sâmbătă, 3 mai 2014

Bistrița: ce să vezi într-o zi

Avem în țară orașe frumoase, cu mare potențial turistic, pe care le tranzităm în grabă, fără a avea răgazul necesar de a le explora în tihnă. Pentru mine, Bistrița este un astfel de exemplu. Am tranzitat orașul, situat pe cursul râului omonim, de câteva ori în drum spre Moldova și de fiecare dată am fost fermecat de frumusețea orașului, chiar dacă practic nu m-am abătut de la principalul bulevard ce trece prin oraș. Ocazia s-a ivit acum câteva zile, când am însoțit elevii la un concurs de matematică. Dincolo de îndatoririle pe care le aveam în calitate de profesor însoțitor, am avut câteva ore la dispoziție pentru a vizita centrul vechi al orașului. Desigur, nu am putut vizita toate obiectivele turistice, însă mi-am putut face o părere despre acest oraș fermecător.



Istoria

Bistrița (Bistritz sau Nösen – în germană, Nîsner-Bistritz -  în dialectul săsesc sau Beszterce - în maghiară), este unul din cele șapte burguri medievale colonizate de sași, care alături de Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș și Sighișoara au dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen sau Septem Castra în latină. Situată într-un cadru natural de excepție, într-o depresiune largă înconjurată de dealuri domoale și de munți înalți ce domină peisajul, Bistrița s-a dezvoltat mai ales datorită rutelor de tranzit către Moldova și comerțului înfloritor cu moldovenii. De aici și denumirea de ”Poartă a Transilvaniei” acordată orașului. Dezvoltarea economică și contextul istoric în care locuitorii orașului s-au alăturat Casei D’Anjou care revendica tronul Ungariei, împotriva nobililor maghiari, a făcut ca pe la 1352 orașul să primească din partea lui Ludovic de Anjou (1326-1382) – rege al Ungariei între 1342-1382 și al Poloniei între 1370-1382, dreptul de a ține târg. Cu această ocazie orașul a primit stema care reprezenta un struț cu o coroană pe cap, un coif de cavaler și un scut care avea pe el crinii Casei D’Anjou. Atât struțul cât și crinii sunt elemente heraldice ale Casei D’Anjou, Bistrița fiind singurul oraș din Transilvania (și din România de altfel) care avea elementele unei dinastii atât de cunoscute. Struțul era considerat în perioada medievală una dintre cele mai puternice păsări, singura capabilă să învingă un cal. 


Stema medievală a orașului
Potcoava de argint pe care struțul o poartă în cioc, este posibil să fi însemnat bogăție și noroc. Struțul este singurul element care apare constant în heraldica orașului de la 1300 și până astăzi, excepție făcând perioada comunistă. Acest lucru este dovedit de basorelieful ce se găsește pe un stâlp al Bisericii Evanghelice, pe blazonul de pe Turnul Lemnarilor, păstrat azi la muzeu sau de piatra funerară a ultimului primar sas al orașului Karl Sanchen. Pe actuala stemă a orașului, elaborată în 1993-1994, struțul (fără coroană și scut) apare alături de statuia lui Andrei Mureșanu sau de imaginea stilizată a Turnului Dogarilor.


Ce să vezi în centrul vechi

Ca să vizitezi centrul istoric al Bistriței, ai nevoie de câteva ore. Practic, centrul este delimitat de Bulevardul Republicii spre nord-vest și cursul râului Bistrița la sud-est, respectiv de strada Alexandru Odobescu la sud-vest și străzile Bistricioarei și Constantin Roman Vivu la nord-est. De forma unui patrulater, acest perimetru se suprapune peste vechiul burg medieval, fortificat undeva prin secolul al XIII-lea. La 1465 orașul fortificat avea 18 turnuri și bastioane apărate de meșteșugarii organizați în bresle. Fiecare breslă avea în grijă un turn, dintre acestea doar Turnul Dogarilor și un fragment de zid au rămas în picioare. În interiorul acestui patrulater se găsesc majoritatea obiectivelor turistice și istorice importante, doar câteva rămânând în afara perimetrului.


Bistrița medievală- machetă la Muzeul Județean
Un tur al centrului istoric poate începe din Piața Unirii. Aici într-un mic parc din care nu lipsesc ouăle pictate – dovadă a influențelor bucovinene, se află statuia domnitorului Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Alături se află ”cel mai vechi monument al Bistriței”, așa cum apare pe o inscripție, datând din anii 1270-1280. Este vorba despre o superbă biserică în stil gotic timpuriu, fostă Biserică Minorită azi Biserica Ortodoxă ”Coroana”. Ca să ajungă la forma actuală, biserica a trecut prin trei faze: cea pre-gotică din 1270-1280, cea de extindere din 1530 și faza de reconstruire din 1768 când s-au construit capitelurile, contraforții și bolțile în stil baroc. Biserica a fost cumpărată de comunitatea românilor greco-catolici din Bistrița de la călugării minoriți în 1893. Devine biserică ortodoxă din 1948. Pe latura sudică, pe unul dintre contraforți se găsește un cadran solar. 


Parcul din Piața Unirii
Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Biserica ortodoxă Coroana - fostă biserică Minorită
Tot pe acea latură, biserica se învecinează cu ”Panteonul Bistriței” – un ansamblu monumental compus dintr-un Mausoleu din marmură neagră pe care se găsesc câteva inscripții: ”veșnică pomenire celor 6014 creștini uciși de tătari în 1241 în Bistrița”; ”ctitorilor bisericii 1268-2008, enoriașilor, preoților și călugărilor slujitori”; ”într-u pomenirea eroilor știuți și neștiuți din Bistrița Năsăud” respectiv ”Ardealul cu capitala la Bistrița l-am recucerit și nu-l dau nimănui – Petru Rareș către Bistrițeni”. În jurul obeliscului se află 7 cruci din marmură albă și 14 pietre inscripționate cu numele unor mari personalități religioase și laice ale orașului.

Cadran Solar
Panteonul Bistriței
Urmând latura de nord-est a orașului medieval, drumul duce pe lângă Cimitirul Evanghelic (care are site!) unde, pe pietrele funerare se află înscrisă istoria orașului. Poate cea mai interesantă piatră funerară este cea de la mormântul ultimului primar sas al Bistriței, Karl Sanchen. 

Istorie scrisă în piatră în Cimitirul Evanghelic
Nu departe de aici, se desfășoară de-a lungul râului Bistrița, Parcul Municipal al orașului. Parcul este complet reabilitat, are alei pietruite și pistă de biciclete. La umbra arborilor seculari, dintre care merită amintiți ca și curiozitate arborele de lalea sau arborele pagodelor Gingo-Biloba, iarba proaspăt tunsă de un verde crud dă o senzație de bine. În dreptul Casei de Cultură ”George Coșbuc” – aflată în plin proces de reabilitare, se află un superb lac traversat de un pod de lemn. Un automat permite cumpărarea de mâncare pentru rațe. Alături se află un foișor și statuia poetului George Coșbuc. 


Alei și piste de biciclete în Parcul Municipal
O dimineață de primăvară în parc
Feerie de Primăvară
Arborele de Gingo Biloba
În colțul sud-vestic al parcului, vizitatorul va da de singurul turn rămas în picioare din vechea fortificație a orașului. Este vorba de Turnul Dogarilor care adăpostește o impresionantă colecție de păpuși și măști. Turnul a scăpat de la demolarea impusă de autoritățile de la Viena în anul 1863 și a funcționat ca și spital sau loc de detenție a prostituatelor care erau puse în lanțuri înainte de a fi țintuite la ”stâlpul infamiei” din Piața Centrală (păstrat azi în interiorul Bisericii Evanghelice).


Turnul Dogarilor și un fragment de incintă
Turnul Dogarilor adăpostește o colecție de măști
De la Turnul Dogarilor, lasă-te purtat pe vechile străzi ce pe alocuri mai au farmecul de odinioară. Toate duc spre centrul cetății, unde veghează de 450 de ani cea mai impunătoare biserică, simbolul orașului: Biserica Evanghelică. Piața Centrală, complet pietonală se desfășoară pe o suprafață apreciabilă. Este delimitată de clădiri cu fațade superbe. Alături de impunătoarea biserică, se află statuia poetului și revoluționarului Andrei Mureșanu (1816 – 1863) născut la Bistrița. Cel considerat a fi ”poetul revoluției de la 1848” este autorul poeziei ”Un răsunet” – actualele versuri ale imnului de stat al României.  Lângă statuie pe un catarg uriaș flutură steagul României. Până și rondoul cu flori din fața Bisericii Evanghelice are florile aranjate în culorile naționale. Așa se explică că la intrare în oraș, dinspre Beclean apare inscripția ”Bistrița, orașul imnului național”.


spre Piața centrală
Biserica Evanghelică - simbolul orașului

Andrei Mureșanu, autorul versurilor Imnului Național, s-a născut la Bistița
Însă, pe departe, cel mai impozant monument și atracția principală a orașului, rămâne Biserica Evanghelică, care în 2013 a aniversat 450 de ani de existență. Biserica este cea mai reprezentativă pentru trecerea de la stilul gotic la cel al Renașterii. Are formă de tip hală, specifică bisericilor medievale de tip gotic. De-a lungul vremii biserica  a suferit mai multe modificări, forma actuală i se datorează în mare măsură arhitectului Petrus Italus din Lugano care a încheiat lucrările de renovare în 1563. Până la incendiul din 1857 când este distrus acoperișul, biserica nu mai are parte de schimbări majore. Ultima renovare a avut loc în anul 1926 și a fost executată după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Fațada dinspre vest, care permite intrarea în biserică are un portal impunător pe a cărui frontispiciu sunt inscripții în germană. Ușile masive de lemn au ceva aparte, la fel ca și mânerele clanțelor. Vreau să intru și sunt întâmpinat de un domn amabil; are un accent care îi trădează naţia. Este bucuros să mă conducă în turn, asta după ce achit taxa de 10 lei. Îmi spun în sinea mea că e un preț cam mare, însă curiozitatea de a vedea orașul de sus îmi dă imboldul necesar de a lua biletul. Sunt surprins când, după ce trecem dincolo de poartă, mă conduce spre stânga până la un ascensor modern. Nu știam că biserica dispune de lift. Mă lămurește că a fost instalat acum doi ani, după ce scările de lemn au fost distruse de incendiul din 2008. Îmi amintesc vag că s-a dat la știri vestea legată de incendiul turnului. Pe 11 iunie 2008, incendiul a izbucnit cuprinzând schela de lemn cu care era îmbrăcat turnul, acesta fiind în plin proces de renovare. În mai puțin de o jumătate de oră, acoperișul turnului și trei dintre cele patru turnuri mici, care atestau dreptul de judecată al orașului s-au prăbușit. Pompierii au asistat neputincioși, scările lor nu ajungeau până la această înălțime. Pagubele au fost uriașe, estimate la un milion de euro.

Turnul Bisericii Evanghelice, refăcut după incendiul din 2008
Fațada de vest a Bisericii Evanghelice
Frontonul portalului principal
Cu ajutorul liftului, ajungem repede la etajul patru, la înălțimea de 38,4 metri. Întregul turn are 75 de metri, fiind printre cele mai înalte din România. Pe întreaga înălțime ne însoțește o scară în spirală din metal, care continuă să urce și dincolo de platforma la care ne duce liftul. Amabil, ghidul mă avertizează să nu mă sperie clopotul care bate din jumătate în jumătate de oră. Ieșim afară pe platformă. Aerul tare al înălțimii mă lovește în față, însă panorama ce mi se înfățișează este una spectaculoasă. Uit de toate și mă las cuprins de o mare bucurie, aceea pe care o simt mereu când văd un oraș de sus. Începe să-mi placă ”sportul acesta”. Îmi amintesc involuntar de ascensiunea periculoasă din turnul bisericii Sfântul Mihail din Cluj și de cea în deplină siguranță din turnul Pummerin a Catedralei Stephansdom din Viena. Îmi amintesc apoi de turnurile din Toscana sau de turnul din Sighișoara, fiecare panoramă e diferită și parcă la fel de frumoasă. De aici, din turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița, orașul se vede superb. Se distinge clar zona fostului oraș fortificat, clădirile din jurul bisericii sunt și cele mai frumoase. Printre ele, ca o perlă, ”strălucește” ansamblul Șugălete. Ghidul îmi explică faptul că după ce cobor, cu același bilet pot merge să vizitez Casa cu Lei și Turnul Dogarilor. Apoi se scuză și coboară, nu înainte de a-mi explica cum să cobor. Rămas singur mă bucur de priveliște. Apoi, când în sfârșit mă satur de priveliște, cobor. E simplu, ca în orice lift. Apeși butonul ”0” și în mai puțin de un minut ești jos.





  
Aici ghidul mă ia din nou în primire. La nedumerirea mea legată de un bolovan, ca o bornă, mă lămurește că este vorba de ”stâlpul infamiei” – de el erau legate femeile ușoare și expuse în văzut tuturor. Apoi, mă conduce prin nava mare a bisericii către altar. Vrea neapărat să-mi arate stema veche a orașului, într-un basorelief pe piciorul unui stâlp din partea stângă, în zona altarului. E un cap de struț ce ține în gură o potcoavă. Are armură și blazonul familiei de Anjou. Acum înțeleg ce e cu mascotele din fibră de sticlă din oraș ce înfățișează struți. Mai vrea să-mi arate ceva și mă duce dincolo de cordonul ce oprește turiștii să se apropie de altar. E vorba de ușa sacristiei, din intarsii de lemn. Fiecare culoare este dată de esența altui lemn. Fotografiez ușa, altarul și lespedea de piatră de jos ce pare a fi lespedea de mormânt a unui cavaler. Lespedea e înconjurată de un mic gard de fier forjat. Revin în zona în care turiștii au acces pentru ca ghidul să-mi arate un perete de pe fațada nordică, unde sub tencuială a fost descoperită o pictură. Se pare că înainte biserica avea pictură interioară. Sunt lăsat din nou singur și admir stranele breslelor. Fiecare breslă avea strana ei, se vede după blazoanele sculptate în lemn. De-a lungul navei principale, pe cele două laterale atârnă steagurile colorate ale breslelor. Privirea urcă spre tavan, unde arcele de boltă formează un desen interesant, frumos. Navele laterale au la etaj galerii, însă sunt închise turiștilor din cauza că sunt în renovare. Pe jos este o podea de lemn stratificat, mi se explică că au loc aici concerte de orgă sau concerte simfonice și sunt aduse scaune, care se așează bine pe acestă podea. Dau să ies din biserică și văd o serie de panouri informative în limbile română, germană, engleză și maghiară. Toate poartă logoul stilizat al proiectului ”Bistrița. Poarta Transilvaniei” și inscripția ”Biserica Evanghelică din Bistrița 450 de ani”. Pe ele este istoria vizuală a bisericii, inclusiv momentul incendiului din 2008. Desigur, biserica ascunde nenumărate povești și legende. Despre una, extrem de interesantă, despre piatra unui cavaler ce se află în zidul exterior al bisericii, a scris Mihaela Kloos-Ilea pe blogul povești săsești


Piatra funerară a uni cavaler (?)
Strana și altarul
Orga bisericii
Altarul Bisericii Evanghelice
Biserica Evanghelică - privire spre vest
Tavanul Bisericii Evanghelice
La ieșire urmez sfatul ghidului și merg să văd una dintre cele mai frumoase case din Bistrița: Casa cu Lei. Se află la câțiva pași de Piața centrală, pe strada Nicolae Titulescu. Casa a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și a fost ridicată de unul din membri breslei măcelarilor. Clădirea se evidențiază prin câteva elemente arhitectonice deosebite cum ar fi ancadramentele ferestrelor sau emblema stilizată ce reprezintă doi lei (de aici denumirea actuală a clădirii) care încadrează o figură a unui cap de bour. Clădirea este introdusă în circuitul cultural și turistic, aici funcționând ”Centrul de Artă Tradițională”. Strada este de asemenea una dintre cele mai frumoase, curba lină pe care o face înspre piață, oferă o imagine spectaculoasă asupra șirului de clădiri.


Casa cu Lei
Basorelief pe fațada Casei cu lei
Revin în Piața centrală și caut Punctul de Informare Turistică. Este situat chiar în Ansamblul Șugălete. Intru și o domnișoară amabilă cu accent moldovenesc îmi arată pliantele și hărțile ce se distribuie gratuit. Mai sunt o serie de cărți sau broșuri însă la un preț destul de piperat. Până și souvenir-urile (magneți de frigider, struți în miniatură, lumânările parfumate sau tricourile cu stema orașului) sunt scumpe. Pe pereți câteva hărți ce reproduc alte hărți de epocă ale orașului. Într-un colț este amenajat o mică expoziție etnografică săsească. Lăzi de zestre, șterguri cu motive florale, costume populare și tablouri, toate mărturie a unor vremuri demult apuse ce au rămas poate doar în amintirea sașilor plecați spre o lume mai bună. Unii nu-și uită originile și se întorc ”acasă”. Sunt impresionat de povestea unui bărbat care a ținut morțiș să se cunune ”acasă” la Bistrița, făcând o nuntă tradițională săsească. Albumul de nuntă, cu fotografii personale l-a donat bisericii și este expus aici. Remarc de asemenea faptul că nevăzătorilor le sunt oferite informații turistice prin intermediul unei broșuri ”scrise” în limbajul Braille.


Punct de Informare Turistică în Bistrița
Colţ etnografic amenajat în cadrul Punctului de Informare Turistică
După ce vizitez punctul de informare turistică, mă las purtat pe sub arcadele gotice ale celui mai frumos ansamblu civil cu bolți din România. Ansamblul Șugălete, format dintr-un șir de 13 case cu arhitectură gotică cu portic datând din secolele XV-XVI. Sunt considerate a fi cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania. Trecând pe sub cele 20 de bolți în ogive gotice, sprijinite de 21 de pilaștri, ai impresia că ai făcut un salt înapoi în timp. Doar vitrinele modernelor magazine deschise aici te readuc la realitate. Sunt atât de frumoase, încât nu mă pot abține să nu le fotografiez din toate unghiurile. Pe vremuri aici poposeau carele comercianților din întreaga Europă însuflețind comerțul burgului medieval. Întregul complex este o realizare arhitectonică remarcabilă cu un rol funcțional bine determinat. La o privire atentă vei da de detalii interesante cum ar fi un blazon sau denumirea pieței cu stema orașului.


Pe sub arcadele ansamblului Sugălete
Parterul Ansamblului Sugălete este ocupat de magazine
Dau un ocol bisericii și mă las apoi sedus de pietonalul ”Liviu Rebreanu”. Chiar în capătul străzii dinspre piață se află Casa Ioan Zidarul care are o istorie zbuciumată. Această clădire marchează trecerea de la arhitectura gotică la cea renascentistă. Datează din a doua jumătate a secolului XV-lea când în oraș are loc un amplu proces de urbanizare. Casa a aparținut în 1520 familiei înstărite a lui Andreas Beuchel, care avea studii la Universitatea din Cracovia. Întrucât Andreas Beuchel s-a situat în tabăra lui Petru Rareș domnul Moldovei, nu este bine văzut de bistrițeni așa că este nevoit să fugă. Judele Thomas Werner îi promite iertare dacă se întoarce în oraș, însă este arestat și executat public în Piața Centrală în anul 1531. Imobilul este preluat de oraș și este vândut umanistului Cristian Pomarius, pentru ca ulterior să fie revendicat și câștigat de urmașii lui Andreas Beuchel. În 1538 casa ajunge prin vânzare în posesia lui Johannes Murator (Ioan Zidarul) – constructor arhitect care s-a refugiat din Moldova lui Petru Rareș după ce zidurile bisericii din Suceava realizate de el se prăbușesc înainte de vreme. Căutat de oamenii domnitorului moldovean, fuge la Sibiu iar autoritățile orașului îi confiscă casa. Aceasta va fi obținută din nou de Ioan Zidarul în 1556 printr-un proces judecat la Presburg de însuși împăratul Ferdinand. În 1918, casa a intrat prin cumpărare în posesia primului proprietar român Dumitru Budușan. Deportat la canal, casa a fost confiscată de comuniști. După război a fost sediul trupelor sovietice în 1946, iar din 1974 aici funcționează Restaurantul Central. Parcă blestemată de soartă, casa a fost câștigată în urma unui amplu proces între statul român și moștenitorii proprietarilor interbelici, familia medicului Octavian Roșca. Pentru a nu știu câta oară, casa este ”de vânzare” – dacă e să te iei după bannerul mare atârnat la balcon.   


Casa Ioan Zidarul este de vânzare


Pietonalul ”Liviu Rebreanu” este artera cea mai circulată din oraș, aici la orele amiezii terasele sunt pline de tineri. Șirul de case care păstrează încă farmecul de secol XIX, pomii plin de verdeață, ghivecele mari de lemn cu arbori ornamentali montate de primărie, felinarele rustice și mascota struțului amplasată strategic, creează din acest pietonal unul din cele mai frumoase de la noi din țară. Ici colo, șirul lung de case este întrerupt de câte un pasaj – străduță îngustă ce face legătura cu alte străzi paralele, aflate dincolo de cvartalul de case. Bistrița este renumită pentru pasajele sale, de aici denumirea de ”Oraș al pasajelor” – ce o individualizează față de alte orașe medievale. Din păcate, unele sunt insalubre, adevărate gropi de gunoi. Una dintre clădiri îmi atrage atenția. O plăcuță inscripționată în română, engleză și germană afirmă că ”aici a înnoptat Jonathan Harker, personajul principal al celebrului roman ”Dracula” al scriitorului Bram Stoker în drumul său spre castelul Contelui Vampir, situat în pasul Tihuța”. Clădirea este fostul Hotel ”Coroana de Aur.


La plimbare pe strada Liviu Rebreanu

Cel mai bun loc de relaxare din oraș



Fostul Hotel Coroana de Aur
Ajung din nou în Piața Unirii și o iau înapoi, spre vest pe strada Dornei. Același stil de case cu cel mult un nivel, cu fațade colorate și porți mari de lemn. Încep să ”colecționez” porți bistrițene, pe cardul aparatului de fotografiat. Sunt frumoase, aș putea face o expoziție cu ele. Mă îndrept spre un alt punct de atracție turistică a orașului. E vorba despre Casa Argintarului, ce datează de la începutul secolului al XVI-lea. A fost locuința unui mare meșter bijutier, care i-a înfrumusețat fațada (între anii 1560-1563) cu superbe ancadramente de piatră în stilul Renașterii, executate de vestitul arhitect elvețian Petrus Italus. Privirea este atrasă involuntar de portalul monumental cu deschidere semicirculară flancat de doi pilaștri canelați cu capiteluri ionice. O replică a portalului apare în fereastra din stânga. Celelalte ferestre au o altă formă, acest aspect cred că dă farmec clădirii. Denumirea de ”Casa Argintarului” vine de la un detaliu de arhitectură. Fereastra din dreapta parterului are în timpanele ancadramentului două basoreliefuri reprezentând potire, indiciu că acest imobil ar fi aparținut unui meșter argintar.


Cele două tipuri de ferestre ale Casei Argintarului
Casa Argintarului - fațada
Casa Argintarului - Portalul
Pe strada Gheorghe Șincai, aflată în continuarea străzii Dornei, dau de Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime”. Lipită de biserică se află ”Casa Icoanei” clădire în stil baroc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cunoscută sub acest nume datorită reliefului din piatră colorată reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul, o replică sculptată în mediul catolic al Transilvaniei după modelul icoanei miraculoase de la Mănăstirea Nicula. Sculptura realizată în spiritul, iconoclasmului ortodox de rit bizantin, a fost cunoscută în secolul XVIII-a sub denumirea de Maria Miraculoasă de la Cluj așa cum arată inscripția în latină ”Vera efigies Beatissimae Virg Maria Claudiopolitanae”. Ce-mi place în Bistrița este faptul că inscripțiile sunt bilingve dacă nu chiar trilingve, semn al toleranței și a respectului reciproc. De altfel, ca și multe alte așezări urbane din Transilvania, aspectul multi-confesional și multilingvistic este pregnant. Biserica alăturată este o expresie a barocului vienez fiind construită între anii 1781-1787. Însăși împărăteasa Maria Tereza a donat suma de 7000 de florini necesară pentru terminarea construcției.


Biserica Romano-catolică - interior
Biserica Romano-Catolică din Bistrița
Icoana în relief a Maicii Domnului cu Pruncul
Ce să vezi în restul orașului

Sinagoga și monumentul de comemorare a Holocaustului
În afara perimetrului fostului burg medieval, în care se găsesc toate obiectivele descrise anterior, mai sunt câteva locuri de văzut neapărat dacă te afli în Bistrița. În primul rând, la est de Piața Unirii, într-un cochet parc se află un monument ce amintește de Holocaust. Este monumentul din marmură ce evocă amintirea celor ”7000 de copii, femei, bărbați evrei deportați din județul Bistrița-Năsăud, schingiuiți și uciși în crematoriile din Birkenau-Auschwitz  sau în lagărele similare; precum și în amintirea miilor de români duși în același fel de sclavie și la moarte de către fasciști și hitleriști”. Monumentul are la bază un rondou de flori sub forma stelei lui David, simbolul evreilor. Un basorelief ilustrează cea mai mare crimă colectivă din istoria umanității. Amplasarea monumentului aici, este justificată de existența la doar câțiva zeci de metri a Sinagogii din Bistrița. Edificiu grandios, în stil eclectic a fost construit în anul 1856 pentru puternica comunitate de atunci. După război și emigrarea evreilor în masă înspre Israel, Sinagoga a ajuns în stadiu de ruină, însă a fost salvată miraculos prin programul ”Cultura 2000” finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul a transformat interiorul în sală de spectacole de muzică clasică și teatru.

Sinagoga din Bistrița
Monument de comemorare a victimelor Holocaustului și Sinagoga din Bistrița
Muzeul Județean Bistrița-Năsăud
De cealaltă parte a parcului se găsește Complexul Muzeal Bistrița Năsăud care adăpostește o impresionantă secție de istorie. Printre exponatele de aici se află stema veche a orașului, capul de struț încoronat și cu potcoava în gură, în armură și cu însemnele heraldice ale Casei de Anjou. De asemenea secția de etnografie, una din cele mai frumoase, descrie prin exponatele de aici meșteșugurile specifice zonei dar și portul popular românesc și săsesc. Micul muzeu etnografic în aer liber conține o șură unde sunt expuse obiecte nelipsite din nicio gospodărie, două case tradiționale țărănești și o minunată biserică de lemn. Pentru moment ai impresia că te afli într-un sat idilic din zona Năsăudului, nicidecum în centrul orașului Bistrița.


Una din sălile secției de istorie a Muzeului Județean Bistrița-Năsăud

Casă veche în curtea Muzeului Județean

Interior săsesc în cadrul secției de etnografie

Casa memorială Andrei Mureșanu
Departe de orașul medieval, pe strada ce-i poartă numele, printre construcții de tip nou, din era comunistă, se află o casă ce a scăpat neatinsă. Este casa marelui om politic Andrei Mureșanu (1816-1863), autorul versurilor poeziei ”Un răsunet” - care pe muzica anonimă a unui vechi cântec religios, a devenit imn revoluționar. A fost printre conducătorii Revoluției de la 1848, participând în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. După o altă Revoluție, cea din 1989, versurile scrise de Andrei Mureșanu au devenit versurile actualului imn național ”Deșteaptă-te române”. Din păcate, nu am putut vizita casa memorială, aceasta fiind închisă în momentul în care am ajuns eu acolo.



Casa memorială Andrei Mureșanu

Bistrița este altfel!

Orașul Pasajelor
Sunt câteva caracteristici care individualizează Bistrița față de celelalte burguri medievale din Transilvania. În primul rând, străzile centrului vechi sunt unite prin Pasaje, acestea în număr de 20 facilitând accesul la diverse locații din oraș. Sunt pline de farmec, înguste cât să poată trece un om călare, unele boltite altele deschise, toate parcă ar fi desprinse dintr-o altă lume. Este adevărat că unele sunt în stare avansată de degradare, nepăsarea și lipsa de reacție a autorităților locale transformându-le în adevărate gropi de gunoi. Altele, recent reabilitate arată spectaculos. Soluții au fost găsite, prin accesarea fondurilor europene grație proiectului ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistrița. Axa Coroanei, Axa Artelor,Axa Breslelor”. Odată finalizat proiectul, pasajele istorice vor fi integrate în trei trasee turistice ce vor avea darul de a atrage noi turiști.


Pasaje din Bistrița


Străzi pline de farmec
În al doilea rând, Bistrița istorică, spre deosebire de alte orașe, a suferit foarte puține modificări din punct de vedere arhitectonic. Străzile sunt pline de farmec, cu multă verdeață, cu case vechi. Predomină stilurile medievale în special cel gotic. Detalii surprinzătoare de arhitectură (o galerie foto poate fi vizualizatăi aici) găsești la tot pasul, fie este vorba despre porți masive de lemn cu mânere sau clanțe de fier forjat, fie este vorba de lampadare montate pe fațadele clădirilor sau de basoreliefuri cu însemne heraldice. În Bistrița, în ciuda modernizării spațiului urban, nu vezi acele intervenții brutale din alte orașe.









În căutarea propriei identități
Ar mai fi de spus faptul că încercarea autorităților locale din ultimii ani, de a găsi o identitate proprie a orașului, ancorată în tradițiile istorice este lăudabilă. Așa se explică faptul că orașul este împânzit de machete de fibră de sticlă reprezentând struți cu potcoave în gură, aluzie la vechea stemă a orașului. Sau datorită influențelor evidente venite din zona Bucovinei, de sărbătorile pascale Bistrița a fost împodobită cu ouă uriașe, pictate cu simbolurile orașului sau cu peisaje magnifice, amplasate în principalele piețe.


Ouă pictate


Mascota orașului Bistrița
Iată suficiente motive de a vă opri, fie și preț de câteva ore, pentru a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania.

8 comentarii:

  1. Felicitari, Mirel! Esti un reporter desavarsit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos! Poate reporter e prea mult spus...Da, imi place sa descriu locurile prin care am fost, si in Bistrita chiar am avut ce vedea.

      Ștergere
  2. Felicitari pentru munca si pricepere. Toata stima, mult succes incontinuare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru acest articol. Sunt multi bistriteni, prea multi, care nu stiu in ce oras frumos traiesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos scris! Va felicit pentru documentarea temeinica pe care o faceti despre locurile pe care le vizitati. Cred ca ati putea adauga la articol si filmarea aeriana cu centrul istoric al Bistritei:
    http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/filmari-aeriene.asp?idVideo=25&c1=BISTRITA-centrul-istoric

    RăspundețiȘtergere
  5. Oul si strutul sunt doua chitsch-uri care nu au ce cauta in ansamlul arhitectural si nici in cel deambient mediu.Oribil !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă respect punctul de vedere stimate ”Anonim” și chiar înclin să vă dau dreptate. Or fi aceste reprezentări chitsch-uri cum le spuneți dumneavoastră, însă cred că merită subliniat faptul că municipalitatea a reușit să facă o poveste, care poate aduce turiști.

      Ștergere
  6. Superb!!!Abia astept sa ajung in Bistrita! :) Multumim

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...