Hoinar prin Sălaj: la început de an, pe Valea Almașului

Vremea cu iz primăvăratic de afară îndeamnă la drumeții. Așa că m-am uitat repede pe hartă și am decis: voi merge să văd Cetatea Almașului. N-am ajuns niciodată acolo, deși am mai avut o tentativă. Însă până acolo ce aș putea să văd? Biserici de lemn, desigur! E una care-mi place la Sânmihaiu Almașului și alta pe care nu am văzut-o, la Zimbor. Așa că după ce dau câteva telefoane la cei doi preoți parohi, ca să mă asigur că pot fi vizitate bisericile, mă înțeleg cu domnul Aurel Margin, partener al mai multor excursii și stabilim detaliile. E hotărât, în a treia zi anului 2023, ieșim pe teren în prima ”hoinăreală” din noul an.

E ora 8 fix, așa îmi arată ceasul de pe bord, când îl iau pe domnul Margin din fața blocului. Deși nu a răsărit încă Soarele, la Zalău se anunță a fi vreme bună. Cunoașteți sentimentul celui dornic de călătorii, când realizează că vremea ține cu el? Ei bine, după ce am trecut Meseșul și am văzut ”marea de ceață” acel sentiment a dispărut brusc. Aprind luminile de ceață și încetinesc, termometrul de pe bord îmi arată 1 grad, iar șoseaua e umedă. Ascultăm în tăcere ”Radio Maria”. Îmi place, atunci când merg să vizitez biserici să mă pregătesc sufletește...

Biserica de lemn din Sânmihaiu Almașului

La Sânmihaiu Almașului parcăm lângă capelă. E acolo și un mic punct de informare turistică, modern, făcut pe bani europeni. Nu e nimeni de serviciu, a abia ora 8.35 în a treia zi a anului nou. Mă uit pe geam, văd doar niște cărți creștine. Pășim tăcuți pe aleea din cimitir, silueta Bisericii de lemn cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” se profilează prin ceață. Și de data acesta mă minunez cât de mare poate să fie. E și lată, poate printre cele mai late biserici de lemn din Sălaj. Sigur, senzația aceasta este dată și de pridvorul de pe ambele laturi, și cea de nord, și cea de sud. Întrăm în biserică și admir, ca și cum le-aș fi văzut acum pentru prima dată, picturile din pronaos. Încă se disting, deși au fost în mare acoperite cu un fel de bandă de hârtie transparentă. La ultima renovare, cea de dinainte de pandemie, au avut loc intervenții și asupra picturii. Cum acesta risca să se desprindă, a fost nevoie să fie fixată cu un fel de hârtie transparentă. Chiar și așa, pictura realizată în anul 1794 de către Pop Ioan din Românași, se vede foarte bine. În pronaos sunt scene din vechiul testament, ce se păstrează în stare bună pe părțile laterale ale tavanului ce este mai coborât pe laturile de nord și sud. Sfânta Muceniță Marina nu cred să o mai fi văzut pe undeva, de asemenea nici scena cu fuga în Egipt. Pe stâlpii portalului ce separă pronaosul de naos se văd vrejuri de viță de vie. Dincolo, în naos, chiar deasupra portalului sunt zugrăviți cinci pești și doi raci...

Silueta bisericii din Sînmihaiu Almașului, prin ceață

portalul ce asigura trecerea din pronaos în naos

”zăvorul” de lemn al bisericii

În partea inferioară a bolții naosului, conform normelor stabilite de Erminia Picturii Bizantine sunt scene din Săptămâna Patimilor. Iar sus, pe boltă, în medalioane, apar 12 profeți. Înainte să intrăm în altar, am remarcat deasupra ușilor, înscrisuri mai vechi sau mai noi, în limba română cu grafie latină, în care sunt consemnate diferite evenimente din viața bisericii. De asemenea, în partea dreaptă, sub iconostas este pisania bisericii, scrisă cu caractere chirilice: ”îngerilor s-au numit ca să păzască neamul și sau zidit de iznov... și strpdania bunilor pravoslavnici dintracest sat Pusta Simihaiu în zilele înălț(atului)...podomnicului împărat Franțis supt pravoslavnică arhipăstoria măriei sale... Făgărașului supt c(institul) protopop Vasile Bota de Vișeu de Mijloc și c(instiților) preoți Andrei...hara Grigorie și ctit(ori) Ignat, făt Ion Toader, Holț Marți. Și sau zugrăvit prin mine...Pop Ioan (anul) 1794...ie 20” Personal nu am reușit să descifrez pisania, deși am buchisit literele chirilice (măcar atât m-au ajutat cei 8 ani de limba rusă studiată în școlă), așa că am luat textul exact cum apare el pe internet.

Pictura pe bolta naosului: medalioane cu profeți

Ușile împărătești, răzămate de perete sunt superbe. Încă sunt bine conservate, iar chipul Sf. Mucenic Dimitrie sau al Sf. Nicolae se văd foarte bine. La fel și chipul evangheliștilor din medalioane. Ușile împărătești datează de la 1816, conform unei inscripții de pe spatele acestora.

pictură pe ușile împărătești

În altar, în zona proscomidiarului surprind desele însemnări cu caractere latine, scrise direct peste pictură. Sunt informații prețioase, de exemplu: ”cheia de la ușia bise...1763. Sau, în altă parte sunt enumerați preoții: Andreiu Forna 1736-1778, Pavel 1778-1802, Petru 1802-1839, Filimon 1839-1847, Petru 1839-1851,...Iarăsi informații foarte prețioase. 

inscripții vechi pe pictura din altar

cineva a consemnat lista preoților care au slujit aici

Nu te mai saturi de admirat pictura și inscripțiile de aici. Însă acum, după mai bine de o oră, realizez că în biserică e mai rece decât afară. Și domnul Margin resimte frigul, ieșim afară să ne încălzim. Deja Soarele a risipit negurile, astfel că e plăcut afară. Dăm o roată bisericii și citim cu voce tare ce scrie pe crucile de mormânt risipite pe lângă biserică. 

Elemente de arhitectură

prispa ce se întinde pe întreaga lungime a bisericii

Elemente de arhitectură

Bisericile din Zimbor

Pentru a vede biserica de lemn din Zimbor am apelat la părintele  paroh Rusalim Durnea și la domna preoteasă, prof. Olimpia Durnea. Cum părintele era ocupat cu ”mersul cu crucea” ne-a lăsat cheia bisericii la directorul școlii, domnul Martin. Așa că, după ce am fost conduși până la capela de lângă cimitir, am fost lăsați să vizităm în ritmul nostru biserica. 

La prima vedere, biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Zimbor pare mică. În orice caz, după ce ai văzut-o pe cea din Sânmihaiu Almașului acesta e mică într-adevăr. Are doar 5,20 metri lățime și 9,20 metri (naos și pronaos) la care se adaugă și absida altarului. Tot așa, la prima vedere, nu m-a impresionat: nici portalul, nici pictura din pronaos. Părea să fie o biserică banală, cu pictură deteriorată, așa cum am mai văzut în Sălaj. 

cimitirul și o parte a satului văzute din turnul bisericii

biserica de lemn din Zimbor

Însă pe măsură ce ne obișnuiam cu lumina scăzută, realizam că de fapt, acesta este una dintre cele mai interesante și mai incitante biserici de lemn din Sălaj. Nu, nu pictura impresionează, deși, în altar ar fi ceva de discutat. Ceea ce face ca această biserică să fie cu totul și cu totul specială, este prezența în arhitectura ei a unor elemente ornamentale interesante, ce demonstrează, încă o dată, că în cadrul bisericilor de lemn în special avem două straturi: unul pre-creștin ce se manifestă îndeosebi în arhitectură și unul evident creștin, manifestat îndeosebi în pictură. În cazul de față, la Zimbor, un element al ornamenticii tradiționale, cu rădăcini ancestrale, iese în evidență. Fără a intra acum în amănunte, ne vom mărgini să spunem că este vorba despre ”păpușa” - ce poate fi descris simplu astfel: un triunghi cu vârful în jos așezat peste un alt triunghi cu vârful în sus astfel încât vârfurile să se atingă. Iar prin vârf o linie orizontală separă cele două triunghiuri. În ornamentica noastră populară, linia separatoare este mai lată și pe margini are două ”tăieturi”. Simbolistica este una complexă, vom spune simplu că reprezintă ”lumea de sus” (triunghiul superior), ”lumea de jos” (triunghiul inferior) și Haosul, spațiul plasat între cele două lumi. Desigur, am prezentat într-o manieră extrem de simplificată simbolistica ”păpușii”, pentru a înțelege pe deplin semnificațiile vă propun cartea ”Grădina Maicii Domnului. Elemente de ornamentică tradițională. Rădăcini”, apărută la editura Ethnologică București în 2020, avându-l ca autor pe Dan Arhire. De altfel, cu domnia sa aveam să mă consult telefonic, după cele văzute la Zimbor...

ornament cunoscut sub numele de ”păpușa”

contrafort de lemn de forma unei jumătăți de ”păpușă”

Ceea ce e cu adevărat interesant la biserica de lemn din Zimbor, este faptul că de-a lungul naosului, pe cele două laturi, de nord și de sud, tavanul boltit nu este sprijinit pe pereți, așa cum este cazul altor biserici. Aici există două grinzi late, puse deasupra pereților, și pe aceste grinzi se sprijină bolta. Grinzile cu pricina ies în interior și se sprijină pe niște console. Ei bine, aceste console sunt decorate cu motivul ”păpușii”. Iar grinzile au de asemenea decorațiuni ce le individualizează, eu nu am mai întâlnit așa ceva. Motivul ”dinților de lup” apare de-a lungul grinzilor pe lățimea acestora, apoi tot aici pe lățime sunt două șiruri de puncte (de fapt niște adâncituri cubice în grindă). Iar pe întreaga suprafață de pe partea de jos, șiruri lungi de linii obținute prin încrestarea grinzilor. Un motiv ce ar putea duce cu gândul la o apă curgătoare. Posibil, deși ar mai trebui cercetat, aceste grinzi separă ”lumea de sus” - bolta, cerimea de ”lumea de jos” - pereții laterali. Ori din acest punct de vedere, prezența ”dinților de lup” e firească. 

surpinzătoarea grindă pe care se sprijină bolta

detaliu al grinzii ce separă ”lumea de jos” de ”lumea de sus”

consolă de sprijin în exterior, decorată și ea cu simbolul ”păpușii”

”păpușa” prinsă în cuie de lemn

motivul funiei ce înconjoară biserica și împarte, simbolic, lumea de sus de lumea de jos

În altar trebuie remarcată pictura. Deși înnegrită de vremuri, încă se pot distinge clar scenele iconografice. În zona proscomidiarului, locul în care se aduc darurile credincioșilor ca jertfă. Este locul în care, în Sfântul Potir, la invocarea preotului, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele Domnului. De regulă, aici, pe peretele nordic al absidei altarului, scenele zugrăvite sunt cele ce fac trimitere la ”Isus vița” sau la jertfa lui Avraam. La Zimbor însă, avem scena iconografică a ”punerii în mormânt”. La locul ei aș zice, prin pâine și vin, Isus moare ritualic de fiecare dată, pentru a învia în Sfintele Taine. 

scenă iconografică în altar: punerea în mormânt a Maicii Domnului

altarul bisericii de lemn din Zimbor

Pe tâmpla altarului, în spatele iconostasului, e zugrăvită scena cu ”Jertfa lui Avraam”. Ca și în cazul multor altor biserici sălăjene, și aici personajele - Avraam mai ales, este îmbrăcat cu haine de secol XVI-XVIII. Și tot în altar, mai avem o scenă iconografică ce reprezintă punerea în mormânt a Maicii Domnului. Interesante aceste reprezentări.

Nu mă pot abține și urc în podul bisericii. Aici am parte de o surpriză uriașă: cei patru stâlpi ce susțin structura fleșei turnului, sunt rezemați, ancorați, cu grinzi cioplite în formă de jumătăți de ”păpușă”. Minunat! Urc și la clopot, e unul mic din anul 1852, pe care scrie ”KÁNYA FAUSZTIN GUARD 1852”. Nu-mi dau seama dacaă este numele comanditarului sau al fabricantului. 

clopotul din turla bisericii de lemn

Coborât din pod, mai arunc o privire în exteriorul bisericii și remarc pe laturile de sud și vest, chiar sub streașină, grinzi decorate cu un motiv interesant. Sunt cioplite ieșind în relief niște cuburi, ca un zigurat, pe care se văd scrijelite litere V întoarse, sau dacă vreți triunghiuri fără bază. Oricum, extrem de interesantă această biserică, merită să revin și să o studiez în amănunțime.

Stâlpii funerari din cimitir

Atunci când dau de cimitire vechi, îmi place să-mi pierd pașii printre morminte, admirând ornamentica crucilor. O fac, desigur, cu respectul cuvenit pentru cei ce-și dorm somnul de veci. La Zimbor, am remarcat de cum am urcat spre Biserica din deal, cruci de lemn interesante. Privite de la depărtare arată ca niște stâlpi funerari, ce se termină în partea superioară cu simbolul crucii. Nu la toți însă, unii au fost lăsați așa fără a le fi fost decupată crucea. Extrem de interesant, nemaivăzut de mine prin alte locuri sălăjene. Sigur, excepție fac cimitirele vechi reformate, acolo unde stâlpii funerari de lemn sunt echivalentul crucilor din cimitirele romano-catolice.

După ce am vizitat biserica, coborând spre mașină, am admirat acești stâlpi funerari. Surprinzător pentru mine, majoritatea datează din anii 50-60. A fost pesemne o modă atunci, ca la capul defuncților să fie puți astfel de stâlpi. Se cunoaște faptul că practica stâlpilor funerari este una precreștină, înlocuită de creștinism de clasicele cruci. E surprinzător faptul că la Zimbor, acest obicei precreștin, al stâlpilor funerari, a supraviețuit până la mijlocul secolului XX.

stâlp funerar creștin cu semnul crucii încrustat în lemn

stâlp funerar pe care apare ”crucea malteză”,
de fapt două ”păpuși”, una verticală și una orizontală

Încă ceva surprinde aici: decorurile încrustate. Am văzut semnul X scrijelit la îmbinarea brațelor crucii (aluzie la simbolul ”păpușii”); am văzut crucea încrustată direct pe stâlpul de lemn sub diferite forme; am văzut motivul lalelei (de inspirație maghiară) sculptat la baza stâlpului; am văzut apoi, în câteva locuri o cruce stilizată, în care ”brațul” vertical era ilustrat printr-un fel de vrej, o împletire a două linii undulate. De asemenea am văzut ”pomul vieții” stilizat realizat. Am văzut apoi, unul dintre cele mai frumoase modele de cruce stilizată. ”AICI - SE - / ODIHNEȘTE / RĂP - ÎN DOM / BERCEAN - / IOAN... 1967”. Textul și modelul au supraviețuit și se văd foarte bine pentru că, stâlpul ondulat în partea lui superioară a fost protejat de intemperii, fiind acoperit cu tablă. Ar merita inventariate toate aceste monumente funerare.

cel mai frumos model de cruce stilizată pe care l-am văzut

Biserica Reformată din Zimbor

Am fost avertizați de un indicator că în Zimbor avem o biserică reformată din secolul XV. Se și vede, pe un deal, aproape de Biserica Ortodoxă de zid. A fost recent renovată și tencuită în alb, astfel că doar ancadramentul de piatră al ferestrelor și câteva zone ale unui contrafort au fost lăsate netencuite. În spatele sacristiei, pe un contrafort există o placă cu un epitaf. Dacă l-am descifrat bine scrie: ” ITFEKSIK SZILÁGY IACAB KIT AZ VRITEN CHODALATOS KEPPEN KI VOT AZ VILÁGBÓL”. Urmează un an pe care nu știu cum să-l interpretez: 1484 sau 1787. Mai plauzibil ar fi 1787. Este, din câte îmi dau seama, epitaful unui anume Szilágy Iacab, probabil meșter zidar, judecând după însemnele de breaslă săpate pe acea placă. 

 epitaful meșterului pietrar Szilágy Iacab

Se pare că biserica nu a avut niciodată un turn, clopotele au fost în vechime, dar și acum, într-o clopotniță de lemn. Desigur, nu aveam cum să ratăm să urcăm la clopote... Sunt trei clopote, unul mai mic și două mai mari. Pe unul din clopote, scrie în partea lui superioară ”INSIGNE HAEREDITARIUM FAMILIA DE SZOMBOR ANNO 1771”. Pe clopot apare gravat un însemn heraldic, probabil al familiei Szombory. 

clopotul mare, cu blazonul familiei Zsombory

Celălalt clopot mare, e mai recent, la baza lui, scrie în limba română ”FABRICA DE CLOPOTE OITUZ BUCUREȘTI”. Interesant este și clopotul mai mic, are gravat pe el un crucifix pe o parte și Maica Domnului cu pruncul pe cealaltă parte. Clopotul a fost turnat la Cluj la fabrica lui Andraschofski János.

clopotul cel mic

clopotul mare, turnat la București

 

Nu puteam să mergem din Zimbor fără să aruncăm pe fugă, o privire spre castelul Szombory, renovat complet, aflat în proprietate privată. Și de asemenea nu puteam să nu remarcăm răstignirea mare de la o răspântie de drumuri, decorată ca și cele din Țara Călatei. De altfel, aveam să citim pe lemnul crucii, meșterul a fost din Cubleșu: ”DIN MĂESTRUL MATEIU CHIORAN DIN CUBLEȘU ROM.”. Pe altă parte scrie cine a construit răstignirea: ”ACIATĂ CRUCE SAU FĂCUT PE SPESELE POPORULUI G.O. DIN JIMBOR IARĂ LEMNUL LAU DONAT Dm. CIAUS LA ANUL 1921”. Răstignire veche de 101 ani!

inscripție pe răstignirea veche de 101 ani din centrul satului

biserica de zid din Zimbor

conacul Zsombory, azi proprietate privată

Cetatea Almașului

Încă nu ne-am atins obiectivul stabilit la plecarea din Zalău, acela de a ajunge la Cetatea Almașului, așa că pornim spre Almașu. În centrul satului cerem informații de la mușterii strânși în fața cârciumei. Ne lămuresc oamenii pe unde să o luăm, astfel că ajungem repede la intersecția cu drumul de piatră ce duce spre cetate. Lăsăm mașina acolo, deși așa cum am cosntatat ulterior am fi putut urca cu ea până la liziera pădurii, dar unde ar fi fost farmecul drumeției? Ne înfruptăm mai întâi din bunătățile aduse cu noi și cu bateriile încărcate pornim la drum. 

drumul de piatră spre cetate

Trecem pe lângă o fermă și prevăzători am luat un fost monopied, transformat într-un băț, Nu se știe niciodată, deși în buzunar am șpreiul de autoapărare. Cu dulăii de la stâne ori ferme nu te pui. Nu am avut niciun fel de probleme, decât cu urcușul... Se simte lipsa mișcării de sărbători. Ne oprim des și ca să schimbăm câteva vorbe, și să admirăm panorama satului. Ce frumos se vede Almașu pe măsură ce urcăm coama dealului!

Ajungem la liziera pădurii și urmăm drumul ce coboară printr-un mic defileu. Stânci semețe de o parte și de alta, pe care ”omul modern” și-a scrijelit numele. Realizăm că am coborât prea jos și că cetatea e undeva pe versantul din stânga. Așa că începem să urcăm. Neinspirată alegere, dealul e abrupt și stratul gros de frunze face să alunecăm la fiecare pas. Nu are rost să luăm în piept coasta piezișă, așa că o iau pe cuba de nivel spre stânga, spre sat. Cu câte un popas, cu câte o poveste, ajutându-ne unul pe altul, începem să vedem zidurile cetății profilându-se printre copaci. 

drum forestier ce duce spre cetatea Almașului

defileul ce separă două culmi de deal. cetatea e pe culmea din stânga

zidurile cetății se văd printre copacii dealului

Ajungem la baza turnului - atât a mai rămas din falnica cetate de odinioară și ne minunăm, cu capul dat pe spate, de măreția lui. E cât un bloc cu 10 etaje, cel puțin așa estimăm. Ne tragem sufletul, timp în care caut pe internet informații. Aflu că cetatea ar data de la 1247-1278. Interesant, între 1545-1546, domnitorul Moldovei, Petru Rareș a stăpânit cetatea. În 1627 cetatea a fost refăcută de familia Csaky, dar în 1658 a fost distrusă definitiv de tătari. Din 2004, obiectivul e pe Lista Monumentelor Istorice.

Ne învârtim în jurul zidurilor groase și ne minunăm de ”oamenii” care s-au cățărat pe una dintre ferestre, pentru ași scrijeli numele. Doamne, ce ”oameni”! De fapt de ce mă mir, am văzut asta și la obiective mai titrate, la bisericile UNESCO din Moldova, dar și în turnul catedralei din Florența. Aceeași specie de ”oameni” peste tot!

E timpul să coborâm, deși aerul curat și Soarele strălucitor ne îndeamnă să mai stăm. Alegem să coborâm urmând vechiul drum ce pleacă de la baza turnului, trecând printr-o poieniță, spre nord, pentru ca apoi să urmeze curba de nivel al dealului și să ne ducă la bază, la intrarea în defileu. Dacă știam de acest drum, nu ne-am fi obosit urcând pieziș dealul!

Îl sun pe prietenul meu, domnul profesor Vasile Bouaru. Poate v-am mai spus, cunoaște unele locuri din Sălaj mai bine decât mine, și locuiește în Rădăuți! Am văzut înainte de Crăciun ceva poze la el pe pagină, făcute lângă cetatea Almașului. Niște stânci interesante... M-a lămurit rapid, sunt pe celălalt versant, trebuie doar să urmăm curba de nivel. Nu m-au atras în mod deosebit stâncile de prin pădure, dar recunosc, acestea chiar sunt interesante. Împreună cu domnul Margin privim o stâncă din mai multe unghiuri încercând să ne dăm seama dacă aduce a dragon sau ba. 

un mic defileu, pe cealaltă culme

 partenerul meu de drumeție, domnul Aurel Margin și ”dragonul de piatră”

Fără să ne lămurim, ieșim din pădure și o luăm agale spre sat. Ajungem la mașină fără să deranjăm câinii de la stână și după ce desfășor harta pe capota mașinii decidem să dăm repede o fugă până în Petrinzel și apoi în Dolu.

Satele Petrinzel și Dolu

Proiectul ”Hoinar prin Sălaj” tocmai asta își propune, să descopere satele sălăjene, să le cartografieze din punct de vedere fotografic. În Petrinzel am mai fost, dar cum domnul Margin nu a ajuns niciodată, vreau să-i arăt satul, fie și din goana mașinii. Ajungem de cealaltă parte a dealului cu cetatea, pe care o zărim de pe geam. În Petrinzel admirăm câteva porți frumos decorate, în stilul celor din Țara Călatei dar și câteva frontoane de casă. 

poartă și casă specifică Țării Călatei

poartă monumentală ornamentată cu motive florale

Revenim în Almașu și apoi o luăm spre Zimbor. La intersecția cu drumul european trebuie să decidem daca mergem în Zimbor și apoi de acolo în Dolu, sau mergem în Sâncraiu Almașului și de acolo o luăm spre Dolu și apoi ieșim în Zimbor. Alegem această a doua variantă. Cum ajungem în Sâncraiu Almașului, chiar la intrare în sat, lângă o răstignire colorată în albastru, cu Christos reprezentat din lemn sculptat, așa cum erau pe vremuri răstignirile greco-catolice, e drumul asfaltat ce duce spre Dolu.

răstignirea din Sâncraiu Almașului

N-am fost niciodată aici, pe acest drum, între aceste dealuri. Și de Dolu nici nu am auzit. La fel ca și mine, domnul Margin e pentru prima dată aici. Nu știu cum vă simțiți voi când ajungeți pentru prima dată într-un loc nou în care nu ați mai fost. Eu mă simt emoționat de fiecare dată. Și de fiecare dată am ceva de fotografiat. Așa și de data aceasta, deși satul este unul mic, oarecum izolat de rutele importante. Am remarcat că majoritatea șurilor sunt construite după același tipar (l-am văzut și în Zimbor). Sunt construcții masive de cărămidă plină, și au un fel de model decorativ format din ”bolte false”, ca niște ferestre.

Am remarcat clădiri extrem de interesante prin arhitectură. Una, despre care cred că este o șură sau poiată, în prag de pre-colaps, din cauza podului deteriorat, are pe fațada dinspre drum un motiv ce duce cu o inimă ce înconjoară trei ferestre alungite. Și un text din care nu înțeleg mare lucru. În stânga scrie: ”SA LAUDAM”, iar în dreapta sunt patru litere pe care eu le văd a fi ”PEIS”. ce o fi vrut să scrie? ”Să lăudăm pe Isus”?. 

șură din Dolu

O a doua casă, zugrăvită în albastru, are sub streașină un fronton traforat cu motive florale, specific Țării Călatei. Se vede și un an, 1929.În fine, a treia construcție, pesemne o șură, impresionează prin fațada de la drum pe care se văd șase false ferestre boltite și un model sub forma de două semicercuri concentrice între care sunt intercalate șapte stele. Alte două stele sunt în afara cercurilor. Și, interesant, chiar sus, un ceas ce pare a fi desenat să arate ora 9,30. N-am mai văzut așa ceva până acum.

casă din Dolu cu influențe din Țara Călatei

un fronton interesant de șură

Întrebăm pe cineva care este drumul ce duce spre Zimbor și după ce primim indicațiile o luăm înspre centrul de comună. Când să ieșim din sat, îmi face cu ochiul o poartă veche, frumos decorată cu motive florale. Se vede și anul, 1959. La ieșire din Dolu dăm de o fântână cu ciutură, cum puține mai sunt în picioare. Curând ajungem în Zimbor remarc răstignirea de lemn ce are sculptate motive des întâlnite pe astfel de cruci: ciocanul, cuiele, lancea, potirul, cununa de spini etc. Și, spre bucuria mea, mai văd o casă ce are pe frontonul dinspre drum ”soarele de piatră” - așa cum îi spun eu acestui ornament. 

ornamente pe o răstignire în Zimbor

casă cu ”soare de piatră” în Zimbor

Frumoasă excursie! Abia acum realizez că vremea e înaintată, așa că o luăm spre Zalău. Ajungem acasă cu bine, încântați că am văzut multe lucruri frumose. Fără discuție, Sălajul este spectaculos! Rămâne doar să-l descoperim.