miercuri, 18 iunie 2014

Triplă lansare de carte la Zalău

Marți 17 iunie 2014, am asistat la un eveniment cultural deosebit prilejuit de tripla lansare de carte a Cameliei Burghele, în calitate de autor sau coautor. În sala ”Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, au fost lansate trei cărți pe care oricine iubește istoria și etnografia ar vrea să le aibă în bibliotecă. 





Am avut privilegiul să mă aflu printre prietenii săi, așa cum a ținut să precizeze încă de la început. Alături de mine au fost prezenți mulți zălăuani și sălăjeni, colegi de ai Cameliei, istorici și cercetători la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, sau la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj; reprezentanți ai unor instituții de cultură; oficialități locale și județene; reprezentanți ai cultelor religioase. Dincolo de funcțiile deținute de fiecare, așa cum s-a menționat și în luările de cuvânt, fiecare a venit în primul rând în calitate de prieten sau colaborator.


Eu personal am cunoscut-o pe Camelia Burghele prin intermediul uneia dintre cele mai bune cărți (din punctul meu de vedere) pe care a scris-o. O carte pe care am citit-o de mai multe ori și despre care tot vreau să scriu și încă nu pot: ”Șapte Zile în Țara Silvanie”. Este cartea pe care am primit-o în 2012 la Gala Culturii Sălăjene. Apoi am cunoscut-o pe Camelia Burghele în cadrul Cercului Literar al Casei Corpului Didactic Sălaj din decembrie 2012, când eu am prezentat blogul Foto-Travel iar Camelia a vorbit despre cărțile sale. Apoi, am ajuns să colaborăm. Îmi amintesc cu plăcere de colaborarea pe care am avut-o în redactarea articolului ”Răstigniri Sălăjene”




La fel ca și atunci când am cunoscut-o, Camelia reușește să surprindă și de data aceasta. Nu pentru că ceea ce scrie ar fi ceva nemaiîntâlnit, la urma urmei asta este meseria ei ”cea mai frumoasă din lume” - așa cum îi place să spună. Este de așteptat ca în cărțile ei să vorbească despre etnografie, despre antropologie culturală. În cei peste 20 de ani de cercetări asidue, în mii de ore de teren a reușit să adune un material impresionant. Ceea ce surprinde la Camelia Burghele este degajarea cu care vorbește despre teme diverse. Surprinde în mod plăcut, varietatea temelor abordate. Cele trei cărți lansate astăzi dovedesc pe deplin acest lucru.


Daniel Săuca, Camelia Burghele și Viorel Ciubotă
Dar să le luăm pe rând. Prima carte, ”La nuntă în satele sălăjene. O lectură antropologică a tradițiilor nupțiale” (Editura Caiete Silvane Zalău, Editura Etnologica București, 2014) este o încercare de readucere în atenția publicului a unui ritual care, sub asaltul modernismului și al globalizării, nu mai este demult ceea ce a fost cândva. Așa cum mărturisește autoarea ”Este o carte de antrolologie a obiceiurilor tradiționale, o carte ce este rodul unei cercetări asidue de teren. Am încercat să radiografiez pe de o parte ce a însemnat nunta tradițională în satul sălăjean de acum 100 de ani, acum 50 de ani, acum 20 de ani; toate mutațiile și toate schimbările de mentalitate petrecute în timp, cu o percepție a nunții din zilele noastre.” 

Sala a fost plină la lansarea cărților Cameliei Burghele
Cea de a doua carte, ”Solnocul de Mijloc la 1864. Chestionarele academicianului Pesty Frigyes” îi are ca autori pe Camelia Burghele, Viorel Ciubotă și Mizser Lajos. A apărut în colecția Restituiri a Editurii Caiete Silvane din Zalău și a Editurii Eikon din Cluj-Napoca. Cartea este una document, ce abordează dintr-o perspectivă interesantă o frântură din istoria acestor locuri. Este o carte ce mă interesează în mod direct, asta pentru că este exact pe sfera mea de interes: istoria Sălajului. Veți întreba probabil ce are Sălajul cu Solnocul de Mijloc? Acesta este denumirea oficială a comitatului din Regatul Ungariei, care se suprapunea teritorial în mare parte peste actualul județ Sălaj. Chiar dacă denumirea de Sălaj apare pentru prima dată pe la 1324, abia în 1876 comitatele Solnocu de Mijloc și Crasna sunt unite sub numele de Sălaj.  Așadar, fără a mai insista pe considerente istorice, cartea la care Camelia este coautor, prezintă interes fie și prin prisma faptului că aici se regăsesc răspunsurile la chestionarele academicianului maghiar Pesty Frigyes (Timișoara 1823 - Budapesta 1889), care în 1863 solicită tuturor comunităților locale din țară, completarea chestionarului. 

dr.Viorel Ciubotă
Cartea cuprinde două capitole care au rolul de a explica în ce a constat cercetare: primul dintre ele, semnat de dr.Viorel Ciubotă se intitulează ”Sălajul de-a lungul istoriei” și este o trecere în revistă a evoluției în plan teritorial a județului Sălaj, iar cel de-al doilea semnat dr. Camelia Burghele intitulat ”Satele sălăjene (Solnocu de Mijloc) la 1864. De la toponimie la etnografie” - este ”un studiu de antropologie istorică, centrate pe devenirea societății umane și corelarea acesteia cu metamorfozele suferite de individul uman în devenirea sa cronologică”. Cartea este importantă și pentru că din volumul mare de date culese de Academia Maghiară în urma aplicării chestionarelor, doar o mică parte au fost valorificate și aduse la cunoștința publicului larg. Dintre județele / comitatele Transilvaniei, au fost publicate chestionarele lui Pesty Frigyes pentru districtul Năsăud și pentru Ținutul Secuiesc (în limba maghiară).

Coperta cărții ”Solnocul de Mijloc la 1864”
Cea de a treia carte este, mărturisește autoarea, ”o carte foarte dragă mie și care brusc, peste noapte, s-a transformat într-o carte foarte interesantă și importantă”. Se intitulează ”Asumarea identității culturale în comunitățile românești din Maramureșul ucrainian” și a apărut în 2013 la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Cartea este rodul unei cercetări de câțiva ani, în satele românești de dincolo de Tisa în ceea ce se cheamă Maramureșul ucrainean. A fost scrisă ca urmare a unei burse post doctorale câștigată de Camelia Burghele în urma unui concurs lansat de Academia Română. 


Alături de Camelia Burghele, la eveniment a participat și domnul dr. Viorel Ciubotă, istoric și cercetător din Satu Mare. Acesta a insistat pe câteva aspecte istorice despre evoluția județului Sălaj dar și despre răspunsurile interesante găsite în chestionarele lui Pesty Frigyes. 

Întregul eveniment a fost însoțit de imagini surprinse cu ocazia cercetărilor de teren și de un fond sonor cu muzică populară tradițională românească. Evident, la final, cei prezenți s-au putut bucura de preparate culinare românești.

2 comentarii:

  1. De unde as putea achizitiona aceste carti? Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru cărțile apărute la Editura Caiete Silvane, iată adresa editurii: ttp://www.caietesilvane.ro/indexed.php. Pentru celelalte cărți puteți contacta editura sau autorul.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...