Where is Mirel? Sudamericana 1: Brazilia

Vă mai amintiți episoadele serialului Where is Mirel? în care am încercat să descriu pas cu pas traseul grobetrotter-ului Mirel Magop prin Europa? Faptul că iată, a trecut aproape o lună de când n-am mai scris nimic, se datorează faptului că prima parte a serialului s-a terminat, odată cu părăsirea Europei. O Europă pe care Mirel a bătut-o la pas, atât cu această ocazie cât și în călătoriile sale anterioare. O Europă pe care a descris-o atât de frumos în ultimul episod, al 12-lea, intitulat Where is Mirel? Retrospectiva aventurii europene. Cu zborul de la Madrid spre Rio din 1 septembrie 2015, Mirel Magop se află pentru prima dată în America de Sud. Am convenit împreună să numim Sudamericana, această a doua parte a serialului Where is Mirel? Astăzi vă invit să citiți episodul I - Brazilia.

Așa cum anticipasem înainte de traversarea Atlanticului, corespondența sosită de la Mirel Magop a devenit mai rară, la fel ca și postările sale pe paginile de facebook Magop Mirel, World Tour sau Badea Cârțan. Asta pentru că, așa cum spune chiar el, America nu este Europa, nici măcar în ce priveşte accesul la internet care iată, se dovedeşte vital în această situaţie.

Dar haideți să reînnodăm firul poveștii noastre. Așadar, la 1 septembrie 2015, Mirel a zburat spre Rio, biletul de călătorie fiind suportat de sponsorul lui principal, compania Lindab. Pe 2 septembrie scria (în stilu-i inconfundabil) pe pagina sa de facebook: ”Am ajuns cu (b)rio la Rio...a urmat prima noapte de campare...primul somn adânc. Cel mai important este că nu am căzut...în cer! Că acum...față de voi, sunt cu capul în jos și picioarele în sus, pe pământul emisferei sudice! Primele impresii...temperatura de 25-30 de grade, un pic de umezeală mai mult, iarba nu prea e verde (dar să ținem cont că e doar începutul primăverii aici). Așa că nu mă invidiați că am vară după vară! Când v-o fi frig, vă trimit poze încălzitoare...OK?”

După acest ”semn de viaţă” a urmat o lungă tăcere, de aproape două săptămâni. Aproape intrasem în panică și eu dar și alți prieteni de-ai lui Mirel. Noroc că a ajuns la mine tableta lui - expediată din Madrid cu doar două zile înainte să plece - și m-am delectat cu pozele făcute prin Europa. Misterul tăcerii călătorului nostru avea să fie spulberat pe 13 septembrie 2015, odată cu cele 6 e-mail-uri pe care mi le-a trimis. Conținutul unora dintre ele se repetă, altele nu aveau poze atașate - iată un prim indiciu că europenii stau mult mai bine la capitolul internet. 

Dar haideți să nu vă țin ”cu sufletul la gură”, ceea ce transmite Mirel este chiar interesant. Iată așadar ce scrie în primul e-mail: ”Scriu aceste rânduri, azi 10 septembrie...când voi găsi internet le voi trimite. Am ajuns cu bine în Brazilia. Aeroportul e undeva la vreo 25 de km de oraș. Dacă luam un autobuz, mă prindea noaptea în centru, un loc primejdios. Am luat-o pe jos și astfel m-a prins noaptea într-un loc ferit și am putut instala cortul, mai ales că începusem să fac cunoștință cu prima ploaie. Prima poză sudamericană este cu un pod, destul de avansat tehnologic față de realitățile din teren. De altfel, Brazilia este un amestec de bordeie cu zgârie nori, de invazie a tehnologiei peste un pământ nepregătit să o primească. A doua zi am luat un autobuz și m-am dus la ambasadă. Acolo o femeie m-a primit prin gard și nu știa ce să facă cu mine...Parcă i-aș fi cerut cetățenie braziliană. A trimis cererea mea la București (!) Și oricum, mi-a spus să trec mai târziu, consulul nu prea e obișnuit să se trezească așa de dimineață (ora 10.oo!). Ok...tot era aproape statuia lui Isus, așa că am urcat cinci kilometri apoi i-am coborât. Când m-am întors (pe la vreo 14.00) consulul deja plecase...Cred că vreo cumetrie...dar lăsase mână liberă femeii (cred că era vreo secretară) să-mi pună o ștampilă. Consulatul este o clădire prea mare pentru inactivitatea de aici...prin Europa alte consulate cu volum mare de cereri se confruntă cu lipsa de spațiu...OK...nu e treaba mea!”

Oricât s-a străduit Mirel să-mi trimită pozele de la celebra statuie a lui Isus, n-a reușit. Le-am văzut mult mai târziu pe pagina sa de facebook. 

Mirel nu stă mult într-un loc. Nu-i place să stea, viața lui (ca și a oricărui călător de altfel) e făcută pentru a merge, pentru a călători. Așa că n-a stat pe gânduri și a luat-o la picior: ”Pentru că în zece zile intram sub incidența celor șase luni până să-mi expire pașaportul şi pentru că cel nou mă așteaptă la Buenos Aires, am decis să plec spre Argentina. Așa că am mers cu un autobuz 25 de ore până la Foz de Iguacu, un oraș de la frontiera cu Argentina și Paraguay, dealtfel celebru prin frontiera spectaculoasă formată din râurile Iguazu și Parana, unde există și un monument ce marchează acest loc. Bineînțeles că l-am vizitat”

Foz de Iguazu - punctul de întâlnire a trei țări

La intrarea în parcul natural Iguazu, aflat în Patrimoniul UNESCO

Monumentul ce marchează frontiera dintre Brazilia, Argentina și Paraguay

Primele poze cu adevărat spectaculoase sunt cele de la cascada Iguazu numite de  localnici ”Garganta do Diabo” - adică Gâtlejul Diavolului. Cascada e amplasată la granița dintre Argentina (statul Misiones) și Brazilia (statul Parana), în proporție de 80% în Argentina și 20% în Brazilia. Cascadele sunt de fapt 270 de căderi de apă cu înălțimi ce variază între 62 și 82 de metri, ce se întind pe o lungime de 2,7 km. Parcul Național Iguazú este din 1984 parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Aproape de cascadă se află un monument inedit, monumentul celor trei frontiere ce datează din 1903. 

Vaporii de apă proveniți de la cascadă pot crea 

Iată cum descrie Mirel cascadele Iguazu: ”Cascadele Iguazu sunt vizibile și din Brazilia și din Argentina, pentru că râul Iguazu desparte cele două țări. Însă din partea argentiniană e cel mai spectaculos de văzut. Argentinienii au făcut din această atracție parc național. Cu km de pasarele pentru pietoni, de unde poți vedea spectacolul pe toată lungimea lui și pe diferite nivele...Poți merge și cu un trenuleț, poți fi ”udat” de stropii cascadei într-o plimbare cu barca până aproape de locul unde apa căzută se împrăștie în toate direcțiile. Te poți întâlni și cu gașca de ratoni care nu se tem de om, ba mai mult (am fost martor) îți fură mâncarea din mână...”

Vom continua relatarea despre aventura sudamericană a lui Mirel Magop, încercând să ținem pasul cu el. Acum când scriu aceste rânduri, este deja în Montevideo, capitala Uruguayului.