România văzută de mine: La târg, la Fechetău

”După ani și ani, mă voi întoarce...” - fredonam în gând muzica celor de la Compact în timp ce mă apropiam de localitatea Negreni din județul Cluj. Este o promisiune pe care mi-am făcut-o acum câțiva ani, când am fost la târg la Negreni. Anii au trecut, a venit pandemia peste noi și apoi am tot amânat până mi s-a făcut dor. De acasă, de la Zalău sunt 60 de km pe la Cizer și Vânători, pe care-i parcurgi lejer într-o oră. După un popas de o cafea la ”Route 60”, parcurgem ultimii kilometri până în localitatea vecină. Coloane de mașini parcate de ambele părți ale drumului european Cluj-Oradea, unul dintre cele mai aglomerate drumuri de la noi. Nu ai unde parca, până și câmpul transformat ad-hoc în parcare e plin. În centrul satului, acolo unde se trece calea ferată spre zona târgului, realizez că cel mai bine e să mă întorc în capătul satului, ceea ce și fac. Nu e foarte mult de venit pe jos.

Dăm să trecem calea ferată ”păzită” de jandarmi și echipaje de poliție ce și-au parcat mașinile paralel cu șinele, la mică distanță de acestea. Forțele de ordine au ca misiune păstrarea ordinii publice, dacă și-ar fi propus să verifice legalitatea tranzacțiilor din târg, ar fi avut mult de lucru... Mai ales pe zona produselor contrafăcute și a celor de contrabandă. Căci să nu vă închipuiți că aici totul se desfășoară legal, din câte îmi dau seama e multă marfă contrafăcută și nimeni, dar absolut nimeni nu dă bon. Nu ar fi asta o problemă, din când în când, comercianții trebuie lăsați să respire. Iar într-un târg de țară nu ai cum să fiscalizezi toate tranzacțiile. Poate și de aceea e atât de popular Târgul de la Negreni. Problema este, din punctul meu de vedere, cea a mărfurilor contrafăcute, de contrabandă. Plus cerșetoria.

Dar să revenim la ce am văzut prin târg. Mereu mi-a plăcut, ca fotograf, să văd cantități mari din același produs, la un loc. Vizual se creează un fel de patern, care-mi place. Așa că am văzut și fotografiat hamuri de cai (doar e târg de țară, nu?), ciucuri roșii pentru deochi asortați cu bentițe tricolore, curele din acelea late - parcă chimir le spune, chei de diferite mărimi, scule electrice, vase de alamă de forme și mărimi diferite etc. Doamne, oare cine mai are nevoie de așa ceva? 

Apoi am dat de sectorul încălțăminte și îmbrăcăminte: mese întregi cu pantofi (purtați), mese întregi cu haine. Nimic special, ca la orice bâlci, cu mărfuri din Turcia sau China. Până și standul cu ii pare a fi de proveniență chinezească. Știți care sunt cele mai des folosite expresii din lume? păi să vă spun eu: ”I Love You” și ”Made in China”... Mă rog, nici turcii sau indienii nu se lasă când vine vorba de haine.

Batem în lung și-n lat aleile pline de gropi cu apă de la ploaia din zilele trecute. Soarele arde așa că obosim repede. Când dăm de zona de mâncare, decretăm ad-hoc pauza de masă. Dar dificultatea de acum începe, ce să comandăm. Mirosuri îmbietoare se amestecă cu fumul grătarelor. Ai de unde alege: preparate la grătar - cârnați, ceafă, mici, costițe; preparate la ceaun: fudulii de cocoș (oare cum or fi?), bogracs gulyas, mâncare de fasole. Apoi la capitolul murături iar ai probleme în a alege. Nu vreau să risc, merg pe clasicii mici. Mă rog, sunt cam mari și au prețul unei pâini de mărime medie. Dar na, foamea nu ține cont de asta. Mi se pune pe tăvița de carton muștar dintr-un dozator, îmi iau scobitori fără să observ că primesc la ca mall-uri tacâmuri de unică folosință, din plastic.

La masa din cort, în timp ce mănânc, observ lumea din jur. O lume pestriță, ca la orice târg. Un băiat, nu cred că avea mai mult de 12 ani, cu un acordeon mic ”cerșește” cântând ”Valurile Dunării”. Aveam să-l văd ceva mai târziu, schimbând impresii cu unul mai mare, de vreo 20 de ani ce vindea parfumuri contrafăcute. La o masă lungă, singur, un bătrânel. E îmbrăcat ”de sărbătoare”, cu pantaloni de stofă și geacă peste cămașă. Mănâncă tacticos o porție de frigărui, în timp ce pare căzut pe gânduri. Se uită de vreo 2-3 ori la ceas. Mi-l închipui ca fiind de undeva de pe satele din jur. A plecat îmbrăcat ca de biserică la târg, că doar e ”sărbătoare”, nu te poți duce oricum. Nevasta l-a petrecut cu privirea peste curtea casei până a ieșit pe poartă. El își așază din umăr geanta de navetist, și-și potrivește șapca de ”comnist”. Grăbește pasul spre trenul ce-l va duce, alături de alte sute de călători urcați de prin toate gările, la târg la Fechetău. Aici, odată ajuns se pierde prin mulțimea pestriță căutând una-alta, pentru casă. Acești oameni nu vin la târg să caște gura, ca noi orășenii. Ei știu întotdeauna ce vor. Eu l-am prins la masă. După ce termină de mâncat, începe să curețe tacticos tacâmurile de plastic. Le șterge de resturile de mâncare și de muștar. Apoi, din geanta de umăr scoate o pungă și le pune cu grijă acolo. Cine știe când îi vor mai trebui, poate la coasă sau la pădure. Când să plece, se împiedică de ceva. Dă de un capăt de sârmă, probabil de cupru, cu izolație galbenă. Un conductor electric. Se reașază pe banca de lemn, măsoară lungimea firului trecându-l printre degete, îi curăță capetele și apoi îl face sul pe mâna stângă. Se bucură ca și cum ar fi găsit o comoară, parcă nu-i vine să creadă. Un capăt de sârmă e oricând bun într-o gospodărie. Apoi pune cu grijă sârma în geanta lui de navetist, își scutură pantalonii și pleacă, nu înainte de arunca resturile în sacul menajer agățat la capăt de masă. privindu-l îmi amintesc toate momentele copilăriei, în gesturile lui parcă l-am văzut pe bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească în pace! Acești bătrâni, duc în spate o lume ce stă să apună. Au muncit o viață întreagă în ”epoca de aur”, cei mai norocoși au avut servici la oraș. Acum trăiesc dintr-o pensie mizeră, uitându-se seară de seară la televizor, doar, doar, se va îndura cineva de ei și le va mări pensia. Sunt captivi între un ieri pe care-l privesc cu nostalgie și un azi pe care-l percep ca un haos de nedescris. Ce va fi mâine, nici ei nu știu...

După ce-mi revin din visare, pornim din nou prin târg. E cald, iar la orizont, dinspre Huedin, nori negri se arată amenințători. Poate totuși, o să ne ocolească ploaia. Nici nu vreau să-mi imaginez ce va fi aici, pe câmp, dacă plouă. Ajungem curând într-o altă zonă a târgului, unde sub corturi imense sunt tone de pantofi. Doamne, câți pantofi la un loc! Undeva, deasupra unui astfel de cort flutură un steag cu AC/DC - celebra formație rock. 

Trece cu zgomot o locomotivă. Mecanicul ține mâna pe claxon, toată lumea ăși întoarce privirea spre sat. E prevăzător mecanicul, au fost ani în care au avut loc tragedii aici. Lume multă, copii nesupravegheați, fiecare trece calea ferată pe unde apucă. 

După ce trecem de aceste corturi pline de haine și încălțăminte, dăm de zona mai exotică a târgului. Cea cu vechituri. În zeci de cutii de carton așezate direct pe iarbă sunt o grămadă de obiecte pe care, oricine, le-ar arunca direct la gunoi. Tot felul de nimicuri, amestecate laolaltă electrocasnice mici cu farfurii și mai știu eu câte. E ceva suprarealist în toată această adunătură de vechituri.

 Apoi dăm de un colț cu efecte militare. Măști de gaze, uniforme de toate felurile, grade militare, chipiuri. Doar muniția lipsește, sau o fi și din asta? Mai încolo, lângă o pirandă cu poale multicolore, e de vânzare... o mașină. Vă vine să credeți?  

Unii își expun marfa civilizat, pe mese, în standuri frumos decorate. Alții pe folie de nailon, direct pe iarbă. Aici, la Fechetău, găsești de toate, doar răbdare să ai să bați târgul. Îți trebuie ore bune și...bani. Căci, nu e deloc ieftin să te târguiești. 

Iar în zona autentică, rezervată colecționarilor, prețul e pe măsură. Undeva, la un stand amenajat cu gust, unde găsești obiecte de colecție de mari dimensiuni: mobilier, ferestre, bancuri de lucru, chiar și un atelier de fierărie dotat cu de toate, flutură în vânt un steag al PCR - Partidul Comunist Român. Apropos, mai există partidul acesta? Sau e așa cum se spune, că toți comuniștii s-au infiltrat prin tot felul de partide? Întreb pentru un prieten...

Am descoperit târziu această parte a târgului, de fapt singura care încearcă să păstreze tradiția. Suntem prea obosiți, iar în fugă nu ai cum să iei pulsul pieței. Voi ține minte și în toamnă, la următoarea ediție, voi veni direct aici. Până atunci însă, punem bani la ciorap.