Beliș, o zi în mijlocul naturii

Comuna Beliș din județul Cluj se află în partea de nord a Parcului Național Apuseni, având satele componente răsfirate pe pantele din nord-vestul Munților Gilău și pe cele de sud, sud-est ale Măgurii Călățele din Munții Apuseni. Localitatea Beliș a devenit cunoscută din punct de vedere turistic mai ales după formarea lacului de acumulare Beliș-Fântânele, construit între anii 1970-1974. 

Puțini știu însă că actualul sat Beliș a rezultat prin strămutarea vechiului sat aflat sub apele lacului de acumulare. Și acum în verile secetoase când apele lacului scad, se văd ruinele caselor moților și turla bisericii. În ciuda acestui episod tragic din viața comunității, Belișul încearcă să se dezvolte din punct de vedere turistic. Este ajutat de cadrul natural mirific, cu dealuri și munți acoperiți de păduri de conifere dar și cu întinse pajiști montane. Climatul de munte și aerul extrem de curat fac din zona Beliș una dintre cele mai îndrăgite zone montane din județul Cluj. Belișul este situat la doar 27 de km de orașul Huedin, aflat pe drumul european E6o Cluj-Napoca - Oradea. Accesul în zonă se face pe drumul național 1R ce pornește din centrul Huedinului și trece prin localitățile Sâncraiu, Călata și Călățele. 

Odată ajuns în Beliș, turistul va fi plăcut surprins de atmosfera patriarhală pe care o degajă satul. Multe dintre case sunt transformate în pensiuni, astfel că va fi relativ facil să găsești un loc de cazare. Chiar și acei localnici care nu au pensiuni, primesc turiști, pentru a-și rotunji veniturile. La drept vorbind poate fi mai interesant să apelezi la localnici, asta dacă vrei să iei contact direct cu stilul de viață al moților. 

Centrul localității e dominat pe de o parte de biserica de lemn cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ce a fost strămutată din fosta localitate Giurcuța de Jos, ștearsă de pe hartă odată cu realizarea barajului și a lacului de acumulare. Biserica este construită din bârne de brad tăiate manual la joagăr. Pe exterior este acoperită toată cu șindrilă. Doar ferestrele albe contrastează cu acea culoare pe care lemnul o capătă în timp prin expunerea prelungită la intemperii. Are două prispe pe laturile din nord și vest. Interiorul bisericii este și el căptușit cu scândură de brad.

Biserica de lemn din Beliș

Tot în centrul satului poate fi admirat Monumentul Eroilor de la 1918. Pe fondul finalului Primului Război Mondial, în Beliș trupele maghiare au intervenit la solicitarea contelui Ioan Urmanczy și au ucis 45 de săteni. Ioan Urmanczy, de origine armeană avea în zonă peste 28.000 de iugăre de pădure. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1918, a chemat un detașament de 60 de soldați și ofițeri maghiari conduși de căpitanul Antal Dietrich. Soldații maghiari au ucis 45 de oameni, au incendiat satul iar 25 de cadavre au fost aruncate în foc. Faptele au fost constatate de către comisia mixtă alcătuită din membri ai Consiliului Național Român și ai Consiliului Național Maghiar. Monumentul are forma unei săgeți, a unui vârf de munte. Cele două părți lasă între ele o despărțitură ce formează o cruce. Anual, oficialități locale și județene depun coroane de flori cinstindu-i astfel pe eroii de la Beliș.

Monumentul martirilor de la 1918

Satul este deosebit de frumos. Case de lemn și mai nou de cărămidă, parcele de teren despărțite de garduri de lemn, brazi falnici ce cresc peste tot, pajiști întinse pe care pasc nestingherite animale domestice. Seara, cei aflați în localitate vor fi surprinsă șă vadă turmele de vaci care se întorc acasă sau caii ce știu singuri drumul spre casă. 

Caii știu singuri drumul spre casă

La marginea localității, înspre Huedin, se află Mănăstirea Râșca Transilvană, loc de reculegere și rugăciune. Piatra de temelie a fost sfințită la 2 aprilie 2003 de către episcopul Vadului, Feleacului și Clujului, Bartolomeu Anania. În decurs de 5 ani lucrările au fost finalizate, astfel că mănăstirea a fost sfințită în august 2008. Hramul bisericii mănăstirii este ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” și este sărbătorit la 14 octombrie.  

Principala atracție a zonei este fără îndoială lacul de cumulare Beliș-Fântânele. Lacul ce se întinde pe o suprafață de aproape 10 kmp și are o lungime de 13 km, este alimentat în principal de cursurile Someșului Cald și a pârâului Beliș dar și de numeroase pâraie ce izvorăsc din munții ce înconjoară lacul. Forma lacului este neregulată, apele sale se întind pe cele două văi care-l alimentează. De jur împrejur au răsărit nenumărate case de vacanță, frumusețea lacului, a pădurilor de conifere ce acoperă dealurile, aerul tare al muntelui au atras de-a lungul anilor mulți orășeni care și-au ridicat cabane de vacanță pe măsura posibilităților. Turiștii aflați în zonă se pot bucura de plimbări pe lac cu bărci cu vâsle sau cu motor, existând chiar și un mic debarcader amenajat pe malul lacului. 

Însă principalul mod de petrecere a timpului liber sunt drumețiile ce pot fi făcute pe marginea lacului, prin pădurile din jur. Cine se încumetă să meargă mai departe, poate alege drumul spre unul din satele aparținătoare comunei, Bălcești. Deși drumul de legătură este extrem de prost, asfaltul care a existat odată fiind pur și simplu ciuruit de cratere uriașe, odată ajuns în Bălcești turistul se va bucura de arhitectura interesantă a caselor. Aproape toate sunt din lemn, în două ape, având cornișa dinspre drum bogat ornamentată prin traforarea scândurilor de brad cu motive geometrice sau florale. Până și biserica de lemn, cu turla scurtă de formă patrulateră, are o frumusețe stranie dată de contrastul dintre șindrila cu care este acoperită și ferestrele albastre. 

Biserica de lemn din Bălcești

Una din preocupările pe care le poate avea turistul ajuns în aceste locuri minunate este culesul fructelor de pădure. Zona este recunoscută și datorită tufelor de afin sau merișor ce inundă pajiștile. Fructe foarte căutate, afinele și merișoarele (numite și afine roșii) au o serie de proprietăți extrem de benefice organismului. Unde mai pui că zona în care cresc este puțin poluată iar fructele sunt crescute direct în mediul lor, nu ca cele de cultură ce se vând prin hypermarket-uri. În funcție de climă, afinele se pot recolta de la jumătatea lunii iulie până în primele săptămâni din august. Merișoarele, în schimb se coc ceva mai târziu, în a doua parte a lunii august. Culegerea acestor fructe extrem de căutate, este ușurată dacă culegătorul este înzestrat cu un ”pieptene” confecționat din metal și prevăzut cu ”dinți” lungi tot din metal, suficient de deși ca să rețină fructele și suficient de rari ca să nu distrugă planta. Dacă pentru afine acest instrument este indispensabil, merișoarele se culeg ceva mai ușor chiar și cu mâna liberă, întrucât ele cresc în ciorchine. 

Afine pe pajiștile din Beliș

Afinele și merișoarele cresc împreună

Merișoare în jurul Belișului

Pădurile și pajiștile din jurul Belișului sunt căutate și de către cei care preferă ciupercile. Hribii și gălbiorii pot fi găsiți cu ușurință aici. De asemenea, văile dealurilor și munților din jurul lacului sunt căutate de către cei cărora le plac aroma deosebită a zmeurii care crește aici. 

Gălbiorii cresc în zonele umede unde razele soarelui ajung să încălzească pământul

Nu departe de Beliș, în comuna Răchițele se află poate cel mai vizitat obiectiv turistic din partea de nord a Parcului Natural Apuseni. La 5 km de mers pe Valea Stanciului (o vale deosebit de pitorească) se ajunge la una dintre cele mai frumoase cascade din România: Cascada Vălul Miresei. Apa văii Stanciului cade de la aproximativ 35 de metri, în două trepte, formând o cascadă de toată frumusețea. Denumirea este dată de forma pe care o are apa în cădere, care seamănă cu un voal de mireasă. Dacă până nu demult, din Beliș trebuia să mergi până în Călata iar de acolo pe drumul 108 C să treci prin Mărgău, Scrind-Frăsinet ca să ajungi la Răchițele, mai nou se poate ajunge pe drumul recent modernizat ce leagă Bălcești de Răchițele.  

Valea Stanciului

Cascada Vălul Miesei

Pentru un fotograf, zona Beliș poate fi considerată un mic paradis. Oriunde te uiți găsești ceva ce ai vrea să imortalizezi. Peisajul montan este pur și simplu spectaculos. Mai ales la sfârșitul verii când pajiștile sunt invadate de iarba neagră (calluna vulgaris) cu ale sale flori violacii care contrastează puternic cu verdele din jur. Iarba neagră, denumită impropriu așa pentru că nu este iarbă ci un arbust cu ramuri lemnoase ce poate crește până la un metru, este una din multele plante cu efecte curative deosebite. În perioada înfloririi, mulți dintre proprietarii de stupine își aduc albinele în zonă. Mierea obținută din florile de iarbă neagră, în ciuda procedeului complicat de extragere din faguri datorită consistenței sale de gel, este foarte căutată pe piețele din străinătate. 

pajiști montane invadate de iarba neagră

Ce mai poți fotografia? Orice de la silueta unui brad profilat pe albastrul cerului, la peisajul mirific, de la zecile de specii de flori de câmp ce sparg monotonia de verde cu al lor colorit până la geometria terenurilor din jurul caselor delimitate de garduri de lemn. Oriunde ai îndrepta aparatul de fotografiat, este imposibil să nu simți nevoia să tragi cel puțin un cadru.

Așadar, o zi la Beliș poate fi împărțită între relaxare pe malul lacului și drumeție în aerul curat al muntelui, între vizitarea satelor din jur și culesul fructelor de pădure specifice sezonului. O zi la Beliș în mijlocul naturii, departe de zgomotul orașului, poate fi o alegere perfectă.