Comoara din Zalău

Cititorul care vede titlul acestui articol ar putea crede că la Zalău a fost descoperită o comoară, că arheologii au scos la lumină cine știe ce artefacte sau obiecte prețioase. Nu este așa, deși n-ar fi exclus ca într-o zi să se găsească astfel de comori materiale, ascunse de-a lungul mileniilor. Comoara despre care vreau să vorbesc în articolul de față, nu este neapărat materială, ci mai degrabă una spirituală. Însă, la fel ca și celelalte comori, este bine ascunsă privirilor. Este vorba despre impresionanta colecție de carte veche a Bibliotecii Documentare a Casei Corpului Didactic Zalău. Biblioteca, adăpostită într-o încăpere spațioasă a fostului Colegiu Reformat Wesselényi azi Colegiul Național ”Silvania” Zalău, reprezintă pentru cercetători, istorici, filologi dar și pentru orice cetățean interesat de carte veche, o adevărată comoară.

Recunosc că, deși mi-am făcut studiile liceale la actualul Colegiu Național ”Silvania”, care, pe atunci, se numea Liceul de Matematică-Fizică și, deși în anii din urmă am avut tangență cu fosta și actuala conducere a colegiului, nu știam de existența bibliotecii. Am aflat târziu, prin 2011, când făceam parte din consiliul de administrație al Casei Corpului Didactic. Curios, am căutat pe internet informații suplimentare. În afară de un articol consistent al doamnei Denes Csilla intitulat ”Istoria unei biblioteci uitate” apărut în ediția electronică a revistei BiblioRev a Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și preluat în întregime în cartea ”De la Colegiul Reformat la CNS” a profesorului  László László, celelalte informații sunt lacunare. Mai există succinte referiri la fondul de carte al bibliotecii pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Zalău sau pe excepționalul portal turistic Welcome to Romania, ambele fiind preluări ale descrierii de pe site-ul CCD Sălaj. Au mai apărut de-a lungul vremii o serie de articole în revistele de cultură sălăjene, multe dintre ele semnate de Ioan-Maria Oros - cercetător științific și expert în carte veche la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. De asemenea, doamna Rodica Turc, bibliotecar la Casa Corpului Didactic Sălaj, a publicat în ”Ora Școlii” articolul ”Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj”. Toate aceste surse bibliografice nu au făcut altceva decât să-mi stârnească și mai tare curiozitatea și dorința de a vedea cu ochii mei ”comoara”. În vârtejul preocupărilor cotidiene, aveam nevoie de un impuls, de un motiv. Acesta a venit odată cu implicarea în calitate de organizator al evenimentului de comemorare al sculptorului Fadrusz János, când aveam nevoie de informații din presa anilor 1902-1903. Știam că acolo se găsește colecția ziarului Szilágy, așa că am făcut demersurile necesare pentru a ajunge la colecția ziarului. Despre ce am văzut... voi spune imediat.

Biblioteca Documentară din incinta Colegiului Național ”Silvania” Zalău

Rafturi pline cu cărți în cadrul Bibliotecii Documentare

Conform surselor bibliografice consultate, istoricul bibliotecii este legat de istoricul instituției căreia îi aparține. ”Începuturile celui mai vechi liceu din Zalău și din județul Sălaj își are rădăcinile în secolul al XVII-lea: în anul 1646 la Zalău funcționa deja un gimnaziu reformat (calvinist)” - scrie profesorul László László. Este foarte probabil ca bazele actualei biblioteci să se fi pus atunci. ”O primă dată concretă asupra existenței bibliotecii este anul 1689, înscris în registrul matricol al școlii, iar în 1713 tot în registrul matricol figurează ca mărturie următoarea inscripție: LIBRI SCHOLAE ZILAHINAE - Anno Domini 1713” se arată în istoricul bibliotecii, așa cum apare el pe site-ul CCD Sălaj. În studiul doamnei Denes Csilla se arată că ”Un astfel de catalog, apărut în anul 1713 sub denumirea de Libri Scholae Zilahinae, conţine 45 de titluri, însă aceste publicaţii, cu excepţia a două-trei volume, conform catalogului din 1762, au fost distruse, lângă fiecare titlu regăsindu-se menţiunea „perit. Aflăm că în anul 1767 în inventarul bibliotecii se mai aflau 14 cărţi, pentru ca în anul 1774, majoritatea să se fi pierdut”. 

Fondul de carte de astăzi al bibliotecii conţine colecţii şi volume din secolele XVI-XX. Bazele ei au fost puse de Salamon József, care adresează sălăjenilor un apel la reconstruirea vechii biblioteci. Apelul lansat nu a rămas fără ecou, astfel că în 1851 exista un fond de 362 de volume, fiind amintiți un număr de 52 de donatori dintre care cel mai important este baronul Wesselényi Miklós (1796-1850). Acesta lasă moștenire bibliotecii Colegiului Reformat 2847 de volume. Urmează Gyarmathi Sámuel (1751-1830) - medic și lingvist transilvănean – el însuşi fost elev, profesor și director al colegiului între anii 1800-1809, care își donează biblioteca în totalitate, şi Salamon József (1790-1871), director al colegiului între anii 1815-1830, care donează nu mai puțin de 746 de cărți. Printre donatori se numără și Szikszai Lajos (1825-1897) - vicecomitele județului Sălaj. Odată cu construirea noului corp de clădire între anii 1902-1903, sub comanda lui Kincs Gyula (director al colegiului în perioada 1897-1915), biblioteca se mută în sala în care funcționează și astăzi. În anul 1914, biblioteca devine publică, accesul fiind permis oricărui cetăţean cu vârsta peste 18 ani și având domiciliul în Zalău. În anul 1938, cataloagele originale arată că exista un fond de carte ce însuma 11.660 de exemplare pentru ca în 1948 acesta să ajungă la 22.416 exemplare. După cel de-al doilea război mondial, odată cu naționalizarea din 1948, fondul de carte ajunge în administrarea Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca, pentru ca, din anul 1971, să devină parte a Bibliotecii Documentare administrate de Casa Corpului Didactic Sălaj. În prezent, fondul de carte, împreună cu colecțiile de publicații locale antebelice și interbelice, anuare școlare, biblioteca vechiului Colegiu Reformat numără peste 40.000 de exemplare.

Așadar aceasta este istoria ”comorii” adăpostită în clădirea actualului Colegiu Naţional ”Silvania”. Nu este o bibliotecă închisă, doar pentru cercetători, cum e o altă ”bijuterie” - colecţia de carte veche a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, ci aici, la Biblioteca Documentară oricine poate ajunge. Doar că accesul este restricţionat şi pentru a ajunge acolo ai nevoie de o aprobare din partea directorului Casei Corpului Didactic şi, de asemenea, trebuie să fii însoţit de bibliotecarul acestei instituţii. Cum însă există doar un singur bibliotecar, în persoana doamnei Turc Rodica, care mai are şi alte atribuţii de serviciu datorită lipsei de personal din instituţie, chiar dacă cererea ta este aprobată, trebuie să găseşti momentul prielnic când doamna bibliotecar te poate însoţi. 

Însă așteptarea merită tot efortul. După ce treci de cele două uși masive zăvorâte cu încuietori solide, dai de ”comoară”. Într-o sală spațioasă, într-o lumină difuză dată de un bec chior ce spânzură de tavanul înalt, vezi rafturi nesfârșite de cărți. Treptat, ochiul se obișnuiește cu semiobscuritatea accentuată și de draperiile grele ce maschează geamurile. Bibliotecara își ia mănușile, ca o măsură de precauție împotriva prafului și a bacteriilor dezvoltate aici, în acest mediu închis, și este gată să te servească. Există două sau trei birouri simple, de fapt niște mese cu scaune unde poți lectura în voie cartea care te interesează. Asta dacă cunoști limbile latină, greacă, maghiară, franceză, germană, olandeză etc. Realizezi că nu ai de a face cu o bibliotecă obișnuită, toate cărțile sunt vechi, fiecare valoroasă în felul ei. Sunt cărți de specialitate, de matematică, fizică, chimie, științe naturale, geografie, istorie, medicină, științe juridice, dicționare sau enciclopedii. Cărțile au cote de inventar, unele chiar mai multe cote, semn că de-a lungul anilor s-a încercat de mai multe ori inventarierea acestora. Până și bibliotecara se descurcă greu, trebuie să caute cartea într-un registru mare, care, judecând după format și stil, este din anii 60-70. Însă nu întotdeauna numărul de inventar de acolo coincide cu cel afișat pe raft de către predecesorii ei. Pe un perete se află un tablou ce reprezintă un portret al lui Gyarmathi Sámuel ce datează din secolul al XVIII-lea, fiind executat se pare la Viena.

portretul lui Gyarmathi Sámuel (1751-1830)

Mă minunez de mulțimea cărților, de vechimea lor și încerc să citesc textul de pe cotoarele acestora. Fără îndoială simt o bucurie lăuntrică, ce nu se poate exprima în cuvinte, pe care o simte oricine este pasionat de ceva. Inevitabil, îmi aduc aminte de superba Bibliotecă Arhiepiscopală pe care am văzut-o în Eger (Egri Főegyházmegyei Könyvtár). Nu există elemente de comparație. Aceea era deschisă publicului larg, era amenajată într-o sală spațioasă, luminoasă, cărțile erau aranjate pe o bibliotecă masivă din lemn de stejar frumos ornamentată. Sala avea pe tavan o minunată frescă reprezentând consiliul ecumenic ținut la Trento între 1545-1553, iar raritățile și cărțile de valoare erau expuse în vitrine protejate de o sticlă groasă. Este o instituție în adevăratul sens al cuvântului, are personal specializat și pagină de internet. Altfel spus, este o bibliotecă modernă, dinamică, deschisă spre lume. Aici la Zalău, în Biblioteca Documentară, fără să vreau, ridic ochii spre tavan. Acesta este înalt și cenușiu, poate și datorită luminii difuze emanată de singurul bec din încăpere. Revin cu picioarele pe pământ, cu regretul că Biblioteca Documentară din Zalău, deși probabil că are cărți la fel de valoroase, nu este la fel de cunoscută. Respectând proporțiile (biblioteca din Eger are peste 160.000 de volume, are manuscrise, cronici și texte medievale) la dimensiunile și valorile Zalăului, Biblioteca Documentară este totuși o comoară.

După ce mă obișnuiesc cu spațiul încerc să descopăr comorile adunate aici de-a lungul anilor. Dau de colecțiile ziarelor ce au apărut la Zalău la începutul secolului trecut. Tomuri întregi din Szilágy, Szilágysági Hirlap sau Szilágyság stau cuminți, aranjate pe un raft. Găsesc ceea ce căutam, articolele din ziarul Szilágy referitoare la evenimentele de acum 111 ani, de la dezvelirea grupului statuar „Wesselényi”. Mă minunez de calitatea tiparului și de acuratețea pozelor. Deși nu înțeleg mare lucru, îmi plac reclamele vechi din ziar.

Colecția ziarului Szilágyság

Ediția ziarului Szilágy din 1903 cu imaginea diplomei de cetățean de onoare acordată lui Fadrusz János

Ediția ziarului Szilágy din septembrie 1902, cu imagini de la dezvelirea statuii lui Wesselényi

Doamna bibliotecară mă cheamă să-mi arate cele mai valoroase cărți din colecția bibliotecii. Pătrundem într-o cameră mică, să tot aibă 6 metri pătrați. Pereții sunt tapetați cu rafturi pline de cărți. Se vede că sunt vechi, pe cotoarele acestora abia se mai poate citi ceva. O etichetă poartă inscripția ”carte publicată în secolul al XVI-lea”. Nu-mi vină să cred! Cărți vechi de 450-500 de ani! Majoritatea sunt în greacă, latină sau slavonă. 

Sala cărților vechi din secolele XVI-XVIII

Carte veche din secolul al XVI-lea

Pe o masă ce se afla în mijlocul camerei se află câteva cărți. Sfios, îndrăznesc să deschid una. Este Biblia Hebraica. Alături dau de  Historia Diplomatica de Statu Religionis Evangelica in Hungaria  datată 1710 și de Historia Pannonica: sive Hungaricarum Rerum Decades IV a lui Antonii Bonfinii din 1680. Sunt sute de cărți vechi, care mai de care mai interesante. Cred că ți-ar trebui luni bune să le studiezi pe toate. Așa cum am aflat de la doamna bibliotecară, aici sunt lucrări de Platon, Homer, Aristotel, Kalvin sau Descartes. Există de asemenea și câteva rarități olandeze. 

Revenim în sala principală. Printre rafturi, găsesc vechiul sigiliu al Liceului Reformat. Întreb dacă există cărți de matematică și sunt condus la un raft mai mic, unde, în niște casete de lemn ce imită o carte, se află fișele cărților de specialitate. Citesc pe cotor, chiar dacă e scris în ungurește Mathematika. 

Printre fișe, dau de o carte semnată Bolyai Farkas, datată 1832. O rog pe doamna bibliotecară să caute cartea și când o găsește mă bucur ca un copil. Este scrisă în limba latină și singurul defect pe care-l are este faptul că-i lipsește coperta. Arată mai bine decât manualele școlare de astăzi. Pe prima pagină se găsește o ștampilă cu numele fostului proprietar: Salamon József.  O răsfoiesc și-mi promit să revin să o studiez. De curiozitate, mai cer câteva cărți de matematică în germană și franceză. Răsfoiesc Die Mathematik  a lui J.C. Hug, apărută la Leipzig, în 1861, și Éléments D'Arithmétique a lui M.Bourdon, apărută la Paris, în 1878.

Fișele cărților de specialitate

Cărți de matematică din secolul XIX, în germană și franceză

cărți de matematică din colecția Bibliotecii Documentare

Prima pagină a cărții lui Bolyai Farkas

Observ că rafturile de la perete au în partea de jos dulapuri. Întreb dacă și acolo sunt cărți și doamna bibliotecară îmi deschide unul. Da, sunt pline de cărți, însă nu sunt aranjate ca şi cele de pe raft. Îmi arată o carte în manuscris. Sunt surprins să văd un manuscris în latină de Georgii Werestói, Systema Physicum, cu o dedicație baronului Wesselényi. Dacă am descifrat bine anul, este din 1761. Tot aici se găsește colecția revistei Școala Noastră, revistă care la anul împlinește 90 de ani de la prima apariție. Văd două numere: unul din 1930 și altul din 1938.   

carte în manuscris cu dedicație pentru baronul Wesselényi

prima pagină a cărții manuscris Systema Phisicum

Când să plec, căci timpul a trecut mai repede ca niciodată, vine domnul profesor László László, un vizitator frecvent al bibliotecii documentare. Profit de faptul că știe limba maghiară și-l întreb dacă nu există documente care să ateste că aici și-a făcut studiile liceale marele poet maghiar Ady Endre. Ne conduce spre cel mai întunecos colț al bibliotecii și, dintr-un dulap unde stau de-a valma diverse cărți și planșe, scoate ceea ce părea a fi un caiet cu coperți tari, cartonate. Mergem la lumină și ne spune că este, de fapt, procesul verbal întocmit în 1896, cu ocazia susținerii examenului de bacalaureat. Întregul caiet este scris de mână, cu cerneală neagră. Sunt notate cu exactitate toate probele examenului și toate subiectele pe care fiecare din cei 19 absolvenți din acel an le-au susținut în zilele de 15-19 mai 1896. Numele lui Ady Endre apare de câteva ori, alături de subiectele pe care le-a primit la limba maghiară, limba latină, limba greacă, limba germană și geometrie. 

Procesul verbal cu notele lui Ady Endre și ale colegilor săi

Notele obținute de absolvenții din 1896 ai Colegiului Reformat

Biblioteca Documentară a casei Corpului Didactic Zalău, mai are o secțiune importantă și valoroasă în același timp. Este vorba de colecția de anuare ale colegiilor reformate din fostul regat al Ungariei. Era o practică, impusă prin lege începând cu 1883, de către Ministerul Educației ca fiecare colegiu să realizeze în fiecare an un anuar, ce conținea date importante despre activitatea acestuia. Colegiile au început să facă schimb de anuare, astfel că în biblioteca fostului Colegiu Reformat de la Zalău se găsesc o serie de anuare ale unor colegii, care poate nu s-au mai păstrat la ele acasă. 

Părăsesc Biblioteca Documentară cu gândul să revin cât mai repede. Sunt atâtea ”comori” de descoperit. Poate că, într-o zi, cineva se va gândi să digitalizeze o parte din operele ce se află aici. Știu, asta înseamnă identificarea unor importante resurse financiare și umane. Dar cum alții au reușit, cred că dacă ar exista voință, lucrurile ar putea fi mișcate din loc. Este păcat ca o astfel de ”comoară” să rămână ascunsă!


UPDATE:
Un articol puțin modificat, a fost publicat de cotidianul Magazin Sălăjean în ediția electronică din 15 noiembrie 2013. Articolul poate fi citit aici