Sălajul turistic (1) - Grădina Zmeilor

De Grădina Zmeilor am auzit destul de târziu, abia prin 2006. Căutam informații despre zonele cu potențial turistic ale județului, pentru a realiza un pliant. Urma să mergem în Italia la școala parteneră și pe piață nu am găsit nimic. Informațiile despre Grădina Zmeilor de pe internet erau la acea dată puține, dar totuși suficiente ca să-ți trezească curiozitatea.
În primăvara anului 2007, m-am decis să văd ”minunea” cu ochii mei. Grădina Zmeilor este localizată în localitatea Gâlgău Almașului, pe drumul național 1 G ce face legătura între DN 1H și E 81. Cel mai ușor de ajuns acolo, din Zalău, este prin Jibou .

Am plecat din Zalău dupămasa pe la 16, trecând pe la Grădina Botanică ”Vasile Fati” din Jibou – o altă ”perlă” a turismului sălăjean. La ieșirea din Jibou, o iei spre Surduc, treci de Var,  iar înainte de Tihău trebuie să faci dreapta pe DN 1 G. Eu am ratat intersecția, am intrat prin Tihău și apoi am revenit la drumul bun trecând valea Almașului pe o punte destul de șubredă.

Distanța față de Jibou este de 10 km, așa că ajungi repede în Gâlgău Almașului. La intrarea în sat niciun indicator. Abia la mijlocul satului, există un mic indicator care îți spune să virezi la dreapta. Este atât de mic și de prost amplasat încât îl poți rata cu ușurință. De pe DN 1g te trezești pe un drum de țară, plin de praf printre orătănii. La vreo 150 de metri drumul se termină, la fel și satul și te trezești în plin câmp. Pentru cine vine prima dată este destul de derutant. Se văd niște urme de tractor înspre pădure. Presupun că trebuie să mergem și noi pe acel drum așa că mă las dus de instinct. Curând ajungem la o cabană de lemn, cu o terasă mare și un steag tricolo arborat pe un par. Lăsăm mașina acolo, încercăm să vedem ce e cu acea cabană. Lacătul mare, ruginit ne descurajează. O luăm înspre liziera pădurii. printre carpeni și stejari se văd niște stânci. Am în minte imaginea stâncilor de pe Valea Someșului, de la Cliț, acolo unde am copilărit, așa că presupun că am găsit Grădina Zmeilor.

Urcăm printre diverși arbuști pe o cărare la liziera pădurii. Satul și întreaga Vale a Almașului se vede din ce în ce mai bine. Avem grijă la abruptul din stânga, cărarea ne afundă puțin în pădure apoi ne scoate din nou la marginea abruptului. Brusc avem o revelație. Jos, la picioarele noastre, printre lăstărișul lăsat să crească la întâmplare se luptă să iasă la lumină stânci de o formă ciudată și spectaculoasă. Sunt atât de stranii încât gândul te duce la zmeii din basmele românești. Stăm minute bune și admirăm peisajul, este de-a dreptul spectaculos. Mai mergem pe acea cărare, ajungem la un foișor unde ne tragem sufletul. Venim de la oraș, nu suntem obișnuiți cu relieful. Profit de ocazie și fac o mulțime de poze. Căutăm alte și alte unghiuri de unde ”zmeii” se văd diferit.

După cum am aflat ulterior, localnicii numesc zona ”Fata Cătănii”. legenda spune că o fată îndrăgostită de o cătană a fost transformată în stană de piatră de blestemul mamei vitrege. Exista până la lunecările de teren din anii 70 o stâncă care avea forma unei fete cu părul lung, cu ulcior în mână și o doniță în spate. Celelalte stânci din rezervație, au diferite nume date de localnici ”zmeul”, ”zmeoaica”. Întregul complex de stânci este considerat de către specialiști, un fund de mare cu roci vulcanice.

Am decis să coborâm printre ”zmei”. Cărarea de pe liziera pădurii te duce dincolo de stânci, dar apoi, de acolo, sunt alte cărări care te aduc din nou între ele. De aproape ne dăm seama că stâncile nu au consistența pe care o credeam, sunt ca un conglomerat de pietre de mici dimensiuni, arată ca și cum ar fi construite din nisip și pietriș. Ipoteza cu fundul mării pare pauzibilă, mai ales că se văd încrustate în stânci forme de melci. Deplângem starea în care se află rezervația, se văd urme ale ”civilizației”: vetre de foc, flacoane de plastic, urme de animale.

Ne facem drum printre ”zmei”. Unele stânci, văzute de aproape au un aspect straniu, ireal. Cel mai mult ne fascinează o stâncă tăiată în două pe verticală. este ca un defileu în miniatură. Abia reușești să te strecori prin crăpătură, dar o fecm de câteva ori ca într-un joc de copii.

Părăsim Grădina Zmeilor cu gândul că vom reveni. Este prea frumoasă că să nu merite vizitată încă o dată. Revenirea s-a produs târziu, prin 2010, când zona a intrat într-un proces de reabilitare printr-un proiect cu bani europeni. Este o dovadă că se poate.

 Iată o parte din pozele pe care le-am făcut cu ocazia acelei vizite. Sper că vor trezi interesul turiștilor.