Cimitirele, istoria unei comunități scrisă în piatră

De cele mai multe ori, noi oamenii ne gândim rar la cimitire. Poate doar dacă cineva drag dintre noi părăsește lumea aceasta - Doamne ferește! Sau odată pe an, atunci când de Luminație cimitirele sunt pline de oameni și de flori. Poate că ar trebui să mergem mai des în cimitirele din comunitățile noastre, pentru că acolo pe pietrele funerare este scrisă o parte din istoria noastră. Am mai spus-o și cu altă ocazie, felul în care arată cimitirele - și nu mă refer aici la modul cum arată de Luminație - demonstrează gradul de respect pe care o comunitate îl arată înaintașilor săi.

De câtva timp vreau să scriu despre cimitirele Zalăului, despre ”Zalăul din cimitire” - căci acolo sub lespezile grele de beton sunt cei care odată formau comunitatea orașului nostru. Am făcut câteva ”ture foto” prin cimitirele din Zalău, însă am fost copleșit de mulțimea pietrelor funerare. Îmi lipsesc informații despre acei oameni de seamă ai orașului, care au scris istoria. Poate că vreodată, cineva se va încumeta să se documenteze și să scrie despre cei ce nu mai sunt. Până atunci însă, ca un prim demers în acest sens, iată un articol ce se vrea a fi un omagiu pentru tot "Zalăul din cimitire”. De Luminație, Ziua Tuturor Sfinților sau Ziua Morților așa cum se mai numește această zi, blogul Foto-Travel omagiază pe toți zălăuanii ce nu mai sunt printre noi.

La Zalău, există mai multe cimitire. Unul aparține comunității evreiești, împuținată drastic după cel de-al Doilea Război Mondial. Deportările de acum 70 de ani din Transilvania de Nord - zonă ocupată în 1940 de Ungaria și valul de emigrări care a urmat în anii comunismului, au dus la dispariția unei comunități cândva prosperă. O comunitate care, și-a adus incontestabil contribuția la dezvoltarea culturală și economică a Zalăului. Este suficient să faci o vizită în acest cimitir și să citești numele de pe pietrele funerare, ca să-ți dai seama că acolo sunt osemintele unor oameni de vază ai orașului: avocați, medici, profesori sau comercianți. Ca să nu mai spunem că prin arhitectura lor, pietrele funerare din cimitirul evreiesc, sunt mărturie despre arta și cultura iudaică. Un articol vast despre cimitirul evreiesc din Zalău a apărut pe blogul Foto-Travel în luna iunie. Articolul poate fi citit aici.

Cimitirul evreiesc din Zalău

În cel mai mare cimitir al orașului, Cimitirul Municipal, își dorm somnul de veci creștini de diferite naționalități sau culte religioase. Deși aparent zonele aferente cultelor sunt oarecum separate, existând o parte a cimitirului ortodox românesc, alta pentru credincioșii greco-catolici, reformați sau romano-catolici, există și zone în care delimitarea aproape că nu există. 

Cea mai veche parte a cimitirului pare a fi cea reformată. Deși se poate ajunge în zonă prin intrarea de pe strada Andrei Șaguna, mai există o intrare secundară, direct de pe strada Kossuth Lajos. Dacă te plimbi printre pietrele funerare din această parte a cimitirului vei vedea pe unele dintre acestea gravate nume ale unor personalități de seamă ale orașului. De exemplu, se poate vedea obeliscul din gresie al lui Salamon József (1790-1871) - director al Colegiului Reformat (azi Colegiul Național ”Silvania”) între anii 1815-1830. Salamon József a pus bazele Bibliotecii Colegiului Reformat (azi Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic) prin donarea a 746 de cărți. 

Piatra funerară a lui Salamon József

Tot aici, ascuns printre vegetație și culcată pe o parte se află piatra de la capul  mormântului lui Kiss Károly (1797-1855) avocat, consilier jurudic al baronului Wesselényi Miklos, tatăl celebrului scriitor și critic maghiar Zilahi Kiss Károly (1838-1864).

Aici ar trebui să se afle și piatra funerară a celui care a fost vice-prefectul județului Sălaj, Szikszai Lajos (1825-1897). Născut la Șamșud în județul Sălaj, a fost avocat, politician, vicecomite al județului și deputat. În cei 14 ani în care a îndeplinit funcția de vice prefect, Zalău a cunoscut o dezvoltare accentuată. A fost sistematizat centrul orașului, a fost construit primul spital în 1893, prima fabrică de cărămidă în 1894. A fost un colecționar împătimit, o parte din colecția sa a stat la bazele înființării Muzeului Județean în 1951. De asemenea a donat peste 600 de volume Bibliotecii Colegiului Reformat. A fost unul dintre cei care au susținut ridicarea la Zalău a unui monument închinat baronului Wesselényi. 

Desigur, cimitirul ascunde multe alte personalități ale orașului. Un articol (în limba maghiară) despre personalitățile locale din cimitirul reformat, poate fi citit aici sub semnătura doamnei Lakó Éva. 

În cealaltă parte a cimitirului, în zona romano-catolică, își dorm somnul de veci alte personalități importante ale orașului. Este de datoria celor de astăzi de a le identifica și de ce nu, de a le păstra vie memoria. O cartografiere a mormintelor, editarea unei cărți despre viața acestora sau a unui album fotografic, sunt gesturi simple și realizabile. Trebuie doar inițiativă și dorința de a face ceva.

Lăsând partea ”de jos” a cimitirului, cea catolică și reformată, o cărare duce spre cimitirul ortodox. Și aici sunt cu siguranță pietre funerare ce amintesc de diverse personalități ale vieții culturale ale orașului. Una dintre ele, atrage atenția. Pare izolată, sub un stejar bătrân. Pe ea se poate citi: ”Dr. Joan Suciu / Advocat și locotenent în rezervă / decedat în 24 mai 1918 / în vârsta de 42 de ani / ca victima războiului mondial”. 

Mai sus, se ajunge la zona cunoscută drept Cimitirul Eroilor. Aici stau aliniate cuminți pietre funerare simple, identice, ce amintesc de eroii căzuți pe câmpul de luptă. Monumentul închinat eroilor, ridicat în 1925 străjuiește întreaga zonă. Obeliscul piramidal din granit are deasupra un vultur de bronz, cu spada în gheare și o cruce în cioc, însemne ale puterii și credinței creștine. În spatele lui, un alt monument este închinat eroilor sovietici din Al Doilea Război Mondial. Este destul de bine îngrijit, așa cum este de altfel și normal.

Monumentul sovietic

De Luminație, cimitirul din Zalău este luminat feeric. Aproape că nu există mormânt unde cineva să nu aprindă vreo lumânare în memoria celor decedați. Am vrut să văd cum arată ”Zalăul din cimitir” - căci acolo, pe deal este un alt Zalău, un Zalău demult apus. Odată pe an, de 1 noiembrie, ”Zalăul din cimitir” își aprinde luminile vrând astfel să-i salute pe cei dragi rămași în această ”vale a plângerii”. 

Am dat o raită prin cele trei zone ale cimitirului: ortodox, catolic și reformat. peste tot, flori și candele sunt dovada faptului că nu i-am uitat pe cei dragi. Obiceiul de a merge la cimitir cu flori și de a aprinde o lumânare de Ziua Tuturor Sfinților, s-a transmis de-a lungul secolelor de la romano-catolici la reformați și apoi la ortodocși. Azi, toată lumea merge în cimitir la cei dragi indiferent de etnie sau religie. Am fost plăcut surprins să constat că inclusiv la pietrele funerare ale eroilor, cineva a aprins candele. 

Cimitirul Eroilor de Luminației

Am făcut câteva fotografii, cu sfială, cu gândul că atentez la intimitatea celor care-și plâng morții. Însă am vrut să arăt că cel puțin odată pe an, Zalăul real este una cu ”Zalăul din cimitire”. Luminile orașului se amestecă cu luminile sutelor de candele aprinse, într-o imagine fantastică, magică. Dacă magia aceasta ar ținea mai mult, dacă comuniunea dintre noi cei rămași în viață și cei plecați dintre noi ar dura, cu siguranță am fi mai buni. Din păcate, după aceste zile în care ne aducem aminte de ”Zalăul din cimitire” liniștea și uitarea se aștern din nou.