Mi se pare doar mie că prăpastia între generații se adâncește din ce în ce mai mult? Mă refer de data aceasta doar la hobby-urile noastre, ale adulților vis-a-vis de cele ale tinerilor... Lucrez într-un cadru extrașcolar și nonformal cu un grup de tineri, liceeni, tare faini. Într-un exercițiu de cunoaștere, prind și eu mingea aruncată de unul dintre elevi și sunt provocat să spun care sunt pasiunile, hobby-urile mele. ”Sunt pasionat de fotografie și filatelie” zic eu. Dau să arunc mingea mai departe, însă tinerii mă întreabă: ”Ce este filatelia?”. M-am blocat în prima fază, apoi după ce mi-am revenit, amintindu-mi că discut cu reprezentanți ai generațiilor Z și Alfa (așa am înțeles că se numesc cei născuți după 2010, a căror părinți sunt din generația Milenials), le-am explicat într-un mod simplist: ”Păi, filatelia este pasiunea de a colecționa timbre”. Un alt elev prinde curaj și mă întreabă: ”Ce e acela un timbru?”. Acum ziceți voi, cum vine asta? Chiar nu mă așteptam la o astfel de întrebare... Realizez brusc că de fapt, nimeni nu mai trimite scrisori, iar majoritatea coletelor sau plicurilor expediate, prin diferite firme de curierat, nu trebuie francate cu timbre. Să nu cumva să mă întrebați ce înseamnă ”a franca”! :)
”Bun...” îmi zic, stați să vă explic ce e acela un timbru... Și încep eu: ”timbrele sunt mici bucăți de hârtie colorată, emise de poșta unui stat, cu zimți pe margine și cu lipici pe spate, care se aplică pe scrisori.” Intuiesc următoarea întrebare și nu-i las pe ei, o rostesc eu: ”Ce e aceea o scrisoare?” Mă opresc, chiar așa, cum să le explici celor din Generația Alfa ce e o scrisoare, nu în sensul în care învață la limba română (scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, parcă...). Ci în sensul că scrisoarea e strămoașa email-ului și al SMS-ului, al chat-ului sau al reels-ului... Și nu scrisoare e ”buba” până la urmă, ci plicul în care se pune, plic pe care se aplică un timbru, se franchează și se introduce în cutia poștală. Iar poștașul din orașul de destinație o duce la destinatar și o pune în cutia poștală din casa scării. Sau dacă nu-i deschide nimeni la interfon, o lasă la oficiul poștal. Oare vorbesc chineză? :)
Mi-am amintit azi, că înainte de pandemie, la Colegiul Tehnic ”A.P.I.” Zalău, împreună cu colegii din catedra de limba română am derulat o activitate faină prin care, elevii (aceia erau din Generația Z), au expediat scrisori scrise de mână (sic!) colegilor lor din altă localitate. Sau, tot la A.P.I. de Ziua Școlii, am editat și pus în circulație plicul aniversar și carte poștală, într-un proiect fain în parteneriat cu Asociația Colecționarilor din Sălaj.
Acuma e drept, cine mai stă să scrie scrisori? Și ce nevoie mai avem de ele? Până și de Crăciun, Anul Nou sau mai știu eu ce ”sărbătoare” (ați sesizat că în fiecare zi sărbătorim ceva?), ne mărginim să trimitem o felicitare ”virtuală” prin Whatsapp, SMS sau Messenger. Nici nu mai contează că acestea sunt copiate ”de pe net”, că sunt impersonale. Nu mai contează... Și de grăbiți ce suntem, uneori scriem doar ”L.M.A”! în loc de ”La Mulți Ani!”, la fel cum conaționalii noștri maghiari scriu ”B.U.E.K.” în loc de ”Boldog Új Évet Kivánok”.
Acum ce mă fac? Va trebui să duc cu mine, data viitoare, o parte din colecția mea filatelică. Trebuie să am grijă, să nu duc și nudurile din colecție. :) Dar știu, am să duc timbre cu matematicieni! Și am să mai duc o duzină de timbre pe care am să le fac cadou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu