Colindatul de ceată bărbătească pe lista UNESCO

De curând, Agenția Națională de Presă Agerpres anunță prin intermediul unui comunicat că lista patrimoniului Imaterial UNESCO (Intangible Cultural Heritage of Humanity) s-a îmbogățit prin încă 11 noi intrări. Printre acestea se află ”colindatul de ceată bărbătesc din România și Republica Moldova”. Decizia a fost luată joi 5 decembrie 2013, în ajun de Moș Nicolae, de către Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Imaterial UNESCO, cu ocazia celei de-a 8-a sesiuni anuale ce s-a desfășurat în perioada 2-7 decembrie 2013 la Baku, în Adzerbaijan.

grup de colindători. sursa foto: www.doxologia.ro

Succesul românesc are o dublă semnificație. În primul rând, tradiția colindatului în ceată a băieților sau flăcăilor, ori chiar a adulților, are pe meleagurile românești o lungă istorie ce se pierde undeva în negura vremurilor. În toate satele românești, în ajunul Crăciunului, cete de colindători umblă din casă-n casă, vestind Nașterea Domnului, prin cântece religioase numite colinde ce se cântă doar în acestă perioadă a anului. Așa cum se arată în documentul original de nominalizare, depus de către oficialitățile române, prin Muzeul Țăranului Român, ”ritualul colindatului în perioada de iarnă aparține culturii tradiționale orale, a cărei primă mențiune datează din secolul al XVII-lea. Colindatul este cel mai probabil de origine romană, marcând inițial solstițiul de iarnă. În timp, acesta a asimilat mesajul creștin, acesta este motivul pentru care în prezent ritualul afișează un sincretism pre-creștin.”

Conform aceluiași document, acesta a fost asumat și semnat alături de miniștrii culturii din cele două țări și de către 14 comunități din România: Almașu Mare - județul Alba, Beriu - județul Hunedoara, Bixad - județul Satu Mare, Boișoara - județul Vâlcea, Gura Râului - județul Sibiu, Lipnița - județul Constanța, Măguri Răcătău - județul Cluj, Monor - județul Bistrița Năsăud, Pogonești - județul Vaslui, Șicula - județul Arad, Tufești - județul Brăila, Unirea - județul Călărași, Vîlcele - județul Covasna și Făget - județul Timiș. Alături de acestea sunt alte 8 comunități din Republica Moldova: Hădărăuți - districtul Ocnița, Parcova - districtul Edineț, Pelenia - districtul Drochia, Boșcana - districtul Criuleni, Rogojeni - districtul Șoldănești, Sadâc - districtul Cantemir, Popeasca - districtul Ștefan Vodă și Slobozia Mare - districtul Cahul. 

Colindatul de ceată se practică în mai  multe sate de o parte și de alta a Prutului, și prin extensie în aproape toate așezările rurale din cele două state românești: România și Republica Moldova. Colindatul este de fapt ritualul de a colinda, de a merge din casă-n casă și de a cânta colinde. Grupurile de colindători sunt formate în general din băieți, din tineri adolescenți sau bărbați neînsurați. Uneori sunt și grupuri de bărbați însurați, chiar vârstnici. Există în unele părți ale țării și grupuri mixte de băieți și fete. Specific mediului rural, colindatul s-a păstrat și în orașe, odată cu migrația uneori forțată a populației, dinspre sat la oraș, în anii comunismului. Colindatul s-a păstrat la oraș însă într-o formă oarecum alterată. 

colindători din Maramureș. Sursa foto: www.ziarmm.ro

O a doua semnificație a anunțului ce a făcut repede înconjurul țării, grației internetului, este acela că pentru prima dată în România și Moldova un ritual transfrontalier a fost înscris pe lista UNESCO. Este un succes românesc remarcabil care arată puternicele legături lingvistice și culturale de o parte și de alta a Prutului. Și cum vestea a venit la doar câteva zile de la Ziua Națională României, aceasta a căpătat și alte conotații. Dacă mai adăugăm și hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova prin care se recunoaște că limba oficială în stânga Prutului este limba română, atunci putem fi mândri de acest succes.

sursa foto: www.obiectiv.info

Câți dintre noi nu am ”umblat cu colinda” în copilărie sau adolescență? Eu personal îmi amintesc cu plăcere de acei ani când la bunicii de la Băbeni așteptam cu nerăbdare ajunul Crăciunului. Când eram mic, în primele clase de școală, bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu să-l ierte, mi-a confecționat o ”stea”. Era o stea din lemn cu 5 sau 8 colțuri ornamentată cu staniol, prime și hârtie colorată. Această stea era prinsă printr-un șurub de un cadru de lemn ce era extensibil printr-un sistem ingenios creat de bunicul. Nu mă dădeam pe întreg satul când, alături de prietenii din copilărie ”mergeam cu steaua” și cântam colinde cum ar fi ”O ce veste minunată!” sau ”Steaua sus răsare”. Bunica Maria mi-a făcut o traistă albă de bumbac în care adunam darurile primite de la casele colindate: mere, nuci, colaci, dulciuri. Mai târziu, pe măsură ce am crescut, am abandonat steaua și mergeam ”cu colinda” în grup de 2 persoane sau ulterior în grupuri mai mari. Treptat, treptat, colindatul s-a transformat pe măsură ce creșteam într-o noapte albă. Mergeam din casă-n casă, cântam colindele dar ne gândeam doar la ”cheful” ce va urma după. Cadourile primite s-au transformat treptat în bani. Un ritual pur, pervertit treptat în altceva.

Vrând să cunosc mai multe despre obiceiul colindatului în județul Sălaj, am apelat la cunoștințele doamnei Camelia Burghele, etnolog și cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Domnia sa a avut amabilitatea de a descrie pentru cititorii blogului Foto-Travel, acest obicei a cărui origine se pierde în negura vremurilor:

Particularizând, colindatul în perioada sărbătorilor de iarnă este specific tuturor comunităților sălăjene. În zona noastră nu este atestat termenul de ”ceată”, iar colindătorilor – flăcăii satului – li se spunea ”rând de corindători” sau ”bandă de colindători” sau pur și simplu ”colindătorii satului”. Inițial nu colindau decât feciorii, iar fetele erau cele care stăteau acasă în seara de Ajun și așteptau colinda feciorilor. Pentru că într-o mare măsură colindatul era apanajul feciorilor, conferindu-le acestora, astfel, un mare ascendent din punct de vedere social (ei fiind cei care luau decizii, conduceau colinda, mergeau din casă în casă), mentalitatea tradițională a conferit fetelor, prin compensare, un activism magico-ritualic care să contrabalanseze activismul social al feciorilor. Astfel, în postul Crăciunului, fetele erau cele care organizau ”habe” (șezători) de tors și țesut, unde își căutau de ursit prin practicarea unor ritualuri magico-divinatorii specifice, cu gândul la un posibil măritiș în anul următor. Un moment important era chemarea feciorilor la habă, iar aceștia, după ce veneau, foloseau haba și pentru a repeta colindele, nu doar pentru a le ține companie fetelor.

Tradiția satului românesc impunea câteva reguli stricte ale colindatului:

• trebuia colindată fiecare casă: casa necolindată era urmărită de nenoroc în anul care urma;
• colinda se începea la fereastră și era terminată în casă, la invitația părinților fetei sau a gazdelor; obligatoriu se interpreta toată colinda, cu toate strofele: uitarea sau nespunerea unei strofe anula efectul ritual al colindei, acela de bun augur, de urare de prosperitate și de aducere de noroc;
• colinda se spunea de către rândul de colindători în picioare, în jurul mesei: astfel, prin forța augurală (aproape sacrală) a colindătorilor ce lăudau pe Dumnezeu prin cuvintele colindei și urau la sfârșit bunăstarea casei, era investită masa cu atribute augurale: masa înconjurată de colindători urma să fie plină, atât de bucate, cât și de meseni, tot anul următor;
• exista o ”corindă a fetei” și o ”corindă a feciorului”, care, cântate, vorbeau despre o posibilă căsătorie a doi tineri și era o formulă prin care se încerca inducerea norocului pentru viitorul cuplu;
• fata făcea un colac special pentru iubitul ei și îl punea pe masă înaintea venirii cilinătorilor și i-l dădea celui pe care îl dorea ca soț; ceilalți colindători primeau și ei colaci sau coci;
• feciorii strângeau toți colacii, de la toate casele și îi depozitau într-un loc stabilit anterior: cea mai mare parte a acestor colaci se vor servi de tinerii satului care vor participa la danțul din serile sărbătorilor; danțul se organiza inițial la o șură sau la o casă nouă sau la casa unei bătrâne care le oferea spațiul, iar ulterior – la căminul cultural;
• în cele mai multe sate, colinda începea de la casa preotului, care binecuvânta colindătorii;
• la colindat umbalu și copiii, care primeau mere, nuci și colaci sau cocuți;
• deși colindele creștine, recente, acoperă cea mai mare parte a repertoriului colindătorilor, înca mai există sate din Sălaj unde se mai pot auzi colinde precreștine, vechi, centrate pe tema vânătorii, a probelor inițiatice sau a bogăției din gospodărie;
• la jumătatea secolului trecut, etnografii români au mai cules încă din satele sălăjene colinde care aveau ca punct de plecare tema Mioriței;
• tradiția impune interdicția colindatului înafara segmentului temporal acoperit de sărbătorile de iarnă, sub sancțiunea unor întâmplări nefericite, cu substrat magic: va cădea grindină, vor arde lanurile, va fi nenoroc în casă;

    

        În ajunul Crăciunului, blogul Foto-Travel vă urează Sărbători Fericite! 

        Primiți cu colinda?