Cravata, o piesă emblematică a modei masculine, un accesoriu ce pune în evidență eleganța masculină, pare să nu mai fie la modă. Dacă altădată aproape toți bărbații purtau cravată atunci când îmbrăcau un costum, azi se pare că nici măcar cei ce ocupă funcții importante nu o mai poartă. Și asta nu se întâmplă la birou, acolo unde îți permiți să stai, poate, mai lejer. Se întâmplă des, ba chiar se pare că a devenit o modă, ca bărbați "importanți" (prin funcțiile pe care le ocupă) să apară la evenimente oficiale în costum dar fără cravată.
Oi fi eu demodat, sau de modă veche, însă în cei peste 20 de ani la catedră, puține au fost zilele în care nu am fost la costum in fața elevilor. Așa am fost educat de foștii mei profesori, așa am considerat eu că e bine. Sigur, nu-i critic deloc pe colegii mei care preferă o ținută casual, fiecare cu stilul lui vestimentar. Odată chiar mi s-a întâmplat ca elevii să mă privească suspicios când am adoptat și eu o ținută mai lejeră. Mi-au zis: "nu suntem obișnuiți să vă vedem așa" (fără costum și cravată).
Anul trecut, printr-un formular de feedback al activității desfășurate pe parcursul anului școlar, altul decât cel formal, impus de minister (se mai aplică?), nu puțini elevi au scris "îmi plac cravatele dumneavoastră". Nu m-am gândit că elevii mă analizează și din perspectiva ținutei. Nu că n-aș fi știut că suntem expuși privirilor lor critice pe parcursul celor 50 de minute cât stăm în clasă. Dar chiar așa? Cum să nu port cravată la costum, dacă elevii spun asta?
Ieri, la finalul unei ore, două fete din prima bancă îmi spun când să ies din clasă. "Domnul profesor, ne place cravata dumneavoastră!". Am mulțumit zâmbind și am dat să ies. Însă una dintre fete spune: "E o pictură de Claude Monet, nu?" M-a lăsat mască! Da, am o cravată faină ce reproduce un fragment din lucrarea "Impression soleil levant" achiziționată dintr-un muzeu de artă. O port din când în când și la clasă, dar deși am primit diferite complimente, nimeni nu mi-a spus până acum ce reprezintă desenul imprimat pe cravată. Știți ce înseamnă asta? Că nu e totul pierdut, că tinerii mai pot fi salvați din degringolada în care ne-a aruncat globalizarea și consumerismul, prin artă, prin cultură.
Da, mai am și alte cravate, unele nostime. De exemplu am una cu zecimalele lui Pi pe care o port o singură dată pe an: cu ocazia Zilei Internaționale a Matematicii (și ziua numărului Pi). Sau alta cu un Einstein cu părul răvășit, știți voi, imaginea aceea iconica cu geniul umanității. Odată, un elev șugubăț mi-a spus: "nu veniți cu o cravată cu formule pe ea? Așa am putea să copiem la teste.". Mi-am tot propus să-mi fac o astfel de cravată. Voi ce ziceți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu