miercuri, 31 ianuarie 2018

Hoinar prin Sălaj: cu Ionel Șanta prin comuna Chieșd

Comuna Chieșd era pe lista de așteptare pentru o ”hoinăreală” de mult timp. Pur și simplu nu s-a ivit ocazia. De fapt, să fiu sincer, am așteptat să mă sincronizez cu domnul Ionel Șanta, localnic și bun cunoscător al zonei. În plus este pasionat de fotografie, de frumos și de promovarea plaiurilor natale. Exact de ce am nevoie. Nu e totuna să hoinărești de capul tău sau să o faci ghidat de un localnic. Așa că am așteptat cu răbdare până s-a ivit ocazia. Aceasta a venit odată cu ziua liberă din data de 24 ianuarie 2018.




Iată-mă așadar, de Ziua Unirii Principatelor Române, hoinărind prin Sălaj într-o zi frumoasă de iarnă autentică. Am ajuns pe dealul de deasupra de Sălăjeni (comuna Bocșa) la indicațiile lui Ionel Șanta. Pe aici, drumul ce trece prin Sighetu Silvaniei  spre Chieșd este mai bun; mult mai bun decât cel prin Sărmășag. Sus pe deal, căruia localnicii îi spun Hagău, mă aștepta Ionel. Deși nu ne văzusem face-to-face niciodată, am empatizat din prima. Încă o dată se dovedește că pasiunile comune leagă prietenii.

De sus de pe deal, toată Valea zalăului se desfășura la picioarele noastre. Un peisaj mirific de iarnă, cu puțină ceață pe văi, suficientă pentru a face fotografii memorabile. În stânga, în depărtare se vede prin ceață biserica din Bocșa; mai aproape e drumul european E81, apoi localitatea Sălăjeni. Casele se văd clar, ulițele de asemenea.


Localitatea Sălăjeni


Biserica din Bocșa

Exact în fața noastră e satul Câmpia Sălaj, se vede frumos înșirat de-a lungul șoselei. În dreapta, pe sub dealul pe care cei din Sălăjeni au desfășurat cu cazia Zilei Naționale un imens drapel tricolor, se vede în depărtare Lompirt. Ce mai, o panoramă de cinci stele cum rar am mai văzut în Sălaj. E un loc în care voi reveni cu siguranță. Îmi închipui cum arată un răsărit sau un apus de soare văzut de aici. E atât de frumos aici încât îți vine să nu mai mergi. dar avem de văzut trei sate, așa că trebuie să plecăm...

Localitatea Câmpia Sălaj

Bisericile din Câmpia Sălaj

Privire spre Lompirt
Sighetu Silvaniei - insula dintre păduri
Următoarea oprire este la răstignirea din deal. Se pare că datează din 1873 conform unei inscripții ”decupată” în tabla ce acoperă răstignirea. De partea cealaltă este ”decupat” un alt an - 1974. Deduc ca la 102 ani de la ridicarea ei, a fost nevoie de renovare. De regulă se uzează tabla. Lemnul vertical pare a fi cel original. Încercăm să descifrăm simbolurile sculptate de meșter pe el. Unele simboluri sunt comune, pe altele nu le-am prea văzut: palma cu degetele răsfirate sau crucea latină suprapusă peste crucea Sf. Andrei. Faptul că răstignirea este îngrijită denotă credința locuitorilor. De altfel așa cum aveam să mă conving, localitățile comunei Chieșd sunt îngrijite, chiar și drumurile de servitute prin hotar sunt asfaltate și curațate de zăpadă. Cinste conducătorilor obștei!




Prietenul (îi pot spune așa) Ionel Șanta îmi spune despre legendele locului. Despre faptul că la liziera unei păduri ar fi o cetate dacică - dovada este că s-au găsit cioburi; despre unele ciudățenii ce se petrec prin zonă. De altfel, fiecare loc are legendele și poveștile lui, iar Ionel le spune cu atâta convingere încât mai că-ți vine să-l crezi. Coborâm în sat și mergem direct la biserică. De fapt, ambele biserici  - cea de lemn și cea de zid - sunt în aceeași curte. Mă atrage bisericuța de lemn. Se vede că e veche, are una dintre cele mai simple forme pe care le-am văzut. Nava bisericii este dreptunghiulară, iar absida altarului e decroșată în plan dreptunghiular. Se ține bine biserica în ciuda presupusei ei vechimi. Cercetătorii o datează la 1632 (Pétri Mór dar și Dionisie Stoica și Ion P.Lazăr). La intrare, în partea stângă se mai deslușește o inscripție. Faptul că e parțial acoperită de o grindă transversală ce susține acoperișul denotă faptul că biserica a suferit modificări. Reșesc să deslușesc ”..s-au făcut...Șimon”. Cel mai probabil e numele meșterului. Cadrul ușii este decorat cu omniprezentele simboluri ”sămânța vieții” și cu ”motivul funiei”. Cuiele de lemn ies frumos în evidență.





Interiorul este simplu. Din păcate, pictura interioară s-a pierdut, cândva oamenii au considerat că e mai bine dacă tencuiesc pereții de bârne. Am văzut două icoane ce par mai vechi. În altar, soarele intră pe geamul zăbrelit și raza de lumină devine vizibilă. La ieșire remarc pe interiorul stâlpilor ce susțin ușa un model interesant: rânduri orizontale de ”zimți” dăltuiți în lemn. Nu găsesc o altă metaforă decât ”codul genetic al neamului românesc”.



Ionel Șanta împreună cu coratorii bisericii


”Codul genetic al neamului românesc”
Intrăm să vedem și biserica nouă, de zid. A fost construită în doar cinci ani, în perioada 1990-1995 pe vremea preotului paroh Lucian Brejea. Ne deschide coratorul Ioan Talpos. Pictura bisericii este frumoasă, canonică, nu iese din tipare. Desupra altarului e Fecioara Maria cu pruncul Isus - exact ca în celebra Sf.Sophia din Constantinopol, pardon ... Istanbul. Corul este decorat cu portrete ale domnitorilor români, îl zăresc și pe Alexandru Ioan Cuza - primul domnitor al Principatelor Române Unite, de la evenimentul care aniversăm astăzi 159 de ani.




Domnitori români pictați pe galeria corului
Am urcat și la clopote. Pană la platforma de unde acestea sunt trase prin intermediul funiei am urcat toți trei, iar mai sus am urcat doar eu. Am reușit cu greu să fac câteva poze, din care mi-am putut da seama de vechimea clopotelor. Între cele două clopote este o diferență de aproape 150 de ani. Cel mai vechi, dar și cel mai bine păstrat este din 1775. Pe el scrie simplu: ”ANNO DOMINI 1775”. Inscripția celuilalt clopot este destul de uzată, deși clopotul a fost turnat în anul 1923. Se poate însă descifra numele ”Vasile Pop” (să fie cel al preotului de atunci?), numele localității ”SIGHETU SILVANIEI” și anul: 1923. Sunt informații conform cărora în biserica de lemn ar fi fost cel puțin încă un clopot, acesta având soarta multor altor sute de clopote din tot Ardealul: s-a pierdut în urma recvirării acestora de către armata austro-ungară în anul 1917.



Clopot de la 1775
Din turnul bisericii de zid, panorama hibernală asupra satului este spectaculoasă. La fel și cea asupra bisericii de lemn.



De la biserică ne oprim la Monumentul Eroilor din cele două Războaie Mondiale, ridicat în centrul satului. Sunt trecute numele eroilor satului care s-au jertfit în cele două conflagrații moniale, alături de textul ”Întru veșnica cinstire și aducere aminte a eroilor căzuți pe câmpurile de bătălie în cele două războaie mondiale”. Întotdeauna mă bucur când văd astfel de monumente, înseamnă că există respect față de cei care prin jertfa lor au făcut ca lumea de astăzi să arate așa cum o știm.

Monumentul eroilor din Chieșd



Colonia Sighet: la gorunul lui Mihai Viteazul
Localitatea în care mă duce Ionel Șanta se numește Colonia Sighet. Este un sat relativ nou, prima atestare documentară a lui fiind din 1954. Așa cum îi spune și numele, este un cătun al localității Sighetu Silvaniei. Traversând satul am putut observa case vechi, care-mi făceau cu ochiul să le fotografiez. Ne-am oprit pentru câteva poze la răstignirea din capătul satului, apoi la biserică.



Biserica din Colonia Sighet




La răstignirea din capătul satului. Foto: Ionel Șanta

Ionel Șanta a ținut să mă ducă la Gorunul lui Mihai Viteazul. Ca să ajungem acolo am urcat un drum spre liziera unei păduri, apoi am traversat o coamă de deal. Niște câini ne-au ieșit în cale, însă prietenul mei a știut cum să-i țină la distanță. Recunos, singur nu m-aș fi aventurat pe acolo...




Locul, încărcat de istorie, se află într-o poiană la care ajungi relativ repede. Într-un perimetru, mărginit de un gard cu lanțuri, ros de rugină și răsturnat pe alocuri, este ceea ce am mai rămas din falnicul gorun (stejar) secular. Legenda spune că pe aici ar fi trecut Mihai Viteazul cu oastea sa în 1601, în drum spre Guruslău, unde a avut loc celebra bătălie câștigată de unificatorul țărilor române contra lui Sigismund Báthory. Mihai Viteazul ar fi poposit aici, iar de atunci acel stejar secular a fost numit de localnici ”Gorunul lui Mihai Viteazul”. 


Ionel Șanta la Gorunul lui Mihai Viteazul

atât a mai râmas din falnicul gorun


Până prin anii 1972 aici se țineau serbări cîmpenești, iar stejarul gros avea și o inscripție ”acest gorun este din vara anului 1601, unde a poposit Mihai Viteazul cu oastea sa”. Avea trei crengi mari, botezate Horea, Cloșca și Crișan. Timpul și nepăsarea au făcut ca din falnicul stejar să mai rămână o bucată din una dintre crengi. După grosimea ei îți poți da seama cât era de mare gorunul.



Aici în fața Gorunului lui Mihai Viteazul, amintindu-ne de Ziua Unirii Principatelor Române am dat ”mână cu mână, cei cu inimă română”. Un gest simbolic...


”Hai să dăm mână cu mână / cei cu inimă română”
Locul în care se află creanga, arată deplorabil. Comunitatea locală prin administrația ei, dar și voluntari localnici ar trebui să găsească o soluție pentru a pune în evidență acest loc încărcat de istorie. Măcar acum în anul Centenarului Marii Uniri!

Chieșd: o biserică cu surprize
Următoarea localitate din periplul nostru este centrul de comună, Chieșd. Din lipsă de timp, am decis să vizităm numai biserica de lemn, urmând să revenim în zonă cu altă ocazie. Nu le poți vedea pe toate într-o zi, iar frumusețea peisajelor ne-au făcut să zăbovim mai mult în unele locuri.

Am ținut neapărat să văd biserica de lemn din Chieșd. Asta pentru că are o serie de particularități ce o individualizează. În primul rând, altarul este semicircular rezultat prin cioplirea arcuită a celor cinci rânduri de bârne ce sunt prinse în choturi în sistem ”cârlig”. Detaliu de arhitectură extrem de rar în cazul bisericilor de lemn.  În Sălaj, doar biserica de lemn din Bulgari mai are această caracteristică. Conform tradiției, biserica ar fi fost ridicată pe la 1700 și se pare că a fost mutată pe actualul plasament, pe bârne de lemn, fără a fi demontată, de unde va dintr-un loc situat cu 300 de metri mai sus. Întreaga operațiune ar fi durat 2 ani!




Deși este acoperită cu tablă, încă din anul 1916, frumusețea și proporțiile acestei biserici cu hramul ”Sf.Arhangheliu Mihail și Gavriil” sunt evidente. Pe latura sudică, un șir de stâlpi ce delimitează în partea superioară bolte, stau frumos aliniați, susținând greutatea acoperișului. Prispa îngustă este complet nefuncțională, de aceea presupun că au fost adăugați ulterior. Îmbinarea acestora cu grinda de susținere, decorată și ea cu motivul funiei (frânghia răsucite în spirală), este deosebit de ingenioasă.


Torsada ce înconjoară biserica
Întreaga biserică este înconjurată de o torsadă bine definită (denumire pentru funia răsucită în spirală, realizată în relief); este unul dintre cele mai frumoase modele pe care le-am văzut la bisericile sălăjene. Acest brâu ce pare a ține laolaltă întreaga construcție are evident un rol decorativ dar și simbolic în același timp. Este scoasă și mai bine în evidență de culoarea albastră cu care a fost vopsită. Interesant este faptul că brâul acesta trece și peste cele două cruci prinse de perete în zona altarului. Turnul este zvelt, coiful principal fiind înconjurat de patru coifuri mai mici. Arhitectura acestuia duce spre goticul medieval. 

Adevăratele surprize apar însă în pictura bisericii. Acesta s-a păstrat destul de bine, secretul fiind probabil în acoperișul de tablă care a împiedicat infiltațiile. Pictura interioară nu este vizibilă în întregime datorită obiceiului localnicilor de a pune șterguri la icoane. A fost nevoie ca împreună cu Ionel Șanta și cu coratorul Chiș Gavrilă să dăm ștergurile la o parte pentru ca pictura din pronaos să se înfățișeze în toată splendoarea sa. 

Coratorul Chiș Gavrilă
Întregul perete vestic este pictat cu scena Judecății de Apoi din Apocalipsă. Pe două registre (cred că a mai fost unul, superior dar s-a șters în timp) se desfășoară scene incredibile. ”Draci” - așa cum și-i imaginează oamenii, chinuie păcătoșii în ceea ce pare a fi imaginea iadului... Scenele sunt terifiante, însă trebuie spus că nu sunt neapărat unicate. Nu departe de aici, la Corund în județul Satu Mare, există scene asemănătoare. Dealtfel, se știe că cele două biserici sunt pictate de aceiași pictori Țiple Popa și Ioan din Elciu. 



Tot în pronaos (sau ”biserica femeilor”), pe peretele nordic este înfățișat Christos avâd de o parte ”cele cinci fete înțelepte”  scris în limba română dar cu caractere slavone. Veșmintele fetelor înțelepte sunt decorate cu motive florale, iar spațiul dintre ele este decorat frumos cu motive geometrice. În cealaltă parte ar fi trebuit să fie celelalte cinci fete.

Cinci fete înțelepte și Isus Hristos
De o parte și de alta a portalului ce separă pronaosul de naos, sunt pictați Sfinții apostoli Petru (in stânga) și Pavel (în dreapta). Figurile acestora abia se mai disting. Deasupra este pisania (pe care nu am văzut-o din cauza ștergurilor). Însă, există informații din care rezultă că acolo ar scrie: În toată această lume fie binecuvântat numele lui Dumnezeu. Ca oriunde vor fi unul sau doi adunați întru numele meu de pre tot locul sfânt. Zugrăvitu-s-au această sfântă biserică în zilele înălțatului împăratului nostru ... și stăpânirii sale Domnului Bob Ioan prin mâinile noastre cele de prea păcătoșilor robi lui Dumnezeu Țiple Pop Ioan Zugravul din cinstita ... de Dabacina numită ... în 1796”


În naos, deasupra portalului ce-l separă de pronaos sunt desenați doi pești mari. Cei mai mari pe care i-am văzut; căci pești oarecum similari mai sunt la Corund (evident, e același pictor!) dar și la Creaca în Sălaj. Simbolistica peștilor este destul de clară. Peștele a fost printre primele simboluri ale creștinilor, chiar înainte de folosirea simbolului crucii. În limba greacă se folosea termenul ICHTHYS (în greacă ΙΧΘΥΣ = Pește), literele acestui cuvânt fiind  acronimele de la Iesous CHristos THeou Yios Soter - ce s-ar tarduce prin Isus Christos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul. Sau poate e o aluzie la scena din evanghelii cu înmulțirea pâinilor și a peștilor. Chiar și așa, nu este clar de ce a ales pictorul să-i facă atât de mari.

Peștele din naosul bisericii


În rest, pictura pare destul de ștearsă, sau mai degrabă acoperită de un strat de funingine de la miile de lumânări ce au ars de-a lungul secolelor aici. Cu greu se disting pe pereții laterali ai naosului un șir de mucenici sau scene biblice. Pe tavan în medalioane frumos decorate sunt persoanele ce alcătuiesc Sfânta Treime - Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. O scenă raraă de asemenea.



Iconostasul e greu de descifrat din cauza funinginii. Însă de sus de la balcon - trebuie precizat că biserica are un cor generos ce se întinde pe trei laturi, susținut de stâlpi decorați - parcă se distinge ceva ce duce spre imaginea Ierusalimului cel Nou.

La ieșire, avem parte de alte surprize. Tot sub niște șterguri la icoane agățate în cuie, dăm de scena cu ”Iona înghițit de balenă”. Nu am mai văzut scena în vreo altă biserică de lemn...Iar femeia desfrânată de pe peretele sudic, chiar în colț la ușă, este surprinzătoare și ea. 

Iona înghițit de balenă

Femeia desfrânată
Cu siguranță această biserică ascunde și alte surprize. Poate că ar trebui date la o parte toate ștergarele, astfel pictura s-ar vedea în întregime. Dar lăsăm această operațiune pe altă dată. Acum timpul e deja înaintat. Ne despărțim de coratorul Chiș Gavrilă care în ciuda celor 80 de ani ai săi se ține încă bine, nu fără a ne fotografia împreună.

Împreună cu coratorul  Chiș Gavrilă
Și cum o zi atât de frumoasă și de plină se încheie, îmi iau rămas bun de la prietenul meu Ionel Șanta, cel care mi-a fost ghid prin comuna sa natală. Mă bucur că am avut parte de o primire călduroasă și de un ghidaj perfect! Dacă ar fi mulți ca și el, atunci satele noastre uitate de lume ar ieși cu siguranță din anonimat!







Un comentariu:

  1. Buna ziua ma numesc sophia peter, eu sunt din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrăji numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare, pentru că îl iubeam atât de mult. El m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat să știe cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste împărtășim. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această casă de vrăjire excelentă oricui are nevoie cu adevărat de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...