Mirel Magop și-a îndeplinit visul. Acela de a ajunge până la capătul lumii. Obiectivul lui inițial era Capul Horn, cel mai sudic punct al continentului sud-american. N-a fost să fie, așa cum am presupus, pentru a ajunge acolo în insulele Capului Horn e nevoie să traversezi acea strâmtoare. Practic drumurile rutiere (înțelegând prin acesta și potecile) se termină la Capo Froward, acolo unde este gigantica cruce despre acer am scris în episodul anterior. Acolo la Capo Froward este ”adevăratul capăt al lumii”, acolo se termină platoul continental. Iar dacă ai ajuns la Capătul Lumii ce mai poți să faci? E capăt, e sfârșit de drum, e acel punct de care nu poți să treci. N-ai altceva de făcut decât să te întorci, să faci stânga-n împrejur. Câți dintre noi cei care călătorim mai mult sau mai puțin, fie în realitate fie în visele noastre, am ajuns vreodată la un capăt de drum? Pentru unii dintre noi este greu până și să ne imaginăm cum ar arăta un capăt de drum, cu atât mai mult Capătul Lumii. Ne este greu să ne imaginăm drumul până acolo, nu lipsit de încercări. Iar odată ajuns acolo, la capăt practic ești la jumătatea călătoriei. Mai ai de parcurs drumul înapoi.
Pe acest drum înapoi de la Capătul Lumii a pornit Mirel Magop. A luat-o spre nord și cine știe, poate va ajunge la celălalt capăt, undeva în Alaska. Dar până atunci hai să reînnodăm povestea noastră și să vedem pe unde a mai călătorit, ce a mai făcut.
Întrucât episodul anterior a fost scris doar pe baza a ceea ce a postat Mirel pe pagina sa de facebook, acum după o scurtă discuție cu el, se impun câteva completări. În primul rând trebuie precizat că de acum încolo (cel puțin o vreme) îl vom vedea pe Mirel în poze mai rar. Pentru că, a rămas fără aparatul de fotografiat. L-a scăpat în apă cu tot cu fotografiile de la capătul lumii până la Neuquen, în Patagonia. ”Sunt Ok...deși am avut numai ghinioane. Mi-a scăpat în apă camera foto cu tot cu fotografiile de la capătul lumii până aici, așa că mi-a rămas doar aparatul primit, dar nu am cartelă de memorie pentru el, pot face doar 20 de poze în memoria lui. Norocul meu e că am schimbat înainte să ajung la Capo Froward, cartela de memorie că se umpluse...deci fotografiile până la Farul San Isidoro le am într-un card numai că nu mai am tableta, nu prea mai am cum să le descarc pentru că cafe-net-urile de aici nu au intrări pentru cardul meu.” -își varsă Mirel amarul într-o discuție privată pe facebook.
Da, e o pierdere. Pozele lui erau ”sarea și piperul” acestor seriale. O poza poate spune mai mult decât 1000 de cuvinte. Dar ce să faci, sunt încercări la care este supus orice călător.
Spuneam în articolul anterior că Mirel Magop a ajuns până la Capo Froward, cel mai sudic punct al continentului. În realitate a ajuns până la Ushuaia pe Insula Mare a Țării de Foc (Isla Grad de Tierre del Fuego). Este practic cel mai sudic oraș, obligatoriu de ajuns acolo dacă vrei să mergi și mai departe în insulele Cabo de Hornos. Mirel Magop: ”Am încercat totuși să merg în insulele Capo Hornos. Scump...vreo 1500 de dolari m-ar fi costat. Nu sunt drumuri, de fapt Chile cam duce lipsă de drumuri. De multe ori, ca să continui să mergi spre nordul țării trebuie să treci prin Argentina.”
În Ushuaia a fost cazat trei zile la un localnic. ”Prima poză este de la Ushuaia, unde am fost cazat trei zile la un argentinian de origine siriană...Amar. Pentru că nu am avut pozele de acolo încoace..noroc că atunci am încercat aparatul ăsta pentru prima dată. Eu cred că scoate poze destul de bune calitativ. Făceam glume pe acolo cu pușca...am stat într-o căbănuță și m-am plimbat prin împrejurimi.” - încearcă Mirel să-mi descrie pozele pe care mi le-a trimis.
Apoi a luat-o spre nord, pe drumul înapoi spre civilizație. Atât la dus cât și la întors a ”dat o fugă” până la Torres del Paine...munți din Chile pe care-i numește plastic ”munții cu căciulă”.
A fost nevoit să treacă de mai multe ori prin Chile. Aici a avut parte de peisaje mirifice care i-au adus aminte de România. Una dintre fotografii, cu un stejar secular și cu o turmă de vite păscând iarba de un verde crud, este declarată de Mirel ca fiind fotografia anului 2015. Sătul probabil de sute și mii de kilometri parcurși prin pustietate, l-a prin dorul de țara natală, acum în preajma sărbătorilor de iarnă. Are o mărturisire emoționantă despre ”privilegiul de a fi român”.
Mirel Magop: ”Propun ca asta să fie fotografia anului 2015...Chile! Merită mai ales că e țara care m-a făcut să-mi fie dor de România, să-mi fie dor de Europa...de clima noastră blândă. M-am săturat de deșerturile de aici, de sutele de km între localități, de lipsa unui loc curat să mă odihnesc sau măcar să-mi las bagajul din spate. Mi-e dor să ascult o colindă, o urătură, un plugușor. I-am întrebat pe cei de aici ce obiceiuri au de Crăciun. - se dau cadouri! Am tot umblat după costume, după tradiții, obiceiuri...de unde frate? Ăștia au istorie scurtă...sărbătoresc centenarul unui oraș cu ceremonii mai mari decât sărbătorim noi mileniul...o clădire din 1947 e deja clădire istorică...Aici au venit toți cei care au primit un șut în fund din țări civilizate din Europa...Noroc că au adus cu ei și pe alții care sunt europeni prin ceea ce fac, prin ceea ce spun, prin felul cum se comportă! Aici, în America de Sud, a fi european a căpătat pentru mine alte semnificații...E un privilegiu pentru mine că m-am născut într-o țară europeană, e o onoare pentru mine că m-am născut în România! dacă până acum mi-a fost indiferent unde, acum aș vrea să mor în România!”
Iată cum descrie Mirel traseul dintre San Carlos de Bariloche și Neuquen:
”De la bariloche spre Neuquén, două mai râuri se întâlnesc. Rio Limay (care izvorăște chiar din Lacul Nahuel Huapi de la Bariloche) și Rio Traful. Zona nu reprezintă interes din acest punct de vedere...chiar dacă se cheamă La Confluencia, ci pentru sculpturile montane ale timpului, ale vântului, ale vremii...Personal nu am mai văzut o expoziție naturală așa de vastă. Sculpturile sunt relicve ale unor vârfuri ce acum sunt împodobite de...”fustițe”...de pietriș și nisip...vechi de sute de milioane de ani! Cum am mai spus, nicio poză nu poate reprezenta cu fidelitate ce vezi cu proprii tăi ochi și mai ales ce emoții te încearcă pe moment!”
La aproape 2700 de kilometri nord de Ushuaia, a ajuns în orașul Neuquén - capitala provinciei argentiniene cu același nume, localizată în partea estică a acesteia la confluența râurilor Limay și Neuquén. Orașul are o populație de aproximativ 265000 de locuitori, fiind astfel cel mai mare oraș din Patagonia.
De aici, din Neuquen (undeva în Patagonia, pe la mijlocul Argentinei), Mirel are de gând să vadă nordul țării. Mai are vreo 50 de zile la dispoziție, până-i expiră viza de 90 de zile pe care o are pentru Argentina. De fapt, pentru fiecare țară din America de Sud are din oficiu viză pe 90 de zile.
Anul Nou l-a prins departe de casă. Pe 30 decembrie, la cumpăna dintre ani, se afla la San Martin de Los Andes - ”genul de loc unde toți locuitorii Argentinei, toți turiștii vin să se relaxeze. Aici mașinile se opresc pentru a face loc pietonilor să treacă, străzile sunt curate și mirosul de trandafiri te petrece prin tot locul. Am ales să stau aici doi ani...2015 și 2016 (până la 1 ianuarie).”
Odată intrat în noul an 2016, Mirel Magop face o urare tuturor celor care-i urmăresc cu interes aventura. Urarea e însoțită de o imagine a statuii lui Isus, înaltă de patru metri, situată în localitatea Cutral-có din provincia Neuquén.
”LA MULȚI ANI la toată lumea...LA MULȚI ANI prietenilor mei special celor care mă urmăresc și celor care se îngrijorează de absența mea! La Mulți Ani tuturor fanilor mei de pe pagina Badea Cârțan și de pe World Tour...La Mulți Ani tuturor românilor de pretutindeni...La Mulți Ani tuturor prietenilor mei din alte țări!”
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
- retrospectiva europeană poate fi citită aici;
- Sudamericana 1: Brazilia
- Sudamericana 2: De la Rio de Janeiro la Montevideo
- Sudamericana 3: Buenos Aires - Mendoza
- Sudamericana 4: Din Chile în Patagonia
- Sudamericana 5: La Capătul Lumii
Magop minte de rupe in declaratii. se vede de la o posta ca e foame de bani. Ar trebui sa mearga sa-si ajute copilul din italia care e un amarat de picol in carciuma, dar el "marele" sef tamplar o arde glorios in minciuni, poate,poate se mai gasesc prosti sa doneze in a fote vantul degeaba
RăspundețiȘtergere