Ujină la ”casa albastră” din Marin

Îmi amintesc cu nostalgie de zilele de vară, în care, aflat la țară la bunici, ne prindea munca câmpului departe de casă. Uneori eram la coasă cu bunicul, alteori la întors de brazde ori strâns de fân cu bunica. Cum pe la orele 18-19, când Sfântul Soare era încă sus pe cer și până la cină mai era mult, bunicii mei scoteau din traista de pânză o ștergură țesută în război pe care o așternea jos, direct pe iarbă. Și din traistă apăreau tot felul de bunătăți: o bucată de caș ori de brânză, o tablă mare de slănină (clisă îi ziceam) - din aceea de avea șoricul moale și un deget de macră prin ea, apoi doi - trei porodici din grădină (roșii) și o ceapă. Bunicul își făcea semnul crucii după care da pe gât o gură de horincă; apoi lua ceapa, o încresta cu cuțitul și punea multă sare. O înfășura cu colțul ștergarului și o bătea în palmă până ce zeama trecea prin pânză. Nu cred să fi mâncat vreodată ceva mai bun, iar după o zi de muncă pe câmp, aveam o foame de lup. Era ”ojina” (sau ”ujina”) - masa servită între prânz și cină. 

Așa că atunci când, Patricia Marina Toma a postat evenimentul ”Ujină. Cină cu socăcița Bonțe Floare” nu am stat pe gânduri. Deși în aceeași zi, mai erau anunțate câteva evenimente faine în Sălaj, am optat pentru acesta din cel puțin două motive: știam că va fi un eveniment foarte bine organizat, așa cum au fost toate evenimentele organizate de Patricia și de familia ei și venea la pachet cu vizitarea Bisericii Reformate din Crasna - o bijuterie de biserică pe care nu mă satul să o revăd, iar și iar.

Primul popas: Biserica Reformată din Crasna

I-am scris Patriciei și i-am spus că la Crasna, în Biserica Reformată, printre cele 276 de casete pictate, este una care, din câte cunosc eu, este unicat la nivel de Transilvania, poate chiar România. Ba mai mult, m-am oferit să fiu ghid pentru grupul de turiști ce vor participa la eveniment. Abia după ce au fost stabilite detaliile, am avut ceva emoții. Emoții pe care le am și la școală, la fiecare lecție. Căci oricâtă experiență ai avea ca profesor, atunci când te afli în fața unei clase de elevi, dacă nu ai măcar un dram de emoție, atunci nu mai ești om. Iar munca pe care o faci nu mai este profesie, ci ”servici”. Unde mai pui că aveam să am în față nu elevi, pe care de bine de rău îi poți struni, ci adulți. Știți ce greu este să ”dai lecții” adulților? 

grupul de turiști, în fața Bisericii Reformate din Crasna.
Sursa foto: arhiva personală Patricia Toma

Așa că, pe măsură ce se apropia ziua de 8 iulie, am început să mă documentez. În urmă cu câțiva ani, când am descoperit pentru prima dată tavanul casetat de la Crasna, m-am minunat de bogăția simbolurilor pictate de meșterii zugravi. Pe cât sunt de austere bisericile reformate, pe atât de bogat în simboluri este tavanul de la Crasna. Motive florale, zoomorfe, un adevărat bestiar medieval, scene biblice și însemne heraldice. Plus acel simbol unicat - ”trei iepuri în cerc”. 

Odată ce am văzut auditoriul, emoțiile mi-au dispărut. Am fost ajutat și de domnul Boros Gábor, îngrijitorul bisericii, care a făcut o introducere care mi-a simplificat mult discursul. Am aflat că aici, la Crasna, avem prima biserică ”smart” din Sălaj. În sensul că aproape totul este automatizat, de la trasul clopotelor la lumini și la programul liturgic. 

Alături de domnul Boros Gábor. Sursa foto: arhiva personală Patricia Toma

Apoi, am fost onorat să le arăt ”turiștilor” acele simboluri, unele de-a dreptul fascinante. Și am avut o audiență aleasă: profesori universitari din Brașov și Baia Mare, muzeografi de la Satu Mare, cu toții iubitori de tradiții autentice. Desigur, nu am ratat ocazia de a urca în turnul bisericii, acolo de unde ai o panoramă spectaculoasă asupra satului. Și, așa cum mi se întâmplă mereu, am mai descoperit câte ceva: stema veche a Crasnei constând într-un ciorchine mare de strugure gravată pe un clopot. Așa se explică faptul că pe una dintre casete, este reprezentată stema veche, exact sub forma unui ciorchine, aluzie la ”bunăstarea” pe care Dumnezeu a promis-o poporului Său, atunci când Moise a trimis iscoadele în Canaan. Toate se leagă, nimic nu este întâmplător!

Studiind unul dintre clopote. Sursa foto: arhiva personală Patricia Toma

Am mai fi stat la Crasna, cei prezenți erau efectiv interesați de interferențele culturale de aici. Însă, la Marin, ne așteptau bunătăți de savurat. Așa că după poza de grup ”de amintire”, am pornit încolonați, fiecare cu mașina cu care a venit, înspre Marin.

”Casa albastră” din Marin 

Patricia Marina Toma, ajutată de familia ei, a știut întotdeauna să organizeze evenimente faine. De pomină a fost ”nunta de la Marin” - cel mai frumos eveniment de reenactment etnografic la care am asistat - prin care  a reeditat nunta de acum 70 de ani a bunicii ei. Un eveniment ce a implicat aproape tot satul, dornic să retrăiască atmosfera nunților de altădată. 

Patricia Toma alături de socăcița Bonțe Floare.
Sursa foto: Arhiva personală Patricia Toma

Sursa foto: Arhiva personală Patricia Toma

Știam sigur că la fel de fain va fi și acum, chiar dacă evenimentul gândit în cele mai mici detalii, nu avea amploarea celui de acum câțiva ani. De cum am intrat în curtea „casei albastre” am auzit cântecele intonate de grupul de femei, îmbrăcate în superbe costume populare specifice zonei. O masă lungă, era întinsă în curte. Am remarcat florile de câmp, proaspete, puse ici colo, în vaze. Alături era o altă masă pe care erau întinse tot felul de bunătăți. Inspirată, Patricia a pus etichete cu denumirea produselor: într-un castron de lut se afla ”păsulă cu hospă și ciolan”, în altă ulcea de lut legată cu sârmă erau ”păpuși cu păsat”, apoi ”curetchi călit”, ”friptură cu hiribe”, ”zamă de hiribe acrită cu zăr”, ”plăcinte cu brânză și verdețuri”, ”laște cu curetchi”, ”laște cu silvoiță”, ”laște cu nuci”, ”groștior cu scoacă și morareu”, ”vinete călite cu ceapă”, ”mălai dulce”, ”turte pă cucute” și câte și mai câte. Ți-ar trebui și un dicționar ca să înțelegi despre ce este vorba...

Noroc cu prezența maestrului culinar Mircea Groza, autorul recent apărutei cărți ”Zămuri, supe, zupe și năcreli”. Așa am aflat nu numai ce reprezintă bucatele ce-ți trăgeau cu ochiul, ci și cum se fac acestea. E o adevărată desfătare să-l asculți pe Mircea Groza povestind despre cum se gătește tradițional...

Cum bucatele ce se etalau în fața noastră nu au făcut altceva decât să ne crească apetitul, ne-am pus cu toții la masă. Mie mi-a plăcut tare mult supa de fasole cu ciolan dar și sarmalele cu păsat. Și, la desert am gustat din mălaiul dulce. Curios, am vrut să văd cum sunt ”turtele pă cucute” - un fel de kürtőskalács în miniatură. Vrând să văd cine e autorul acestor bucate, l-am găsit în bucătărie pe tânărul David Demeter, nepotul socăciței Bonțe Floare, el însuși bucătar profesionist. David Demeter: ”am fost bucătar șef dar acum am pornit pe drumul meu, din dorința de a aduce la lumină cultura gastronomică tradițională împreună cu bunica mea.”

Nu am ratat nici momentul în care maestrul Mircea Groza a stat de vorbă cu socăcița Bonțe Floare (a Cătănoai), cunoscută publicului larg mai ales după emisiunea Chefi la cuțite. Dialogul dintre cei doi a fost fabulos, recunosc, pe alocuri aș fi avut nevoie de dicționar. 

Mircea Groza: ”Cum v-am spus, întotdeauna m-am inspirat de la dumneavoastră. Întotdeauna ați știut să faceți lucruri minunate. Ați văzut, aici atmosfera e ca de nuntă...”

Bonțe Floare: ”Sunt persoane care să nasc, asta nu oricine o poate face!”

Mircea Groza: ”Sunt oameni care mi-au spus, unii din București, că ei n-au știut cât pot să fie de bune piroștile, păpușile, cu păsat...”

Bonțe Floare: ”Păpușile cu pisat”

Mircea Groza: ”Ce-ai pus în ăstea, că acuma n-o fost post?”

Bonțe Floare: ”N-o fost post. Am pus și carne...”

Mircea Groza: ”Ce m-a surprins încă, plăcut, să vede că transmiți mai departe la nepotu. Te-o ajutat David, care-i deja bucătar profesionist.”

Bonțe Floare: ”Țucu-i Soarele lui! De mic copil, nu vorbea bine, și tăie la salată.” 

Momentul interviului, dacă-i pot spune așa, a fost întrerupt de corul femeilor care s-au duelat în chiuit. Pentru cine nu știe, chiuiturile sunt un fel de rime strigate, pline de umor, prin care femeile se provoacă una pe alta, se ciufulesc. În zonă acest ”dialog” se numește părălit. Iată un exemplu: ”La nevasta cea frumoasă / satu-i țese, satu-i coase / satu-i țese țol pă pat / și chimeșe la bărbat / Uăi, uăi, uăi iu/”. Replica vine imediat: ”Bă bade, pâinica-i coaptă / io-s beteagă de-s mai moartă / Ie coasă și mă cosăște / de boală mă mântuiește / Uiu iu!” Și fiindcă spectacolul oferit de femei a fost fabulos, se cuvine să le dăm numele. Protagonistele au fost: Șandor Florița, Maxim Ana, Șandor Ana, Cristuț Maria, Chirilă Ana, Chirilă Floare și Toma Floare - pe de o parte și Bonțe Floare - de cealaltă parte.

Și fiindcă cea care a pus în scenă întregul eveniment este Patricia Toma, am rugat-o să ne spună câteva cuvinte. Patricia Toma: ”La casa albastră au participat persoane cunoscute, persoane active în mediul cultural, de la muzeografi la simpli entuziaști sau pasionați de acest domeniu, de arhitectura vernaculară. Tot evenimentul a avut loc într-un cadru inspirat din mediul țărănesc, în curtea unei case de la 1903. Ne bucurăm că a putut să aibă loc această întâlnire în bucătărie între bunică și nepot.”

La un moment dat, cineva a strigat ”se scoate pita din cuptor!”. Atâta mi-a trebuit, nu am stat pe gânduri și m-am dus să asist la acel moment magic. Spun magic pentru că întotdeauna, coptul pâinii în cuptor, este un miracol. Pâinea cea dătătoare de viață, pâinea noastră cea de toate zilele, trebuie să treacă prin foc, înainte de a fi frântă în mod ritualic. Toma Floare, bunica paternă a Patriciei, îmbrăcată și ea într-un minunat costum popular manevra cu dexteritate cociorva - acea lopată de lemn cu care se scoate pâinea din cuptor. Bunica extrăgea pe rând câte o pâine, o lua într-o ștergare de in privind-o admirativ, și o însemna cu semnul Sfintei Cruci cu un cuțit de metal. Foc, aluat dospit, pânză de in, metal... Elementele purificatoare ale țăranului român. Nu știu cum au perceput alții momentul, însă eu am fost de-a dreptul emoționat. Mi-am amintit că aceleași gesturi le făcea și bunica mea, Dumnezeu să o odihnească în pace. 

Mi-a plăcut tare mult și modul în care gazdele noastre au amenajat locul. Ici colo, câte o fotografie veche înrâmată, câte un colțișor în care te puteai retrage să te odihnești la umbra pomilor din curte, chiar și un loc unde puteai să citești în liniște. Jos, pe iarbă era întins un țol de cârpe iar mai încolo, între doi pruni era întins un hamac. 

Casa Albastră și Centrul MarinArt

Îmi amintesc că atunci când am fost prima dată aici, la Marin, nu am reușit să văd, pe îndelete, așa cum îmi place mie, casa albastră. Era prea multă lume. Acum însă, în timp ce toți cei prezenți erau ocupați cu degustarea bucatelor, am vizitat, din nou, încăperile casei vechi de 120 de ani. 

Pe un raft, un blid de lut vechi, având un motiv simplu, floral, stătea alături de Cartea Cărților - Biblia și de un caiet vechi. Pe un păretar - pânză cusută cu diferite motive, având un rol decorativ scria: ”Unde-i pace și iubire / e noroc și fericire”.

Icone cu șterguri, blide agățate de grindă sau prinse de perete, un raft cu cărți și ulcele de lut și un război de țesut montat într-un colț, decorau una dintre camere. În cealaltă - casa cea mândră, cu ferestre largi, avea un pat mare, etajat, ornat cu țoluri puse unul peste altul astfel încât să se vadă modelul fiecăruia, avea în partea lui superioară șase perne cu fețele frumos decorate. O icoană ce provine, după toate probabilitățile, de la Școala de la Nicula, și trei blide cu motive florale, ocupau spațiul dintre ferestre. După masă era un conopei de lemn.

O casă muzeu și în același timp o casă în care se poate locui. O punte între trecut și prezent. Așa am perceput eu casa albastră de la Marin.

Însă surpriza avea să vină din capătul curții. Aici sunt două spații, în primul este amenajat un fel de depozit al obiectelor de vestimentație, a sulurilor de pânză, a celorlalte obiecte din colecția etnografică a familiei Toma. Ce-mi place aici la Marin, spre diferență de alte case tradiționale din Sălaj, este că nu se abuzează de obiecte care decorează casa. Camerele casei albastrei sunt aerisite, mobilate cu gust, așa cum erau odinioară. Iar toate celelalte obiecte, sunt depozitate aici.

Apoi, mai este un spațiu, pe care nu l-am mai văzut. Este vorba despre Centrul Cultural, Educațional și Artistic MarinArt! Repet: centru CULTURAL - e domeniul sub care se desfășoară toate activitățile Patriciei; centru EDUCAȚIONAL - aici au loc diferite activități educaționale; centru ARTISTIC - ateliere de creație artistică. CULTURĂ / EDUCAȚIE / ARTĂ - domenii atât de marginalizate în țara aceasta. Domenii pentru care statul român are instituții plătite de la buget... Mai bine îmi opresc șirul gândurilor. Și, acest Centru Cultural, Educațional și Artistic are aici, un nume sugestiv: ”MarinArt”. Ce frumos! De-ar avea fiecare sat din Sălaj un astfel de loc, poate că satul tradițional ar mai avea o șansă...

Cum am intrat, am dat cu ochii de o vastă bibliotecă! Am înțeles că de aici a pornit totul în urmă cu câțiva ani. Patricia Marina Toma a vrut să înființeze o bibliotecă în satul ei. A fost tare complicat (din punct de vedere birocratic) să deschidă biblioteca la școala din localitate, așa că s-a hotărât să înființeze biblioteca acasă la ea. Și să-i dea o utilitate, integrând-o în Centrul Educațional, Cultural și Artistic. Că cea ar fi Cultura, Educația sau Arta fără carte? Cuvinte goale...

Aici, în acest spațiu minunat, au loc periodic diferite ateliere. Iar cei care vin să lucreze cu copiii, au un loc al lor, un dormitor unde pot fi cazați. ”Casa” trainerului este foarte aproape, lipită chiar, de locul în care au loc atelierele.   

Atelierele de vară MarinArt

Nu peste mult timp, în perioada 7-11 august 2023, se deschid Atelierele de vară MarinArt. Vor avea loc ateliere de pictură, modelaj, teatru și jocuri de rol, atelier de fotografie documentară. Pe durata a 5 zile, copiii pot beneficia de facilitățile oferite de spațiul Centrului pentru a învăța, a socializa și a se bucura de vacanța de vară. Printre obiectivele declarate ale proiectului se numără combaterea discriminării și a bullying-ului dar și ruperea barierelor sociale pe care copii le resimt.

Înscrierea la atelierele MarinArt se face pe baza unei donații de 150 lei, sumă ce acoperă consumabilele necesare desfășurării atelierelor. Cei care doresc să sprijine proiectul, făcând cadou un loc pentru un copil din comunitate, pot folosi datele de mai jos:

• IBAN BT: RO93BTRLRONCRT0484447702
  PATRICIA MARINA TOMA
• REVOLUT: RO21 BREL 0005 5086 0633
  @tpmarina
• înscrierile se fac la numărul de telefon 074 3534 050 - Patricia Marina Toma până la data de 1 august 2023

Pentru a veni în sprijinul proiectului Patriciei, Darius Prodan - fondatorul Asociației ProTeatru și sufletul festivalului ”Curtea Artiștilor” oferă 2 invitații, la oricare din spectacolele din această vară, pentru oricine face o donație de 150 lei în conturile de mai sus.

Până la urmă, societatea românească are nevoie, pentru supraviețui, de tineri dedicați cum sunt de exemplu Patricia sau Darius. Și de aportul fiecăruia dintre noi!