Turcia...în circuit (5): Cappadocia

Atunci când am început jurnalul de călătorie dedicat circuitului Turcia-Cappadocia, circuit pe care l-am realizat la începutul lunii septembrie prin intermediul agenției Galatea Travel, nu mi-am închipuit că voi scrie cu atâta pasiune despre obiectivele vizitate. Îmi place Orientul, m-a fascinat Istanbulul de prima oară când l-am vizitat în 2008. De-a lungul anilor mi-am dorit mereu să revin, ceea ce am și făcut. Însă Turcia nu e doar Istanbul, aveam să constat prin intermediul acestei excursii. Am descoperit cu plăcere locuri spectaculoase încărcate de istorie și frumuseți naturale nebănuite. Toate acestea pălesc însă în fața mirificului ținut al Cappadociei.

Cappadocia rămâne din punctul meu de vedere atracția principală a Turciei. Nicăieri nu vei găsi atâta frumusețe stranie, concentrată într-un singur loc. Am ajuns în Cappadocia cu mult după lăsarea întunericului, în cea de a patra zi a circuitului. Drumul lung de la Pamukkale și escala în orașul dervișilor rotitori - Konya ne-a obosit pe toți. Abia am așteptat să primim cheile de la camera hotelului. Suntem cazați la Hotel Turban din Ürgüp, una din așezările care înconjoară zona cunoscută generic sub numele de Cappadocia. Hotelul este de fapt un imens complex format din mai multe vile și având toată infrastructura turistică necesară: piscină exterioară, restaurante, zonă de agrement, baie turcească, saună, mescita (casă de rugăciune). Vilele sunt clădiri elegante cu un nivel, ce seamănă cu cele din zona mediteraneană. Nu apuc să văd multe din complex, vreau să mă culc devreme căci mă așteaptă o zi plină.

Complexul hotelier Turban din Ürgüp

O zi plină care începe la 4,15 dimineața când a sunat telefonul de la recepția hotelului. Știam că ne vor trezi, însă am dormit ca un iepure. Nici nu e de mirare, urma să am parte de cea mai extraordinară experiență de până acum: zborul cu balonul și nu oriunde ci aici, în Cappadocia. La 4,45 eram deja la recepție iar o jumătate de oră mai târziu undeva între stâncile cu forme ciudate din Cappadocia. Am fost șase ”curajoși” așa cum aveau să ne numească ceilați colegi de excursie. Nu voi insista acum asupra experienței zborului cu balonul. Voi reveni cu un material mai amplu. Am scris deja un articol pe tema aceasta pentru site-ul cluj.travel. Pot spune însă că niciodată nu mi s-a părut răsăritul soarelui mai frumos ca și din balon, de la 600 de metri deasupra celui mai fascinant loc pe care l-am văzut vreodată. 

Suntem în aer desupra Cappadociei! 

Alte baloane își iau zborul

Zburăm printre stânci cu forme ciudate

Cel mai frumos moment al zilei: răsăritul soarelui

La aterizare - o binemeritată șampanie

Am revenit la hotel pe la 8,30 numai bine să servim micul dejun împreună cu ceilalți. Apoi, împreună cu ghidul turc, am pornit să vedem Cappadocia. Un ținut fabulos, pe care nu ai cum să-l vezi într-o zi decât în fugă. Pentru a-l explora cum se cuvine ar fi necesare câteva zile, poate chiar o săptămână. Sunt atât de multe de văzut, atâtea locuri de explorat. Căci dincolo de obiectivele unde se intră cu bilet, întreaga zonă e la dispoziția ta. Am văzut turiști care se plimbau peste tot, dornici să vadă de aproape ce minune a făcut Mama Natură aici.  Noi am început cu o oprire la unul din locurile de unde ai o panorama spectaculoasă asupra zonei. Nu suntem singurii care se opresc aici. Impresionează acele stânci care seamănă cu niște ”coșuri” - defapt au o formă conică. Din cauza diferențelor de rocă, cea mai dură fiind deasupra iar cea mai moale dedesupt, stâncile au tendința sub acțiunea conjugată a factorilor de mediu să se subțieze astfel încât acestea par a avea o pălărie de bazalt. Pălărie care cu timpul fie ajunge să strivească roca moale de dedesupt, fie se prăbușește. Grupul de trei stânci este botezat ”familia” pentru că seamănă cu mama, tata și copilul. Asta depinde de imaginația fiecăruia. După ședința foto - căci fiecare vrea să-și facă poze cu stâncile, ne îmbarcă din nou cu destinația Kaymakli. 

Stânci cu forme ciudate - Cappadocia

Orașul Kaymakli este situat la aproximativ 20 de kilometri la sud de Nevşehir - cea mai mare aglomeraţie urbană din Cappadocia. Este cunoscut mai ales pentru Orașul Subteran - obiectiv aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Intrarea se taxează cu 20 lire (30 de lei) însă experiența de care ai parte merită toți banii. Este fascinant ce au reușit oamenii din primele secole ale erei noastre să facă aici: un întreg oraș funcțional, cu străzi( de fapt tuneluri) săpate în roca tufului vulcanic, cu încăperi mai mari sau mai mici având cele mai diverse destinații, cu biserică, cu locuri de depozitare și guri de aerisire. Un obiectiv care nu este recomandat celor ce suferă de claustrofobie, căci pe alocuri tunelurile sunt atât strâmte cât și joase ca înălțime și trebuie să mergi îndoit de spate preț de câteva minute. În rest, un obiectiv inedit, interesant, nu credeam că există așa ceva.

Prin subteranele orașului Kaymakli

Tuneluri de legătură înguste în orașul subteran Kaymakli

Recunosc că abia am așteptat să ies afară, eram prea mulți turiști acolo în acele încăperi mici. În afară de grupul nostru ne-am mai intersectat cu cel puțin alte 4-5 grupuri. Fiecare cu ghid, se vorbeau toate limbile pământului. Afară, am avut foarte puțin timp să aruncăm o privire în bazar. Un alt bazar, la fel de tentant ca mai toate bazarele din Turcia. Dacă îți plac souvenirurile atunci sigur ai de unde alege. Eu am fost interesat de clădirile vechi, abandonate din zonă. ca mai peste tot în Turcia, ai impresia că te afli în plin șantier. Am aflat că au fost ale grecilor și că au fost părăsite prin anii 1923-1925 odată cu schimbul de populații dintre turci și greci de după proclamarea Republicii de către Mustafa Kemal Atatürk pe 29 octombrie 1923. Un capitol trist din istoria celor două popoare, o rană ce încă mai sângerează.

Un steag al Turciei și portretul lui Atatürk pe una dintre clădirile vechi

Un minaret răsare dintre ruine

Ceramică cu motive turcești

Amulete cu ”ochiul lui Allah”

De la Kaymakli revenim prin Nevșehir și mergem în centrul Cappadociei. Prima oprire la Güvercinlik Vladisi (Valea Porumbeilor). Întotdeauna, porumbeii au fost ocrotiți în Cappadocia. Ba mai mult, oamenii au scobit în piatra tufului vulcanic mici cavități pentru simpaticele păsări. Excrementele porumbeilor erau și încă mai sunt, foarte prețioase aici, folosindu-se pe post de îngrășământ natural. Te sus de pe terasa unde există - firesc și un bazar, admirăm peisajul fantastic. Se poate coborî spre o terasă de unde panorama e și mai spectaculoasă. De asemenea, dacă timpul ne-ar permite s-ar putea coborî în vale. Undeva în zare se vede o localitate. Casele tradiționale se pierd pe versantul unui deal și se confundă cu pietrele din jur. Din mijlocul orașului se înalță un munte ca o cetate. Ghidul turc ne lămurește că este vorba despre orașul Uçhisar, orașul lui natal. 

Cetatea Uçisar văzută din Valea porumbeilor

Uçhisar pare desprins dintr-o altă lume. Întreg orășelul pare a se confunda cu muntele pe care este construit. La prima vedere casele par sărăcăcioase, te mir din ce trăiesc oamenii aici. Însă valurile de turiști ce vin să vadă de la înălțime Cappadocia sunt sursa de venit a localnicilor. Aproape toți trăiesc din turism și din comerț. Ca de obicei, aici se vinde și se cumpără orice. De la mici magazine de bijuterii, la souvenir-uri sau antichități. Autocarul ne lasă în ceea ce pare a fi piața centrală a orașului. Cei care n-au zburat dimineața cu balonul merg să urce la cetate pentru a vedea și ei de la înălțime zona. Castelul Uçhisar este cel mai înalt punct terestru al Cappadociei. E un colț de stâncă din același material moale de tuf vulcanic, în care omul a scobit diverse încăperi legate între ele printr-un labirint de străduțe, tuneluri sau scări. Un bilet de intrare care-ți asigură accesul în cetate costă 6 lire (9 lei). Cei mai mulți din grupul nostru de turiști aleg să urce pe munte.

comerț stradal în Uçisar

Noi ceilalți ne bucurăm de timpul liber și hoinărim pe străduțele înguste și prin micile magazine. Îmi place aces orășel care seduce prin farmecul lui aparte. Îmi place cum printre casele vechi ponosite, dar care au pe alocuri elemente de arhitectură interesante, răsare câte un minaret. 

În drum spre Göreme - care este centrul Cappadociei, ne mai oprim pe o terasă la marginea văii. Sunt multe astfel de locuri de popas de unde poți admira în voie zona de la una din terase în timp ce bei un ceai sau o cafea. Evident, dai și de un mic bazar unde găsești tot ce vrei. Îmi place copacul de care sunt agățate sute de amulete de sticlă ce imită un ochi. Se găsesc pretutindeni în Turcia, și se spune că apără de deochi, de ”ochiul rău”. Se numesc Nazar Boncuk și sunt confecționate manual din sticlă. Alături, alt copac plin cu șervețele înnodate unul de altul, exact cum am văzut în Selçuk la Casa Fecioarei. 

Un loc de popas în Cappadocia

pahare de ceai

O vizită în Cappadocia nu este completă fără un tur al orașului Göreme. Este impresionant cum un oraș ce se vrea a fi modern, cu tot ce înseamnă asta: rețea de apă curentă, canalizare, electricitate, telefonie etc s-a dezvoltat în acest mediu ce pare rupt de pe o altă planetă. Case pe care le-am putea numi moderne se învecinează cu locuințe rustice săpate în piatră. Cum e să ai în curtea casei o stâncă cu forme ciudate ce se înalță spre cer? Am văzut locuințe improvizate lângă câte o stâncă. Îmi amintesc că am văzut cum în fața unui complex de ”coșuri”, de stânci cu formă ciudată, o bătrânică în haine tradiționale stătea pe un divan scos afară. Nu se sichisea de lumea pestriță formată din turiști din toată lumea ce roia prin preajmă. 

Oraşul Göreme - case moderne printre locuințe arhaice săpate în piatră

O casă improvizată lângă o stâncă

În Göreme vizităm Open Air Museum (în turcă Göreme Açikhava Müzesi) aflat sub protecție UNESCO. Este cel mai fascinant muzeu pe care l-am văzut vreodată. Pe de o parte este un vast muzeu în aer liber, format dintr-o serie de stânci cu forme ciudate. Pe de altă parte este locul în care creștinismul a reușit să supraviețuiască prigoanei Imperiului Roman din primele secole ale erei noastre și mai apoi invaziei islamului. Este un loc pe care creștinii l-ar putea considera sfânt și așa este dacă te gândești doar la acei creștini care au eles să trăiască aici în comuniune cu Dumnezeu. Ca orice obiectiv turistic important, și acesta excelează la capitolul infrastructură turistică. Prețul unui bilet este de 20 lire (30 lei) însă fascinantele capele și biserici cu picturi rupestre săpate în stâncă merită toți banii. Complexul cuprinde o serie de biserici care mai de care mai spectaculoase. Nu-ți vine să crezi că în interiorul unei grote săpate în stâncă poți da de o biserică adevărată. Pictura murală este de două feluri: fie e pictură naivă din primele secole ale creștinismului, caracterizată prin linii simple; fie e una elaborată în stil bizantin. Figurile sfinților sunt scrijelite, probabil că musulmanii care le-au descoperit au interpretat ad-literam porunca din Coran referitoare la chipul cioplit. Important este dincolo de orice contradicție religioasă, faptul că odată cu protecția UNESCO există șansa ca aceste minunate picturi să-și capete strălucirea de odinioară. Pentru cine vrea să descopere acest complex, iată un tur virtual ce te va face să-ți dorești să vezi zona.

”Catedrala” complexului de biserici rupestre din Göreme

Picturi rupestre rudimenare ale primilor creștini

Sfinții au figurile scrijelite

Pictură bizantină elaborată în secolele IV-VI

Din păcate nu avem decât o zi să vizităm acest vast spațiu ce se numește Cappadocia. Nu ai cum să vezi totul într-o zi, oricât de mult ai vrea. Organismul obosește la un moment dat, așa că trebuie să-i dai atenția cuvenită. După ce am văzut atâtea locuri spectaculoase, e timpul pentru o bine meritată odihnă. Avem șansa ca lângă parcarea de autocare să găsim un complex de magazine - iarăși magazine - și restaurante. Alegem un loc mai puțin aglomerat și servim o plăcintă turcească (gözleme) și un pahar de ceai (çay). Gözleme este o plăcintă nedospită ce se coace pe o plită și poate avea diverse umpluturi. 

Un loc de odihnă specific turcesc

Așa se fac coc plăcintele Gözleme

Pe autocar votăm dacă mergem să vedem un magazin de bijuterii sau unul de ceramică. Cei mai mulți vor ceramică, așa că ghidul turc ne duce în Avanos un orăşel situat la doar câţiva kilometri nord de Cappadocia, acolo unde este un renumit atelier de ceramică. Am fost surprinşi să vedem o demonstraţie pe viu a ceea ce înseamnă confecţionatul ceramicii la roata olarului. Vizităm atelierul Sultan Ceramic - o afacere de familie veche de 250 de ani, care păstrează tehnica ancestrală de confecționare a ceramicii cu influențe hitite. Proprietarul este mândru că are musafiri, ne poftește printr-un culoar luminat discret în care stau ”aruncate” în colțuri diverse vase de ceramică. Apoi ne explică cum ajunge farfuria ornamentală din stadiul de lut la cea de mare finețe. Avem șansa să-i vedem pe câțiva dintre meșteri la treabă. 

Atelierul de ceramiă din Avanos

Explicații ale olarilor ascultate cu interes de turiști

Pictarea manuală a ceramicii 

Ne duce apoi într-o sală unde are locuri pentru toți. Urmărim o nouă demonstrație de mare rafinament, pentru ca apoi să ne ducă - firesc, în magazin. Niciodată n-am văzut atâtea vase de ceramică la un loc. Farfurii de diferite dimensiuni și modele, căni, figurine colorate, tablouri de ceramică, diverse obiecte practice, toate tapetează pereții și umplu până la refuz vitrinele. Când credem că am văzut totul, cineva spune că mai există o încăpere. Aici, prețurile depășesc cu mult ceea ce ne putem noi permite. Este un magazin de lux, cu produse extraordinare, realizate cu mare finețe artistică. După ce târguim diverse produse, lăsate la jumătate de preț special pentru noi (politică de marketing), mergem spre autocar. 

Încă o demonstrație la roata olarului

Turiștii privesc interesați demonstrația meșterilor olari

Oferta este generoasă, ai d eunde să alegi

ceramică turcească cu influențe hitite și otomane

Deja se înserează. Nici nu am realizat că a trecut o zi. O zi specială în fabulosul ținut al Cappadociei. O zi în care deși am văzut multe, ai impresia că n-ai văzut de fapt mai nimic. Cu siguranță Cappadocia merită vizitată în ciuda distanței mari care o separă de România. Poate odată, vom mai avea șansă să ajungem aici și atunci cu siguranță o vom redescoperi cu plăcere. 

Până atunci însă, trebuie să ne urmăm traseul stabilit. A doua zi plecăm spre Istanbul, via Ankara. Se anunță o nouă zi la fel de interesantă.

Jurnalul circuitului Turcia-Cappadocia cuprinde:

• episodul 1: Traversarea Bulgariei. Edirne
• episodul 2: Din Europa în Asia
• episodul 3: De la Kușadasi la Pamukkale
• episodul 4: Konya - orașul dervișilor rotitori