Despre turismul religios din Sălaj

Județul Sălaj este puțin cunoscut din punct de vedere turistic, deși în ultimii ani se fac eforturi consistente din partea autorităților locale și județene pentru a scoate județul și locurile lui cu potențial turistic din anonimat. Sunt atâtea atuuri pentru dezvoltarea turismului sălăjean încât articolul de față ar fi insuficient pentru a cuprinde toate aspectele. Voi insista doar pe o componentă a sectorului turistic, care în ultime vreme se dezvoltă vertiginos și, alături de alte direcții de dezvoltare, poate fi unul din motoarele turistice importante. Este vorba despre turismul religios. Chiar dacă conceptul nu este bine definit, și încă nu există infrastructura turistică necesară, această formă de turism se poate observa mai ales în preajma sărbătorilor mari de peste an.

Strâmba - mănăstirea mea de suflet, locul în care uiţi de griji, probleme... (Zinia Matyas)

Se știe că Ardealul de Nord are câteva repere spirituale, câteva locașuri de cult care atrag pelerinii (turiștii?) ca un magnet, îndeosebi de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mare cum i se spune în popor. Poate cel mai însemnat dintre toate este Mănăstirea Nicula din județul Cluj, revendicată deopotrivă de ortodocși și de greco-catolici. Zeci de mii de credincioși vin în pelerinaj aici, umplând încă din ajunul praznicului, dealurile din jurul mănăstirii. La fel de renumite sunt și mănăstirile de la Rohia din Maramureș (aici au poposit nume mari ale culturii românești:Constantin Noica sau Nicolae Steinhardt) sau Bixad din județul Satu Mare. O hartă interactivă a principalelor locuri de pelerinaj a fost publicată de Transilvania Reporter. 

Județul Sălaj are câteva atuuri care pot contribui la dezvoltarea turismului religios și monahal. În primul rând sunt bisericile de lemn, adevărate opere de artă populare. Maramureșul este uneori supranumit pe nedrept, județul bisericilor de lemn, poate și datorită faptului că opt dintre acestea sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Incontestabil, bisericile de lemn maramureșene sunt de o frumusețe rară, însă pe teritoriul Maramureșului sunt doar 43 de biserici de lemn. În județul Sălaj, există - conform lucrării ”Bisericile de lemn din Sălaj” apărută la editura Silvania Zalău în 2008, avându-i ca autori pe Ileana Petrean-Păușan, Ioan Ghiurco și regretatul Gheorghe Chende-Roman – nu mai puțin de 68 de biserici de lemn, toate fiind considerate monumente istorice și aflate pe Lista Monumentelor Istorice (LMI). În Sălaj au fost mult mai multe biserici de lemn. Leontin Ghergariu, renumit om de cultură, pasionat de istorie și etnografie, a adunat în lucrarea (în manuscris) ”Biserici de lemn din Sălaj” din 1976, informații despre 114 biserici de lemn. Despre unele dintre ele se știe că au fost strămutate în alte locuri, cea mai celebră fiind Biserica de lemn din Cizer, construită de Horea și care se află acum la Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.  La Ciucea, în incinta castelului Octavian Goga se află biserica de lemn din Gălpâia. Nu voi insista aici asupra celorlalte biserici de lemn originare din Sălaj și strămutate în alte locuri. Cert este, că raportându-ne la numărul bisericilor de lemn, Sălajul ar trebui să se numească ”județul bisericilor de lemn”.

Biserica de lemn din Ciumărna

Biserica de lemn din Poarta Sălajului

Biserica de lemn din Sânpetru Almașului

Pe site-ul Consiliului Județean Sălaj, există o strategie de dezvoltare turistică, care are un capitol special dedicat potențialul turistic al bisericilor și mănăstirilor. Sunt descrise câteva posibile trasee turistice, cum ar fi cele de pe Valea Someșului care cuprinde 21 de biserici de lemn, traseul turistic al Văii Almașului (14 biserici de lemn) sau cel al văii Agrijului (14 biserici de lemn). De-a lungul anilor, au fost editate mai multe materiale de promovare a acestor opere de artă populară (calendare, cărți poștale, pliante), însă lipsa unei strategii clare și slaba dezvoltare a infrastructurii rutiere au făcut ca acest potențial turistic să nu fie pe deplin exploatat. 

Răspândirea bisericilor de lemn de pe Valea Agrijului

Harta bisericilor de lemn de pe Valea Almașului

Bisericile de lemn de pe Valea Someșului

Poate că intrarea în faza de implementare a proiectului cu finanțare europeană ”Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – județul Sălaj”, prin care este prevăzut realizarea infrastructurii turistice pentru șapte din bisericile de lemn ale Sălajului, va reuși să dea un impuls dezvoltării turistice pe această direcție.

Un alt potențial pentru dezvoltarea turismului ecumenic în Sălaj, îl reprezintă existența mănăstirilor. Acestea atrag pelerini cu ocazia diverselor sărbători religioase de peste an. Mănăstirile din Bic, Bălan, Rus, Strâmba sau Voivodeni dar și schiturile de la Bobota, Marca sunt asaltate de pelerini. Dintre acestea, se remarcă cele două mari mănăstiri, apreciate de credincioșii sălăjeni dar și de cei din județele învecinate.

Mănăstirea ”Sfânta Treime” Bic, este situată la doar câțiva kilometri de Șimleu Silvaniei, așa că turiștii ar putea opta pentru un turism cultural-religios, cunoscut fiind faptul că orașul Șimleu Silvaniei posedă câteva obiective turistice importante (vezi articolul aici). Mănăstirea s-a înființat în 1994, în jurul unei biserici de lemn strămutată din localitatea Stâna, declarată monument istoric, datând din 1720. De atunci, prin grija obștii de măicuțe de aici, îndrumate de stareța mănăstirii Stavrofora Marina Lupou, mănăstirea Bic s-a dezvoltat continuu. În prezent, ansamblul monahal de la Bic cuprinde pe lângă biserica de lemn, o biserică nouă, de piatră; un altar de vară și o clopotniță; dar și un corp de chilii care pot oferi adăpost turiștilor și pelerinilor. De hramul mănăstirii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august, poiana mănăstirii se dovedește a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși.

Poarta de intrare în Mănăstirea Bic

Altarul de vară al Mănăstirii Bic

Biserica de piatră și corpul de chilii

Biserica de lemn din complexul monahal Bic

Dintre toate mănăstirile sălăjene, evoluția cea mai fulminantă a avut-o însă, Mănăstirea Strâmba. Situată într-un cadrul natural idilic, departe de lume, pe un deal din partea stângă a văii Strâmba, ansamblul monahal de aici s-a dezvoltat continuu din 1993 când a fost reactivată această veche vatră monahală. Prin strădania obștii de călugări de aici, îndrumați de părintele arhimandrit Grighentie Oțelea – starețul mănăstirii, au fost adăugate treptat vechii biserici de lemn existente, un ansamblu modern constituit din: Casă monahală cu Paraclis, Arhondaricul și Trapeza (bucătărie, cămară, sala de mese – la parter și camere de locuit la etaj), Altarul de vară, Centrul de asistență socială ”Sfânta Maria”, Centrul cultural-misionar ”Sfântul Pahomie de la Gledin” (bibliotecă, sală de lectură – la parter și  camere de locuit la etaj). Biserica de zid, este în faza de construcție, piatra de temelie fiind pusă în 29 august 2009 la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. 

Biserica de lemn din complexul monahal Strîmba

Mănăstirea a devenit cunoscută în întreg județul datorită taberelor de catehizare ce se organizează aici în fiecare vară dar și implicării în diverse proiecte educative sau culturale. Periodic, de aici se organizează pelerinaje la Locuri Sfinte dar și la alte mănăstiri din țară (cel mai cunoscut pelerinaj fiind la mormântul ”Sfântului Ardealului” – Arsenie Boca de la Prislop / Hunedoara).

Am avut ocazia să văd cu ochii mei ce înseamnă turism ecumenic, de hramul Mănăstirii Strâmba. Zi de sărbătoare pentru toți creștinii ortodocși și greco-catolici, Adormirea Maicii Domnului ce se prăznuiește în fiecare an pe 15 august, a adus la Strâmba mii de credincioși din Sălaj și Cluj dar și din alte județe. Drumul recent asfaltat din Hida până în Sâmpetru facilitează accesul rutier spre mănăstire. Mai sunt de parcurs 8 kilometri pe drum de piatră. Dimineață, în jurul orei 9, deja era formată o coloană de mașini ce înainta greu lăsând în spate un nor de praf. La intersecția din hotar, acolo unde drumul se bifurcă, existând două căi de acces spre mănăstire, un echipaj al poliției rutiere dirija circulația. Am trecut prin cătunul Păduriș, rupt de lume, cu case puține presărate printre dealuri și după un ultim urcuș ajungi pe coama dealului de unde se deschide o panoramă superbă asupra mănăstirii. De la paște, de când nu am mai fost la mănăstire, a fost terminată amenajarea parcării la liziera pădurii. Deja mai mult de jumătate era ocupată de mașini venite de peste tot. În cealaltă parte, o altă parcare amenajată direct pe câmp.

Parcarea modernă s-a dovedit neîncăpătoare

Zeci de mașini parcate direct pe câmp

Înafara perimetrului mănăstirii, câțiva comercianți s-au aciuat cu tarabe ce ofereau mici, grătare … Mă bucur în gând că au rămas în afara perimetrului mănăstirii și sper ca pe viitor, acolo să rămână. Nu cred că este bine să amesteci cele sfinte cu cele lumești. Mănăstirea nu trebuie să devină bâlci, loc de picnic sau distracție. De cealaltă parte a drumului, un puști vinde pepeni. Odată ce pătrunzi în incinta mănăstirii, un sentiment de pace, de liniște sufletească te învăluie. În altarul de vară, slujba a început, mulți credincioși sunt răsfirați prin livadă. Au venit cu familia și mulți stau pe pături fie la soare, fie la umbra pomilor din livadă. Alții și-au adus scaune pliante de acasă. Toți au venit însă pentru a participa la slujbă. Pe drumul ce duce de la parcare spre incinta mănăstirii, lângă centrul cultural-misionar, sunt câțiva comercianți ce vând cărți și obiecte bisericești. Aici, e o oarecare forfotă, lumea se plimbă în sus și-n jos în căutare de suveniruri. Cele mai apreciate sunt cruciulițele, copii ale icoanei făcătoare de minuni ”Dulcele Sărut” dar și cărțile de rugăciune.

Icoanele au avut cea mai mare trecere printre pelerini

Obiecte de cult, expuse de comercianți

Comerț cu obiecte bisericești

În fața crucii de beton de lângă Paraclis sunt trei clopote noi, încă sigilate. De acolo, printr-un parc superb, plin de flori și plante ornamentale, un drum de piatră coboară spre biserica de lemn și spre altarul de vară. În stânga un car plin cu flori și o fântână arteziană, în dreapta mai mulți preoți răsfirați printre pomii din parc spovedesc credincioșii care stau cuminți la rând păstrând limita de discreție. Inedit acest mod de a spovedi afară, în aer liber dar ținând cont de numărul mare de credincioși încerc să-i înțeleg utilitatea. O altă coadă, lungă se formează la intrarea în biserica de lemn, acolo unde este icoana făcătoare de minuni.

Clopotele noi

Carul cu flori din parcul mănăstirii

În jurul bisericii, densitatea de credincioși crește, la fel pe măsură ce te apropii de altarul de vară. Părintele arhimandrit Grighentie Oțelea, părintele ieromonah Acachie Irimia ajutați de un sobor de preoți și de un grup de elevi și studenți la teologie, țin Sfânta Liturghie. Aici, uiți de toate: de problemele de zi cu zi, de agitația din oraș sau chiar de forfota ”credincioșilor” care se plimbă prin arealul mănăstirii. Așa cum spuneam, majoritatea au venit special pentru slujba religioasă, însă sunt și turiști care au venit la Strâmba din curiozitate, atrași poate de frumusețea locurilor.

Într-adevăr, aici ai ce să vezi: ansamblul monahal arată impecabil, se vede grija deosebită pe care viețuitorii de aici o acordă curățeniei și ordinii. Apoi este biserica de lemn, cu hramul ”Sfântul Gheorghe” – monument istoric datând din secolul al XVIII-lea. Biserica are opere de artă valoroase: iconostas, icoane și pictură murală. Icoana ce reprezintă Maica Domnului cu Pruncul, numită ”Dulcele Sărut” este poate, principalul punct de atracție al mănăstirii și imboldul pelerinajelor de aici, fiind considerată icoană făcătoare de minuni. Parcul dendrologic și minigrădina zoologică ce adăpostește fazani, porumbei, iepuri  și căprioare – sunt de asemenea puncte de atracție.

Sunt convins că pelerinii (turiștii) veniți din alte județe, în special din județul Cluj – datorită situării mănăstirii la granița județelor Cluj și Sălaj – vor împărtăși experiența sărbătorii Sfintei Marii petrecute în cadrul Mănăstirii Strâmba, contribuind astfel la creșterea numărului de turiști.