Toți cei care-i sunt prieteni lui Mirel Magop, ce-i care-i urmăresc cu sufletul la gură aventura sud-americană, au fost îngrijorați în ultimele săptămâni. Asta pentru că din 12 noiembrie 2015, Mirel n-a mai dat niciun semn de viață. Obișnuiți să-i citim impresiile de călătorie, sau să-i admirăm pozele, am avut parte de o lungă și dureroasă tăcere. Bănuiam că e undeva în sudul Americii, presupuneam că nu are acces la internet, dar când mai mulți prieteni de-ai lui m-au întrebat dacă știu ceva despre el, m-am îngrijorat cu adevărat. Atât de tare încât am ajuns să-l alertez pe consulul onorific al României din Mendoza, ultimul oficial care-l văzuse pe Mirel. Este adevărat că n-am primit niciun răspuns, pesemne că lumea din emisfera sudică se mișcă în alt ritm. Dar nici nu mai e nevoie de răspuns, pentru că pe 17 decembrie, Mirel a postat câte ceva pe pagina sa. Nu e mult, e mai puțin decât de obicei, însă e suficient că să ne dăm seama că este bine, sănătos.
Așadar putem reînnoda povestea, mai ales că are un final fericit. Dacă vă amintiți, l-am lăsat pe Mirel în San Carlos de Bariloche (Argentina), aproape de granița cu Chile. De aici urma să meargă spre sud, prin Patagonia, spre cel mai sudic punct al Americii, Capul Horn. Se știe că în acestă călătorie, Mirel Magop vrea să lege punctul cel mai nordic al continentului european (Nordkapp) cu cel mai sudic punct al continentului sud-american (Capul Horn).
De fapt, Capul Horn sau Cabo de Hornos în spaniolă, este cel mai sudic punct al arhipelagului Țara de Foc din sudul statului Chile. Cu câțiva zeci de kilometri mai la sud de orașul chilian Punta Arenas - ultimul cel mai mare oraș al lumii, se termină continentul America de Sud. Restul petecelor de pământ alcătuiesc arhipelagul Țara de Foc, cea mai mare insulă fiind Isla Grande de Tierra del Fuego. Mai sunt și alte localități în arhipelag, cea mai cunoscută fiind Usuhaia. Iar Capul Horn este denumirea celor mai sudice insule ale arhipelagului. Fiind rezervație naturală, accesul pe insulele Capului Horn sunt posibile doar cu autorizații speciale și se poate face doar prin intermediul expedițiilor științifice sau a agențiilor turistice. Se înțelege că pentru un călător solitar ca și Mirel Magop, care dispune de resurse financiare la limita supraviețuirii, a te aventura atât de departe era mai mult decât riscant.
Așadar, din punct de vedere geografic, dar și a globetrotter-ului, a celui care ia lumea la pas, adevăratul capăt al lumii este Capo Froward. Iată cum descrie Mirel acest punct: ”Adevăratul capăt de lume este la Capo Froward...Chile. La 100 km de Punta Arenas. Ultimii 40 de kilometri mergi pe o potecă doar pe plajă, prin pădure (ceva asemănător cu Cinque Terre). Nu există nici țipenie. Ultima clădire este la 30 de km, este farul San Isidro, unde există chiar și un hostel și unde am primit multe informații utile care m-au ajutat să ajung și să mă întorc. M-au pus să semnez o declarație că-mi asum răspunderea în caz că mi se întâmplă ceva (să-mi rup piciorul de exemplu). Am semnat, am plecat, m-am întors.”
 |
| Capo Froward - crucea ridicată în onoarea papei Ioan Paul al II-lea. |
Capo Froward este așadar cel mai sudic punct al continentului sud-american. Dincolo de Strâmtoarea Magellan se află Țara de Foc. Zona a fost descoperită în 1587 de către navigatorul Thomas Cavendish. Aici a fost fost amplasată în 1987 o imensă cruce metalică, înaltă de 50 de metri, în onoarea vizitei apostolice a Papei Ioan Paul al II-lea în Chile.
Înaintea acestei cruci de metal, exista o altă cruce, de piatră, numită Cruz de los mares - cruce ce a fost ridicată în 1913 de către părintele Héctor Salaberry. Alegerea anului în care a fost amplasată crucea nu este întâmplătoare. Cu exact 1600 de ani înainte, în 313, cel ce avea să devină Împăratul Constantin se afla față în față cu oștile lui Maxențiu. când i s-a arătat în vis semnul crucii. Mesajul primit ”in hoc vinces signos” - ”prin acest semn vei învinge”, și victoria obținută, l-a determinat să declare creștinismul ca religia oficială a Imperiului Roman. Crucea de piatră a lui Salaberry a fost ruptă de vânt, pe locul acesteia fiind ridicată alta din beton armat în 1944. Și acestă cruce a avut aceeași soartă. Cea actuală, din fier, încă mai rezistă. Ca și creștinismul în lume, de altfel.
 |
| Crucea ridicată în 1913 la Capo Froward |
Întrucât n-am reușit să aflu mai multe detalii, cel mai probabil accesul la internet este limitat, am putut doar bănui ruta pe care a străbătut Mirel Patagonia. Din San Carlos de Bariloche până în localitatea 28 Noviembre, cel mai probabil că globetrotter-ul nostru a urmat aproximativ drumul 40, ce străbate Patagonia de la nord la sud, Apoi, de aici este foarte probabil că a urmat traseul drumului 9 ce intră prin Chile și duce spre Punta Arenas și de aici mai spre sud până la Faro San Isidoro. Aici, asfaltul se termină. La fel ca și civilizația, dacă se poate numi așa.
De fapt, asfaltul este, cel puțin în percepția lui Mirel, o ”piatră rară” prin acest colț de lume. Mirel Magop: ”un bun indicator că ai învățat bine o limbă străină e atunci când poți să te cerți cu un vorbitor nativ al acelei limbi. Cred că sunt un bun vorbitor de limbă sudamericană...am ajuns să mă cert cu dobitocii care nu încetinesc și mă fac de praf din cap până acolo...știți voi unde...Menționez că în partea asta de lume, asfaltul e piatra prețioasă!
Vă veți întreba desigur, ce urmează. Păi, în primul rând să revină spre nord. Acest drum nu a avut un singur sens. Nu este un drum cu sens unic. Nu ai unde merge mai la sud de unde a fost Mirel. Nu pe jos, așa cum a făcut-o el. Deci, trebuie să se întoarcă și să o ia spre nord.
Acum că a reușit să lege cele două extreme Nordkapp de Capo Froward (am explicat de ce n-a ajuns până la Capul Horn), Mirel are deja un alt plan. Acela de a lega Țara de Foc de Alaska. Chiar el dezvăluie acest nou proiect: ”Acum, după ce a terminat ”De la Nordkapp, la Capo Froward”, am început altă călătorie ”Din Țara de Foc, în Alaska. Când cineva își dorește cu adevărat ceva, tot universul conspiră să-și realizeze visul...”
Evident acestă nouă călătoria a început, prima parte a sa este de fapt drumul de întoarcere spre nordul continentului sud-american. De aici, probabil va trece în America de Nord și va încerca să ajungă în Alaska. care va fi traseul, vom afla în curând, atunci când Mirel va ajunge înapoi în ”lumea civilizată” și va avea acces la internet.
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
- retrospectiva europeană poate fi citită aici;
- Sudamericana 1: Brazilia
- Sudamericana 2: De la Rio de Janeiro la Montevideo
- Sudamericana 3: Buenos Aires - Mendoza
- Sudamericana 4: Din Chile în Patagonia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu