Turcia... în circuit (1)

M-am obișnuit să-mi fac concediile sau excursiile mai scurte în străinătate pe cont propriu. Îmi place să am controlul asupra alegerii hotelului, asupra programului. Vreau să am libertatea deplină de a sta într-un loc atât cât vreau sau cât mă țin buzunarele. Din acest punct de vedere am considerat întotdeauna că circuitele sau excursiile organizate de către diverse agenții de turism nu se pretează pentru profilul meu de călător. Am fost nevoit însă să apelez la o agenție și chiar să mă înscriu într-un circuit, pentru că era singura modalitate de a ajunge pe parcursul a 8 zile în locuri diferite, pe care mi le-am dorit întotdeauna să le văd. Cum altfel aș fi ajuns să vizitez într-un singur sejur locuri ca Edirne, Troia, Izmir, Kușadasi, Efes, Selçuk, Pamukkale, Konya, Cappadocia, Ankara și Istanbul? Ați ghicit, e vorba de un circuit al Turciei, țară de care am fost întotdeauna atras.

În afară de Istanbul, oraș pe care îl văzusem anterior de încă trei ori și de Edirne pe care l-am văzut doar în trecere, toate celelalte obiective păreau aproape inaccesibile. Asta pentru că pe de o parte (cu excepția poate a zonei Kușadasi) acestea sunt situate la distanțe mari unele de altele și pe de altă parte, îți vine greu să te aventurezi pe cont propriu. Așa că dorința de a le vedea a fost mai mare decât prejudecățile legate de circuite și agenții de turism. Și până la urmă, trebuia să încerc și așa ceva. 

Recunosc că am fost foarte mulțumit de alegerea făcută, așa că am să vă împărtășesc și vouă din experiența mea, prima de acest gen. Nu e niciun secret, ba chiar vreau să dau numele agenției pentru că mi s-a părut a fi una foarte serioasă. Iar din relatările colegilor de excursie, care au mai fost cu ei dar și cu alte agenții, deci au putut să compare, agenția este chiar una serioasă. Este vorba despre agenția de turism Galatea Travel cu sediul în Oradea. Înființată în anul 2004, agenția Galateea Travel este specializată pe turism internațional, fiind unul din turoperatorii importanți pe piața din Transilvania. Profesionalismul angajaților agenției s-a văzut încă de la primul contact, atunci când am încheiat contractul. Așteptările mele au fost răsplătite pe deplin. Detaliile circuitului pot fi vizualizate aici. 

Site-ul Agenției Galatea Travel

Înainte de a descrie pe scurt traseul circuitului, pentru că voi reveni pe larg asupra fiecărui obiectiv vizitat, vreau să subliniez câteva din avantajele și dezavantajele alegerii unui circuit. Printre avantaje se numără desigur, comoditatea de care se bucură turistul. Nu trebuie să-și bată capul cu alegerea hotelului, cu stabilirea traseului, toate acestea sunt stabilite de către agenție. Apoi un alt avantaj major este acela că fiecare circuit se bucură de prezența unui ghid care pe tot traseul face ceea ce se poate chema ”educația culturală” pregătitoare, necesară pentru a înțelege obiectivul respectiv. Nu poți să mergi așa pur și simplu să vezi ceva, fără să te documentezi fie și sumar despre ce este vorba. Sau cel puțin eu n-am putut merge undeva fără o minimă documentare. Desigur sunt și câteva dezavantaje, important este însă ca turistul să le cunoască și să le accepte. De exemplu, libertatea de mișcare este limitată în sensul că pentru fiecare obiectiv există un termen prestabilit. Depășirea lui, pe lângă că este percepută de către ceilalți colegi de excursie ca fiind frustrantă, te poate scoate din ritm, îți poate da toată excursia peste cap. Trebuie să te supui regulilor grupului, așa cum este și firesc până la urmă. Un alt dezavantaj este faptul că datorită distanțelor mari, începutul și finalul circuitului este obositor, chiar epuizant. Se circulă noaptea pentru a ajunge a doua zi să vezi primele obiective din program. Asta desigur, dacă alegi un circuit cu autocarul cum a fost acesta. Există și posibilitatea ca mijlocul de transport să fie avionul, însă atunci vorbim de alte costuri. Oricum, ceea ce am văzut în Turcia nu se putea vedea cu avionul. Așa că până la urmă, cu toate dezavantajele, pot spune fără să greșesc că a fost o alegere bună.

Traseul Cluj-Napoca - Keșan

Dar care a fost traseul? România a fost traversată pe traseul Oradea - Cluj-Napoca - Târgu Mureș - Brașov - Ploiești - București - Giurgiu. Dezavantajul pentru noi ardelenii, este că pentru a ajunge în Turcia trebuie mai întâi să tranzitezi toată România și Bulgaria. Ori se știe că infrastructura rutieră a acestor țări nu este cea mai bună, aș putea spune că este chiar proastă. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit, drumurile noastre sunt de bine, de rău practicabile, însă atunci cânt ai de parcurs 1000 de kilometri până la Edirne, nu te aștepți să-i faci în 17 ore! Existența unei autostrăzi (vom apuca oare să o vedem vreodată?) de la granița cu Ungaria până la Giurgiu ar fi rezolvat simplu problema. A fost obositor, nu te poți odihni bine deși scaunele sunt semi-rabatabile. Oprirea de la Giurgiu pentru alimentare și pentru micul dejun a fost oarecum umbrită de haitele de maidanezi care ne dădeau târcoale. Poate că doar răsăritul superb de soare surprins într-o benzinărie din Giurgiu, ne-a ajutat să trecem cu vederea acest neajuns. 

un răsărit superb surprins la Giurgiu

Ziua 1: Traversarea Bulgariei. Edirne 

Bulgaria am traversat-o ziua. A fost așa cum mi-am imaginat și cum am lăsat-o în urmă cu 3 ani, când într-o iarnă m-am încumetat să merg la Istanbul cu mașina. De la Ruse, oraș tipic comunist cu acele blocuri cenușii ca și prin marile noastre orașe muncitorești, drumul e relativ bun până în fosta capitală a Regatului Bulgar - Veliko Tarnovo. E un drum simplu, cu câte o bandă de mers pe sens. Spre diferență de cum se circulă pe la noi, în Bulgaria am mers ceasuri bune cu viteza constantă de 80 km/h în spatele unui autoturism și a unui tir. Erau porțiuni unde se putea depăși însă nimeni nu părea că se grăbește. Apoi, după ce am trecut de Veliko Tarnovo, am prins câteva porțiuni de drum expres sau autostradă, nu am reușit să-mi dau seama. Odată ce am intrat în zona montană, peisajul s-a schimbat. Am remarcat frumusețea acestei zone, cu munți împăduriți. Undeva înspre Kazanluk și Stara Zagora, am avut impresia că GPS-ul ne-a dus pe unde nu trebuie. Ne-am trezit în sate ponosite, rupte de civilizație de te mirai cum încape autocarul pe acele ulițe strâmte. Se simte și-n Bulgaria lipsa unei autostrăzi care să lege nordul de sud. În schimb, bulgarii lucrează intens la autostrada vest-est ce leagă Sofia de litoral. Ne-am intersectat și noi de câteva ori cu tronsoane ale acesteia. În fine de la Harmanli am dat de autostradă și până la Svilengrad, ultima mare localitate din Bulgaria a fost floare la ureche. 

Vama dintre Bulgaria și Turcia este o problemă. Pe de o parte din cauza infrastructurii învechite a bulgarilor și a ”birocrației” funcționărești, iar pe de altă parte din cauza ”excesului de zel” al turcilor. Oricum se văd diferențe frapante între modul de organizare al vameșilor bulgari și turci.  Am avut șansa să nu fim nevoiți să deschidem fiecare bagaj, așa cum făcuseră călătorii unui autocar turcesc din fața noastră. Vameșii turci s-au mulțumit să ia prin sondaj doar două din geamantane. Oricum cu toate acestea a durat cam două ore până am trecut în Turcia.

La intrare drapele uriașe în culorile Turciei, Bulgariei și Uniunii Europene. Practic aici se termină Uniunea Europeană. Se termină o lume și începe alta, o lume aparte pe care unii ajung să o adore iar alții să o deteste. Totul e altfel decât până aici: turnurile bisericilor sunt înlocuite de minaretele moscheilor, modul european de a face comerț dispare fiind înlocuit de altul mai pasional pentru care nu contează locul în care acesta se face, până și infrastructura rutieră se schimbă (în bine). Dacă vreți aici se termină civilizația europeană și începe o altă civilizație. Desigur, ca peste tot în lume unde se întâlnesc falii geopolitice există și interferențe. Autostrada care începe imediat după graniță și duce spre Istanbul și de acolo mai departe în inima Anatoliei, face să ne mișcăm mai repede. Dacă am fi avut autostradă de acasă până aici am fi înjumătățit timpul. Dacă...

Primul obiectiv turistic al circuitului este Edirne (Adrianoupolis). Fostă capitală a Imperiului Otoman între anii 1365-1453, până la cucerirea Constantinopolului, orașul este astăzi unul conectat la ceea ce înseamnă turismul mondial, grației unui edificiu impozant, aflat din 2011 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este vorba de magnifica Moschee Selimiye, operă a faimosului arhitect Mimar Sinan. Ca mai toți sultanii, Selim al II-lea și-a dorit propria lui moschee așa că a apelat la geniul arhitecturii otomane, cel care avea să realizeze multe alte edificii la fel de grandioase. Însă specialiștii sunt de acord când spun că Moscheea Selimiye din Edirne este opera lui de căpătâi. Câteva date sunt elocvente: moscheea are patru minarete, fiecare cu înălțimea de 83 de metri; cupola mare are un diametru de 31 de metri și o înălțime de 43 de metri; are lungime de 45 de metri și o lățime de 36 de metri. 

Moscheea Selimiye și statuia lui Mimar Sinan

Ca să ajungi la moschee, treci printr-un bazar plin ochi cu de toate. Apoi, niște scări duc la o platformă, acolo unde de fapt e curtea edificiului. Grădina e plină de trandafiri înfloriți (floare simbol, alături de lalea în cultura otomană). Moscheea propriu-zisă este impunătoare, grandioasă. Privind-o cu atenție nu poți să nu remarci frumusețea proporțiilor. Ca mai peste tot în Turcia, moscheile au o arhitectură asemănătoare. Edificiul conține o curte interioară în mijlocul căreia se află o fântână folosită pentru băi ritualice (spălatul picioarelor), curte mărginită de un șir de arcade ce susțin mici cupole. Din curte se intră în clădirea moscheii, nu înainte de a te descălța. Nicăieri în lumea islamică nu se intră încălțat într-o moschee. La intrare sunt pungi de unică folosință, exact ca la supermarket, în care îți pui încălțămintea dacă nu vrei să o lași afară la intrare. 

Curtea interioară

Fântâna pentru băile ritualice

Interiorul îți taie respirația. Covorul imens pe care calci cu locuri delimitate pentru rugăciune, bolta imensă decorată cu motive geometrice, acel ”candelabru” circular imens de care atârnă sute de lămpi, coloritul extraordinar al bolților și arcadelor, Minbar-ul cu 27 de trepte vizibil din orice colț al moscheii și Mihrab-ul îndreptat spre Mecca, toate ți se arată deodată. Pentru unii, care n-au călcat niciodată într-o moschee, șocul cultural e foarte mare. Însă dacă ai răgazul să te debarasezi de zgomotul lumii de afară, moscheea ți se va părea un spațiu profund spiritual.

doua fațete ale Mimbar-ului (amvonul dintr-o moschee)

Cromatica unei moschei

cupola moscheii Selimyie din Edirne

După ce te saturi de admirat geometria modelelor cu care e decorată, cu ochii la ceas (acesta este marele dezavantaj al excursiilor organizate, al circuitelor) furi câteva imagini și ieși afară. Lumina puternică a soarelui blând de septembrie te trezește la realitate. Undeva există și un muzeu însă timpul nu ne permite să-l vizităm, așa că revenim în bazar și de acolo în stradă. La prima vedere, Edirne pare un oraș interesant, care ar merita să fie inclus în orice circuit. Păcat însă că timpul nu ne permite să zăbovim mai mult. Ne așteptă un drum de câteva ore până la locul de cazare.

Vânzător ambulant în costum tradițional

o mireasă la ședință foto

un mic parc de distracții lângă Moschee

Prima noapte suntem cazați la Keșan, o localitate situată undeva la jumătatea distanței dintre Edirne și Çanakkale. Orașul are o populație de aproximativ 50.000 de locuitori, care aproape că se dublează în plin sezon. Ca aproape orice oraș turcesc și acesta dă senzația de șantier. Mereu se construiește ceva, mereu se demolează clădiri și se ridică altele. Din acest punct de vedere, orașele nu par a fi foarte curate. Dacă mai pui și ”haosul” creat de vânzătorii ambulanți, de forfota continuă a comercianților și turiștilor, de mașinile care musai trebuie să oprească în mijloc de stradă ca să descarce marfă, realizezi brusc că ești în altă lume, în altă civilizație pe care n-o cunoști. Hotelul nostru Saros Hotel - e undeva în zona centrală, pe strada Pașa Yiğit. Are la intrare și drapelul României arborat alături de cele ale altor țări. Despre hotel, numai de bine: este curat, cochet cu camere relativ spațioase (în Turcia spațiul este mereu o problemă în orașe). Oricum, pentru o noapte, hotelul este chiar foarte bun.

Hotel Saros din Keșan

O scurtă plimbare de seară prin împrejurimi, are darul de a dezmorți picioarele după atâta timp de stat în autocar. Într-un mic parc (Tekel Meydani) remarc o statuie ce pare a fi atotprezentului lider Atatürk. Orașul pare destul de animat, magazinele sunt deschise până târziu. Revenim relativ repede la hotel cu gândul să ne odihnim. Ne așteaptă zile minunate.

Keșan - vedere de noapte