Continuăm retrospectiva fotografică a anului 2015, printr-un nou clasament. de data acesta al celor mai frumoase apusuri și răsărituri de soare, surprinse pe parcursul anului. Deși foarte bine aceste fotografii puteau figura într-un top al categoriei natură și peisaj (cea urmează a fi prezentat), am considerat că este bine să le scot din acea categorie și să le prezint separat. Asta pentru că 2015 a fost anul în care am reușit să surprind cele mai multe apusuri sau răsărituri de soare. Iată așadar care sunt, în opinia celui care le-a realizat, cele mai frumoase fotografii din acestă categorie.
Soarele ne marchează existența. Prin apariția și dispariția sa repetată de pe bolta cerului, măsoară fără să ne dăm seama timpul ce se scurge implacabil. Soarele, atât de venerat în alte culturi, este din punctul meu de vedere, ceasornicul Dumnezeului Atotputernic. Și ca orice lucru creat de mâna Lui, Soarele ne oferă în fiecare zi două momente cu totul și cu totul speciale: răsăritul și apusul. Nu cred că există fotograf care să nu fi încercat cel puțin o dată să surprindă un apus sau un răsărit. Așa mi s-a întâmplat și mie, am simțit nevoia să declanșez aparatul de fotografiat de nenumărate ori, fie dimineața devreme înainte de răsărit, fie seara la apus.
În cele ce urmează vă prezint un top 10+5 al celor mai spectaculoase apusuri sau răsărituri surprinse în diferite locații, pe parcursul anului 2015.
1. Apus la Dobrin
Subiectiv sau nu, acest apus mi s-a părut a fi cel mai spectaculos. Eram într-o după-amiază târzie undeva pe o vale în zona localității Dobrin din județul Sălaj, împreună cu tatăl meu să culegem scai vânăt (plantă medicinală). La un așa spectacol al Naturii, vă dați seama cât scai vânăt am cules...
2. Răsărit la Moigrad
Recunosc, am fotografiat mai multe apusuri decât răsărituri, asta pentru că mi-a fost destul de greu să mă trezesc ”cu noaptea-n cap”. Dar când am făcut-o, Dumnezeu m-a răsplătit cu răsărituri spectaculoase. Așa s-a întâmplat în august 2015, când am surprins acest răsărit, la ieșirea din Zalău înspre Moigrad.
3. Un om și un câine
Rar mi-a fost dat să văd un apus atât de colorat. Era într-o seară de noiembrie, mă pregăteam să merg la o întâlnire și am văzut printre blocurile din cartierul meu ”cerul în flăcări”. Cu riscul de a întârzia, m-am abătut din drum și am tras câteva cadre. Întâmplarea face că la un moment dat, m-am trezit în cadru cu două ființe: un om și un câine.
4. Apus peste Transilvania
Prin aprilie, veneam acasă de la Bușteni. Undeva înainte de Turda, pe drumul european, Soarele ce stătea să apună m-a determinat să trag pe dreapta. Norocul meu a fost că am dat de acel copac pe marginea drumului, astfel că apusul a devenit mai spectaculos.
5. Apus în munții Codru Moma
Una dintre cele mai frumoase expediții din 2015 a fost aceea în zona localității Hinchiriș din județul Bihor, pe dealurile din vecinătatea Munților Codru-Moma. Aici, într-o seară de vară, am avut parte împreună cu prietenul meu Cristian Man de un apus de soare spectaculos, extrem de colorat. Chiar și la minute bune după ce soarele a trecut dincolo de linia orizontului, o rază se încăpățâna să brăzdeze cerul.
6. Soare încoronat
Împreună cu prietenul meu Cristian Man am vrut să trecem Meseșul să mergem la ”vânătoare de Perseide”. Însă când să intrăm în pădure, din sus de Zalău, ne-am oprit să fotografiem apusul soarelui. Mi-a plăcut foarte mult că acel nor sub care se ascundea astrul zilei, părea să-l încoroneze.
7. Răsărit la Poarta Sălajului
Cine cunoaște drumul european ce leagă Zalăul de Cluj-Napoca, știe că la ieșirea din localitatea Poarta Sălajului, înainte de a urca Gorgana, este o poiană în partea stângă, aproape de liziera pădurii. Acolo, într-o dimineață de august, am avut parte de un răsărit superb. Soarele a ieșit de după deal și a risipit ceața ce se lăsase în timpul nopții pe vale.
8. Apus peste Sălaj
Acest frumos apus de soare a fost surprins de pe Topa, în timp ce mă întorceam acasă de la Cluj-Napoca. Am fost încântat să văd cum soarele apune peste localitățile județului meu.
9. Apus la Zalău
În cartierul ”Livada Meseș” am urcat de nenumărate ori în anul care a trecut. Asta pentru că de acolo, de pe străzile cu nume de voievozi, am o panoramă frumoasă asupra unei părți a orașului. Așa se face că într-o seară mă aflam acolo exact când soarele vroia să apună. Poate m-au încurcat stâlpii de electricitate. Sau poate nu...
10. Apus la Crișeni
De acestă fotografie mă leagă amintiri plăcute...Eram la prima ieșire pe teren în cadrul a ceea ce avea să devină proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj”. Eram împreună cu Cezar Fodoca - unul dintre partenerii mei de proiect în Crișeni, localitate limitrofă Zalăului. Acolo am surprins acest apus.
Ca de obicei, pentru că orice top poate fi (și chiar este) subiectiv, am extins clasamentul cu încă cinci poziții. Sunt curios care ar fi fost alegerea ta, cititorule.
11. Apus printre nori
Eram cu Zoli, vărul soției mele, la cules de mure într-o poiană din pădurea ce desparte Moigradul de Mirșid. Acolo am surprins acest apus deosebit de spectaculos.
12. Dimineața spre Șimleu
La începutul toamnei, am fost într-o inspecție la Șimleu Silvaniei. Evident că a trebuit să plec devreme, pentru a ajunge la ora 8. Așa se face că de pe centura Zalăului am surprins acest răsărit extrem de colorat.
13. Apus de pe Örhegy
Tot la începutul toamnei, am urcat pe dealul Örhegy - deasupra cartierului ”Livada Meseș” de unde am avut șansa să fotografiez acest apus.
14. Apus pe Puli Domb
Un deal din jurul Zalăului este cunoscut sub acest nume. În toamna anului trecut, m-am hotărât să fac o tură foto prin zonă, așa că m-am trezit pe un deal presărat cu tufe de măcieș de unde am surprins acest apus.
15. Răsărit peste Stanii Clițului
Sălăjenii, dar nu numai, știu că Stanii Clițului sunt de fapt un perete de stâncă ce străjuiesc intrarea în localitatea Cliț din comuna Băbeni. Răsăritul de soare din imagine este surprins din satul copilăriei mele, din Băbeni. Se vede cum soarele încearcă să se ridice peste copacii desfrunziți de deasupra Stanilor Clițului, pentru a-și arunca razele peste valea Someșului.
Această galerie precum și celelalte care vor urma sunt dedicate Zilei Naționale a Artei Fotografice în România care este marcată pe 11 ianuarie. Iată și celelalte episoade ale retrospectivei:
- Impresii de călătorie
- Sălajul Turistic
- România văzută de mine
- Interferențe culturale
- Muzeele Lumii
- Patrimoniul UNESCO
- Orașul meu...
- Cronică de carte
- Capitală Culturală Europeană
- Motive pentru a vizita...
- Colaboratori
- Interviuri
- Meșteșuguri tradiționale
- Mass-media
- Hoinar prin Salaj
- Proiecte fotografice
- Evenimente culturale
- Cogito Ergo Sum
- Istoria fotografiei
- Proiecte fotografice
- Târguri și festivaluri
- Galerie Foto
- Oameni și locuri
- Biserici de lemn
- IA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu