marți, 19 martie 2013

Două orașe românești în elita turismului mondial


Vă vine să credeți sau nu, dar Sibiul și Bucureștiul au ajuns în ”Elite 8” adică în primele 8 orașe înscrise în competiția The Best City To Visit Travel Tournament al cunoscutului travel blogger Anil Polat.

Este pentru prima dată în istoricul de 4 ani a competiției când două orașe din România participă și ajung atât de sus. Competiția se desfășoară exclusiv pe baza voturilor acordate de către vizitatorii site-ului foxnomad.com, fără a se ține neapărat cont de ”performanțele” turistice. Conform regulilor stabilite, fiecare din abonații la newsletter-ul site-ului pot propune orașe care să participe la turneu. Se pornește la drum cu 64 de orașe care se confruntă între ele într-un sistem prin care la fiecare etapă sunt eliminate jumătate dintre ele. Propunătorul orașului care ajunge să câștige competiția primește 300 de dolari, iar până la sfârșitul anului calendaristic, Anil Polat va vizita acest oraș. Concret, din punct de vedere al beneficiilor, orașul câștigător are parte în primul rând de expunere, de vizibilitate și asta contează foarte mult pe plan turistic.


Iată traseul celor două orașe în competiție. Sibiul a avut nevoie de un ”baraj” cu Shanghai pentru a ajunge pe tabloul principal al competiției. A trecut de colosul chinezesc cu 12 voturi din totalul de 19, adică cu un scor de 63,16%. În runda a doua, s-a confruntat cu un gigant turistic: Barcelona, pe care l-a depășit la numărul de voturi. Din totalul de 619 voturi exprimate, Sibiului i-au revenit 535 de voturi, adică 86,43%. Oricine este conștient că cele două orașe nu se pot compara din punct de vedere turistic. Nu că orașul transilvănean nu ar avea ce să arate, dar când spui Barcelona deja ai în minte o serie de obiective turistice de primă mărime. Însă, în această competiție tot ceea ce contează este numărul de voturi obținut.

Sibiu vs Barcelona. sursa foto: www.foxnomad.com

Bucureștiul a intrat în competiție direct pe tabloul principal, iar prima confruntare a avut-o cu orașul egiptean Aswan. A trecut în etapa următoare cu 87,12 %  (257 voturi) din voturile exprimate (295 voturi).

București vs Aswan. sursa foto: www.foxnomad.com

Etapa următoare, ”Round 32” poate fi caracterizată ca un duel româno-italian. Sibiul a întâlnit un oraș european cu mare potențial turistic: Florența. Și de data asta orașul nostru a ieșit câștigător, din cele 378 de voturi, 92,33 % (adică 349) i-au revenit Sibiului. În duelul capitalelor, Bucureștiul a trecut de Roma obținând 198 de voturi din totalul de 254 voturi.

Sibiu vs Florența. sursa foto: www.foxnomad.com


București vs Roma. sursa foto: www.foxnomad.com

Se poate observa o mobilizare a votanților români. Apelul lansat de către unul din travel bloggerii români de succes, Cezar Dumitru alias Imperator (www.imperatortravel.ro) a avut ecou. Chiar și Anil Polat remarca campania de susținere a orașelor românești lansată pe rețelele de socializare.

Ambele orașe au trecut în runda ”Sweet 16”. Este o performanță în sine, lumea a început să audă de România, de București, de Sibiu. Mobilizarea a fost exemplară și de data aceasta. Pe Twitter  a fost creat hashtagul #SibiuForBestCity2013. Sibiul a avut ca adversar un alt colos turistic al Europei, capitala Franței – Parisul. Din cele 437 de voturi, doar 36 i-au revenit Parisului, celelalte 401 voturi (91,76 %) au mers spre Sibiu.

Sibiu vs Paris. sursa foto: www.foxnomad.com

Bucureștiul a trecut de orașul sud-african Cape Town, reușind să obțină 191 de voturi (83,04%) dintr-un total de 230 de voturi acordate.

București vs Cape Town. sursa foto: www.foxnomad.com

Iată și celelalte rezultatele ale rundei ”Sweet 16”: Granada (Spania) 80,45 % – Chicago (SUA)  19,55%; Lisabona (Portugalia) 69,73% - Istanbul (Turcia) 30,27%; Edinburg (Scoția) 61,73% - Praga (Cehia) 32,47%; Casablanca (Maroc) 53,57% - New York (SUA) 46,43%; Buenos Aires (Argentina) 53,1% - Londra (Anglia) 46,9%; Dublin (Irlanda) 55,56% - Salzburg (Austria) 44,44%.
Au ieșit din competiție orașele americane Chicago și New York dar și capitalele europene Praga, Paris și Londra. Mi-aș fi dorit să rămână în competiție Istanbulul, unul din orașele mele de suflet dar n-a fost să fie. Îmi pare rău și de Salzburg.

Acum suntem în runda ”Elite 8”. Au mai rămas în competiție doar 8 din cele 64 de orașe. Și printre acestea, spre bucuria noastră, două sunt din România. Runda a început, se poate vota aici până pe 20 martie 2013 ora 6 pm US Est (joi 21 martie ora 0:00 – ora României). Cele 8 orașe rămase în concurs sunt: Granada (Spania), Lisabona (Portugalia), Edinburg (Scoția) și București (România) pe de o parte, respectiv Casablanca (Maroc), Buenos Aires (Argentina), Dublin (Irlanda) și Sibiu (România) pe de altă parte. De remarcat că 6 orașe sunt din Europa, unul din Africa și unul din America de Sud. Orașele noastre sunt astfel poziționate încât o posibilă confruntare între ele ar fi posibilă doar în finală. 

Runda ”Elite 8” ne oferă confruntări interesante. În primul rând va fi un duel iberic: Granada – Lisabona, apoi unui intercontinental: Casablanca – Buenos Aires. Orașele românești se vor duela cu cele două orașe anglo-saxone astfel: Edinburg – București și Dublin – Sibiu. Așa cum a început runda, orașele noastre conduc detașat însă orice vot contează până în ultimul moment.

Tabloul competiției The best City To Visit Travel Tournament. sursa foto: www.foxnomad.com

Dacă ar fi să am preferințe, aș vrea să câștige Lisabona (poate cele două săptămâni petrecute în Portugalia și-au lăsat amprenta asupra mea) dar și Casablanca (visez de multă vreme la o excursie în Maroc). 

Evident, preferatele mele rămân Bucureștiul și Sibiul. Sper să avem parte de o finală românească, când, ardeleanului din mine nu-i va fi greu să aleagă. Însă până atunci mai avem de trecut două runde.


3 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...