Impresii de călătorie (13) - Castelul Predjama (Slovenia)

La mai puțin de 10 kilometri de Peștera Postojna, sus în munte, se află unul dintre cele mai faimoase castele din Slovenia: Castelul Predjama (Predjamski Grad). Este situat la intrarea unei peșteri naturale, fiind astfel construit încât se identifică până la contopire cu piatra muntelui. Însăși denumirea lui provine din felul în care este amplasat: ”pred” – înseamnă înaintea, în fața iar ”jama” – înseamnă peșteră. Deci, Predjama se poate traduce ”în fața peșterii”.

Castelul Predjama

Este unul dintre cele mai spectaculoase și romantice castele pe care le-am văzut vreodată, fiind unic în lume datorită amplasamentului său. Figurează în mai multe topuri de profil, atât din Europa cât și din lume.

Aveam bilet de intrare, achiziționat la Peștera Postojna, așa că am profitat de acest lucru și de vremea frumoasă de afară. Drumul până la satul Predjama este foarte bun, se urcă încontinuu de la Postojna. Interesant mi s-a părut faptul că satele prin care am trecut nu aveau garduri la case, totuși proprietatea era bine delimitată fie prin tot felul de arbuști și de flori, fie prin mici ziduri de piatră. Am putut admira pitorescul acestor sate, cu case răsfirate, cu multe, multe flori și înconjurate de verdeață.

Am ajuns la o parcare amenajată sub arbori seculari, lângă o bisericuță și un tei imens, un adevărat monument al naturii. O inscripție în mai multe limbi, spune că potrivit legendei, sub tei ar fi mormântul Cavalerului Erazem (Erasmus). Vis-a-vis era o casă frumoasă din piatră cu flori la ferestre și tot felul de alte flori și plante pe zidul de susținere. Câțiva localnici vindeau miere de albine și alte produse specifice locului.

Teiul secular și biserica din sec. XV

teiul cu mormântul Cavalerului Erazem

Am dat o raită bisericii, care conform inscripției de deasupra unei ferestre, a fost renovată în 1645. Lângă biserică, o inscripție cu stema localității, cu text în slovenă, engleză, italiană și germană ne-a atras atenția. Am aflat că biserica se numește ”Fecioara Dolorosa” și este din secolul al XV-lea, fiind consacrată în 1449 sub Papa Pius al II-lea. 

Biserica Feciara Dolorosa

inscripție de la 1645

Ușa de intrare în biserică

clopotnița bisericii

Nu am apucat să ne bucurăm de arhitectura bisericii, căci a sosit un grup numeros și gălăgios de motocicliști, aceiași pe care-i văzusem în grupul de italieni din peștera Postojna. Imediat au ocupat toată parcarea și am fost nevoiți să ne îndreptăm atenția înspre castel.

grup de motocicliști italieni

panou de informare turistică

Castelul, ni se dezvăluie în toată frumusețea sa, cocoțat pe stâncă, la gura unei peșteri. Albul zidurilor contrastează puternic cu dungile în diagonală ale obloanelor ferestrelor. Este una dintre cele mai frumoase și mai spectaculoase imagini pe care am văzut-o vreodată. 

Castelul Predjama

Mi-au plăcut castelele întotdeauna, am fost fascinat de măreția și maiestuozitatea zidurilor ori a turnurilor acestora, de romantismul degajat de fiecare, de felul în care au sfidat timpul. Dar acest castel, departe de a fi impozant, oferă una dintre cele mai frumoase imagini. Nu te saturi să-l privești de la distanță și să-l fotografiezi.

Ne-am apropiat încet de intrarea în castel, pe un drum de piatră construit pe coama înverzită a dealului. Pe măsură ce înaintam fascinați, descopeream în dreapta bănci de piatră, plantații de viță de vie, pe sortimente iar în dreapta, jos, dincolo de parapetul drumului, un loc în care am bănuit că au loc turniruri sau alte diverse festivaluri medievale. Ulterior am aflat că în fiecare an, în luna iulie are loc un festival medieval dedicat Cavalerului Erazem. Pe unul dintre pereți, se distinge stema castelului.

viță de vie

  

Stema castelului Predjama

La intrare, o doamnă ne-a verificat biletele și ne-a urat bun venit. Am remarcat, la intrare, un interesant ștergător de picioare, de metal, sub forma unui cățel legat cu lanț. 

Același sistem de fotografi care fără să te întrebe, îți fac poze pe care apoi încearcă să ți le vândă la ieșire cu 6 euro. N-am apucat să fac un gest din care să înțeleagă că nu vreau să fiu fotografiat.

Castelul în sine, este destul de cazon. Nu este opulent, nu predomină luxul altor castele. Seamănă mai degrabă din acest punct de vedere cu castelul Bran. Este dispus pe 5 etaje și are 15 camere, turistul poate să viziteze în ritmul lui fiecare cameră din castel, amenajată cu diverse piese de mobilier care să redea atmosfera medievală.

mobilier de epocă

jilțuri medievale

O primă sală, este destinată istoriei castelului. Conține portretele ultimilor proprietari, precum și însemnele heraldice ale acestora. Combinând textul din engleză și italiană, am aflat că acest castel datează din secolul al XIII-lea, prima atestare fiind de la 1274. Castelul renascentist cu elemente de arhitectură barocă, se pare că a fost reședința cavalerului Erazem Lueger. Pornit împotriva stăpânirii habsburgice, s-ar fi aliat cu regele Ungariei, nimeni altul decât  Matei Corvin și ar fi început să atace satele din provincia Carniola a imperiului. Ar fi fost asediat de către trupele imperiale și ar fi rezistat destul de mult asediului, grație unui sistem de galerii și tuneluri din peșteră, prin care era aprovizionat. Până la urmă, castelul a căzut și a fost distrus. Ulterior, am citit undeva că acest castel ar fi fost reședința contesei Elisabeta Báthory (nepoata lui Ștefan Báthory de Șimleu!!), cea care se îmbăia în sângele supușilor ei. Cred mai degrabă că aceste legende nu au nimic de a face cu realitatea istorică, cel puțin din prisma locului: potrivit unor articole apărute pe site-ul Descoperă.ro, castelul cu pricina ar fi fost în Slovacia, nu în Slovenia. Aceeași ipoteză o avansează și articolul din Historia.ro . Oricare ar fi adevărul, castelul rămâne misterios. 

Castelul a fost și scena unui film din 1986 ”Armura lui Dumnezeu” cu Jackie Chan în rolul principal. Un alt serial de televiziune ”Vânătorii de fantome” are un episod din 2008 dedicat acestui castel (un fragment al acestui film poate fi văzut aici ).

îmbinarea pereților cu stânca muntelui

podul de la intrare văzut printr-un hublou de apărare

ușa de la închisoarea castelului

A fost reconstruit în 1511 însă la scurt timp s-a prăbușit din nou ca urmare a unui cutremur. A fost reconstruit a treia oară în 1576. În 1810, castelul aparținea contelui Coronini Michael von Cronberg, iar în 1846 a fost vândut familiei Windischgratzum. Aceștia au fost proprietarii castelului până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, când a intrat sub autoritatea comuniștilor iugoslavi care l-au transformat în muzeu.

Am vizitat apoi celelalte camere. Unele erau amenajate cu manechine astfel încât să surprindă elemente ale vieții de zi cu zi la castel. 

Am admirat la fiecare nivel, modul în care zidurile făcute de om se întrepătrund cu pereții naturali ai peșterii. De asemenea am putut intra într-o grotă imensă, prin intermediul unor scări. De sus de la înălțime am admirat valea ce se întindea la poalele castelului. Peisajul era pur și simplu mirific.

La ultimul nivel, se găsea un mic clopot pe care fiecare turist îl bătea de trei ori, ceea ce am făcut și noi. Probabil, în vechime era folosit pentru a da alarma în caz de primejdie.

peisajul văzut de pe fereastră

clopotul de alarmă

La terasa de la ultimul nivel, am admirat o expoziție de trofee de vânătoare, unele fiind foarte valoroase prin vechimea lor. De asemenea, lângă peretele de stâncă erau o mulțime de bile de piatră, folosite probabil ca ghiulele de tun. Imaginea asupra văii era spectaculoasă.

La ieșire, mi-am găsit poza expusă pe panou alături de alte câteva zeci. Am rezistat de data asta tentației de a o cumpăra. Am părăsit castelul, bucuroși că am avut privilegiul să vedem aceste locuri minunate. Am admirat din nou arhitectura caselor și am descoperit o placă comemorativă în cinstea partizanilor lui Tito care au luptat în cel de al Doilea Război Mondial. De asemenea, am constatat existența unor terase, goale la acea oră.

bancă de piatră

una din terasele cu vedere la castel

Castelul Predjama văzut de pe o terasă

flori de câmp și case la baza castelului

placă comemorativă în memoria luptelor purtate aici în august 1944

La întoarcere spre Ljubljana, ne-am lăsat duși de ”Marcel” – GPS-ul meu, care având setată opțiunea ”cel mai scurt drum” ne-a purtat vreo 10 kilometri prin pădure pe drumuri forestiere, până a dat de șoseaua asfaltată. La un moment dat ne-am speriat, eram în inima pădurii pe drum forestier îngust pe care nu prea puteai să te întorci. A început să mă enerveze cu indicațiile sale absurde: ”pe următoarea stradă, virați la dreapta” – de parcă eram prin nu știu ce oraș, sau ”ați depășit limita de viteză” – atunci când acul kilometrajului trecea de 30 km/h, viteza maximă admisă pe drumurile forestiere din Slovenia!!. Am remarcat însă calitatea impecabilă a acestor drumuri (nu am văzut nicio groapă), faptul că apar pe hartă și cel mai ciudat, la intersecții erau chiar și indicatoare spre satele din jur.

Și din acest punct de vedere, al calității drumurilor, fie ele și forestiere, am apreciat Slovenia ca fiind una din țările cu mare potențial turistic din Europa.