miercuri, 9 decembrie 2015

Alexandru Damaschin: de la Zig Zag România la Zanticus

Am încercat de-a lungul timpului să promovez pe blog proiecte interesante ce au tangență cu zona de travel, cu promovarea țării sau a unor obiective turistice. Am făcut-o întotdeauna cu dorința de a aduce în atenția cititorilor, acele proiecte care, din punctul meu de vedere, sunt cu adevărat valoroase. În acestă categorie se află și un proiect nu numai interesant, dar și inedit prin conținut și mod de abordare. Aș îndrăzni să spun că este unic în România. Este vorba despre proiectul care la început s-a numit ”Zig Zag prin România”. Un proiect care a ajuns și în județul Sălaj prin intermediul inițiatorului acestuia, Alexandru Damaschin.




Întâmplător sau nu, am avut cu ceva timp în urmă o discuție cu inițiatorul acestuia, artistul Alexandru Damaschin care a venit tocmai de la Iași în încercarea de a promova turistic județul Sălaj și care aproape că a devenit sălăjean. Spun asta pentru că a trăit printre sălăjeni, și-a mutat ”casa” timp de dou[ luni la noi în Sălaj. Și face acest lucru după ce înainte de Sălaj a ajuns în județele din nordul țării Botoșan, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș împreună cu echipa sa din cadrul proiectului Zig Zag prin România. L-am cunoscut pe Alexandru Damaschin prin intermediul doamnei Leontina Prodan, cea care promovează cânepa românească și implicit județul Sălaj. În acestă vară a organizat în satul natal, la Gâlgău Almașului, un eveniment unic intitulat ”Ziua Cânepii”. Așa a aflat Alexandru Damaschin de Sălaj și invitat fiind la acel eveniment practic s-a hotărât să dea o turnură proiectului demarat de el, ramificându-l spre Sălaj. 

la prima vedere, Alaxandru Damaschin e un tânăr ca oricare altul, plin de idei și inițiative. Însă după doar câteva minute de conversație cu el îți dai seama că ai de a face cu cineva care ceea ce-și propune să realizeze, duce până la capăt. În urmă cu mai bine de un an, Alexandru și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât să străbată toată România în încercarea de a cunoaște, de a o descoperi, de a promova. Povestea este una extrem de interesantă.

Pe 16 august 2014 a pornit împreună cu alți 13 tineri, în jurul României într-un proiect pe care l-a estimat că va avea o durată de 5 ani. Însă înainte de lua țara la picior, au fost doi ani de pregătiri, de întâlniri prin care s-a cristalizat echipa. Toți cei 14 tineri care s-au întâlnit în Iași, venind fie pentru un loc de muncă, fie la studii. Aveau lucruri comune: erau tineri, pasionați de lectură, dornici să se implice într-o amplă activitate de voluntariat.  Factorul determinant a fost mutarea a cinci dintre acești tineri sub același acoperiș, într-o vilă închiriată. Alexandru Damaschin își amintește: ”La un moment dat în vila aceea, stând împreună timp de un an de zile, s-a cristalizat această idee, un vis mai vechi de al meu, și anume că în 2014 voi pleca în jurul României. Vroiam să văd toată România, vroiam să cunosc cât mai mulți români care au în spate o poveste, de la care am ceva de învățat. Am început să planific partea financiară, cum aș putea să ajung în toate locurile, să cunosc cât mai mulți oameni. Am pus acestă idee pe un panou mare de vise la mine în cameră, astfel că toți cei care intrau acolo se interesau de proiect. Asta se întâmpla prin 2011. Am avut timp să explic tuturor cum aș pune eu în practică ideea. Mi-am dat seama că mulți nu întrebau întâmplător, ci chiar își doreau și ei o astfel de excursie. Poate nu avea curajul să spună, dar sigur cochetau cu ideea.



La un moment dat, cineva, care ulterior a devenit unul dintre cei 14 din echipă, a venit cu propunerea să pornească împreună. A fost o schimbare radicală de plan, inițial Alexandru Damaschin planificase totul doar pentru sine, acum era pus în situația să regândească întreaga activitate nu doar pentru sine ci pentru toți cei 14. Este, trebuie să recunoaștem, o responsabilitate pe care și-a asumat-o, mai ales că unii au renunțat la job-ul pe care-l aveau. Alexandru Damaschin: ”A fost o nebunie, pentru că nu eram pregătit pentru 14 persoane cu un plan financiar bine pregătit. Mai ales că veneau din domenii diferite, erau IT-iști, foști absolvenți de psihologie, teologie, Academia de poliție, inginerie. De ce aceștia și nu alții? Poate pentru că ei au avut curajul să facă acest pas. Toți sunt pasionați de dezvoltare personală. În timp fiecare și-a găsit locul în echipă, unii pe vânzări, alții pe fotografie, iar alții pe scris.” 



Echipa formată de Alexandru Damaschin a pornit la drum cu gândul de a scrie cărți, de a intervieva acele persoane care au în spate o poveste, care pot fi modele de urmat, români de succes. Zig Zag prin România promovează locuri și oameni - a devenit un fel de brand cu impact național. Prin proprietarii de pensiuni, de hoteluri, au început să ia contact cu problemele specifice turismului românesc. Principalul neajuns era acela că nu existau materiale de promovare a zonei respective. Așa că membrii echipei Zig Zag prin România au început să ofere în schimbul cazării lor, diferite servicii care tind spre zona de promovare turistică. Întreaga lor activitate, de până acum, poate fi urmărită pe site-ul proiectului



Când a ajuns în Sălaj, Alexandru Damaschin vroia doar să construiască o a doua echipă, întrucât ritmul parcurgerii județelor nu era chiar cel scontat inițial. Însă aici, în Sălaj, ceva s-a întâmplat. Faptul că a fost oarecum rupt de prima sa echipa, care între timp era în județul Mehedinți, Alexandru Damaschin a încercat să revină la formula inițială. Aceea de a explora de unul singur România. Sau mă rog, într-o formulă oarecum diferită dar ancorată totuși în conceptul inițial. Așa că a trecut de la Zig Zag România, la Zanticus. Așa se face că acum, avem două echipe care bat România în lung și-n lat: Zig Zag prin România și Zanticus.

Să le luăm pe rând. Zig Zag prin România are la ora actuală o echipă formată din 10 persoane aflate sub coordonarea lui Cristian Milea. O echipă care continuă să călătorească prin țară și să lase în urmă fie material video sub formă de hyperlapse-uri fie material scris atât pe on-line cât și în format tipărit, sub formă de cărți. 

În schimb, Zanticus TV - noul proiect media inițiat de Alexandru Damaschin se vrea a fi altceva. Iată cum vede el lucrurile: ”istoria mea este comună cu Zig Zag prin România și Ziggy. Chiar eu sunt fondatorul acestei idei, acestui concept și l-am dezvoltat cu echipa Zig Zag. Acum, creez o a doua echipă cu care voi lucra sub brand-ul Zanticus. Am vrut să fac acestă călătorie singur. Au vrut mai mulți să meargă cu mine. Am zis da. Acum a venit momentul să-mi asum responsabilitatea creării unui rand personal cu o a doua echipă. Motivul principal  îl reprezintă viziunea diferită pe care o am față de acestă expediție. Diferențele de viziune se vor vedea în următoarele 3-6 luni. Zig Zag prin România va avea o evoluție iar Zanticus va avea o altfel de evoluție. Ambele echipe își continuă drumul”.



Numele noului proiect, Zanticus, este inspirat din porecla sa de dansator de break-dance. Alexandru Damaschin: ”Cu Zanticus TV am simțit nevoia să trec la un alt nivel, altul decât cel pe care l-am atins cu Zig Zag. Ceea ce are în plus Zanticus TV sunt episoadele de turism reality show și documentarele de turism. Mă simt de parcă trebuie să mă întrec pe mine însumi, fiindcă timp de 1 an am coordonat echipa Zig Zag, am creat un sistem care funcționează, am inițiat un lider care să preia această activitate.”

Echipa Zanticus TV are doi membri pe teren: Alexandru Damaschin și Ionela Panariu și alți doi membri care colaborează și susțin echipa de la distanță, ca agenți de vânzări - Bogdan Gribincea (București) și Andreea Arotăriței (Iași). În ce privește producțiile media, Alexandru Damaschin colaborează cu Getic Media - o firmă din Timișoara care face investiții în proiectele cu potențial cum este și Zanticus TV. 
Primele produse ale noului proiect, Zanticus TV, au fost realizate în Sălaj, un județ de care Alexandru Damaschin s-a îndrăgostit pur și simplu. Poate și pentru faptul că a găsit aici, așa cum mărturisește ”oameni calzi, primitori”. Având sediul general în localitatea Gâlgău Almașului, aproape de mirifica Grădină a Zmeilor, a fost influențat de povestea țesută în jurul acesteia. A început să lucreze la o carte de ficțiune în care povestea este țesută în jurul legendei Fata Cătanei. Tot aici a realizat și primele clipuri difuzate sub genericul Zanticus TV. Acestea pot fi urmărite pe canalul de youtube - Zanticus TV


Însă ceea ce el consideră a fi cadoul lui Alexandru Damaschin pentru sălăjeni, este uimitorul hyperlapse, un film realizat doar din fotografii, care prezintă într-un mod extrem de dinamic Sălajul așa cum l-a perceput autorul. Poate că accentul este pus prea mult pe Zalău, în detrimentul altor obiective cu potențial turistic, însă să fim sinceri: este un produs excepțional, inedit chiar. Primul hyperlapse realizat de cineva în Sălaj.

În 120 de secunde, Alexandru Damaschin reușește să surprindă cele mai interesante clădiri din Zalău (nu lipsesc bisericile), Grădina Zmeilor, Castrul Roman de la Porolissum, Munții Meseș sau Grădina Botanică din Jibou. Este adevărat că nu a reușit să surprindă tot ce are Sălajul mai frumos, însă efortul lui este lăudabil. 


Dar iată descrierea făcută de însăși autorul acestui produs, așa cum apare pe pagina sa de facebook: ”Sălaaaj, județul schimbării, granița dintre Dacia și Imperiul Roman. Turismul în județul Sălaj are potențial. Pentru noi a rămas județul castrului roman de la Porolissum, județul cu multă verdeață, județul oamenilor calzi, primitori, județul poveștilor și misterelor bine păstrate.”

Acum, Alexandru Damaschin este în județul Cluj. Va rămâne aici până după sărbătorile de iarnă, timp în care va munci pentru realizarea unor alte materiale de promovare pe care le va distribui sub sigla Zanticus. După Cluj urmează Alba și apoi, încet, în ritmul autoimpus de două luni pentru un județ, în doi ani va cuprinde toată Transilvania. Apoi, va extinde proiectul la toată România.  





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...