O vizită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Orice iubitor al istoriei, și în ultimă instanță, orice turist român ar trebui să ajungă să vadă cu ochii lui ruinele capitalei Provinciei Romane Dacia. Asta pentru că oricâte cărți de specialitate sau ghiduri turistice ai citi, sau oricâte fotografii ai fi văzut, nu este același lucru cu o vizită în situl arheologic sau în muzeul de arheologie din apropiere. Nimic nu se compară cu plimbarea printre ruine, pe acolo pe unde au trecut legiunile romane acum 1900 de ani. 

Atunci când te gândești la Sarmizegetusa, trebuie să știi că vorbim de două situri arheologice diferite. Unul este Sarmizegetusa Regia - capitala Daciei, centru militar, religios și politic al statului dac, înainte de războaiele daco-romane. Aceasta este situată în Munții Orăștiei, pe teritoriul comunei Grădiștea de Munte. Și cu totul altul este situl arheologic Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cel pe care vrem să-l prezentăm, situat la 40 de kilometri depărtare de vechea capitală a Daciei, în bazinul Hațegului, aproape de Tapae - Poarta de Fier a Transilvaniei.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, pe numele complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, a fost întemeiată după cucerirea romană a Daciei de către Împăratul Traian între anii 108-110. Orașul a fost fondat la porunca împăratului  de către generalul Decimus Terentius Scaurianus pe locul unei tabere a legiunii V Macedonica. Ulpia Traiana avea în sec II-III o populație de 20.000 - 25.000 de locuitori fiind populată cu veterani ai războaielor dacice. Se întindea pe o suprafață de 30 ha.

Istoria cercetărilor arheologice este interesantă. Redăm fragmente din prezentarea făcută pe pagina CiMec (Institutul Național al Patrimoniului). În secolul XV, clericul Joannes Merzezius începe să adune inscripții; printre cele 36 de inscripții reușește să identifice satul Grădiștea de Munte cu capitala regatului dac. Ulterior, o contribuție la cunoașterea monumentelor epigrafice o au istoricul transilvănean Stephanus Zamosius și inginerul italian Aloysius Ferdinand Marsigli aflat în slujba împăratului  Austriei. Cele dintâi săpături au loc în 1832, când Johan Michael Ackner descoperă un mozaic reprezentând-o pe zeița Victoria. În 1881 a fost înființată la Deva, Societatea de Istorie și Arheologie, iar din 1882 muzeul. Între anii 1881-1883 au fost realizate săpături arheologice. După Unire, în 1921, vestigiile romane au fost puse sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, care organizează începând cu 1924 primele săpături științifice. Sub conducerea lui Constantin Daicoviciu au loc ample săpături între anii 1924-1936. Cercetările au fost reluate în 1973 sub conducerea lui Hadrian Daicoviciu, Dorin Alicu, Ioan Piso și alții. În cei 10 ani de campanii (1973-1982) au fost dezvelite edificii sacre și profane, cea mai importantă descoperire fiind mausoleul din sec.II. (sursa informațiilor aici) 

Situl arheologic Sarmizegetusa

Ajuns în localitatea hunedoreană Sarmizegetusa, pe drumul național 68 ce leagă Hațeg de Caransebeș, n-ai cum să ratezi situl arheologic, pentru că șoseaua trece exact pe lângă ruine. Există un mic loc de parcare în fața casei de bilete, acolo unde, în stilul specific românesc, sunt tarabe cu de toate. Nu știu cum e în general, dar când am fost noi, doamna de la casa de bilete ne-a convins să vedem mai întâi muzeul de peste drum și apoi să venim la sit. Am ascultat-o și nu am regretat.

Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa

Atenție la șoseaua aglomerată care separă situl arheologic de clădirea muzeului! Cum treci strada dai de una din celebrele borne care marchează Via Transilvanica, de la Putna la Porțile de Fier. Muzeul de arheologie e la 100 de metri înspre Hațeg, n-ai cum să-l ratezi pentru că este o clădire impozantă ce are afară un impresionant lapidarium. Plătesc, normal, taxa foto și video și pătrundem în lumea mirifică a unui muzeu arheologic unic. Desigur, fiecare muzeu este unic în felul său, însă aici simți cum te copleșește istoria antică. 

una din bornele de le Via Transilvanica

clădirea Muzeului de Arheologie din Sarmizegetusa

Exponatele sunt fascinante, mai ales pentru un iubitor al istoriei antice. Aici vei găsi basoreliefuri ce atestă practicarea cultului mithraic, fragmente de statuete, vase ceramice de diferite dimensiuni etc. 

Impresionant este fragmentul de mozaic reconstituit aici dar și cadranul solar circular, de asemenea reconstituit pe baza unui fragment găsit în ruinele de la Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. Personal consider că acest cadran solar, reconstituit, reprezintă una dintre cele mai importante piese arheologice de aici. 

În anul 263 î.Hr. călători din Sicilia au adus la Roma un cadran solar pe care l-au instalat în Forul roman. Indicațiile sale nu erau precise, întrucât nu era construit pentru latitudinea Romei. Abia peste un secol, în 164 î.Hr. a fost adus din Grecia un cadran solar construit special pentru latitudinea Romei. Treptat, cadranele solare au fost perfecționate, iar cel circular este cu adevărat interesant.

O altă piesă interesantă, deținută de Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa, o reprezintă un joc foarte popular și la noi. Este vorba despre jocul de strategie numit ”țintar” sau ”moară”. Jocul nu a fost invenția romanilor, se pare că originea sa era în Egipt. Însă era jucat și de societatea romană, probabil luat de soldați în campaniile militare. Exemplarul de la Sarmizegetusa are inscripția „SI VIS PACEM PARA BELVM” adică ”De vrei pace, pregătește-te de război”. 

Nu poți să pleci din muzeu fără să vezi sala dedicată armatei romane. Primii care au început să construiască aici au fost soldații Legiunii IV Flavia Felix, ce avea pe stindard un leu. Legiunea a fost fondată în anul 70 de împăratul Vespasian. A luat parte la invazia din Dacia, fiind victorioasă în a doua bătălie de la Tapae (Porțile de Fier ale Transilvaniei, la 8 km de Ulpia Traiana) și a cucerit capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia. 

Afară, se află un impresionant Lapidarium, unde sunt expuse nenumărate artefacte de mari dimensiuni, toate găsite în situl arheologic de peste drum. 

 

Întotdeauna mi-au plăcut lapidariile, de regulă urmăresc ornamentele gravate în piatră. Aici la Sarmizegetusa am remarcat că majoritatea pietrelor sunt ornate cu motive florale înscrise într-un triunghi isoscel obtuzunghic. Am remarcat și celebrul simbol - rozeta solară (unii îl numesc ”floarea vieții”), omniprezent în ornamentica tradițională românească. Știam că modelul are o vechime ce se pierde în negura timpului și că nu este specific dor culturii populare românești. L-am văzut în Ostia Antică, în mozaicurile de la Pompei, în pardoseala din capela Sixtină de la Vatican etc. M-am bucurat să-l văd și pe artefacte romane.

Complexul arheologic in situ

După ce ai vizitat Muzeul de Arheologie, poți vizita complexul de monumente in situ. Complexul este vast: între zidurile orașului aflându-se 33 de hectare de construcții, iar în afara acestora încă alte 60-80 de hectare ce cuprind monumente publice, case particulare, morminte etc. Nu toată zona este exploatată din punct de vedere turistic, însă ceea ce se vede (în mare parte fiind reconstituiri din anii 70-80), este impresionant. Îți poți da seama de amploarea și măreția acestui oraș roman. Odată ce treci de intrare, atât pe partea stângă cât și pe cea dreaptă dai de ziduri, de ruine. ceva mai în față, pe dreapta se deschide platoul pe care se vede, bine conservat, amfiteatrul roman. 

Ai impresia că ruinele romane se pierd printre terenurile gospodăriilor. Așa și este, practic cea mai mare parte a ceea ce a fost cândva Ulpia Traiana Sarmizegetusa, se află încă sub pământ. Deși a fost cercetată arheologic, zona nu este amenajată turistic, adică ruinele nu sunt scoase la suprafață. Mă gândesc că ar fi și extrem de dificil să faci asta acum, ar fi multe litigii de proprietate. N-am înțeles niciodată neputința noastră ca stat, de a pune în valoare și a reda circuitului turistic un sit arheologic important. E adevărat, arheologii au cartat tot, și-au scris articolele științifice, și-au dat doctoratele. Însă noi, ceilalți vedem doar niște ziduri, și acelea reconstituite. Nu știu cum alții pot și noi nu, dar ceva nu e în regulă. Sigur, poate nu văd eu bine lucrurile...

Când crezi că ai văzut tot, un indicator te îndrumă spre Forul Roman aflat la 600 m înspre sud. Acum realizezi că de fapt n-ai văzut mai nimic, căci Forul era centrul, inima, oricărui oraș roman. Așa că pe un drum de țară, străjuit de livezi, la fel ca ceilalți turiști, îți îndrepți pașii într-acolo. Un marcaj, pe un copac, confirmă că te afli pe Via Transilvanica. Ici colo, fragmente de săpături, acoperite cu ceva prelate...

E impresionant Forul Roman! Ici colo se mai văd, in situ, pietre ce poartă fragmente de inscripții. Practic ești într-un lapidarium in situ. Îți porți pașii pe lespezii vechi de mii de ani, și cugeți la măreția unui Imperiu care a îngenuncheat, în urma a două războaie sângeroase (101-102 și 105-106) Dacia. Și, ca orice imperiu, ca orice stăpânire, și cea romană a căzut, câteva secole mai târziu, sub invazia barbară. Însă, Imperiul Roman a pus bazele actualei civilizații europene.

Deși ruinele romane sunt impresionante, ar mai fi multe de făcut pentru punerea lor în valoare. Între zidurile reconstruite, sunt expuse bucăți din pietrele originale, care fie făceau parte din zidurile construcțiilor, fie ale monumentelor de for public. Acestea au fost postate pe un suport de lemn. Însă, din cauza expunerilor la intemperii dar și din cauza greutăților acestora, suportul de lemn a cedat. În altă parte se văd stâlpi de metal. Probabil, cândva, era intenția de a realiza un fel de șopron care să protejeze o parte din materialul arheologic. Cine știe din ce motive acesta nu s-a mai construit, iar stâlpii de metal au ruginit...

artefacte romane in situ

fragment de capitel corintic 

Există și o zonă care pare a fi protejată. Un șopron de lemn, acoperit cu țiglă protejează zona. În altă parte am văzut arheologi la lucru. Încă se mai sapă, încă se mai cercetează.

La plecare, am observat lângă poarta de intrare, panourile informative. Pe unul dintre ele, în limbile română și engleză, sunt redate punctele de interes, alături de o hartă. E și un QR Code care te duce pe Google Play de unde poți descărca aplicația ”Being Roman in Sarmizegetusa” prin care, un soldat roman retras Georgivs Baestinvs  îți va fi ghid. Nu am fost atent, nu am știut de aplicație. Pe de altă parte cred că doamna de la tichete ne-ar fi putut atrage atenția asupra ghidului virtual. În fine, de curiozitate am descărcat ulterior aplicația. este interesantă, doar că există numai varianta în limba engleză. Pe un alt panou, instalat de Consiliul Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva apare de asemenea o hartă a sitului și o scurtă prezentare în limbile română, engleză, franceză și germană. 

panoul care anunță o...intenție

Al treilea panou, conține o ”declarație de intenție”. Este genul de panou propagandistic, de genul ce vrem noi să facem. Este reprezentată macheta clădirii de acces în site, una modernă, la standarde europene, cu infrastructura turistică aferentă. Pe machetă nu se văd tarabele din parcare și nici așa zisele ”toalete ecologice” de cum, în care dacă intri trebuie să-ți ții respirația. M-a enervat tare acest panou... Adică din 2016 ai emisă autorizația privind cercetarea arheologică preventivă necesară unei asemenea investiții și 6 ani mai târziu, n-ai făcut nimic? Păi nu bătaie de joc se numește asta? Păcat, mare păcat! Și în cazul acestui obiectiv turistic, ce ar trebui să fie unul de interes major, se vede amatorismul nostru. Și-mi aduc aminte că acum aproape 10 ani, am fost la Troia (în Turcia) și exact genul acesta de poartă de acces, dotată cu tot ceea ce un turist modern are nevoie, era acolo. Diferența uriașă constă în faptul că turcii știu să-și valorifice monumentele, în timp ce noi rămânem la panouri prin care ne exprimăm intenția că vom face, cândva, ceva... Asta dacă nu ne vom răzgândi până să ne apucăm de lucru.