Ferestrele lui Flavius Lucăcel

În cadrul Festivalului ”Curtea Artiștilor”, a fost vernisată, azi, 7 septembrie 2022, ultima expoziție din această stagiune. Artistul plastic Flavius Lucăcel și-a expus 7 dintre deja celebrele ”ferestre” într-o expoziție intitulată sugestiv ”Windows 1885”. Da, lucrările lui Flavius Lucăcel sunt celebre, au depășit deja granițele țării, cea mai recentă expoziție fiind cea de la Institutul Cultural Român din Madrid. Așa că, o expoziție la Zalău, într-un spațiu neconvențional, este un eveniment, pe care n-am vrut să-l ratez.

Cunosc spațiul, o hală cu iz post-industrial, în care am avut ocazia să admir câteva expoziții faine în această vară. Și știam deja că lucrările maestrului Flavius Lucăcel se vor potrivi de minune acolo. Însă, am fost frapat să constat că datorită ploilor din ultima vreme, apa infiltrată prin acoperiș se prelingea pe pardoseală. Culmea, acest aparent neajuns a potențat de fapt mesajul pe care artistul a vrut să-l transmită: acela că ne situăm într-o lume aflată în plin proces de descompunere. Este vorba de lumea pe care o știam, cea a satului de altădată, în care orice lucru își avea rostul lui. 

Căci, am mai spus-o, expoziția ”Windows 1885” este o expoziție manifest, în care artistul folosește materiale neconvenționale - tocuri de ferestre vechi și bucăți de țoluri ori alte felurite pânze, pe care le recreează într-un produs nou, unic. Din acest punct de vedere Flavius Lucăcel este un mesager, un constructor. Iar atmosfera tarkovskiană a spațiului expozițional, ce sugerează metafora descompunerii, s-a potrivit perfect cu emoția transmisă de exponate. Iar bălțile formate, în care apa picura prelingându-se pe grinzile de beton, sau lumânarea ce ardea într-o candelă, la baza stâlpului din mijlocul sălii, potențau acest sentiment. 

În deschidere, Darius Prodan a ținut să precizeze faptul că deși expoziția de față a fost ultima din această ediție a Festivalului, a fost totuși prima programată și de fapt cea care a inspirat realizarea celorlalte expoziții. Referitor la spațiul folosit, Darius a precizat: ”deși nu avem cea mai bună galerie de artă, a fost chiar un experiment pentru noi, pentru prima ediție a viitorului centru cultural pe care sperăm să-l realizăm în viitor aici. Îi mulțumesc pentru că a girat pentru noi și pentru că a acceptat să vină și să-și prezinte lucrările.”

Prezent la eveniment, domnul Daniel Săuca, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, susținător al acestei expoziții dar și a întregului festival, a adresat celor prezenți câteva cuvinte. Daniel Săuca: ”Proiectul lui Flavius Lucăcel ne propune o fereastră oglindă, dar și o fereastră tablou. Oglindă dramatică, tristă și veselă a unei lumi care nu mai există decât în casă. O lume care de fapt nu mai există decât în amintirile unor bătrâni uitați de lume. Nici în Alunișul Sălajului, atât de drag pictorului.”

Flavius Lucăcel și-a început discursul, așteptat cu nerăbdare de către cei prezenți, prin a-l aminti pe Szabo Vilmos, regretatul artist plastic sălăjean: ”Mă bucur mult că facem aici expoziția, pentru că în primul rând pe strada aceasta a locuit unul dintre oamenii pe care i-am iubit cel mai mult - Szabo Vilmos.  Un mare artist, un mare profesor, un om care m-a ajutat, un om cu care am ajuns în locuri foarte greu accesibile, în Secuime, la expoziții cu artiștii maghiari.” Frumos gest, un omagiu adus unui mare artist!

Legat de ramele folosite pentru lucrările sale, care de fapt sunt ramele ferestrelor ce au aparținut unei clădiri monumentale din Cluj, dar și despre zestrea pe care încearcă să o salveze valorificând-o din punct de vedere artistic, Flavius Lucăcel a precizat: ”Am vrut să arăt aportul comunității maghiare, aportul evreilor ce se vede în pânze, aportul slovacilor, al romilor. Suntem un județ norocos, un județ multicultural. Să prețuim ce au făcut acești oameni, cei din comunitate, mamele noastre, bunicile noastre care de la 8 ani au învățat să muncească aceste pânze, până când le țineau mâinile și ochii.” 

Un artist mare, așa cum este Flavius Lucăcel, știe să vorbească mult despre cei pe care-i reprezintă din punct de vedere artistic, adică pe țăranii satelor sălăjene, din rândul cărora se trage și el. Și, demn de remarcat, cu modestia specifică marilor artiști vorbește puțin despre sine. Într-o lume în care mai toți se zbat să ajungă în prim plan, el lasă lucrările lui să vorbească.

Iar lucrările, șapte la număr, are fiecare povestea ei. Sigur, în arta contemporană, e greu uneori de descifrat mesajul pe care artistul a vrut să-l transmită prin mijloacele specifice. Iar în cazul lui Flavius Lucăcel, dincolo de ideea de fereastră, cu toate semnificațiile și simbolistica ei, există un oarecare ermetism ce are nevoie de o descifrare dată de autor. Ce vreau să spun, este că de exemplu, m-am uitat minute bune la una dintre lucrări intitulată ”Spațiu de luptă” fără să descifrez mesajul acesteia. A fost nevoie ca artistul să explice: ”Drama războiului din Ucraina m-a inspirat în realizarea acestei lucrări. M-am gândit cu groază cum ar fi arătat casele noastre dacă ne-am fi aflat în conflict. Am reprezentat case în flăcări”. 

lucrarea intitulată ”Spațiul de luptă”

Poate ceva mai ușor a fost să descifrez mesajul celor două lucrări intitulate ”Atlantida” și ”Atlantida II”. În cazul de față, m-a ajutat paleta de culori folosite. Și Doamne, ce frumos a fost să lași privirea să alunece printre petele de culoare, în timp ce urechea recepta sunetele stridente ale picăturilor de apă ce se spărgeau de podea...

Atlantida

Atlantida II

Originile sălăjene ale artistului sunt trădate de două lucrări excepționale atât ca reprezentare artistică cât mai ales ca simbolistică: ”Silvania”  și ”Silvania scufundată”. Sunt preferatele mele. Dacă în cazul primei lucrări, ai un oarecare sentiment de liniște, de pace, indus probabil și de nuanțele de albastru, dar și de ”cosmosul” ce se ghicește pe măsură ce privești tabloul de la mai mare depărtare, în cea de a doua lucrare realizezi că de fapt și Silvania, la fel ca toate regiunile istorice ale țării acesteia binecuvântate, se află în plin proces de disoluție. O disoluție a valorilor, a respectului pentru muncă, a satului tradiționale. Și lista ar putea continua. ”Cosmosul” se transformă în ”haos”.

Ar fi multe de spus despre lucrările expuse în cadrul expoziției ”Windows 1885” de la Curtea Artiștilor. Și, evident, fiecare privitor va găsi alte și alte interpretări. Recunosc, pentru mine este prima expoziție de artă contemporană din cele văzute până acum, care mă face să-mi reconsider poziția față de acest curent artistic. Și pentru asta, trebuie să-i spun lui Flavius Lucăcel: ”MULȚUMESC!”