Impresii de călătorie (28) - Crăciun la marginea Europei - I

Crăciunul este prin definiție o sărbătoare a bucuriei, a comuniunii și armoniei. Bucuria nașterii lui Isus Christos, Domnul și Mântuitorul neamului omenesc. Este alături de Paște cea mai mare sărbătoare a creștinismului, motiv pentru care este sărbătoriă cu mare fast peste tot în lume. Tradițiile diferă însă, chiar și acolo unde sunt creștini de aceeași confesiune și de același neam. Ce să mai zicem de zone diferite ale unei țări sau chiar de țări diferite, aflate la mii de kilometri depărtare.

Europa, ca și continent geografic se întinde de pe coastele Peninsulei Iberice scăldate de apele Oceanului Atlantic până la munții Urali din Federația Rusă. Este firesc să fie diferențe culturale mari, reflectate în tradițiile sărbătorilor de iarnă. Mă voi opri doar la două exemple, ambele experimentate de mine în anii trecuți: Valencia de pe coasta mediteraneană a Spaniei și Istanbul – orașul dintre continente. Cele două orașe ilustrează două părți distincte ale unei Europe ce tinde să redevină ce a fost odată.

Istanbulul, cunoscut în vechime ca și Byzantium și mai apoi Constantinopol a fost până la proclamarea republicii Turcia, mai mereu capitală de imperii. Între 324 și 395 romanii, stăpânii lumii de atunci, și-au stabilit capitala aici. A fost începutul procesului de divizare a Europei, proces care nu s-a încheiat nici până în zilele noastre. Împăratul Constantin a fost cel care a dus lucrurile mai departe, creând aici o Nouă Romă (tot pe șapte coline). Numele nu s-a păstrat, fiind înlocuit de Constantinopol (orașul lui Constantin). Acesta a devenit pentru 1000 de ani capitala Imperiului Roman de Răsărit cunoscut mai ales sub numele de Imperiul Bizantin. Aici în Constantinopol s-a dezvoltat și ramura răsăriteană a creștinismului, cea greco-orientală. De fapt influența greacă asupra orașului a devenit pregnantă, acesta îndepărtându-se din ce în ce mai mult de cealaltă capitală, Roma. Din punct de vedere religios, deși în ambele imperii creștinismul s-a impus treptat ca religie predominată, reușind să asimileze vechile practici, ruptura s-a produs cu adevărat în 1054. De atunci, creștinismul latin, de rit apusean a evoluat diferit față de creștinismul de rit oriental. Războiul politic, cultural și religios a mers atât de departe încât creștinii celei de a IV-a Cruciade au asediat și cucerit Constantinopolul în 1024, alungându-l pe împăratul acestuia în exil. Au jefuit orașul și au pângărit Catedrala Sfânta Sofia – capodopera arhitecturii bizantine. Și astăzi, o parte din odoarele furate se găsesc în Catedrala Sf. Marcu din Veneția. Constantinopulul a căzut în anul 1453 sub asediul otomanilor, Imperiul Bizantin prăbușindu-se odată cu acesta. Pentru străvechiul oraș începe o nouă eră. Este rebotezat în Islambol (orașul islamului), denumire ce a evoluat treptat în Istanbul. Noii cuceritori au distrus foarte multe biserici, iar multe dintre acestea au fost transformate în moschei. 

Hagia Sofia - Biserica Sfintei Înțelepciuni

Catedrala Sfânta Sofia văzută din parcul Sultanahmet

Sfânta Sofia luminată feeric noaptea

Așa s-a întâmplat și cu Sfânta Sofia care a ajuns Aya Sofia – moschee imperială. I s-a adăugat patru minarete, iar superbele mozaicuri creștine, de o frumusețe rară, au fost acoperite cu un strat gros de var. Ele au ieșit la iveală odată cu transformarea în muzeu a celebrei catedrale.

Scena Deises - Rugăciune, mozaic bizantin din Sfânta Sofia

Maica Domnului cu Pruncul Isus în brațe

Isus între împăratul Constantin al IX-lea și împărăteasa Zoe

Fecioara Maria cu Pruncul - mozaic pe cupola din absida altarului

Versetele din Coran au luat locul citatelor din Biblie. Totuși, turcii au tratat cu respect acest sfânt lăcaș de cult. Se spune că impresionat de maiestuozitatea catedralei, Mohamed Cuceritorul ar fi apostrofat soldații turci care spărgeau podeaua de marmură. Modul de construcție al catedralei a fost sursă de inspirație pentru arhitecții otomani, așa se face că moschei celebre ca Moscheea Albastră îi seamănă atât de mult.

Și astăzi, după secole de dominație islamică, în Istanbul funcționează nenumărate biserici creștine de diferite confesiuni. Tot aici se găsește și sediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, unde Bartolomeu I este cea mai mare autoritate canonică a lumii creștin-ortodoxe, considerat ”primus inter pares” – ”primul între egali”. 

În Istanbul funcționează și o biserică românească ortodoxă. Comunitatea de aici se află sub păstorirea părintelui Sergiu Vlad, care cu râvnă și devotament face ca această biserică să fie una vie. Slujba de Crăciun la care am asistat în 2010, a fost una dintre cele mai frumoase. A fost oarecum atipic, biserica seamănă mai degrabă cu o fortăreață ascunsă printre clădirile sărăcăcioase din cartierul Haskoy, de pe malul răsăritean al Cornului de Aur. Doar clopotnița și crucea din vârf îți amintea că te afli totuși într-o biserică. Biserica Sfintei Mucenițe Parascheva – Prikidion, cunoscută sub numele turcesc Aya Parascheva Kilisesi, se află în custodia comunității românilor ortodocși până în 2014. Aici se ajunge fie cu vaporul – mijloc de transport în comun în Istanbul, fie cu autobuzul din Piața Eminönü (autobuzul 47) sau din  Piața Taksim (autobuzul 45 HS). Acestea te lasă foarte aproape de biserică în stația Haskoy.

vegetație luxuriantă în curtea bisericii românești din Istanbul

Clopotnița Bisericii Fs.Parascheva din Istanbul

Slujba de Crăciun oficiată aici, este oarecum diferită față de cea dintr-o biserică din România. În biserică, bărbații și femeile stau separați, femeile au toate capul acoperit, probabil și datorită influențelor islamice. În tindă stau femeile turcoaice măritate cu bărbați români, le recunoști după îmbrăcămintea tipic musulmană. Slujba începe cu scoaterea din altar de către preot a casetei cu moaștele unui sfânt. În fața preotului merg copii cu icoane și lumânări și bărbați cu prapori. Apoi, toată lumea trece și se închină pe la moaște. Surprinde în mod plăcut existența bradului de Crăciun, împodobit exact ca și acasă. La finalul slujbei, după miruirea de către preot a tuturor celor prezenți, bărbații beau un pahar de raki – un fel de băutură alcoolică. Închină în sănătatea lor și își urează sărbători fericite. Probabil se vor mai vedea la sărbătorile mari, fiind răspândiți printre cele 18 milioane de locuitori ale megalopolisului. La final asistăm la un superb concert de colinde susținut de către o soprană româncă.

Biseica românească Sf.Parascheva - interior

slujba de Crăciun în biserica românească

Dacă în timpul slujbei ai avut impresia că ești acasă, odată ieșit în stradă constați că realitatea este alta. În loc de zăpadă este un soare plăcut, plantele și arbuștii mediteraneeni din curtea bisericii sunt nefirești de verzi la sfârșit de decembrie. Lipsesc bucatele din carne de porc, vinul și cozonacii. Pot eventual fi suplinite de faimosul sandwich cu pește prăjit – balik ekmek care merge foarte bine cu un pahar de murătură. 

aici se gătește deliciosul balik ekmek

tonetă în piața Eminönü de unde poți cumpăra murături la pahar

vaporaș pe care se prepară balik ekmek

În loc de cozonaci și prăjituri trebuie să te mulțumești cu castane coapte, eventual cu baclava de diferite sortimente și cu rahat turcesc. 

delicioasele dulciuri turcești

Rahat turcesc

vânzător ambulant de ceai

ceai turcesc

castane prăjite în Istanbul

Masa de Crăciun am luat-o pe cheiul Eminönü, aproape de moscheea Yeni Cami, în mijlocul unei mari mulțimi de oameni, care probabil veneau de la servici și așteptau fie feribotul fie autobuzele care să-i ducă acasă. Pescarii își aruncau nestingheriți undițele de pe podul Galata în timp ce difuzoarele amplasate pe minaretele moscheii vibrau de chemarea muezinilor la rugăciune. Pescărușii survolau podul Galata iar sutele de porumbei așteptau să primească ceva pe treptele moscheii Yehi Cami.

aglomerație mare pe cheiul Eminönü, lângă podul Galata

Turnul Galata văzut din cheiul Eminönü

pescari pe podul Galata

porumbei pe treptele moscheii Yeni Camii

În ciuda faptului că te afli într-o țară islamică, plimbându-te pe străduțele pietruite și întortocheate ale orașului vechi, observi ici și colo la câte un hotel ce cazează turiști occidentali brazi de Crăciun împodobiți, ori ghirlande multicolore. Unele restaurante încearcă să-și ademenească clienții cu câte un Moș Crăciun la intrare. Se pare că spiritul mercantil a învins spiritul religios.

ornamente de Crăciun pe o stradă comercială în Istanbul

ornamente de Crăciun

Moș Crăciun pe străzile din Istanbul

La Istanbul, în ziua de Crăciun poți vizita diverse vestigii ale Imperiului Bizantin: Biserica Mantuitorului din Chora ce adăpostește cea mai mare colecție de mozaicuri bizantine; Muzeul Mozaicului aflat foarte aproape de Moscheea Albastra pe o străduță lăturalnică; poți coborî în cea mai mare cisternă a orașului, Yerebatan Sarnici, unde te poți plimba printre cele 12 rânduri a câte 28 de coloane de marmură înalte de 9 metri; poți rătăci ore întregi prin micile bazaruri amenajate în câte o piață sau de ce nu prin Marele Bazar; poți admira în amurg frumoasele culori ale celebrului pod peste Bosfor sau luminițele podului Galata reflectate în apele Cornului de Aur.

Unul din superbele mozaicuri  - Muzeul Mozaicului, Istanbul

Coloana Șerpuită - Hipodrom - Istanbul

coloanele de marmură din Basilica Cisternă

Capul Meduzei în Basilica Cisternă

Obeliscul egiptean - Istanbul

Apeductul lui Valens - Istanbul

Podul Galata luminat noaptea

Îți vor lipsi însă cu siguranță colindele atât de dragi sufletului românesc, îți vor lipsi bucatele gustoase, îți va lipsi atmosfera specifică Crăciunului. Te consolezi totuși cu ideea că ești într-unul din locurile sfinte ale creștinismului de rit oriental, că aici pe aceste meleaguri străvechi, însuși împăratul Iustinian ar fi exclamat în fața grandorii și măreției Sfintei Sofia ”O Solomon, te-am învins”!

Un articol asemănător, despre Crăciunul trăit la Istanbul, am scris pe cluj.travel