociat cu veșnicia. Vâscul veșnic verde este un simbol al nemuririi, al tinereții eterne, al înțelepciunii. Vâscul are în Țara Codrului și o funcție terapeutică (vindecă anumite boli). Se împodobea cu prime și flori din hârtie creponată.
  • Pomul de lampă: era împodobit în culori vii cu flori de hârtie creponată, prime, lanțuri de prime care devine un simbol ”al celor vii cu spiritul strămoșilor”.
  • Pomul din scai sau Scaiul Crăciunului: este un simbol al statorniciei și amintește de patimile Mântuitorului: plantele cu spini amintesc de suferințele lui Hristos. În zona Codrului, scaiul este o plantă de leac care alungă maleficul. Pomul de scai este împodobit de regulă cu nuci. Nuca: coaja este lemnul crucii iar interiorul este miezul dulce al revelației divine, care hrănește lumina și o răspândește cu ajutorul uleiului din el. 
Expoziția a fost vernisată în prezența doamnei dr.Corina Bejinariu - manager al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, a doamnei dr. Camelia Burghele - etnograf în cadrul muzeului și a doamnei Olimpia Mureșan - curatorul acestei expoziții. 

dr.Corina Bejinariu, Olimpia Mureșan și dr. Camelia Burghele
”N-a fost deloc ușor să reconstituim spiritul și atmosfera acestei mari sărbători, însă sper că am reușit; începând cu pregătirea caselor pentru sărbătoare, pregătirea colacilor pentru colindători, primirea colindătorilor la casele unde erau fete de măritat și terminând cu pregătirea și împodobirea pomului de Crăciun” - a spus doamna Olimpia Mureșan în deschiderea expoziției.

Într-adevăr, muzeografii au reușit să reconstituie un interior de casă tradițională românească, folosind obiecte aflate în colecția muzeului: lada de zestre, șterguri puse pe perete, patul cu perinile de zestre, colacul Crăciunului pe masă, icoana de pe perete etc. S-a recreat o atmosferă specifică Crăciunului și prin cele cinci ”manechine” ce reprezintă ceata de colindători. Mi-a plăcut în mod special spătarul scaunului sculptat în motive tradiționale, pe care evident, l-am imortalizat într-o fotografie. Aș îndrăzni să spun, știind că voi fi înțeles, că acest interior recreat în spațiul Galeriei de Artă ”Ioan Sima” ar fi putut fi unul perfect autentic, dacă s-ar fi găsit o soluție pentru înlocuirea perdelei moderne și mascarea caloriferului.




interior tradițional românesc 
Atmosfera a fost întregită de colindători adevărați. Au fost prezenți copii de la Școala generală ”Simion Bărnuțiu” din localitatea Bocșa, coordonați de doamna Maria Călăcean. Micuții, îmbrăcați în costume populare specifice zonei, au reușit prin colindele lor să transmită spiritul Crăciunului. Au urmat apoi corul de colindători ai Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” din Zalău coordonați de doamnele profesoare Viorica Remeș și Dana Rus. Cele două colinde arhaice au stârnit ropote de aplauze din partea celor prezenți la vernisaj. Momentul special s-a încheiat cu punerea în scenă a Viflaimului - piesă de teatru popular cu temă sacră, ce abordează Nașterea Mântuitorului. Piesa a fost pusă în scenă de formația ”Viflaimul” din Bocșa, grup coordonat de doamna profesoară Viorica Remeș.


Corul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” din Zalău

Viflaimul - pus în scenă de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Simion Bărnuțiu” Bocșa




Expoziția ”Acasă, de Crăciun” poate fi vizitată la Galeria de Artă ”Ioan Sima” din Zalău în preajma Crăciunului. Chiar merită vizitată pentru a vă forma o imagine asupra a ceea ce însemna Sărbătoarea Crăciunului în satele tradiționale românești din Sălaj.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...