Cum a fost la Festivalul Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene”

La sfârșitul săptămânii trecute la Jibou și la Zalău s-au desfășurat două festivaluri folclorice devenite tradiționale. La Jibou a avut loc a 28-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor și meșteșuguri populare ”Someș, cântecele tale”, organizat de Clubul Copiilor Jibou. Concomitent, la Zalău s-a desfășurat cea de a 39-a ediția a celui mai longeviv festival de folclor din Sălaj, Festivalul Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene” în organizarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Sunt două manifestări artistice diferite, primul se adresează ansamblurilor de copii și tineret iar cel de-al doilea ansamblurilor și grupurilor folclorice profesioniste. Pentru un plus de consistență, la fel ca și anul trecut, organizatorii și-au dat mâna pentru un regal folcloric de zile mari. 

Marea problemă a acestor festivaluri este în continuare lipsa publicului. Nu am fost la Jibou, am văzut doar câteva poze, însă nu prea s-a înghesuit lumea la festival. Unii vor spune că Jiboul e un orășel mic, că suntem în plină vară, că lumea e în concediu etc. Desigur, toate aceste argumente pot fi adevărate, deși eu personal cred că alta e problema. 

Să luăm cazul Zalăului, municipiul reședință de județ. În ultimii ani am observat atent implicarea publicului la diversele evenimente culturale. Am folosit termenul generic de ”evenimente culturale” pentru a acoperi o arie cât mai mare: expoziții, simpozioane, lecturi publice, festivaluri istorice, festivaluri folclorice etc. 

Așa s-a întâmplat și la parada costumelor populare. Nu știu ce e de făcut ca zălăuanii să poată fi scoși din case. În urmă cu doar două săptămâni, un festival istoric de data aceasta, era să se desfășoare fără public, a fost nevoie de un compromis, acela ca Festivalul Roman Zalău-Porolissum să se desfășoare concomitent cu Zilele Cetății pentru a a se asigura cât de cât public. Un compromis care nu știu dacă a reușit să canalizeze atenția celor ieșiți în număr mare în oraș, spre festivalul istoric. Credeam că poate zălăuanii nu simt istoria, nu agrează acest gen de festival. Speram că un festival internațional de folclor, care are loc doar o dată pe an, va reuși să-i scoată din case. S-a făcut o promovare intensă atât de către organizatori, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cât și de către parteneri. Ca să nu mai vorbim de postările aproape zilnice pe rețelele de socializare. În ciuda acestui efort deloc neglijabil, la paradă nu au participat mai mult de 100 de persoane! Să fi fost de vină ora amiezii și soarele arzător de afară? Sau poate că în luna august sunt planificate cele mai multe concedii? Nu cred.

O parte din publicul prezent la parada costumelor populare

Poate mai degrabă ceea ce se întâmplă în ultimii ani e efectul celor 25 de ani de degringoladă a societății românești. A răsturnării valorilor, a lipsei educației artistice și istorice în familii și în școală. A manelizării societății românești. Sper să nu se supere nimeni dacă spun că publicul zălăuan nu este educat. În Zalău nu sunt cinematografe, nu sunt teatre. Publicul zălăuan, avid de cultură de altfel, nu are exercițiul participării la evenimente culturale. Iar dacă participă totuși, nu știu cum să se comporte. 

Organizatorii, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj s-au străduit ca atât la Jibou cât și la Zalău, spectacolele folclorice să fie completate de evenimente conexe. La Zalău, pe platoul de marmură din fața Prefecturii Județului Sălaj, au fost instalate 7 corturi în care au expus meșteri populari autentici. Am văzut clopuri de paie, sculpturi în lemn, costume și țesături populare, cărți apărute la Editura Caiete Silvane, icoane pe sticlă, obiecte de cult.

Ligia Alexandra Bodea: Icoane pe sticlă 

Grațiana Pop: costume populare

Csibi Csaba: ceramică

Pe scena amplasată în fața Prefecturii Județului Sălaj, au urcat pe rând grupurile și ansamblurile folclorice care au încântat puținul public prezent la orele amiezii în piață, prin cântece și dansuri specifice zonei folclorice din care provin. Cum soarele ardea puternic, cei mai mulți dintre spectatori au preferat fie să stea la una din cele două terase, fie să stea la umbra castanilor dinspre poștă. Sunetul era bun așa că se putea audia spectacolul și de acolo. Total nepoliticos însă față de micii sau marii artiști veniți din țară și străinătate care au trebuit să-și țină reprezentația fără public. 

Nu am rezistat nici eu în căldura infernală de afară. De la una din terase, am ascultat prima parte a recitalurilor grupurilor și ansamblurilor de copii. Apoi am vrut să-i văd de aproape pe sălăjenii ce formează ansamblul ”Cununa” condus de domnul Victor Pintea. Grupul fondat în 1984 își propune să promoveze tradițiile de pe Valea Someșului. În cei 30 de ani de existență, tradițiile și obiceiurile din această parte a județului au fost duse peste tot în țară și-n străinătate, membrii ansamblului ”Cununa” fiind premiați în cadrul nenumăratelor festivaluri la care au participat. Și la Zalău, au reușit să facă spectacol, atât prin prezentarea obiceiurilor agrare specifice zonei. 

Pe măsură ce timpul avansa, au început să vină în piață mai mulți zălăuani, astfel că atunci când au urcat pe scenă membrii primului grup folcloric din afara țării au fost vreo 50 de persoane în fața scenei.

I-am urmărit cu interes pe cei veniți din Nyiregyiháza, oraș de care mă leagă amintiri frumoase. Ca adevărați profesioniști, membri ansamblului folcloric ”Nyirség” reprezintă zona etnografică cu același nume situată în nord-estul Ungariei. Înființată în 1974, formația ”Nyirség Táncegyüttes” prezintă un repertoriu bogat de jocuri populare maghiare din bazinul Carpatic. Programul prezentat la Zalău a fost unul variat. La început au prezentat un joc din zona Călata (Kalatoszeg) - din Valea Nădășel, urmat de un joc românesc din zona câmpiei - mai exact din Supuru de Câmpie. A urmat apoi un dans ”solo” interpretat de doi dintre membri formației. A impresionat publicul și dansul popular maghiar din zona Sătmarului, care a primit aplauze la scenă deschisă. Coordonatorul formației, domnul Demarcsek György a ținut să-i salute și să le mulțumească celor prezenți: ”suntem bucuroși că am fost invitați la acestă manifestare, la acest festival internațional. Ne-am simțit bine în aceste trei zile petrecute în Sălaj. Mulțumim pentru invitație domnului Daniel Săuca, vom veni și cu alte ocazii dacă vom fi invitați. Și noi organizăm un festival internațional la Nyiregyiháza și vom fi bucuroși să invităm formația gazdă la festivalul nostru”. 

Din păcate nu am putut rămâne să urmăresc şi celelalte formaţii venite la festival. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe italienii din ansamblul ”I Paggetti”, pe bulgarii din ansamblul ”Rythm” sau pe slovacii din grupul ”Lipovec”. Am revenit în piață abia spre seară pentru concertul maestrului Grigore Leșe.

Despre Grigore Leșe, orice aș spune ar fi de prisos. Este un artist complet, ce nu face rabat de la calitate și care preferă folclorul autenticul în locul celui de duzină. Am avut ceva emoții, știam că muzica lui nu este ușor de ascultat. Mă surprinde că a avut curajul să concerteze în aer liber, mai ales că a fost alături de artistul iranian Amir Heidarkhodaee. Muzica lor se ascultă în liniște, se savurează. Recunosc, muzica lui Grigore Leșe nu este neapărat pe gustul meu, deși sunt câteva melodii vechi românești superbe. Însă concertul de la Zalău se anunța a fi unul deosebit, nu în fiecare zi ai ocazia să asculți doi artiști de prestigiu cântând împreună într-o formulă inedită. Revin la afirmația că publicului zălăuan îi lipsește ”educația artistică”, că lipsa unui exercițiu cultural se simte. Așa cum m-am așteptat, după prima melodie, Grigore Leșe a fost nevoit să intervină pentru a tempera gălăgia și zgomotul ce venea dinspre publicul numeros strâns în fața scenei. O parte dintre cei prezenți au plecat, cei rămași însă s-au bucurat de un moment artistic cu totul și cu totul deosebit. 

Grigore Leșe

Amir Heidarkhodaee

M-a impresionat puternic acordurile pricesnei ”Nu lăsa Măicuță” pe care artistul a cântat-o în stilu-i binecunoscut. Mi s-a făcut pur și simplu ”pielea de găină” când la îndemnul lui, publicul a început să cânte. Mi-am amintit de pelerinajele pe care le făceam în copilărie cu bunica mea la Mănăstirea Nicula. Se vede efortul făcut de artist pentru a-și convinge publicul să-l urmeze în povestea muzicală pe care o construiește pe scenă. Mi-a plăcut felul în care vechile cântece românești s-au împletit cu acordurile persane cântate la setar (un instrument cu corzi, un fel de chitară cu gât lung) de Amir Heidarkhodaee.Este uimitor cum reușesc cei doi să se armonizeze. Se vede că au cântat împreună pe diverse scene, cei doi artiști se simt, se înțeleg din priviri. 

Repertoriul lui Grigore Leșe a fost variat. A cântat de la pricesne la cântece de cătănie. Nu au lipsit celebrele melodii ”Cântă cucu-n Bucovina”, ”Trimis-o împăratu carte”  sau ”Nu-i lumină nicări” pe care artistul le-a interpretat în stilu-i caracteristic, cu gesturi largi, teatrale. Cei care au rămas până la sfârșit, au avut ocazia să vadă un spectacol folcloric autentic, de mare ținută artistică. 

La final, Grigore Leșe a ținut să mulțumească publicului care a rămas până la sfârșit. De asemenea a oferit o lecție aspră celor care sacrifică folclorul autentic de dragul popularității. A dat exemplul celebrului ”Cântec de cătănie” ale cărei versuri originale au ajuns să fie modificate de diverși ”artiști”. Astfel versurile ”Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna / Tună-n hirul paiului / Și-n condeiul neamțului” au ajuns să sune cu totul și cu totul altfel ”De se-ntâmplă să mă-n băt / Vin acasă și sparg tăt”. 

Grigore Leșe a făcut și o mărturisire legată de refuzul său de a cânta în spații deschise: ”în timp ce eu vreau să construiesc aici o poveste muzicală, pe terasă alții beau. Nu pot face astfel artă. Eu nu vă pot da din sensibilitatea mea până în capăt, dumneavoastră o meritați. Am hotărât în urmă cu 13 ani că nu voi cânta în spații deschise. Până la urmă mi-am călcat eu pe principii și am acceptat să fac acest recital. L-am invitat și pe Amir Heidarkhodaee ca să vedeţi ce aproape suntem noi de alţii în cântare. Aici când vin pe scenă vreau să spun o poveste, nu pot să vin aici să fac o lălăială, să plec că vine altul”. A fost critic și la adresa ”artiștilor” care nu cântă live: ”Eu sunt vă pot păcăli! Eu trebuie să cânt pe glas, sunt pe glas de o oră. De ce nu cereți asta la toți? Vin, bagă CD-urile și dau din gură.”  Încercând să găsească și o explicație pentru ceea ce se întâmplă în muzica românească, maestru a pus ”sare pe rană”: ”dar știți de ce este hărmălaie? La noi ne place să trăim în ape tulburi. Când apele-s tulburi nu ne vedem, putem face orice.” La fel de nemulţumit a fost şi pentru faptul că deşi ne declarăm creştini, nu respectăm rânduielile: ”Mi-e dragă veselia, dar cum se împacă dansul cu postul? De ce nu suntem în rânduială? Ori suntem în rânduiala creștinească, ori suntem în rânduiala păgânească și-mi văd de viața mea.”

Indiferent de ce vor zice unii și alții, de cât de ofensați s-ar fi simțit cineva, consider că maestrul Grigore Leșe a dat o lecție de care Zalăul avea nevoie. Mulțumim maeste!