joi, 26 mai 2016

Hoinar prin Sălaj: Pe Jirnău, după cocoroţele

De când cu hoinărelile mele sălăjene, m-am obișnuit să vânez momente. Și sunt unele la care trebuie să fii foarte atent. Nu poți de exemplu să-și propui să fotografiezi lanurile de rapiță la sfârșit de mai, căci realmente nu vei mai avea ce fotografia. Sau dacă vrei să fotografiezi lalele pestrițe ori narcise, atunci trebuie să prinzi momentul. Așa s-a întâmplat și în cazul ”vânătorii” de narcise, din celebra Poiană cu Narcise de la Racâș - Hida. O poveste care din păcate nu are un final fericit...



De câțiva ani mi-am propus să ajung la Poiana cu Narcise din Racâș, comuna Hida. Este, sau mă rog era,  unul din punctele de atracție ale turismului sălăjean. Informații găsești mai în toate pliantele care promovează județul, sau pe internet. Așa cum apare pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Sălaj, Poiana cu Narcise de la Racâș-Hida cu o suprafață de 1,5 hectare, este declarată rezervație naturală. La acest statut, și la cât de titrat este obiectivul turistic, te-ai fi așteptat să găsești infrastructură, indicatoare care să te conducă până acolo, iar odată ajuns în rezervație te-ai aștepta să găsești o zonă împrejmuită, eventual păzită și panouri informative. Dar, din păcate nu este așa...

Ca să ajungi în poiană, trebuie mai întâi să ajungi în centrul localității Racâș din comuna Hida. Localitatea este situată la aproximativ 38 km de Zalău, iar cel mai bun drum de urmat pentru a ajunge acolo plecând din Zalău este pe drumul european E 81 ce leagă Zalăul de Cluj-Napoca. Din Sânmihaiul Almașului, o iei spre Hida pe DN 1G (pe un drum foarte prost) iar de acolo pe un drum ceva mai bun o iei spre Creaca. Doar satul Baica desparte centrul de comună de Racâș. Este ușor de găsit școala și magazinul sătesc de peste drum, la al cărui bar vei găsi mereu pe cineva. De acolo poți obține informații referitoare la drumul de acces spre poiană. De fapt este relativ simplu, o iei pe ulița asfaltată ce lasă școala în dreapta și te ții de ea. Înainte de capătul satului, asfaltul se termină dar drumul pietruit este practicabil. Mai sunt 3 kilometri până la rezervație. Drumul e bun, poți să mergi cu orice mașină până dincolo de răstignirea solitară și chiar mai departe până în dreptul stânei. De acolo, datorită solului umed, și a urmelor adânci lăsate de tractoare, îți trebuie un 4x4 sau în cel mai rău caz o mașină cu garda la sol ridicată. Sau, de ce nu, poți să parcurgi pe jos cei 1,5 km rămași. Peisajul este frumos, puțin cam monoton, însă poți admira diferite animale sălbatice sau ciurda de bivoli. Practic urci în amontele văii Jirnăului, un afluent al Alamașului. E simplu, trebuie doar să urmezi drumul de țară ce duce până la liziera pădurii. Valea Jirnăului intră între dealurile cu pajiști, pe stânga e dealul Cornu (482 m) iar pe dreapta, spre Gălpâia e Dealul Cățenașu (458 m). Vale Jirnăului, un firicel de apă ce a săpat pe alocuri adevărate cratere, o ia prin stânga pădurii la poalele căreia se află ”poiana”. 





Aici, pe o pantă domoală ce urcă spre pădure, ar trebui să găsești lanul de narcise. Spun ar trebui, pentru că de câțiva ani, abia se mai găsesc câteva zeci de flori. De regulă, narcisele din specia Narcisus stellaris înfloresc la sfârșit de aprilie și până la sfârșit de mai în funcție și de vreme. Anul acesta, cu o primăvară destul de răcoroasă, ”cocoroţelele” - așa cum le spun localnicii, nu s-au grăbit să înflorească. Am mai fost în zonă pe la sfârșitul lunii aprilie, dar era mult prea devreme. Atunci abia am găsit câteva frunze firave. Tibi, ciurdarul dar și doamna de la barul din sat mi-au spus că abia după 15 mai vor înflori. Așa că am revenit acum spre sfârșitul lunii mai. 

M-am tot învârtit preț de o jumătate de oră căutând narcisele printre tufe de păiuș și arbuști de păducel de care atârnau smocuri de lână. E clar, zona e pășunată de turmele de oi. De fapt, când mă apropiam, o turmă tocmai ieșea din aria protejată. Se vede și după bălegar că pe aici a trecut și ciurda. Într-o zonă considerată arie protejată, te-ai fi așteptat ca acesta să fie delimitată, iar pășunatul să fie interzis. Fără a fi specialist, îți dai seama că pășunatul excesiv nu este benefic, narcisele fie sunt păscute când încă nu apucă să înflorească, fie sunt călcate de copitele animalelor. Poate că un alt motiv pentru care abia mai găsești narcise, este și vremea nefavorabilă și lipsa apei din sol.



Când credeam că am venit degeaba, am găsit doi boboci. Sunt atât de firavi încât aproape că nu-ți vine să crezi că de aici vor ieși superbele flori. Credeam că acești boboci sunt tot ce voi găsi. Chiar mă resemnasem cu ideea, deși un sentiment de revoltă îmi dădea târcoale. Îmi imaginam o scenă în care un turist oarecare, român sau străin, citind despre Poiana cu Narcise de la Racâș ar fi venit să o vadă. După ce era pus în situația să se descurce pe cont propriu, fără niciun indicator, ba mai mult să-și rupă mașină pe drumul de țară sau să rămână împotmolit în noroaie, ar fi avut parte de o imagine dezolantă fără nicio narcisă. Cu ce imagine ar fi plecat de acolo? Și ce ”reclamă” ar fi făcut locului? Dar județului? 




Când să plec, undeva aproape de drum, dau de o floare de narcisă. M-am bucurat ca un copil, cel puțin n-am făcut drumul degeaba. Am fotografiat-o și m-am minunat mai ceva ca și când ar fi fost nu știu ce specie rară, pe cale de dispariție. În apropiere am mai găsit încă două, iar la plecare am mai dau de una aproape ofilită. Păcat, mare păcat. Nepăsarea autorităților locale, legislația încâlcită, situația juridică a terenului, lipsa de reacție a celor în grija cărora se află ”rezervația”, poate și vremea - toate la un loc, la care se poate adăuga cu siguranță lipsa unui comportament civic, al unei educații ecologice, au dus la acest dezastru. Căci doar dezastru se poate numi starea în care se află ”rezervația” (sunt nevoit să pun ghilimele). Pentru mine e clar: rezervația naturală sau aria naturală protejată Poiana cu Narcise (ziceți-i cum vreți) nu mai există! Poate doar în acte...Așa cum cu o floare nu se face primăvară, nici cu trei flori de narcise și doi boboci nu se face o rezervație.





Dezamăgirea de a nu găsi ”lanul cu narcise” a fost oarecum compensată de peisajele din zonă și de mulțimea de flori de câmp pe care le-am văzut și fotografiat. cel mai mult mi-au plăcut cele de floarea cucului (Lychnis flos-cuculi), niște steluțe albastre ce spărgeau monotonia de verde. Undeva aproape de locul în care mi-am lăsat mașina, un copac solitar la umbra căruia am dat de margarete (chrysanthemum leu canthemum). Chiar și florile de crețușcă (filipendula ulmaria) sunt frumoase. De altfel, Natura este generoasă cu cei care îndrăznesc să o cunoască. 




La plecare, o barză nu părea deloc deranjată de prezența mea. Chiar m-a lăsat să o fotografiez. Însă când a simțit că-i încalc teritoriul, și-a luat zborul planând preț de câteva zeci de secunde. Ce mai, un spectacol pe cinste.



Am revenit la asfalt și am luat-o spre Hida. Între Racâș și Baica, un câmp înflorit mi-a atras atenția. O mare de verde și galben se întindea pe coama unui deal. Am oprit, m-am urcat pe deal și pentru un moment am avut impresia că am în fața ochilor vechiul wallpaper din Windows. Sau nu, acesta este mai frumos, aș putea să-i zic chiar Sălaj Wallpapers.



Ajuns acasă, am început să mă documentez. Am aflat de pe diverse site-uri că aici a fost pe vremuri un covor alb de flori de narcise. Cel mai credibil site, a fost Welcome to Romania. Imaginile prezentate arată covorul de narcise. Și asta în urmă cu doar 5-6 ani. Textul din cuprinsul prezentării ” Pe cumpăna de ape dintre văile Agrijului și Almașului în pajiștile umede în fiecare primăvară, între 28 aprilie - 25 mai apare un adevărat covor de flori din specia Narcissus angustifolius, cu o densitate de până la 70 exemplare /mp. cea mai spectaculoasă zonă este Poiana Narciselor, cu o suprafață de 1,5 hectare”  pare de domeniul SF. 70 exemplare /mp și eu abia am găsit 5 narcise în toată zona...

Am răsfoit și cartea profesorilor Ioan Abrudan și Aurel Medve, ”Ghidul ariilor naturale protejate din județul Sălaj”, apărută la Editura Școala Noastră în anul 2008. Iată un text care ar fi trebuit să dea de gândit celor care administrează aria naturală protejată: ”Cu 30-40 de ani în urmă cele mai mari densități (50-70 plante / mp) se înregistrau sub formă de petice, în locurile însorite, cu pânza freatică abundentă, aflată la adâncimi mici. Pe măsura apropierii de marginea pădurilor, densitatea scade la cca. 30-35 plante / mp, iar pe versanții dealurilor specia nu se mai întâlnea (miloneanu, 1974). Încă de atunci s-a semnalat faptul că datorită pășunatului nerațional, cu turme de oi (primăvara) și cirezi de vite (atbere de vară), numărul plantelor care ajung să înflorească era de cca. 40% din totalul plantelor existente.” Sau alt pasaj din aceeași lucrare: ”Se știe de multă vreme că soluția de a păstra nealterată Poiana cu narcise este împrejmuirea, măcar a perimetrului protejat și utilizarea terenului doar ca fânaț. Aceste măsuri ar conduce la reapariția lanurilor de ”cocoroțele” suav parfumate. Dacă nu se vor lua măsuri de protejare a rezervației, măcar prin interzicerea pășunatului și folosirea terenului doar ca fânaț, este posibil ca peste câțiva ani o poveste tristă să înceapă cu...A fost odată, pe Valea Jernăului...”  Iată că n-au trecut decât 8 ani și ceea ce distinșii profesori au prezis, s-a adeverit. Rămâne o întrebare tulburătoare: De ce?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...