Tradiția Târgurilor de Crăciun se
pierde în negura vremurilor. Încă din evul mediu, în partea germanică a
Europei, în principalele orașe, de Advent – care începe în prima săptămână
din luna decembrie și ține până la Crăciun - piețele centrale se transformă în
târguri unde se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Tradiția a fost apoi împrumutată și de alte mari orașe, în prezent orice oraș
care se respectă organizează un astfel de târg.
În ultimii ani, tot mai multe
orașe din România organizează târguri de Crăciun. Sunt deja renumite târgurile
din Sibiu, București, Timișoara sau Cluj-Napoca. Lista poate continua, toate orașele încep să organizeze târguri. De curând, pe lista orașelor din
România în care se organizează târguri de Crăciun a intrat și Zalăul, reședința
județului Sălaj. În acest an, pentru prima dată, în centrul orașului s-a
organizat un astfel de târg.
Aflat la
prima ediție, Târgul de Crăciun din Zalău, este organizat de către Primăria Municipiului
Zalău în parteneriat cu Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău, Centrul Județean de Cultură
și Artă al județului Sălaj, Consiliul Județean Sălaj și Casa Municipală de
Cultură. Târgul s-a deschis oficial joi 13 decembrie și se va încheia duminică
23 decembrie cu un program de colinde sub genericul ”Deschide ușa creștine”. Platoul de marmură din fața Prefecturii județului Sălaj și-a schimbat înfățișarea odată cu aducerea și montarea bradului. Acesta a fost adus din fața Tribunalului, primăria făcând astfel economie la buget.
|
montarea bradului în centrul orașului |
|
bradul de Crăciun din Zalău |
Bradul a fos împodobit spectaculos cu ghirlande multicolore de becuri. A fost amenajată și o scenă a Nașterii Domnului.
|
scena Nașterii Domnului |
Aici, lângă brad, câțiva comercianți – puțini la număr ce-i drept – au deschis tarabe pe care au expus produse hand-made, ceramică, produse naturiste și cozonaci secuiești (Kürtőskalács). Printre troienele de zăpadă, și-au făcut apariția comercianții care seară de seară așteaptă clienții oferindu-le produse specifice.
Atmosfera
este întreținută de spectacolele de colinde ce au loc pe scena amenajată aici. Totul sub miile de
becuri colorate, de ghirlande și alte efecte luminoase care reușesc să creeze o
atmosferă de basm. Niciodată, centrul Zalăului nu a fost mai feeric luminat,
niciodată bradul nu a fost mai frumos împodobit.
|
Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău |
|
centrul orașului este luminat feeric |
|
ornamente luminoase la Zalău |
Nici cei mici nu a au fost uitați. Pentru ei a fost amenajat un parc de distracții dotat cu mașinuțe și cu trenuleț.
|
parc de distracții pentru copii |
|
trenuleț pentru copii |
De fapt,
atmosfera de sărbătoare a cuprins tot orașul. Seara, miile de beculețe și de
ghirlande ce stau agățate desupra bulevardului Mihai Viteazul, între Primărie
și zona Scala crează atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Și Primăria a
îmbrăcat haine de sărbătoare. Clădirea este luminată feeric, la balcon sunt
ghirlande și plase formate din sute de beculețe iar brazii din parcul din față
sunt împodobiți deosebit de frumos. Plase de lumină acoperă gardul viu ce
înconjoară parcul, creând o atmosferă unică.
|
fațada Primăriei Zalău |
|
plase luminoase pe gardurile vii |
|
Primăria Municipiului Zalău |
|
Brazi împodobiți în fața Primăriei |
Păcat însă
că zona parcului din fața clădirii Transilvania, acolo unde se află statuia lui
Wesselényi, este în întuneric. În afară de brazii dinspre Primărie și de gardul
viu dinspre bulevard, restul parcului este în beznă. De asemenea și cartierele orașului sunt lipsite de ornamentele specifice sărbătorilor de iarnă. Nu știu
dacă nu ar trebui ca cei care plătesc impozite și taxe să se bucure și ei măcar
de atmosfera sărbătorile de iarnă. Sau poate că așa se explică faptul că în acest an, centrul orașului este decorat deosebit de frumos.
|
Statuia lui Wesselényi - în întuneric |
Oricum,
inițiativa organizării unui târg de Crăciun la Zalău este binevenită. Sper ca
în anii următori acesta să evolueze iar comercianții să-și diversifice marfa
expusă.
Targul din Bucuresti nu mi se pare asa renumit (si nici macar asa frumos). Poate, cu timpul, o sa fie mai bine.
RăspundețiȘtergere