sâmbătă, 30 septembrie 2023

A doua ediție ”Vin la Bibliotecă”, cu Călin Pavăl și crama Fort Silvan

Aflat la a doua ediție, evenimentul ”Vin la Bibliotecă” inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Țara Silvaniei” în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj, a adus în fața iubitorilor de carte și de vin, reprezentanții cramei Fort Silvan dar și pe jurnalistul Călin Pavăl. Desfășurat în cadrul secției de împrumut pentru adulți & tineri, evenimentul a fost moderat de către jurnalistul Sebastian Olaru și s-a desfășurat în prezența doamnei Mariana Lucia Marian - managerul Bibliotecii Județene și a domnului Daniel Stejeran - managerul A.D.I. ”Țara Silvaniei”, dar și a unui numeros public.

A fost un eveniment tare fain, în care poveștile despre vin - rostite cu dibăcie de către domnul Răzvan Damian, somelier și poveștile despre cea mai recentă expediție a lui Călin Pavăl, s-au împletit armonios într-un spațiu decorat cu rafturi lungi, pline de cărți. Căci unde altundeva poți povesti mai bine, chiar și la un pahar de vin, decât într-o bibliotecă?

În calitate de gazdă, doamna Mariana Lucia Marian a adresat câteva cuvinte de bun venit: ”Bine ați venit la biblioteca județeană la un eveniment pe care l-am conceput împreună cu prietenul nostru Daniel Stejeran. Nu degeaba i-am spus ”Vin la bibliotecă” pentru că am încercat să îmbinăm partea de bucurie dar și partea de lectură și cultură. Evenimentul este organizat sub cupola Nocturnei Bibliotecilor.”

”Există mai multă filozofie într-o sticlă de vin decât în toate cărțile din lume” (Luis Pasteur)

Povestea de la biblioteca județeană a avut doi poli, doi invitați speciali. Unul dintre ei a fost domnul Răzvan Damian - somelier al Cramei Fort Silvan. A fost o prezență agreabilă, intervenind pertinent în discuțiile iscate, aruncând câte o vorbă de duh. Sigur, specificul meseriei și zicerile ”un pahar gol este un pahar trist”, respectiv ”vinul dezleagă limbile și leagă prietenii” au făcut ca prestația somelierului să fie una apreciată de publicul prezent. Unde mai pui faptul că cei din Zalău nu au avut multe evenimente la care să participe un somelier adevărat... 


”Pe contrasens”
Al doilea pol, care a atras atenția și care, din punctul meu de vedere a fost vedeta serii și motivul pentru care am ales să particip, a fost jurnalistul Călin Pavăl. În prezentarea făcută, Sebastian Olaru, moderatorul evenimentului l-a caracterizat pe Călin Pavăl ca fiind ”omul care mai mereu a ales să meargă pe contrasens”. Desigur, în sensul pozitiv al expresiei. Asta și pentru că a ales să facă o ”altfel de presă” - așa cum singur mărturisește. Și a ales să fie altfel prin mai tot ceea ce face: fie că vorbim despre publicația ”Sălajul Pur și Simplu” transformată în ”Reporter Pur și Simplu”, fie că vorbim despre podcastul ”Întâlnire de gradul trei” sau de cărțile scrise.

E greu să-l definești pe Călin Pavăl. Asta pentru că e o personalitate complexă, e poet, e scriitor și jurnalist, și, desigur, cochetează și cu muzica bună. Fie și doar prin prisma acestor preocupări ale sale, Călin Pavăl este oarecum diferit de noi ceilalți. Bine, veți zice, dar mai sunt poeți, jurnaliști, muzicieni... Da, așa este, mai sunt și unii dintre ei sunt chiar foarte buni. Însă există un ”nuștiuce” ce-l face pe Călin Pavăl să fie altfel! Nu mă întrebați ce, am spus deja că e un ”nuștiuce”... Încerc să-l ”descifrez” pe omul de pe contrasens. Călin Pavăl are, ceea ce multora ne lipsește, are Suflet cu ”S” mare. Adică e empatic cu cei din jur, cu Natura, cu necuvântătoarele; îi pasă cu adevărat de cei pe lângă care trece și tot ceea ce face nu e doar ”de ochii lumii” și cu siguranță nu pentru a fi văzut.

La evenimentul ”Vin la bibliotecă”, Călin Pavăl a venit să ne povestească despre cea mai recentă expediție: 2000 de kilometri de la Zalău la Atena. Mulți se întrebau și se întreabă, ce-l determină pe un călător să pornească la drum. Destinația? Drumul în sine? Adică de unde resorturile necesare pentru a pedala de la Zalău până la Atena? Și, în ultimă instanță ”Cui prodest”? Călin Pavăl a declarat încă de la începutul aventurii sale: ”Vând aventuri... pentru că vreau ca aventura asta să o împart, cumva, cu oamenii care fac ceva ca să ajute sufletele nevinovate, respectiv animalele. Cum adică? Simplu. O parte din banii obținuți din donații vor merge către Asociația Cerșetori la poarta sufletului, acolo unde Alexandra Pașca e un înger păzitor pentru animalele rănite, abandonate, ale nimănui.” (Extrase dintr-un articol pe care-l puteți citi în întregime aici)



Libertatea de a trăi frumos

Revenind însă la evenimentul ”Vin la bibliotecă” în cadrul căruia Călin Pavăl a fost invitat de onoare, Sebastian Olaru l-a provocat să povestească despre călătorie despre ceea ce a contat cel mai mult pentru el. 

Călin Pavăl: ”Toată lumea caută și-și alocă foarte mult pentru zona de confort. Fizic, mental, spiritual, apoi rămân captivi acelei zone de confort. Dacă nu ieșeam din zona de confort, nu exista nici expediția asta. Trebuie să știe lumea, trebuie să știți și voi, că dincolo de zona de confort pe care toată lumea o caută, există o lume întreagă. Dincolo de colivia asta cu gratii aurite, e o lume întreagă. Și ca să o descoperi, trebuie doar să vrei să vezi. Oamenii au de ales între a trăi bine și a trăi frumos. pentru mine nu există alegere, există o singură cale: libertatea de a trăi frumos.”

Așa cum bine a remarcat Sebastian Olaru, expediția lui Călin Pavăl a avut și o latură jurnalistică. Astfel, în fiecare seară, a scris despre aventura acelei zile. Și, credeți-mă, nu e deloc ușor ca după ce pedalezi o zi întreagă, după ce înduri arșița zilei și poate mai ai și probleme pe drum, numai de scris nu-ți arde când ajungi la locul de cazare. Dar Călin, așa cum ne-a obișnuit, a publicat zi de zi câte un material. A făcut-o din respect pentru cei care l-au sprijinit în acest demers, donând pentru expediție și pentru Asociația ”Cerșetori la porțile sufletului”. Cele 22 de episoade pot fi citite aici și, cine știe, poate vor face obiectul unei cărți.

Și deși este îndrăgostit iremediabil de Natură, în această expediție, pe Călin l-au surprins în mod plăcut Oamenii. Așa cum foarte frumos spune ”una dintre comorile lumii ăsteia sunt oamenii”

Vin - un verb transformat în substantiv

Ultima parte a evenimentului, așteptată de cei prezenți, a fost cel în care Crama Fort Silvan de la Camăr și-a prezentat produsele, prin intermediul domnului inginer Cristian Racolța. După prezentarea complexului Fort Silvan - o fortăreață a viticulturii transilvane, ce constă din pensiune (10 camere duble și 2 suite) și cramă (cu posibilitatea de a se organiza vizite ghidate și degustări de vin), cei prezenți la bibliotecă au putut experimenta cum e să deguști un pahar de vin de calitate în prezența unui somelier. 



Felicitări organizatorilor - Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj și A.D.I. ”Țara Silvaniei” pentru un eveniment extrem de reușit! Felicitări invitaților, domnii Cristian Racolța și Răzvan Damian de la Fort Silvan dar și jurnaliștilor Călin Pavăl și Sebastian Olaru! Personal, abia aștept următorul eveniment ”Vin la bibliotecă”.




 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...