duminică, 7 august 2016

Pericei, înaintea unui alt record mondial

În 2007, comuna Pericei din județul Sălaj intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă cunună de ceapă împletită. Aceasta era formată din 45.000 de cepe și măsura 4.518 metri. Se întâmpla cu ocazia primei ediții a Festivalului Cepei, un eveniment creat pentru a celebra leguma care asigură traiul locuitorilor comunei. Tot cu acea ocazie, a fost inaugurat și Monumentul Cepei, unic în lume. Era pentru prima dată când Sălajul avea un record demn de celebra Guinness Book. Iată că la 9 ani distanță, oficialitățile locale împreună cu cetățenii, vor să aducă din nou comunal în Cartea Recordurilor. De data aceasta cu un eveniment gastronomic, gândit tot în jurul celebrei cepe de Pericei: cei mai mulți oameni care prepară ”clisă friptă-n botă și pită cu ceapă picurată”.





Aflat la cea de a VIII-a ediție, Festivalul Cepei de la Pericei vine cu o nouă provocare. Organizatorii și-au propus nici mai mult, nici mai puțin decât să strângă împreună 5.000 de oameni care să prepare o gustare tradițională în toate satele din Transilvania. 

O rețetă veche de secole
Cu o vechime ce nu poate fi datată, ce se pierde în negura vremii, slănina prăjită la flacăra focului, a fost o gustare ușor de preparat oriunde se putea face un foc. Slănina (sau clisa cum i se mai spune în unele părți) se găsea în casa fiecăruia, indiferent de etnie. Porcul de mangalița, tăiat în ajunul Crăciunului asigura principala sursă de carne pe tot parcursul anului, Slănina păstrată în saramură și apoi afumată, era păstrată pentru zilele de primăvară și vară când țăranul era la munca câmpului. Consumată în stare crudă cu pâine de casă și ceapă (cei mai înstăriți adăugau și brânză), slănina devenea o delicatesă dacă era prăjită. Și în plin câmp, la sapă sau la coasă, cel mai la îndemână mod de a o prăji era direct la flacăra unui foc făcut cu vreascurile ce se găseau la fața locului. Așa s-a născut, nimeni nu știe când, obiceiul de a frige slănina. 

Iată rețeta (aproximativă), așa cum mi-o amintesc eu că o făceam în copilărie împreună cu bunicii mei și mai târziu singur, atunci când eram pe câmp cu prilejul diferitelor munci agricole. Se taie o bucată mai mare de slănină, lată cam cât palma. De preferat se alegea slănina mai groasă, cea subțire devenea prea uscată odată ce era prăjită. Bunicul m-a învățat să încrest cu un cuțit bucata de slănină astfel încât, partea din mijloc, acolo unde avea să fie străpunsă cu bota să rămână întreagă. Crestăturile făcute în cruce (în felii paralele cu marginile bucății de slănină) nu trebuiau să fie foarte adânci, până la șoric, dar nici superficiale. În primul caz la flacără bucata de slănină se încovoia, deschizându-se ca o floare iar în cea de a doua situația nu se prăjea bine. Slănina era ”trasă-n botă” adică era străpunsă în partea centrală care nu a fost crestată cu un băț (cu o botă) ascuțit în prealabil cu un cuțit.  Bota poate fi împunsă în slănină în cel puțin două moduri. Dacă slănina a fost crestată în cruce, atunci se trage în botă prin șoric. Dacă însă există doar un rând de crestături, bota se înfige în slănină pe deasupra șoricului, perpendicular pe crestături. Natura îți oferea mai mereu posibilitatea de a tăia o nuiea / o botă dintr-un pom / copac aflat în apropiere. E drept, și confecționarea unei frigărui bune era un meșteșug, se ascuțește întotdeauna vârful mai gros, în caz contrar riști să-ți cadă slănina în foc. Concomitent cu prepararea frigărui, pe o felie de pâine (pită de casă coaptă în cuptor), se pune ceapă tăiată felii sau mărunt. Mie îmi plăcea să încrest și ceapa și apoi să o tai mărunt. Slănina se frigea la flacăra focului, iar untura care se scurgea era picurată pe feliile de pâine cu ceapă. Se punea atâta untură în funcție de gustul fiecăruia. Partea prăjită a slăninei, se tăia cu cuțitul și se punea peste pâine. Este greu de descris în cuvinte ce gust poate avea o astfel de felie...





De la idee la promovarea turistică a zonei
Îmi place ideea celor din Pericei de a încerca să iasă în evidență, în sens pozitiv, prin folosirea celui mai bun ”ambasador” pe care comuna îl are: ceapa galbenă sau roșie ce se cultivă aici pe suprafețe întinse. Ideea de a combina folosirea cepei de Pericei cu una dintre cele mai simple și mai delicioase rețete tradiționale a aparținut conducerii Primăriei Pericei. I-am rugat pe oficialii comunei să ne dea câteva informații legate de acest inedit eveniment. 

Prin domnul Gergely Róbert - reprezentant al Centrului de Informare și Marketing Turistic Pericei am obținut următoarea declarație: ”Prin acest eveniment încercăm să promovăm gastronomia locală și gustul inegalabil al cepei de Pericei. Fiecare participant va primi și ceapă de Pericei pe lângă felia de clisă și pită. Producătorii locali vor avea posibilitatea de a-și prezenta și valorifica recolta, care în acest an o putem considera foarte bună. Prin acest eveniment dorim să avem un nou mod de promovare a produselor tradiționale subliniind în același timp importanța durabilității prin intermediul produselor provenite de la nivel local. Pentru stabilirea noului record se dorește strângerea unui număr de 5.000 de oameni atât din comunitatea noastră cât și din împrejurimi sau din țară, de diferite vârste, care să prăjească slănină în frigare în același timp. Organizatorii asigură slănina, pâine, ceapa și un cadou surpriză.”




Laura Chirilă, manager al ADI ”Sălaj Plus”, care a completat formularul de înscriere a recordului în Guinness Book ne-a declarat: ”Sperăm ca prin acest eveniment, să reușim să îi facem pe cât mai mulți să înțeleagă că a mânca sănătos nu înseamnă doar a mânca alimente sărace în calorii și că studiile ne-au demonstrat că slănina de mangalița și de Bazna au proprietăți benefice pentru sănătate. Strămoșii noștri într-adevăr aveau nevoie de mai multe calorii pentru a putea să lucreze la câmp, dar alimentația țărănească este potrivită și pentru oamenii moderni. Să nu fugim de bucatele ce provin din imediata noastră vecinătate și au rădăcini în cultura gastronomică tradițională.”

Evenimentul gastronomic preconizat va avea și un puternic impact turistic. Se mizează pe participarea unui număr mare de persoane venite din județ sau din țară. Laura Chirilă: ”Prin acest eveniment ne dorim să atragem cât mai mulți curioși care odată poposiți în Sălaj se vor lăsa vrăjiți de frumusețile acestor locuri. Până la urmă, nu există turism responsabil și complet care nu ăți oferă și gustul locului, ce include mâncarea, băuturi specifice, oameni interesanți și locuri frumoase.”

Prin localizarea sa, comuna Pericei poate asigura turiștilor dornici de a vedea mai multe, câteva obiective turistice importante. Chiar în Pericei, poate fi admirat Monumentul Cepei - cu o înălțime de 6 metri realizat din fibră de sticlă și rășini sintetice și acoperit cu tablă de cupru bătută. Monumentul este amplasat chiar lângă șosea, în curtea școlii. Tot în Pericei mai poate fi vizitată biserica reformată ce are în față un monument dedicat eroilor, dar și biserica ortodoxă din imediata apropiere. Ajunși în comună, turiștii pot ajunge la Bădăcin, acolo unde se află (în șantier) casa memorială a marelui om politic Iuliu Maniu. Cimitirul din Dealul Țarinei - este locul de veci al părinților acestuia, iar la subsolul Bisericii greco-catolice se află un muzeu dedicat memoriei lui Iuliu Maniu.





La nici un kilometru de Pericei, orașul Șimleu Silvaniei oferă o mulțime de obiective turistice dintre care merită amintite: sinagoga din 1876 - azi Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord; Biserica Reformată cu tavanul casetat, decorat cu motive populare; Biserica Catolică ridicată la 1534 de către principele Transilvaniei Báthory István, tatăl celui care avea să devină ulterior regele Poloniei; ruinele cetății Báthory, unde s-a născut viitorul rege al Poloniei. Să nu uităm că aici se produce celebra șampanie ”Silvania”.






Desigur, în apropiere de locul în care va avea loc evenimentul gastronomic, se află Mănăstirea Bic ce adăpostește o bisericuță de lemn provenită din Stâna și datată 1778.  

Spre un nou record mondial
E lăudabil faptul că se încearcă atingerea unui nou record mondial, impactul mediatic pe care acesta îl va avea poate asigura afluxul de turiști necesar revigorării unui sector cu mare potențial, dar care încă nu este pe deplin exploatat.

Organizatorii - Primăria și Consiliul Local al Comunei Pericei și Centrul de Informare și Marketing Turistic Pericei, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Asociația de Dezvoltare intercomunitară Sălaj Plus și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj - își dau tot concursul ca recordul să fie omologat și înscris în Guinness Book. 

Dar pentru asta e nevoie de o bună organizare. Este vorba în primul rând de a strânge numărul de persoane propus. Pentru a ști exact câți doritori să ”frigă clisă-n botă” sunt, pe site-ul Centrului de Informare și Marketing Turistic Pericei a fost postate toate informațiile necesare, dar și un formular de înscriere. Toți cei care doresc să ia parte la eveniment și să pună umărul la atingerea numărului de persoane propus, sunt rugați să se înscrie folosind acel formular.

Organizatorii promit că fiecare participant la acest mega-picnic, va primi bota, clisa și pita cu ceapă. Apoi depinde doar de îndemânarea și de stilul fiecăruia pentru a obține cea mai delicioasă ”clisă friptă în botă și pită cu ceapă picurată”.  

Potrivit maestrului bucătar Mircea Groza, ”Vor fi și surprize, unele nu le putem divulga acum. Dar vor fi diferite concursuri ca cea mai bine prăjită sau cea mai arsă clisă, cea mai inedită prezentare. Chiar dacă înscrierile pentru clisa friptă în botă și pita cu ceapă picurată se adresează adulților, pot participa și tineri sau copii dar trebuie să fie însoțiți de un adult. Dacă afluxul de turiști va fi mare, ne vom gândi și la o zonă de campare în apropierea poianei. Pentru reușita evenimentului avem nevoie și de voluntari care să ne ajute în organizare, cei care vor să ne ajute sunt rugați să ia legătura cu reprezentanții Centrului de Informare și Marketing Turistic Pericei”.

Așadar, haideți să participăm sâmbătă 3 septembrie 2016, în număr cât mai mare la acest eveniment culinar inedit. Cu siguranță vă este dor de o ”clisă friptă în botă și pită cu ceapă picurată”. Trebuie doar să vă anunțați prezența prin completarea formularului. Puteți contribui astfel la stabilirea unui nou record mondial, unde mai pui că distracția, masa și buna dispoziție vor fi asigurate de organizatori.

Informații suplimentare despre eveniment:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...