duminică, 25 octombrie 2015

Trei orașe europene declarate ”cele mai frumoase” de către publicația Condé Nast Traveler

Ce repede a trecut un an! Anul trecut, în noiembrie 2014, descopeream prestigioasa publicație Conde Nast Traveler și publicam un material despre cele mai bune orașe în viziunea cititorilor acesteia. Iată că editorii revistei au dat deja publicației clasamentul pentru 2015. Pentru întocmirea acestuia au fost nu mai puțin de 128.000 de recenzii ale cititorilor. Pentru al doilea an consecutiv, Florența a fost desemnat drept ”cel mai bun oraș din lume”. Podiumul este completat cu ora;ele europene Budapesta și Viena.




Sunt câteva modificări notabile ale clasamentului față de ediția de anul trecut. În primul rând, în topul celor mai frumoase orașe apar doar metopolele din afara Statelor Unite. Pe de altă parte clasamentul a fost extins de la 20 la 30 de locuri. Și în ce privește clasamentul în sine sunt schimbări. De exemplu, orașe precum Chiang Mai, Bangkok (Tailanda), Beirut (Liban), Lunag Prabang (Laos), Siem Reap (Cambodgia), San Miguel de Allende (Mexic) sau Cracovia (Polonia) nu se mai regăsesc în acest clasament. În schimb, din poziția de ”new entry” apar orașele europene Stockholm (Suedia), Dresda (Germania), Dublin (Irlanda), Madrid (Spania), Edinburg (Scoția), Lucerna (Elveția), Amsterdam (Olanda) dar și orașele canadiene Victoria, Quebec City sau Vancouver. Au mai intrat în clasament orașe precum Shanghai și Hong Kong (China), Tokyo (Japonia) sau Jerusalem (Israel).

În fruntea clasamentului din acest an se păstrează superbul oraș italian Florența, capitala de azi a provinciei Toscana și centrul renașterii europene. Scorul obținut de Florența este semnificativ mai mare decât cel obținut anul trecut (86.529 pentru ediția din acest an față de 83.870 anul trecut). Probabil la acest succes a contribuit și prima poziție ocupată în acest clasament anul trecut. 




O surpriză plăcută este situarea pe poziția a 2-a a clasamentului a capitalei Ungariei, Budapesta. În urcare cu o poziție față de ediția precedentă, i-au mai lipsit mai puțin de 500 de voturi pentru a ajunge în fruntea clasamentului. Se anunță încă de pe acum o luptă strânsă pentru ediția viitoare între Florența și Budapesta. Asta dacă nu cumva vom asista la o surpriză.





Surpriza ar putea veni din partea orașului Viena, care a făcut un salt spectaculos de 12 poziții față de ediția anterioară. 





Saltul cel mai spectaculos s-a înregistrat din partea orașului australian Sydney (15 locuri!), dar nu sunt de neglijat nici salturile făcute de Viena (Austria) cu 12 locuri, Bruges (Belgia) și Kyoto (Japonia) cu 11 poziții sau de Salzburg (Austria) cu 10 poziții.

S-au înregistrat și câteva regrese în ce privește poziția în clasament. Astfel, Cape Town (Africa de Sud) a coborât 12 poziții, Quebec City (Canada), Barcelona (Spania) și Siena (Italia) au coborât cu câte 5 poziții fiecare iar Praga (Cehia) a coborât 1 poziție.

Europa domină detașat acest clasament, atât ca și număr de orașe (19) cât mai ales prin pozițiile fruntașe. Primele trei poziții sunt ocupate de Florența (Italia), Budapesta (Ungaria) și Viena (Austria).

Primele 10 poziții sunt ocupate în ordine de:
1. Florența / Italia (86.529 voturi);
2. Budapesta / Ungaria (86.090 voturi);
3. Viena / Austria (86.020 voturi);
4. Sydney / Australia (85.687 voturi);
5. Paris / Franța (85.484 voturi);
6. Roma / Italia (85.408 voturi);
7. Praga / Cehia (85.309 voturi);
8. Bruges / Belgia (85.132 voturi);
9. Kyoto / Japonia (85.125 voturi);
10. Londra / Marea Britanie (84.906 voturi)

Întregul clasament dar și recenzii ale editorilor, se găsește pe site-ul publicației Condé Naste Traveler

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...