sâmbătă, 2 martie 2013

Șimleul de altădată


Am mai scris despre ȘimleulSilvaniei, al doilea oraș al județului, remarcând că orașul de sub Măgura are o arhitectură bine conservată. Parcă la Șimleu se simte mai puțin intervenția brutală a celor 50 de ani de comunism.

colecția Șimleul de altădată (1), vedere 1928 / colecția personală Daniel Mureșan
Orașul nu și-a pierdut de tot farmecul pe care-l avea odinioară. Este știut faptul că după Unirea de la 1918 și instalarea administrației românești, în cercurile politice și culturale ale Sălajului a avut loc o dispută privind  stabilirea centrului administrativ al noului județ recent înființat. Disputa a avut loc între tabăra care sprijineau Zalăul și cea care sprijinea Șimleu-Silvaniei. 
colecția Șimleul de altădată (1), Piața centrală 1903 / colecția personală Daniel Mureșan

Așa cum am mai scris, există o mișcare de readucere în atenția opiniei publice a contextului socio-cultural și arhitectonic al diferitelor regiuni ale țării din prima jumătate a secolului trecut. Mișcarea este susținută de circulația în mediul on-line și pe rețelele de socializare a unor imagini vechi, de arhivă. Majoritatea sunt imagini digitalizate ale cărților poștale și a ilustratelor vechi care au circulat în epocă. Există chiar grupuri pe facebook specializate pe aceste subiecte. ”Amintiri despre Zalău”,  ”Vechiul Cluj”, ”Turism de altădată”, ”Vederi din trecut” sunt doar câteva dintre grupurile existente pe facebook care afișează astfel de imagini.

Cărți poștale din seria Șimleul de altădată / colecția personală Daniel Mureșan
Mai există apoi colecționari care și-au făcut o pasiune din a aduna cărți poștale și ilustrate vechi. Unul dintre aceștia este domnul Daniel Mureșan, directorul cotidianului ”Magazin Sălăjean”. În colecțiile domniei sale se află aproximativ 1000 de vederi și ilustrate cu imagini ale locurilor din Sălaj. Desigur, vederile cu Șimleul Silvaniei, cu arhitectura sa remarcabilă și cu viața culturală efervescentă nu putea lipsi din colecție. Este remarcabil și demn de admirat gestul colecționarului care vrea să împărtășească cu semenii săi o parte din imaginile vechi ale locurilor din județ pe care le deține. A ales un mod interesant de a face acest lucru, a readus la viață vechile cărți poștale. Cele actuale, scoase în seturi de câte șapte de către SC Simar SRL Zalău – Ziarul ”Magazin Sălăjean” conțin imagini ale vederilor deținute de către domnul Daniel Mureșan. 

cărți postale din seria ”Șimleul de altădată” (1) / colecția personală Daniel Mureșan

cărți postale din seria ”Șimleul de altădată” (2) / colecția personală Daniel Mureșan

Continuând tradiția începută cu tipărirea seturilor de cărți poștale din colecția ”Zalăul de altădată” au apărut și seturi cu cărți poștale intitulate cum altfel...”Șimleu de altădată”. Sunt readuse astfel în circulație cărți poștale cu imagini ale Șimleului vechi din perioada 1900-1942. Sunt surprinse clădiri de patrimoniu, multe din acestea existând și astăzi. Am să ilustrez cu imagini ale cărților poștale din colecția personală a domnului Daniel Mureșan și cu poze făcute de mine în decembrie 2012, câteva din obiectivele arhitecturale ale Șimleului.

Cea mai frumoasă clădire a Șimleului, din punct de vedere arhitectonic este clădirea actuală a Judecătoriei, care odinioară adăpostea sediul Băncii Naționale.

colecția Șimleul de altădată (1), Banca Națională 1928 / colecția personală Daniel Mureșan

Judecătoria Șimleul Silvaniei, 2012
Sinagoga ce datează din 1876 este un edificiu religios important al Șimleului, ce adăpostea în perioada premergătoare celui de al doilea război mondial o puternică comunitate evreiască. Astăzi este transformată în Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord.

colecția Șimleul de altădată (1), Sinagoga 1925 / colecția personală Daniel Mureșan

Muzeul memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, 2012
Podul vechi peste râul Crasna este surprins într-o superbă imagine din 1916. În partea stângă a imaginii se vede o casă cu o arhitectură deosebită, care se află și acum în același loc.

colecția Șimleul de altădată (2), podul peste Crasna 1916 / colecția personală Daniel Mureșan
Podul vechi peste râul Crasna, 2012
casă lângă Podul vechi din Șimleul Silvaniei, 2012

Piața veche a orașului, denumită Piața Bem (Bem tér) apare într-o carte poștală din 1918. Se vede foarte clar în imagine coloana ce are în vârf statuia Sfintei Treimi ce datează din 1772 și care a fost ridicată în semn de mulțumire că orașul a fost cruțat de epidemia de ciumă.

colecția Șimleul de altădată (2), Piața Bem 1918 / colecția personală Daniel Mureșan
Prcul central din Șimleul Silvaniei, 2012
Clădirea ce adăpostește acum sediul primăriei impresionează prin arhitectura deosebită a turnulețului de pe colț. Clădirea de peste drum nu mai există, fiind înlocuită de blocuri ”moderne”.

colecția Șimleul de altădată (2), vedere din centru 1924 / colecția personală Daniel Mureșan
Primăria Șimleul Silvaniei, 2012

Centrul orașului Șimleul Silvaniei, 2012

Într-o carte poștală din 1942 apare clădirea care adăpostea Școala de fete. Astăzi, aici funcționează Școala Gimnazială ”Silvania”.

colecția Șimleul de altădată (2), Școala de fete 1942 / colecția personală Daniel Mureșan
Școala Gimnazială ”Silvania”, 2012
Biserica reformată din Șimleul Silvaniei apare de asemenea într-o carte poștală din 1917. 

colecția Șimleul de altădată (2), Biserica Ev Reformată 1917 / colecția personală Daniel Mureșan
Biserica Reformată din Șimleul Silvaniei, 2012

Mulțumesc și pe această cale domnului Daniel Mureșan pentru seturile de cărți poștale dăruite. Îndrăznesc să sper că undeva în viitorul apropiat domnia sa va realiza o oxpoziție cu imaginile de epocă pe care le deține. Asta pentru ca toți cei interesați să poată admira ce a avut Sălajul cândva. Poate așa vom ști cum să conservăm și să protejăm ce ne-a mai rămas.

Desigur, seria cărților poștale editate de domnul Daniel Mureșan nu se oprește aici. Mai există două seturi cu imagini din ”Jiboul de altădată” și ”Cehu Silvaniei de altădată”, precum și un set cu ”Personalități Sălăjene”. Despre toate acestea voi scrie într-o postare ulterioară.


Un comentariu:

  1. Superb, voi face o expeditie de 12 zile in judetul Salaj in iulie 2015 !

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...